Pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

Pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Acatistul Sfintilor Petru si Pavel

Petru si Pavel - Sfinti Apostoli !

(29 iunie)

Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli, mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, stapanului tuturor rugativa, pace lumiii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Imbratisarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Condacul 1:

Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va Petru si Pavele, Apostolilor!

Icosul 1:

Fara de inceput fiind cu vremea, inceput de vreme a luat facatorul vremurilor Dumnezeu-Cuvantul si, trimis fiind la noi de la Tatal, apostol preales te-a aratat pe tine, Petre. Pentru aceea cantam tie:

Bucura-te, al cetei ucenicilor incepatorule;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos tainuitorule;

Bucura-te, decat toti cuvantatorii de Dumnezeu mai inaltule;

Bucura-te, decat iconomii duhului mai intaiule;

Bucura-te, ca pe Hristos tie Tatal L-a descoperit;

Bucura-te, ca pe acesta Adevarat Dumnezeu l-ai propovaduit;

Bucura-te, piatra a Bisericii prea nesfaramata;

Bucura-te, temelie a marturisirii prea intemeiata;

Bucura-te, incepatura cea in chipul stihiilor a credintei;

Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;

Bucura-te, prin care Hristos s-a slavit;

Bucura-te, prin care satana a fost rusinat;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 2:

Vederea ta cea intelegatoare curatind-o, ai intrat in sanurile parintesti, o, minune, si printr-insele ai vazut, fara ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu impreuna fara de inceput cu Tatal si cu Duhul; si propovaduindu-L pe dansul ai strigat: Aliluia!

Icosul 2:

Luminat fiind de fulgerari neapropiate intelegerii, cand ti s-a aratat din cer Lumina, care biruia lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinta indumnezeita, si vas alegerii te-ai facut. Pentru aceea auzi:

Bucura-te, privitorule al luminii celei nemarginite;

Bucura-te, tainuitorule al tainelor lui Hristos;

Bucura-te, ritorului cel bine graitor al Bisericii;

Bucura-te, preaintelepte propovaduitor al lumii;

Bucura-te, ca intru tine vietuieste Hristos, Care pentru lume S-a rastignit;

Bucura-te, ca pana la al treilea cer te-ai suit;

Bucura-te, ca la inaltimea Raiului ai fost rapit;

Bucura-te, mare invatator al neamurilor;

Bucura-te, al credinciosilor prin duhul nascator;

Bucura-te, cel prin care lumea s-a luminat;

Bucura-te, cel prin care intunericul s-a alungat;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 3:

Trecand toata firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tau, si te-ai aratat impreuna cu dansul un duh, numai lui Hristos vietuind, pe Hristos indragind, pe Hristos socotindu-L rasuflare, lumina si dragoste, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 3:

Intrand in norul cel mai presus de lumina al privirii, ti-ai muiat buzele tale, Petre; si umplandu-te intai de dumnezeire, ne-ai impartasit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glasuim tie acestea:

Bucura-te, indumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;

Bucura-te, nascutule al lumii celei neinserate;

Bucura-te, pescarule, al pescarilor mai intaiule;

Bucura-te, cerule decat cerurile mai inaltule;

Bucura-te, ca te-ai aratat al dumnezeiestii firi partas;

Bucura-te, ca pe fii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;

Bucura-te, sfatuitorule de trebuinta al bisericii;

Bucura-te, batran folositorule al turmei lui Hristos;

Bucura-te, indulcire preadesfatata a mintilor;

Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;

Bucura-te, cel prin care credinta s-a latit;

Bucura-te, cel prin care ratacirea s-a zadarnicit;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 4:

Graiuri de viata vesnica a rostit Petru catre piatra Vietii zicand: L-a cine, afara de Tine, vom merge si sa fim vii? Aratand astfel dragostea cea catre Stapanul, a strigat catre El: Aliluia!

Icosul 4:

Ai fost rapit la inaltimile cele vesnice si ai trait, Pavele, in afara de cele simtite si gandite, nu cu gandul, ci intru Duhul care era unit cu trupul, sau era fara de trup, Dumnezeu stie; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, indragirea lui Hristos cea neoprita;

Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;

Bucura-te, cel ce ai cunoscut taina rapirii;

Bucura-te, camara tacerii celei intelegatoare;

Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit;

Bucura-te, ca toate le-ai facut ca pe cei multi sa ii mantuiesti;

Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult incapator;

Bucura-te, Apostole al darului celui din lege aratator;

Bucura-te, al lui Hristos deasa indeletnicire;

Bucura-te, al lui Iisus dulce gandire;

Bucura-te, miros de viata purtator pentru uni;

Bucura-te, miros omorator pentru altii;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 5:

Luminile cinstitelor tale trimiteri, in toate zilele indumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei intelegatori cu adevarat ajung la indumnezeire si oglindesc slava lui Dumnezeu, strigand: Aliluia!

Icosul 5:

Ne-ai castigat la brau aur sau argint de-al tau, pe pamant, o, Simon Petre ci avand infricosator numele lui Iisus, ai impartasit zestre fericita si prinr-Insul minunile lucrai celor ce striga tie acestea:

Bucura-te, straina hrana a sufletului;

Bucura-te, prea dulce bautura a trupului;

Bucura-te, dumnezeiasca alifie a celor orbiti;

Bucura-te, neauzita doctorie a celor ce bolesc;

Bucura-te, ca pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o;

Bucura-te, ca pe Safira moarta dintr-o data ai aratat-o;

Bucura-te, cel ce pe Anania, dintr-o data mort l-ai facut;

Bucura-te, cel ce numai cu un cuvant pe slabanog l-ai indreptat;

Bucura-te, izvor care varsa sanatate;

Bucura-te, fantana odraslitoare de vindecari;

Bucura-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;

Bucura-te, cel ce cu rugaciunea pe Simon ai omorat;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 6:

Tras ai fost, Petre, de frumusetea dumnezeirii lui Hristos, care ai fulgerat in munte. Pentru aceea vazand-o impodobita ca pe o camara de nunta cu stralucirile lumii celei nemarginite, inspaimantat m-ai strigat: bine este a petrece aici cantand: Aliluia!

Icosul 6:

Cuvintele cele ascunse ale docmelor celor preainalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scotindu-le din cele neapuse, le talcuiesti mai presus de fire, ridicand pe cei credinciosi cu minune a striga tie:

Bucura-te, minunea Apostolilor cea laudata;

Bucura-te, frumusete cea incuviintata a scripturii celei noi;

Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;

Bucura-te, noianul intelegerilor celor inteleptite de Dumnezeu;

Bucura-te, inaltule talcuitor al dumnezeiestii intrupari;

Bucura-te, carte inchipuita de Dumnezeu, mintii la vedere inspaimantatoare;

Bucura-te, camara dumnezeiasca a cerestilor comori;

Bucura-te, materia cea trebuincioasa a celor invatatori;

Bucura-te, cel ce ai luat spre propovaduire neamurile;

Bucura-te, cel ce savarsesti minuni dese;

Bucura-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;

Bucura-te, cel ce te-ai aratat mare mester al cortului nou;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 7:

Minune mare s-a vazut la sfarsitul vietii tale celei dumnezeiesti, o, fericite Pavele: caci, taiat fiind capul tau, de trei ori la inaltime de la pamant a saltat cu saltarile ca si cu niste cantari, laudant Treimea asa: Aliluia!

Icosul 7:

Popor nou ai facut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia nasterii de Dumnezeu innoindu-l, pururea pomenite Petre, si locas darului aratandu-l, strigand tie:

Bucura-te, surpatorule al umbrei legii;

Bucura-te, stalp intaritor al adevarului;

Bucura-te, cel ce pe Israel din slava l-ai schimbat;

Bucura-te, cel ce intru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;

Bucura-te, ca in Tabor lumina Dumnezeirii ai vazut;

Bucura-te, ca alt soare cu totul luminos te-ai facut;

Bucura-te, cel ce ai fost ales sa auzi glasul parintesc;

Bucura-te, cel ce legea duhului ai luat;

Bucura-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos;

Bucura-te, cel ce in cuvinte te-ai imbogatit de stapanire;

Bucura-te, cel ce pe credinciosi in rabdare I-ai mantuit;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 8:

Strain pe munte, indoita patima ai patimit, dupa simtire si gandire, Petre; caci biruite fiind cele firesti ale tale de asupreala luminii, singur Dumnezeu se vedea, prin suflet si prin trup, Caruia si cazand jos indumnezeit ai strigat: Aliluia!

Icosul 8:

Cer intelegator te-ai aratat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; si vestirea ta a iesit in tot pamantul, propovaduind pe Treimea cea nezidita, si pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce striga tie asa:

Bucura-te, cel ce cu adancurile duhului te imbogatesti;

Bucura-te, cel ce cu cunostinta cea nejefuita te falesti;

Bucura-te, casa cea preacinstita a Treimii;

Bucura-te, Biserica celor doua firi;

Bucura-te, necuprinsa latime a dragostei celei indoite;

Bucura-te, lungime a dumnezeiestii randuieli celei mai inalte de veci;

Bucura-te, neapropiata inaltime a teologiei;

Bucura-te, nevazuta adancime a iconomiei;

Bucura-te, vazatorule al sfaturilor lui Dumnezeu;

Bucura-te, minte ascutita a descoperirilor;

Bucura-te, focul atotvederii de Dumnezeu;

Bucura-te, fantana adanca a intelepciunii de Dumnezeu;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 9:

Cu dor pipaind ascunsurile cele nemasurate ale adancului celui preainalt, o, Pavele, ai aflat in acestea margaritare, tacere intelegatoare, spaima si uimire, odihna si bucurie, impreuna a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Pe ritorii cei zadarnici in cuvinte si intelepti, ca pe niste neintelepti I-a aratat Petru cel simplu, luand grai al inteleptirii de Dumnezeu si limba de foc a Dumnezeiescului Duh, ridicand pe cei ce cred, ca sa-I strige lui din inima:

Bucura-te, gura cinstita a Mangaietorului;

Bucura-te, limba cu foc ingradita;

Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;

Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;

Bucura-te, Petre, porumbita cea alba a bucuriei;

Bucura-te, de Dumnezeu inchipuita tablita tuturor fericitilor;

Bucura-te, primitorule al cheilor Imparatiei Cerurilor;

Bucura-te, vistierul tainelor lui Hristos;

Bucura-te, cugetarea cea veche a credinciosilor;

Bucura-te, podoaba darului cea preamarita;

Bucura-te, saratura a focului ceresc;

Bucura-te, invatatura a Luminii celei neasemanate;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 10:

Semn al dragostei Sale aratand Hristos pasterea oilor, ti-a zis tie: Daca Ma iubesti Petre, paste cu osardie oile Mele. Pecare le-ai si pascut, bucurandu-te pentru dumnezeiasca indragire si strigand: Aliluia!

Icosul 10:

Ce-mi este mie bogatia si slava si desfatarea, cea care se strica, Biserica lui Hristos striga. A mea bogatie si slava si desfatare este Pavel, dulce graind si preainalt ritoricind; pe care si sarutandu-l strig:

Bucura-te, trambita adevarului;

Bucura-te, chitara teologiei;

Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;

Bucura-te, randuneaua lui Hristos, cea mult glasuitoare;

Bucura-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca;

Bucura-te, organ insuflat de suflarile Mangaietorului;

Bucura-te, limba de foc suflatoare care faci sa rasune cele dumnezeiesti;

Bucura-te, canon, alauta, si muza a duhului;

Bucura-te, indulcire cuviinta a urechilor mele;

Bucura-te, odihna a tamplelor mele;

Bucura-te, cel prin care de idoli m-am slobozit;

Bucura-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 11:

Covarsind doimea materiei cea care este cu neranduiala, ai cunoscut doimea firii lui Hristos, si curatindu-te la cele trei parti ale sufletului, singur vazator, nematerialnic al Treimii te-ai vazut, fara materie unindu-te si Acesteia din inima cantand, Pavele: Aliluia!

Icosul 11:

 Lumina cea intai, care din Fecioara a stralucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a aratat lumii, cu fulgerarile cele prealuminoase ale cunostintei de Dumnezeu luminand pe toti si desteptand cu laude multumitoare a canta tie:

Bucura-te, lumina celor intunecati;

Bucura-te, calea celor rataciti;

Bucura-te, al minunilor lui Hristos mai intaiule propovaduitor;

Bucura-te, al patimilor lui preaalesule marturisitor;

Bucura-te, ca tu singur lamuresti a iadului pogorare;

Bucura-te, ca tu intai ai vestit popoarelor invierea;

Bucura-te, cel ce ai cuvantat revarsarea Mangaietorului la popoare;

Bucura-te, cel ce ai invatat Evanghelia pe Marcu;

Bucura-te, cel intai luminator al neamurilor;

Bucura-te, calul lui Hristos cel preaales alergator;

Bucura-te, disc luminos al soarelui;

Bucura-te, urmare a neurmaritului Dumnezeu;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 12:

Te bucuri negrait intru cele inalte, o, Petre, cu Hristos iubitul invatator ca un Dumnezeu, fara mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai, si de slava cea dumnezeiesti incepatoare te umpli strigand neincetet: Aliluia!

Icosul 12:

Canti lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vietuire, cantarea cea intreit Sfanta, Pavele, si cu duhul, cu cuvantul si cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvant si pe duh prin inchipuire pe cel intai chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi:

Bucura-te, icoana a frumusetii celei intai inchipuite;

Bucura-te, stapanirea docmelor lui Dumnezeu;

Bucura-te, descoperirea din nou a lumii celei gandite;

Bucura-te, aratare a celor gandite;

Bucura-te, gura cea graitoare de Hristos, rasuflarea lui Gura de Aur;

Bucura-te, preaindumnezeita zare a mintii lui Dionisie;

Bucura-te, privitorule al vederilor celor nevazute;

Bucura-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;

Bucura-te, cel plin de roadele Duhului;

Bucura-te, cel indestulat de darurile Lui;

Bucura-te, cel prin care Treimea a fost propovaduita;

Bucura-te, cel prin care Unimea a fost preaslavita;

Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 13:

O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Fara de inceput fiind cu vremea, inceput de vreme a luat facatorul vremurilor Dumnezeu-Cuvantul si, trimis fiind la noi de la Tatal, apostol preales te-a aratat pe tine, Petre. Pentru aceea cantam tie:

Bucura-te, al cetei ucenicilor incepatorule;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos tainuitorule;

Bucura-te, decat toti cuvantatorii de Dumnezeu mai inaltule;

Bucura-te, decat iconomii duhului mai intaiule;

Bucura-te, ca pe Hristos tie Tatal L-a descoperit;

Bucura-te, ca pe acesta Adevarat Dumnezeu l-ai propovaduit;

Bucura-te, piatra a Bisericii prea nesfaramata;

Bucura-te, temelie a marturisirii prea intemeiata;

Bucura-te, incepatura cea in chipul stihiilor a credintei;

Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;

Bucura-te, prin care Hristos s-a slavit;

Bucura-te, prin care satana a fost rusinat;

Bucura-te, Petre, Apostole!

Şi Condacul 1 :

Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va Petru si Pavele, Apostolilor!

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE

Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?

Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.

După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).

Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.

Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesmmte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular "ursită".

Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucâti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.

Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.

lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, sâ ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu?

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu pot niciodatâ sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).

Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duliului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.

Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.

Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădâ cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfintii Pârinti vrajitorilor si celor ce aleargă la vrăji?

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor". (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu, adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.

lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum si Sfîntele Canoane învată..." "Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.

Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoî cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt (Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu voi întoarce fata Mea împoiriva sufletului aceluia sî-l voi pierde din poporul lui(Levitic 20, 6).

Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se numeste "deschiderea pravilei", care se obisnuieste astăzi la credinciosi.

Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheamă "ghitia". Acesti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către sfmti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.

lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti) 5 fimdcă folosesc spre ocară si necinste numele lui Dumnezeu.

Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dunmezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa crestina, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320).

Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit si câstigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care "descid cartea cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?

Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.

De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.

Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.

Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele si de câte feluri sunt?

Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: "Visul este miscarea mintii în vremea nemiscării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este iesirea mintii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fară ipostas (nereal) " ( Filocâlîa vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri si ne amintesc de moarte si de osândă, iar după ce ne desteptăm, ne îndeamnă la rugăciune si la pocăintă. Dimpotrivă, visele si nălucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti în îngeri de lumină sau în sfinti, care ne amăgesc în somn că suntem buni si vrednici de rai; iar după ce ne desteptăm "ne scufundăm în mândrie si în bucurie" (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Este păcat să creadă crestinii în vise si vedenii?

Spune Sfântul loan Scărarul că "cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă" Tot el spune, că "diavolii slavei desarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm si ne mândrim cu gândul, ca si cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, acestia s-au făcut adeseori prooroci mincinosi. Si mai departe zice: "Diavolii nu stiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunostintă de mai înainte, căci si doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte". Apoi încheie, zicând" Când începem să credem în visele diavolilor, ei îsi bat joc de noi, chiar când suntem treji.

Cel ce crede visurilor si nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof' ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).

Deci, este păcat să credem în visuri si în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte usor diavolii si ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei si al slavei desarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amăgit pe multi crestini si călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totusi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic si să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieste Dumnezeu.

Din câte pricini se înseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?

Din sapte pricini se însală crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mândrie, din slavă desartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor crestini, care se roagă si postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: "Cu mare boală boleste cel ce are râvna cea rea" (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si îndărătnicia unor credinciosi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânati de diavolul; a sasea pricină vine din cauza vietii de sine ascunse a unora si din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se însală crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.

Despre acestea spune si înteleptul Sirah, zicând: "Visurile cele rele sunt desertăciune, ca vrajile si descântecele, si pe multi visurile i-au înselat si au căzut toti cei ce au nădăjduit într-însele" (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne in visuri si în vedenii, fară multă cercetare si sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji si descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăsanie.

Fragment din "Ne vorbeste Părintele Cleopa" vol.4

Cuviosul Alexie omul lui Dumnezeu

 

Viaţa Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu

(17 martie)

Pe vremea dreptcredincioşilor împăraţi Arcadie (395-408) şi Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brîie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele pînă la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întîmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întîmpla ca prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, căzînd la pămînt înaintea lui Dumnezeu, zicea: "Nu sînt vrednic să umblu pe pămîntul Dumnezeului meu!"

Soţia lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasă şi temătoare de Dumnezeu, milostivă şi îndurătoare către săraci; însă fiind stearpă, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: "Doamne, pomeneşte-mă pe mine, nevrednica roaba Ta, şi dezleagă-mi nerodirea, ca să mă învrednicesc a mă numi şi mamă de fii; dă-ne fii, ca să putem avea mîngîiere în viaţa noastră, împreună cu bărbatul meu, şi sprijinitor la bătrîneţile noastre". Aducîndu-şi aminte Dumnezeu de dînsa, după mila Sa, a dăruit rod pîntecelui ei, că a născut fiu; şi s-a veselit bărbatul ei şi au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar cînd a fost pruncul de şase ani, l-au dat să înveţe carte şi în grabă a învăţat gramatica, retorica şi cărţile bisericeşti. Apoi şi Scriptura dumnezeiască învăţînd-o bine, s-a făcut înţelept tînărul. Deci, socotind deşertăciunea lumii, şi-a pus în gînd să se lepede de bunătăţile cele vremelnice ale acestei vieţi, ca să moştenească pe cele veşnice. Şi a început a-şi osteni trupul, purtînd în taină o haină aspră pe trupul său.

După ce Alexie a ajuns la vîrsta cea desăvîrşită şi la anii cei cuviincioşi de căsătorie, a zis Eufimian către femeia sa: "Să facem nuntă fiului nostru". Şi s-a veselit Aglaida de cuvintele bărbatului său; apoi, căzînd la picioarele lui, a zis: "Să întărească şi să săvîrşească Dumnezeu cuvîntul tău, ca să văd însoţirea lui, să-i privesc fiii şi se va veseli sufletul meu; după aceea voi putea mai mult să ajut săracilor şi scăpătaţilor". Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioară de neam împărătesc şi l-au cununat în biserica Sfîntului Bonifaciu, cu cinstiţi arhierei şi toată ziua pînă seara au petrecut în veselii şi în dănţuiri.

După aceea, Eufimian a zis către mire: "Intră, fiule, la mireasa ta, ca să-ţi vezi soţia". Iar el, intrînd în cămară, a găsit-o stînd pe un scaun de aur. Şi, scoţîndu-şi inelul de aur şi brîul cel scump, le-a învelit cu o basma de porfiră şi le-a dat ei, zicîndu-i: "Păzeşte-le acestea şi Dumnezeu să fie cu noi, pînă ce darul Lui va face ceva nou". După aceea, s-a dus de la dînsa. Şi, intrînd în casa sa cea deosebită, s-a dezbrăcat de hainele cele ţesute cu aur şi s-a îmbrăcat cu altele, mai proaste. Apoi, luînd ceva din bogăţia sa, aur şi pietre scumpe, şi ieşind noaptea în taină din palat şi din cetate, a mers la mare şi, aflînd o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat într-însa. Apoi, dînd plata corăbierului, a pornit, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: "Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pîntecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!"

Sosind corabia în Laodiceea, a ieşit Sfîntul Alexie la uscat. Apoi, aflînd călători mergînd spre Mesopotamia, s-a dus cu dînşii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se afla chipul cel nefăcut de mînă al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Însuşi Domnul mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Văzînd fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat şi, vînzîndu-şi acolo toate lucrurile cele de mare preţ pe care le-a luat de acasă, a împărţit la săraci aurul, s-a îmbrăcat singur într-o haină veche a unui sărac şi s-a făcut ca unul din cei care cer milostenie în pridvorul bisericii Preacuratei Stăpînei noastre Născătoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustînd doar puţină pîine şi apă; şi în toate Duminicile se împărtăşea cu dumnezeieştile şi preacuratele lui Hristos Taine. Iar dacă lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o împărţea şi pe aceea la săracii mai bătrîni, spre hrana lor. Privirea sa era plecată spre pămînt, iar mintea îi era sus, înţelepţindu-se cu dumnezeiasca gîndire. Şi atît de mult i se uscase trupul de multa înfrînare, încît i se vestejise frumuseţea feţei lui, vederea i se întunecase, ochii i se adînciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

După plecarea Sfîntului Alexie din casa sa, părinţii lui, cînd s-a luminat de ziuă, au intrat în cămara lui şi, negăsind pe fiul lor, ci numai pe mireasă şezînd posomorîtă şi întristată, erau în nepricepere. Deci, căutîndu-l în toate părţile şi neaflîndu-l, au început a plînge cu amar, iar veselia li s-a întors în tînguire. Maica, intrînd în cămara sa, a închis ferestrele şi a aşternut un sac de nisip şi, presărîndu-l cu cenuşă, s-a aruncat cu faţa în jos, plîngînd şi tînguindu-se. Apoi se ruga şi zicea: "Nu mă voi scula de pe pămîntul acesta, nici nu voi ieşi din închisoarea aceasta, pînă ce nu voi şti ce s-a făcut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns şi ce i s-a întîmplat". Iar mireasa, stînd lîngă dînsa, cu lacrimi grăia: "Nici eu de la tine nu mă voi duce, ci mă voi asemăna turturelei celei iubitoare de pustie şi de bărbat, care, după ce se văduveşte de soţul său, îl caută prin munţi şi prin văi, cu umilită cîntare, întristîndu-se. În acest chip şi eu voi aştepta cu îndelungă răbdare, pînă ce voi auzi ceva despre bărbatul meu, unde este şi ce fel de viaţă şi-a ales".

Iar tatăl lui, fiind foarte mîhnit, pe toate slugile le-a trimis să caute pe fiul său în toate părţile. Unii dintre dînşii, ducîndu-se în Edesa şi dînd de cel căutat, dar necunoscîndu-l, i-au dat milostenie ca unui sărac. Iar Sfîntul Alexie i-a cunoscut pe dînşii şi a mulţumit lui Dumnezeu că l-a învrednicit să primească milostenie de la slugile sale de casă. Apoi slugile, întorcîndu-se, au spus stăpînului lor că l-au căutat peste tot locul şi nu l-au aflat.

Sfîntul Alexie a stat în Edesa, lîngă biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, şaptesprezece ani şi s-a făcut iubit lui Dumnezeu. După aceasta, s-a făcut pentru dînsul descoperire eclesiarhului, căci acesta a văzut în vedenie icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, grăind către dînsul: "Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămîie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfînt se odihneşte peste dînsul". Iar eclesiarhul, după vedenia aceea, căutînd pe un om ca acela şi neaflîndu-l, s-a întors spre icoana Născătoarei de Dumnezeu, rugînd-o să-i arate pe omul lui Dumnezeu. Şi a auzit iarăşi în vedenie cuvînt de la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, că săracul cel ce şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este "Omul lui Dumnezeu".

Deci, aflîndu-l eclesiarhul, l-a dus în biserică, pentru ca să rămînă într-însa. Atunci s-a ştiut de mulţi viaţa lui cea sfîntă şi au început a-l cinsti. Iar Sfîntul Alexie, fugind de slava şi cinstea omenească, s-a dus din cetatea Edesa, neştiind nimeni. Mergînd la limanul mării, a aflat o corabie mergînd spre Cilicia; deci s-a suit într-însa, zicînd către sine: "În cetatea Ciliciei mă voi duce, unde nimeni nu mă ştie, şi voi rămîne acolo în biserica Sfîntului Apostol Pavel".

Plutind corabia, fără de veste, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut furtună pe mare şi, purtîndu-se corabia de valuri mai multe zile, a înotat spre Roma. Apoi ieşind sfîntul din corabie, a zis către sine: "Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu ca un necunoscut". Dar cînd se apropia de casă, a întîmpinat pe tatăl său, la vremea prînzului, întorcîndu-se de la palatele împărăteşti spre casă cu mulţime de slugi care mergeau înainte şi după dînsul.

Deci, închinîndu-se lui pînă la pămînt, a strigat: "Robule al Domnului, miluieşte-mă pe mine, săracul şi scăpătatul, şi porunceşte-mi ca să fiu într-un colţ al curţii tale, ca să mă pot hrăni din sfărîmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvînta anii tăi şi-ţi va da cereasca împărăţie şi dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ţi-l întoarcă".

Eufimian, auzind pe sărac grăind de străinătate, şi-a adus aminte îndată de iubitul său fiu, Alexie, şi a lăcrimat. Apoi, îndată a arătat milă către sărac, poruncind să stea în curtea sa. Iar către slugile sale de casă a zis: "Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia şi, de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu, că va fi liber în toate zilele vieţii sale, şi moştenire va lua din casa mea. Deci, înaintea uşilor palatului meu să-i faceţi o căscioară ca, intrînd şi ieşind eu, să privesc spre dînsul; apoi, din masa mea să i se dea hrană şi să nu-l supere nimeni".

Începînd Sfîntul Alexie a petrece înaintea palatelor împără-teşti, în căsuţa cea mică, Eufimian îi trimitea bucate în toate zilele din masa sa, dar pe acelea le împărţea la alţi săraci, iar el oprea numai pîine şi apă; şi aceea, numai cu măsură o gusta ca să nu moară de foame şi de sete. În toate nopţile petrecea fără somn, în rugăciune, iar Duminicile se ducea la biserică şi se împărtăşea cu dumnezeieştile Taine. Şi minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări şi necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara tîrziu. Pentru că unii îl loveau peste obraz, alţii îl trăgeau de păr, alţii îl loveau peste grumaz, alţii vărsau lături peste capul lui, iar alţii într-alt chip îşi băteau joc de dînsul.

Dar nebiruitul pătimitor pe toate acelea le răbda tăcînd; căci ştia că, fiind îndemnaţi de diavol, îi făceau nişte lucruri de batjocură ca acelea; şi spre acela se înarma cu rugăciunea, iar prin răbdare biruia meşteşugul aceluia. Apoi şi alta era pricina răbdării lui minunate: În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa şedea plîngînd. Şi de multe ori auzea Sfîntul Alexie cînd se tînguiau mireasa şi maica sa, pentru dînsul şi grăiau cuvinte de jale şi de plîngere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tînguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărîma cu jale de tînguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfîntul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă şi către părinţi şi jalea cea nesuferită o răbda cu mulţu-mire, pentru Dumnezeu.

Aşa nevoindu-se el în casa părintească şaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac şi străin se socotea de toţi, el care era fiu, moştenitor şi stăpîn al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin şi nemernic. Iar cînd a voit Dumnezeu să-l ia din viaţa cea atît de aspră, fiind în sărăcie şi răbdare, şi să-l ducă la viaţa şi odihna cea veşnică, i-a descoperit ziua şi ceasul morţii. Deci Sfîntul Alexie, cerînd de la sluga sa hîrtie, cerneală şi condei, şi-a scris toată viaţa sa; şi oarecare taine, ce se ştiau numai de părinţii săi, după care putea să fie cunoscut de dînşii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, şi cum i-a dat ei inelul şi brîul într-o basma de porfiră.

La sfîrşit a adăugat şi aceasta: "Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mîhniţi pe mine, că v-am făcut atîta mîhnire, lăsîndu-vă singuri; şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atît de nemilostiv am fost către a voastră tînguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul şi Mîntuitorul său, decît pe născătorii săi; şi cred că, pe cît v-am mîhnit, pe atît de mare bucurie veţi avea prin răs-plătirea cea cerească!" Acestea scriindu-le, a petrecut rugîndu-se lui Dumnezeu pînă la ceasul mutării sale la cele veşnice.

Într-o zi, preasfinţitul papă Inocenţiu (402-417), slujind în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli şi împăratul Onorie stînd de faţă, la sfîrşitul dumnezeieştii Liturghii s-a făcut un glas minunat din Sfîntul Altar, în auzul tuturor, zicînd: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stăteau de faţă, s-au înspăimîntat şi s-au cutremurat. Apoi, căzînd cu feţele la pămînt, strigau: "Doamne miluieşte!" Şi iarăşi s-a auzit un glas, zicînd: "Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rîndui bine!"

După glasul acela, poporul a căutat prin toată Roma pe un om ca acela şi neaflîndu-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seară, joi spre vineri, adunîndu-se în soborniceasca biserică a Sfinţilor Apostoli împreună cu împăratul şi cu papa, au făcut priveghere de toată noaptea, rugîndu-se lui Hristos Dumnezeu ca singur să le arate pe plăcutul Său. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfîntul Alexie, s-a despărţit de trupul său şi s-a dus către Domnul. Şi s-a făcut glas din Altar în biserică ca şi mai înainte, zicînd: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu!"

Iar împăratul, întorcîndu-se către Eufimian, a zis: "Avînd un dar ca acela în casa ta, pentru ce nu ne-ai arătat?" Iar Eufimian a zis: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nimic nu ştiu de aceasta!" Şi chemînd pe o slugă mai veche, i-a zis: "Ştii pe cineva din cunoscuţii tăi, care să aibă vreo faptă bună şi să fie plăcut lui Dumnezeu?" Răspuns-a sluga aceluia: "Viu este Domnul Dumnezeu, că nu ştiu, căci toţi sînt străini de fapte bune şi petrec cu neplăcere de Dumnezeu".

Apoi împăratul şi papa au voit ca însăşi ei să meargă la casa lui Eufimian. Acesta, alergînd înainte, a pregătit în palatul său scaune împăratului, papei şi altor boieri. Şi cînd s-au apropiat, i-a întîmpinat cu lumînări şi cu tămîie. Iar soţia lui Eufimian, tînguindu-se în cămara sa, a auzit zgomot în curte şi în palat şi a întrebat ce este. Dar, înştiinţîndu-se despre venirea împăratului şi a papei şi pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, văzînd pe mireasa sa stînd în foişor, iar pe împărat şi pe papă cu o mulţime de popor văzîndu-i venind, se minuna, gîndindu-se ce să fie aceasta.

După ce a şezut împăratul împreună cu papa şi cu boierii, şi făcîndu-se tăcere, sluga care slujea Sfîntului Alexie a zis către Eufimian: "Stăpîne al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adică săracul ce mi l-ai încredinţat mie? Pentru că văd mari şi minunate lucruri la el: În toate zilele posteşte, gustînd tîrziu numai puţină pîine şi apă, în toate Duminicile se împărtăşeşte cu dumnezeieştile Taine şi în toate nopţile petrece fără somn la rugăciune. Apoi şi oarecare copii de ai noştri multe supărări îi făceau lui, lovindu-l peste obraz, trăgîndu-l de păr şi cu lături udîndu-l, iar el pe toate acelea cu bucurie şi blîndeţe le răbda".

Eufimian, auzind acestea, îndată a alergat la căscioara săra-cului şi, strigîndu-l prin fereastră de trei ori, n-a auzit răspuns. A intrat înăuntru şi a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunăcuviinţă zăcînd mort, avînd faţa acoperită şi o hîrtie strînsă ţinînd în mîna dreaptă. Iar cînd i-a descoperit faţa, a văzut-o strălucită cu darul, ca o faţă de înger. Şi a vrut să ia hîrtia aceea din mîna lui şi să vadă ce este scris într-însa, dar n-a putut s-o scoată, de vreme ce mîna o ţinea tare. Deci, degrabă întorcîndu-se la împărat şi la papă, a zis către dînşii: "Am aflat pe cel pe care îl căutăm! Însă a murit şi ţine o hîrtie în mîini, pe care nu ne-o dă".

Atunci împăratul şi papa au poruncit să gătească un pat de mult preţ şi aşternut frumos; apoi, scoţînd din căsuţă sfîntul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. După aceea, împăratul cu papa plecîndu-şi genunchii şi sfintele moaşte sărutîndu-le, au grăit cu lacrimi către dînsul ca şi către un viu: "Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hîrtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti". Şi s-a dat din mînă hîrtia împăratului şi papei, pe care luînd-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.

Făcîndu-se tăcere mare, a început arhivarul a citi cu mare glas hîrtia aceea. Iar cînd a ajuns pînă la acel loc unde era scris despre părinţi şi despre mireasă şi pentru inelul şi brîul cel dat de dînsul miresei în cămară, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul său, şi a căzut pe pieptul lui, cuprinzîndu-l şi sărutîndu-l cu dragoste şi cu tînguire strigînd: "O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atît de mare mîhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, cîţi ani în casa aceasta petrecînd şi tînguirea părintească văzînd-o, nu te-ai arătat pe sineţi, nici ai mîngîiat bătrîneţile noastre, fiind în acea amară mîhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mîngîierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plînge sau pentru aflarea ta voi prăznui?" Şi se tînguia Eufimian nemîngîiat, smulgîndu-şi cărunteţile sale.

Iar Aglaida, soţia, auzind tînguirile bărbatului şi înştiinţîndu-se cum că săracul acela care a murit este fiul ei, a deschis uşile cămării sale şi a alergat acolo, smulgîndu-şi părul despletit şi hainele sale rupîndu-şi şi spre cer cu umilinţă privind; iar către poporul cel mult strîns, cu rugăminte striga: "Daţi-mi loc, o, popoarelor, daţi-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Daţi-mi cale ca să-mi văd şi să cuprind pe singurul şi iubitul meu fiu".

Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului său, cuprinzîndu-l cu dragoste sărutîndu-l şi zicînd: "Vai mie, stăpînul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai făcut aceasta? Pentru ce acest fel de mîhnire ai pus în sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atîţia ani, vieţuind împreună cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tînguirile noastre cele amare pentru tine şi nu te-ai arătat nouă?" Asemenea şi mireasa, care petrecea de treizeci şi patru de ani fără de mirele său, purtînd haine negre, căzînd la sfintele moaşte, izvoare de lacrimi scotea, udînd cu dînsele cinstitul trup al iubitului său. Apoi, cu nesăţioasă dragoste sărutîndu-l, se tînguia cu amar, fiind nemîngîiată: "Vai mie! Amar mie!" şi alte multe cuvinte de jale cu umilinţă zicea, încît toţi, pentru tînguirea ei, se porneau spre plîngere; şi plîngeau toţi împreună, lăcrimînd cu părinţii şi cu mireasa.

După aceea, împăratul şi papa au poruncit ca să ducă patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu şi să-l pună în mijlocul cetăţii, ca toţi să-l vadă şi să se atingă de el. Apoi au grăit către popor: "Iată am aflat pe acela ce-l căuta credinţa voastră!" Deci, s-a adunat toată Roma şi se atingeau de sfîntul, sărutînd sfintele lui moaşte. Şi cîţi erau neputincioşi, toţi se tămăduiau. Orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni se izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe omeneşti se vindecau desăvîrşit prin atingerea de tămăduitoarele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie.

Nişte minuni ca acelea văzînd împăratul şi papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfinţească prin atingerea trupului Sfîntului Alexie. Iar părinţii şi mireasa, mergînd în urmă, plîngeau. Şi era atît de multă adunare de oameni care se sîrguiau să se atingă de cinstitul trup al sfîntului, încît nu era cu putinţă să se ducă patul de strîmtorarea şi înghesuiala poporului. Deci, a poruncit împăratul să se arunce aur şi argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat şi astfel să dea cale spre biserică. Însă nimeni nu căuta la aur şi argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu, să se atingă de el şi să-l sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaşte, ci va aştepta pînă ce toţi le vor săruta şi se vor sfinţi cu atingerea. Şi abia înduplecîndu-se, s-au retras puţin şi ducînd sfintele moaşte în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămînă ca oricine să se atingă şi să se închine lor.

Toată săptămîna aceea părinţii şi mireasa sa au şezut în biserică, plîngînd lîngă cinstitele moaşte. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură şi de smaragd şi să o împodobească cu aur, apoi au pus într-însa pe Sfîntul Alexie, omul lui Dumnezeu. Şi îndată a izvorît din sfintele moaşte mir cu bună mireasmă şi a umplut racla, încît se ungeau cu acel mir toţi pentru vindecarea tuturor neputinţelor. Şi au făcut îngropare cinstită Sfîntului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit şi închinat în Treime.

Sfîntul Alexie s-a mutat la cele veşnice în a şaisprezecea calendă a lui aprilie, adică la 17 martie, în anul de la facerea lumii 5919, iar de la întruparea Cuvîntului lui Dumnezeu 411, împărăţind în Roma Onorie, pe vremea papei Inocenţiu, iar în Constantinopol ţinînd împărăţia Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toţi stăpînind Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.

Rugăciune

Sfinte preacuvioase parinte Alexie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii, ca sa ne dea  si noua tarie sa parasim pacatul si sa punem inceput bun vietii noastre, caci nimeni din cei ce alearga la tine nu pleaca fara de folos. Ajuta-ne sa rabdam necazurile si ocarile asa precum si tu rabdai de la slugile tatalui tau.

Roaga-l pe Domnul milelor sa calauzeasca corabia vietii noastre spre imparatia Sa cea cereasca.

O, prea minunate si de minuni facator Alexie, izgoneste de la noi tot lucrul si lucrarea diavoleasca si sadeste in inimile noastre dragostea, smerenia si toata lucrarea cea buna spre mantuirea noastra.

Scoate-ne, Sfinte, din prapastia pierzarii, ajuta-i pe cei ce sunt in necazuri si in chinuri,  pe cei chinuiti de duhuri necurate  ii slobozeste, pe cei saraci ii miluieste, pentru cei adormiti mijloceste iertare de pacate, celor necasatoriti buna soarta le daruieste si degraba pe toti ii miluieste cu ale tale preaputernice rugaciuni. Amin!

Avva Agathon

A intrat odata avva Agathon in cetate sa - si vanda putinele vase si a gasit pe un lepros lepadat in cale. I-a zis lui leprosul: unde te duci, si i-a raspuns avva Agathon : in cetate, sa vand niste vase. Zis-a lui leprosul: fa milostenie, de ma ia acolo ! Si luandu -l pe spatele sale, la dus in cetate. I - a zis lui acesta: unde vei vinde vasele tale, acolo sa ma pui. Si a facut batranul asa. Si dupa ce vindea un vas, zicea bubosul : cu cat l - ai vandut ? Si-i raspundea: intratata.
Si - i zicea iarasi: cumpara-mi o placinta. Si - i cumpara. Si iar vindea alt vas. Si ii zicea leprosul iarasi: dar acesta cu cat ? Si-i raspunse batranul: intr-atata. Si-i zicea: cumpara-mi acest lucru. Si-i cumpara. Deci dupa ce a vandut toate vasele si vroia sa se duca, I - a zis bubosul: te duci ? Si i-a raspuns lui: da! Si i-a zis din nou: fa iarasi milostenie, de ma du unde m - ai gasit ! Si luandu - l pe spatele lui, l - a dus la locul lui. Si I - a zis lui : binecuvantat esti Agathone, de Domnul in cer si pe pamant. Si ridicand ochii sai, pe nimeni n - a vazut. Ca a fost ingerul Domnului care a venit sa - l ispiteasca. PENTRU AVVA AGATHON 30

Cand prinde blestemul?

- Parinte, cand prinde blestemul ?
- Blestemul prinde atunci cand exista la mijloc nedreptatea. Daca, de pilda, o oarecare femeie isi bate joc de alta ce este mahnita sau ii face vreun rau, iar cea mahnita o blesteama, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adica atunci cand fac rau cuiva, si acela ma blesteama, se prind blestemele lui. Ingaduie Dumnezeu si se prind, precum de pilda ingaduie ca unul sa omoare pe altcineva. Cand insa nu exista nedreptate, atunci blestemul se intoarce la cel ce l-a rostit.
- Si cum se slobozeste cineva de blestem ?
- Prin pocainta si spovedanie. Cunosc multe cazuri de oameni care s-au chinuit din pricina blestemelor, deoarece au fost vinovati, dar care, atunci cand au inteles ca au fost blestemati, s-au pocait, s-au spovedit si s-au indepartat. Daca cel ce a fost vinovat spune: “Dumnezeule, am facut asta si asta, iarta-ma”, si se spovedeste cu durere si sinceritate, atunci Dumnezeu il va ierta. El este Dumnezeu.
- Este pedepsit numai acela care primeste blestemul sau si acela ce il spune ?
- Cel ce primeste blestemul se chinuieste in viata aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuieste si in viata aceasta si se va chinui si in cealalta, pentru ca va fi pedepsit de Dumnezeu ca un ucigas, daca nu se va pocai si spovedi. Pentru ca, sa zicem, poate cineva sa te necajeasca, insa tu, cu blestemul ce i-l dai, este ca si cum ai lua pistolul si l-ai omori. Cu ce drept faci asta ? Orice ti-ar fi facut celalalt, nu ai dreptul sa-l omori. Ca sa ajunga sa blesteme cineva, inseamna ca are rautate. Cineva blesteama atunci cand o spune cu patima, cu inversunare.
Blestemul cand vine de la omul care are dreptate are mare putere; mai ales blestemul vaduvei.

Cuv. Paisie Aghioritul