miercuri, 30 iunie 2010

Tot în această zi, facem şi pomenirea Părintelui nostru, Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.
În veacul al XIV-lea, a trăit la Mănăstirea Râmeţ, un monah cu viaţă îmbunătăţită, al cărui nume era Ghelasie. Credincioşii din partea locului, l-au cinstit pe acesta ca sfânt din neam în neam, până în zilele noastre, iar vieţuitorii sfintei Mănăstiri, îi cinstesc cu veneraţie părţi din moaşte ştiind că prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli şi suferinţe. Ceea ce s-a transmis prin tradiţia locului de generaţii întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica Mănăstirii o inscripţie de mare însemnătate pentru Biserica şi neamul românesc, mai ales din părţile Transilvaniei şi care consemnează numele, "Arhiepiscopului Ghelasie", al zugravului Mihul de la Crişul Alb", precum şi anul 1377. Acest Arhiepiscop al Transilvaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătăţitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinsteşte ca sfânt.
În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul Mănăstirii, părţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenumărate minuni în rândul dreptcredincioşilor veniţi la Mănăstire pentru rugăciune şi închinare. Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negreşti-Oaş, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstire la Râmeţ, să se roage şi să se atingă de moaştele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis şi s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, Elisabeta din Albina (Timiş), i-a fost vindecată mâna bolnavă, prin neîncetate rugăciuni şi lacrimi la moaştele Sf. Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credinţă din Cocora (Alba) şi care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare, prin neîncetatele sale rugăciuni şi ale părinţilor la moaştele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa, trupeşte şi sufleteşte, asemenea paraliticului din Evanghelie. 


Acatistul Sfântului Ghelasie de la Râmet.

Mãrire Tie, Dumnezeului nostru, mãrire Tie.
Împãrate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevãrului, Care pretutindenea esti si toate le împlinesti, Vistierul bunãtãtilor si Dãtãtorule de viatã, vino si Te sãlãsluieste întru noi si ne curãteste pe noi de toatã întinãciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi.
Mãrire Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Preasfântã Treime, miluieste-ne pe noi, Doamne, curãteste pãcatele noastre. Stãpâne, iartã fãrãdelegile noastre. Sfinte, cerceteazã si vindecã neputintele noastre, pentru numele Tãu.
Doamne miluieste, Doamne miluieste,  Doamne miluieste .
Mãrire Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Tatãl nostru, care esti în ceruri, sfinteascã-se numele Tãu, vie împãrãtia Ta, facã-se voia Ta, precum în cer, asa si pe pãmânt. Pâinea noastrã cea de toate zilele, dã-ne-o nouã astãzi si ne iartã nouã greselile noastre, precum si noi iertãm gresitilor nostri si nu ne duce pe noi în ispitã, ci ne izbãveste de cel rãu.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale preacuviosilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor Tai, mintuieste-ma pe mine pacatosul.
Tropar, glas 1:
De Dumnezeu purtãtor, Pãrinte al nostru Ghelasie, povãtuitorul cãlugãrilor si credinciosilor, podoaba cuviosilor si lauda arhiereilor, sprijinitorul celor întru necazuri si fãcãtorule de minuni, cu nevointele tale chip de sfintenie te-ai arãtat, iar acum cu îngerii în ceruri te veselesti. Cu acestia roagã-L pe Milostivul Dumnezeu sã ne dãruiascã nouã pace si mare milã.
Condac 1
Prea fericite Pãrinte Ierarhe Ghelasie, prinos de multumire îti aducem noi nevrednicii, pentru folosintele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbãvesti de tot necazul cu rugãciunile tale, primeste de la noi cântare sfântã:
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru.
Icosul 1
Îngerii cântând cu bucurie Te-au primit pe tine Sfinte Ierarhe Ghelasie, cã îngereste pe pãmânt ai vietuit si turma duhovniceascã tie încredintatã bine o ai pãstorit, ca sã dobândesti vesnicã bucurie în ceruri. Pentru aceasta primeste de la noi smerite cântãri:
Bucurã-te, cel ce ai fost ca un înger în trup,
Bucurã-te, cel ce ai fost îmbrãcat cu harul arhieriei.
Bucurã-te, cã lui Dumnezeu cu râvnã ai slujit,
Bucurã-te, cã trupul cu postiri si privegheri ti l-ai înfrumusetat,
Bucurã-te, cãci sufletul cu virtuti ti-ai împodobit,
Bucurã-te, cel ce esti împreunã vorbitor cu îngerii,
Bucurã-te, cã pentru biserica lui Hristos jertfã te-ai adus,
Bucurã-te, cã prin rugãciunile tale duhurile necurate ai izgonit,
Bucurã-te, cã pe cei stãpâniti de demoni ai tãmãduit,
Bucurã-te, cãci apã din pãmânt ai izvorât,
Bucurã-te, lauda cea prea iubitã a cãlugãrilor,
Bucurã-te, podoabã sfintitã a meleagurilor Râmetului,
Bucurã-te, Sfinte Pãrinte Ghelasie!
Condacul 2
Pe pãmânt ca un alt Moise te-ai arãtat, Sfintite Pãrinte Ghelasie, cãci cu toiagul semnul crucii fãcând, ai izvorât apã din loc pietros. Deci vãzând minunea cãlugãrii si credinciosii la Hopagi s-au bucurat dând mãrire lui Dumnezeu celui ce ti-a dat puteri si au strigat: Aliluia!
Icosul 2
Arãtatu-te-ai în vis la multi credinciosi Sfintite Pãrinte si multe minuni ai fãcut celor ce s-au apropiat cu credintã de sfintele tale moaste, pentru aceasta cu bucurie cântãm tie:
Bucurã-te, mângâierea celor întristati,
Bucurã-te, tãmãduirea celor bolnavi,
Bucurã-te, ajutãtorul celor împovãrati,
Bucurã-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri,
Bucurã-te, ajutãtorul si ocrotitorul Mãnãstirii Râmet,
Bucurã-te, al monahilor osârdnic povãtuitor,
Bucurã-te, al preotilor celor evlaviosi bun arhipãstor,
Bucurã-te, al credinciosilor evlavios sprijinitor,
Bucurã-te, al cerescului Stãpân vrednic slujitor,
Bucurã-te, cãci de multe dureri esti izbãvitor,
Bucurã-te, cãci cu blândete si smerenie lui Hristos ai urmat,
Bucurã-te, cãci cu nerãutatea ta duhurile rãutãtii le-ai izgonit,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 3
Arhanghelii si îngerii se minuneazã Sfintite Pãrinte de credinta Ta cea mare, care ai avut-o cãtre Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pãmânt si a izvorât apã. Pentru aceea si noi cunoscându-ti râvna spre cele sfinte, cu multumitã strigãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 3
Auzitu-s-au minunile tale Sfintite Pãrinte pânã la hotarele pãmântului românesc, si crestinii de pretutindenea aleargã la moastele tale care sunt cinstite cu evlavie în Sfânta Mãnãstire Râmet, cãci de aici toti dobândesc ajutor. De aceea primeste si de la noi aceastã cântare:
Bucurã-te, cã pe crestini îi aperi întru nevoi,
Bucurã-te, cã orfanilor le aduci mângâiere,
Bucurã-te, cã si vãduvelor le aduci alinare sufletelor,
Bucurã-te, grabnicule ajutãtor a celor bolnavi,
Bucurã-te, cald folositor al celor întristati,
Bucurã-te, hrãnitorul celor flãmânzi,
Bucurã-te, bunule pãprinte a celor sãraci,
Bucurã-te, cã taberele vrãjmasilor le-ai surpat,
Bucurã-te, cã în cer odihnã vesnicã ai aflat,
Bucurã-te, cã în mijlocul cetelor îngeresti ai ajuns,
Bucurã-te, cã plata ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat,
Bucurã-te, cã pe oameni cu Dumnezeu ai unit,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 4
Prea Sfintite Pãrinte Ghelasie, cea stãpânitã de demoni din depãrtare a alergat la sfântul tãu sicriu si credintã având a luat tãmãduire. Pentru aceasta minunându-se de prea multa sa îndrãznealã cu umilintã cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
Adormind Prea Sfintite Pãrinte, pe asinul tãu care te purta spre mãnãstire, au rãmas pânã astãzi urme nesterse pe piatrã, si clopotele celor sapte biserici singure au început sã sune ducând vestea trecerii tale din aceastã viatã. Pentru aceasta primeste si de la noi cuvinte de laudã:
Bucurã-te, cã pe asin precum odinioarã Iisus, ai încãlecat,
Bucurã-te, cã cele sapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat,
Bucurã-tze, cã clopotele singure ti-au vestit chemarea la cel de Sus,
Bucurã-te, cã multe minuni ai lucrat,
Bucurã-te, cã tu de atunci în Hristos odihnã cereascã ai aflat,
Bucurã-te, cã viata ta lui Hristos ti-ai închinat,
Bucurã-te, cãci mereu în trezvie lui Hristos ai slujit,
Bucurã-te, cã prin tine multi la credintã au venit,
Bucurã-te, cã la înãltimea trãirii sfinte ai ajuns,
Bucurã-te, al cãlugãrilor minunat învãtãtor si de Dumnezeu înteleptit,
Bucurã-te, al Sfintei Biserici laudã si bucurie aleasã,
Bucurã-te, cel ce cu lumina cea întreitã ai fost luminat,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 5
Plângem si ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele si nãzuim la tine Prea Sfintite Ierarhe Ghelasie, rugându-te sã fii mijlocitor cãtre Domnul pentru noi si pentru toatã lumea, ca sã dobândim mântuire prin rugãciunile tale. Pentru aceea cântãm împreunã cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Ca sã arãti milostivirea ta cea cãtre noi, Prea Sfintite Pãrinte Ierarhe ai sãvârsit multe minuni pentru cei ce au alergat cu credintã la sfintele tale moaste. Iar celor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arãtându-le cele de mântuire; cu acestia împreunând glasurile cu credintã strigãm tie:
Bucurã-te, cã tie cu smerenie ne plecãm,
Bucurã-te, cã binecuvântare de la Dumnezeu prin tine cerem,
Bucurã-te, cã prin tine cu ochii sufletului în slava cereascã te vedem,
Bucurã-te, cã de chinurile de veci ai scãpat multe suflete,
Bucurã-te, cã pe calea cea dreaptã ai umblat,
Bucurã-te, cã pe noi întru necazuri ne-ai mângâiat,
Bucurã-te, cel ce esti al Duhului Sfânt locas împodobit,
Bucurã-te, cel ce cu apa cea vesnicã sufletele ai adãpat,
Bucurã-te, cã lui Hristos ai fãcut ascultare desãvârsitã,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 6
Minunatã s-a arãtat Pãrinte, trecerea ta de pe pãmânt la cerestile locasuri, cãci ai cunoscut din vreme apropierea sfârsitului tãu. De aceea minunându-ne toti de faptele tale cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 6
Cine va putea spune cu adevãrat toate nevointele tale Sfinte Ierarhe, cu care te-ai nevoit si prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit. De aceea îti cântãm tie:
Bucurã-te, cã în sãrãcie de bunã voie ai vietuit,
Bucurã-te, cã în post si rugãciune cu toti ai trãit,
Bucurã-te, cã prin smerenie toate le-ai învins,
Bucurã-te, cã pe cãlugãri bine i-ai cãlãuzit,
Bucurã-te, cã harul arhieriei având multi preoti ai hirotonit,
Bucurã-te, cãci cu dogmele dreptei credinte pe toti i-ai povãtuit,
Bucurã-te, cã prin viata ta Mãnãstirea Râmet ai blagoslovit,
Bucurã-te, cã pe cei credinciosi îi tãmãduiesti,
Bucurã-te, cã din nevoi pe noi pe toti ne izbãvesti,
Bucurã-te, cã esti izvor nesecat de bunãtãti pãmântesti,
Bucurã-te, cel ce cu pâinea vietii pe multi ai îndestulat,
Bucurã-te, cãci rugãtor neîncetat cãtre Nãscãtoarea de Dumnezeu te-ai arãtat,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 7
Izvor de apã vindecãtor izvorãsti Sfinte Ierarhe de sub Altarul Sfânt al Mãnãstirii Tale, vindecând toatã boala si neputinta. De aceea minunându-ne de darul lui Dumnezeu de care ai fost învrednicit cu totii strigãm tie: Aliluia!
Icosul 7
Pomj cu bune roade esti, Pãrinte Sfintite Ierarhe Ghelasie care aduce rod de mântuire tuturor celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine si cu stâlpãri de rugãciuni în mâini cel sã le vii în ajutor. De aceea si noi cu smerenie si cu dragoste te lãudãm zicând:
Bucurã-te, alesule între arhierei,
Bucurã-te, floarea cea cu bun miros,
Bucurã-te, trandafir cu mireasmã prea dulce,
Bucurã-te, razã pururea strãlucitoare,
Bucurã-te, pãzitorule al fecioriei,
Bucurã-te, iubitorule de curãtie,
Bucurã-te, învãtãtorule si bun pãrinte,
Bucurã-te, reazimul celor neputinciosi,
Bucurã-te, vindecãtorule al celor bolnavi,
Bucurã-te, toiagul celor nevãzãtori,
Bucurã-te, prea dulce linistitor al sufletelor noastre tulburate,
Bucurã-te, mustrãtorule al greselilor noastre ascunse,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 8
Râu de lacrimi ai vãrsat Prea Sfintite Ierarhe rugând pe Dumnezeu pentru lume si te-ai nevoit cu asprime, fãrã de odihnã si hranã, petrecându-ti viata întru osteneli sfinte. Pentru aceasta noi toti Îl slãvim pe Dumnezeu care ti-a dat tie putere, cântându-i: Aliluia!
Icosul 8
Ca unul care ai îndrãznealã cãtre Hristos, turma Lui ai povãtuit la Împãrãtia cea de sus cu învãtãturile tale, Sfinte Ierarhe Ghelasie. Iar nouã celor ce suntem bântuiti de viforul multor necazuri si ispite, dã-ne mânã de ajutor, ca sã te lãudãm zicând:
Bucurã-te, izbãvitorule din necazuri al celor dosãditi,
Bucurã-te, dãtãtorule de mângâieri,
Bucurã-te, cã din multe ispite ne scoti cu rugãciunile tale,
Bucurã-te, cã esti izvor de bunãtãti,
Bucurã-te, cã pe necredinciosi cu dragoste îi îndrepti,
Bucurã-te, cã pe pãmânt mult bine ai fãcut celor credinciosi,
Bucurã-te, vindecãtorule neîntârziat al celor bolnavi,
Bucurã-te, cela ce cu rugãciunile tale sãgetile vrãjmasului le-ai oprit,
Bucurã-te, cela ce de crestini esti mult lãudat,
Bucurã-te, cela ce de crestini esti mult lãudat,
Bucurã-te, cãci prin tine Dumnezeu cel în Treime închinat se slãveste,
Bucurã-te, cel ce cu daruri duhovnicesti viata noastrã ai îmbogãtit,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 9
Cu mare bucurie Prea Sfinte Ierarhe te lãudãm, cãci pe tine te avem comoarã de mult pret si dai tuturor cele de mântuire, povãtuindu-i pe calea cea dreaptã. Pentru aceasta cu multã bucurie slãvim si cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 9
Cu ce cuvinte de laudã te vom cinsti pe tine pentru multa ta iubire ce arãti si astãzi celor care se închinã tie cu credintã. De aceea cu dragoste aducând preamãrire lui Dumnezeu îti cântãm tie:
Bucurã-te, stâlp de foc care luminezi pe cei dintru întunerec,
Bucurã-te, fãclie nestinsã ce lumineazã în întunericul necunostintei,
Bucurã-te, stea cu raze strãlucitoare,
Bucurã-te, cã prin viata ta ai binevestit pe Hristos,
Bucurã-te, cã ai îndreptat pe cei legati de cele pãmântesti,
Bucurã-te, cã ai mustrat nedreptatea multora,
Bucurã-te, cã în toatã viata ta pe Domnul ai slãvit,
Bucurã-te, cã si pe noi ne-ai îndreptat pe calea virtutilor,
Bucurã-te, cã prin tine multã liniste am aflat,
Bucurã-te, cã de multe necazuri ne-ai izbãvit,
Bucurã-te, cel plin de blândete si de smerenie,
Bucurã-te, pãrinte iubitor de fii, al celor ce aleargã la tine,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 10
Vãzând Dumnezeu nevointele tale, Sfintite Ierarhe Ghelasie, te-ai prosvlãzit pe pãmânt cu mari si multe minuni sãvârsite încã în trup fiind. Iar dupã trecerea ta la cele vesnice nu încetezi a-i împãrtãsi de faceri de bine. Pentru care si noi cu umilintã cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 10
Zid nebiruit de valurile ispitelor ai fost Pãrinte Ierarhe Ghelasie, cã ai biruit cu darul lui Dumnezeu toate cursele si ispitele care te împresurau în slujirea arhiereascã si cu curgerile tale de lacrimi ai spãlat haina sufletului tãu Pãrinte. Pentru aceasta cu dragoste îti cântãm:
Bucurã-te, cãci prin priveghere de toatã noaptea te-ai nevoit,
Bucurã-te, cã trupul cu post l-ai fãcut vas ales sufletului,
Bucurã-te, cã pentru toate Dumnezeu te-a rãsplãtit cu cununa vietii ceresti,
Bucurã-te, cã plutind pe apã capul tãu înmiresmat a înconjurat biserica mãnãstirii,
Bucurã-te, cã a treia oarã pe fereasta bisericii el s-a oprit,
Bucurã-te, cã toti credinciosii cu cinste te-au primit,
Bucurã-te, cã pe toti cu mireasmã dulce i-ai fãcut bineplãcuti lui Dumnezeu,
Bucurã-te, cã din suflet curat pe tine te slãvim,
Bucurã-te, cã prin sfârsitul tãu cel bun, sfintenia vietii tale o ai arãtat,
Bucurã-te, cãci cununa nemuririi din mâna Atottiitorului ai primit,
Bucurã-te, cã fericirea raiului cu toti sfintii ai mostenit,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 11
Femeia ce era bolnavã, în mare cinste pe tine te-a vãzut Prea Sfintite Ierarhe si în chip minunat te-ai descoperit cã esti ocrotitor al credinciosilor ardeleni si al Mãnãstirii Râmet, dând poruncã sã se pãstreze acel loc sfânt: Pentru aceasta si noi multumire lui Dumnezeu aducând, îti cântãm: Aliluia!
Icosul 11
Mare luminãtor te-ai arãtat credinciosilor tãi din Ardeal si îndreptãtor al credintei celei drepte, cã nu sufereai sã vezi nedreptatea si urâciunea de patimi în locul sfânt al mãnãstirii si în toatã tara noastrã, si cu asprime chiar si acum pedepsesti pe cei ce calcã rânduiala statornicitã, Sfinte Ierarhe. Pentru aceasta te lãudãm zicând unele ca acestea:
Bucurã-te, cel ce te-ai arãtat curãtitor spinilor celor rãi ai pãcatelor,
Bucurã-te, iubitorule al vietii în curãtie,
Bucurã-te, blândule arhiereu al lui Hristos,
Bucurã-te, floarea cea cu dulce mireasmã,
Bucurã-te, cã înseninezi sufletele credinciosilor,
Bucurã-te, cã luminezi mintile cele întunecate,
Bucurã-te, cã alungi gândurile cele viclene,
Bucurã-te, alãutã cu dulce viersuire,
Bucurã-te, îndrumãtorule al turmei celei duhovnicesti,
Bucurã-te, cã prin tine si noi aflãm mântuire,
Bucurã-te, veselia sufletului dornic de Hristos,
Bucurã-te cã altceva nu stiu ce sã grãiesc fãrã numai bucurã-te,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru.
Condacul 12
Mintea ta Sfinte Pãrinte Ierarhe ziua si noaptea o ai îndreptat la cerestile locasuri si ai fost ca o fecioarã înteleaptã cu candela aprinsã plinã de untdelemnul dragostei nepieritoare. Pentru aceasta în veci petreci în cerui cu toti sfintii iar noi cinstindu-te cântãm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Lãudãm Sfintite Pãrinte Ierarhe dragostea ta de pe pãmânt fatã de fii duhovnicesti pe care i-ai pãstorit ca si multele minuni pe care le-ai sãvârsit, tãmãduind pe toti cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine Sfinte Ghelasie, zicând:
Bucurã-te, slujitorule a lui Hristos,
Bucurã-te, fãcãtorule de minuni, Ierarhe,
Bucurã-te, iubitorule de Hristos,
Bucurã-te, izbãvitorule a tot felul de boale,
Bucurã-te, cu cuviosii împreunã nevoitorule,
Bucurã-te, povãtuitorul credinciosilor ardeleni,
Bucurã-te, învãtãtorule al dreptei credinte,
Bucurã-te, cã toti cu dragoste te cinstim,
Bucurã-te, cã prin tine pace sufletelor aflãm,
Bucurã-te, cã prin atingerea de sfintele tale moaste ne vindecãm de neputinte,
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru!
Condacul 13
O, prea minunate si sfinte pãrinte, cu umilintã strigãm si cerem de la tine al tãu sprijin în aceastãî vale a plângerii si te rugãm primeste aceastã putinã rugãciune si o înaltã la tronul lui Dumnezeu, ca prin mijlocirile tale sã ne învrednicim si noi vesnicei Împãrãtii si sã cântãm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
O, prea minunate si sfinte pãrinte, cu umilintã strigãm si cerem de la tine al tãu sprijin în aceastãî vale a plângerii si te rugãm primeste aceastã putinã rugãciune si o înaltã la tronul lui Dumnezeu, ca prin mijlocirile tale sã ne învrednicim si noi vesnicei Împãrãtii si sã cântãm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
O, prea minunate si sfinte pãrinte, cu umilintã strigãm si cerem de la tine al tãu sprijin în aceastãî vale a plângerii si te rugãm primeste aceastã putinã rugãciune si o înaltã la tronul lui Dumnezeu, ca prin mijlocirile tale sã ne învrednicim si noi vesnicei Împãrãtii si sã cântãm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!
Dupã aceea Icosul 1 :
Îngerii cântând cu bucurie Te-au primit pe tine Sfinte Ierarhe Ghelasie, cã îngereste pe pãmânt ai vietuit si turma duhovniceascã tie încredintatã bine o ai pãstorit, ca sã dobândesti vesnicã bucurie în ceruri. Pentru aceasta primeste de la noi smerite cântãri:
Bucurã-te, cel ce ai fost ca un înger în trup,
Bucurã-te, cel ce ai fost îmbrãcat cu harul arhieriei.
Bucurã-te, cã lui Dumnezeu cu râvnã ai slujit,
Bucurã-te, cã trupul cu postiri si privegheri ti l-ai înfrumusetat,
Bucurã-te, cãci sufletul cu virtuti ti-ai împodobit,
Bucurã-te, cel ce esti împreunã vorbitor cu îngerii,
Bucurã-te, cã pentru biserica lui Hristos jertfã te-ai adus,
Bucurã-te, cã prin rugãciunile tale duhurile necurate ai izgonit,
Bucurã-te, cã pe cei stãpâniti de demoni ai tãmãduit,
Bucurã-te, cãci apã din pãmânt ai izvorât,
Bucurã-te, lauda cea prea iubitã a cãlugãrilor,
Bucurã-te, podoabã sfintitã a meleagurilor Râmetului,
Bucurã-te, Sfinte Pãrinte Ghelasie!

Si îndatã Condac 1 :
Prea fericite Pãrinte Ierarhe Ghelasie, prinos de multumire îti aducem noi nevrednicii, pentru folosintele ce le dobândim de la tine neîncetat. Şi, ca unul care ne izbãvesti de tot necazul cu rugãciunile tale, primeste de la noi cântare sfântã:
Bucurã-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, pãrintele nostru.

Rugãciune cãtre Sfântul Ghelasie
Cãtre tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, înãltãndu-ne gândurile, cu umilintã si cu cãldurã ne rugãm: cautã din înãltimea plinã de slavã a cerului si te milostiveste de suferintele, durerile, patimile, necazurile, amãrãciunile si strâmtorãrile noastre. Şi roagã pe Stãpânul si Dumnezeul nostru cel ceresc, sã ne ierte pãcatele pe care, cu stiintã si cu nestiintã, le sãvârsim neîncetat, ca si pentru putina noastrã dragoste fatã de El si de aproapele nostru, rugându-L sã fie pururea milostiv si iertãtor si sã îndepãrteze de la noi toatã suferinta si durerea. Fii povãtuitorul si cãlãuzitorul nostru pe cãrãrile cele necunoscute ale vietii, pentru ca, urmând pilda credintei si a dragostei tale fatã de Hristos, sã ne învrednicim de darurile Sale si trecând din aceastã viatã sã ne bucurãm împreunã cu tine si cu toti cei bine plãcuti din veac ai Domnului, de împãrãtia cea nesfârsitã a cerurilor, ca acolo, înconjurati de cetele îngeresti, sã aducem mãrire, cinste si închinãciune lui Dumnezeu celui în Treime închinat si slãvit, tatãl, Fiul si Duhul Sfânt, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Meliton, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel din Sinopi, care s-a săvârşit târât pe pietre.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Noul Mucenic Mihail grădinarul, care a mărturisit în Atena la anul 1770.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostolii.

În această zi a treizecea, soborul Sfinţilor, Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli celor doisprezece, cu arătare, cum şi unde fiecare dintr-înşii a propovăduit şi unde s-a săvârşit. 

PETRU:
Petru apostolul şi întâiul ucenicilor, propovăduind întâi Evanghelia în Iudeea şi în Antiohia, după aceea în Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi biruind cu minunile pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit de Nero cu capul în jos şi aşa şi-a primit sfârşitul.
PAVEL:
Pavel apostolul şi corifeul apostolilor, întrecând pe toţi apostolii cu dumnezeiască râvnă şi cu credinţa în Hristos, propovăduind pe Hristos din Ierusalim până la Iliric, şi mergând la cetatea Romei, i s-a tăiat capul de către Nero.
ANDREI:
Andrei apostolul, cel întâi-chemat şi fratele lui Petru, propovăduind pe Hristos în toată marginea Mării din Bitinia, a Pontului şi a Armeniei, şi întorcându-se prin Pont şi Bizanţ, s-a pogorât până la Elada, şi fiind răstignit de Egeat la Patarele Ahaiei, şi-a primit sfârşitul.
IACOV:
Iacov apostolul şi fiul lui Zevedei propovăduind pe Hristos în toată Iudeea, a fost omorât de Irod Agripa cu sabia, pentru buna sa îndrăzneală.
IOAN:
Ioan evanghelistul şi cuvântătorul de Dumnezeu şi fratele lui Iacov, cel ce s-a rezemat de pieptul lui Hristos, propovăduind pe Hristos în Asia, şi fiind izgonit de Domiţian la Patmos, şi trăgând multă mulţime de popor către Hristos, s-a întors la Efes şi s-a odihnit cu pace, plin fiind de zile.
FILIP:
Filip cel din Betsaida Galileii, împreună-cetăţean fiind cu Andrei şi cu Petru propovăduind şi el pe Hristos în Asia şi în Ierapoli cu Mariamni, sora sa şi cu Vartolomeu, pe urmă fiind răstignit de către elini în Ierapole, şi-a primit sfârşitul.
TOMA:
Toma, care şi Geamăn se zice, propovăduind Evanghelia lui Hristos la parţi, mideni, perşi şi indieni, cei ce se zic bogaţi, s-a săvârşit fiind pătruns de dânşii cu suliţe.
BARTOLOMEU:
Bartolomeu apostolul propovăduind Evanghelia lui Hristos la indienii ce se zic bogaţi, a fost răstignit în Urvanupoli, de şi-a primit sfârşitul într-însa, iar sfintele lui moaşte punându-le într-o raclă de fier, le-au aruncat în mare.
MATEI:
Matei, care şi Levi se zice, fratele lui Iacov Alfeu, vameşul şi evanghelistul, care şi ospăţ mare a făcut lui Iisus, propovăduind pe Hristos, şi fiind împroşcat cu pietre, a răposat în Ierapoli Asiriei, primindu-şi sfârşitul prin foc.
IACOV ALFEU:
Iacov Alfeu şi fratele lui Matei, căci amândoi aveau tată pe Alfeu, fiind spânzurat pe cruce de cei necredincioşi, şi-a primit sfârşitul.
SIMON ZILOTUL:
Simon Zilotul cel din Cana-Galileei, care şi Natanail este numit în Evanghelia după Ioan, trecând prin toată Mauritania şi prin Africa, propovăduind pe Hristos, şi fiind răstignit de dânşii, s-a săvârşit.
TADEU:
Iuda al lui Iacov, care de Luca şi în Evanghelie şi în Fapte este numit Iuda, iar de Matei şi de Marcu este numit Tadeu şi Liveu, frate fiind după trup Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia în Mesopotamia, apoi a răposat în cetatea Ararat, fiind spânzurat şi săgetat de necredincioşi.
MATIA:
Matia care în locul vânzătorului a fost pus în număr cu apostolii, propovăduind pe Hristos în Etiopia, şi chinuit fiind de dânşii cu multe chinuri, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.
IACOV, RUDA DOMNULUI:
Iacov, ruda Domnului, şi fecior lui Iosif logodnicul, fiind întâiul episcop al Ierusalimului, fiind aruncat jos de pe aripa templului şi lovit în cap cu un mai de cele de la nălbitori, şi-a primit sfârşitul.
SIMEON:
Simon care şi Simeon şi Cleopa se cheamă, feciorul lui Iosif şi fratele lui Iacov, al doilea episcop al Ierusalimului. Acesta a trăit o sută douăzeci de ani, căci era rudenie Domnului, şi din neamul lui Iuda; fiind osândit şi silit de Domiţian, împăratul Romei, să bea otravă ce era scoasă din târâtoare veninoase, din şerpi, scorpii şi din păianjeni, n-a păţit nici o stricăciune; apoi fiind răstignit de Traian împăratul, s-a săvârşit.
VARNAVA (BARNABA):
Varnava, care şi Iosif se zice, de care se aminteşte în Faptele Apostolilor, a scris Evanghelia după Matei cu mâna sa, şi s-a săvârşit ucis cu pietre în Cipru.
MARCU:
Marcu evanghelistul, care era ucenic şi fiu duhovnicesc lui Petru, corifeul apostolilor, şi a scris de la dânsul Evanghelia, a propovăduit Evanghelia în Alexandria şi prin ţinuturile ei până la Pentapoli. După aceea, fiind tras în Alexandria Egiptului şi fiind ars, a mărturisit şi l-au îngropat acolo.
LUCA:
Luca evanghelistul şi doctorul (şi cu Pavel dimpreună călătorul) a scris Evanghelia după propovăduirea fericitului Pavel, încă şi Faptele Apostolilor; după ce s-a dus de la Roma, lăsând acolo pe Pavel, a învăţat prin toată Grecia precum se spune, şi s-a săvârşit cu pace la Teba Beoţiei, fiind de 80 de ani. Şi se spune că el cel dintâi a zugrăvit icoana Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos şi a pururea Fecioarei Maria, ceea ce L-a născut pe Dânsul, şi a corifeilor apostolilor, şi de acolo a ieşit în toată lumea acest binecredincios şi a tot cinstit lucru.
FILIP:
Filip, care este pomenit în Fapte, cel ce este din Cezareea Palestinei, care a fost însurat şi a avut patru fiice proorociţe, a fost făcut de apostoli diacon, şi a botezat pe Simon, ce se făţărnicise, şi a luminat de asemenea pe etiopianul famen. Acesta propovăduind în Trala Asiei, a murit acolo cu toate cele patru fiice ale sale.
ANANIA:
Anania apostolul şi episcopul Damascului, care prin descoperire dumnezeiască a botezat pe Pavel, făcând multe tămăduiri în Damasc şi în Elefterupoli, a fost bătut cu vine de bou de guvernatorul Lupian, şi zgâriat pe coaste şi ars cu făclii, apoi ucis cu pietre afară din cetate.
JUST:
Iosif, care şi Just şi Varsava este numit, a fost la un gând cu cei 70 de ucenici, fiind unul dintre ei.
ŞTEFAN:
Ştefan, întâiul mucenic, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, este pomenit în Faptele Apostolilor. El a fost omorât cu pietre de iudei, fiind îndemnător şi Pavel la moartea lui. După aceea în zilele marelui Constantin, au fost aduse moaştele lui în Constantinopol şi aşezate în Costanziani.
PROHOR:
Prohor, şi acesta din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Nicomidiei din eparhia Bitiniei, cu pace s-a săvârşit.
NICANOR:
Nicanor unul fiind din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, care a fost episcop al Bostrilor Arabiei, de elini prin foc a fost ucis.
PARMENA:
Parmena, unul din cei şapte diaconi şi din cei 70 de ucenici, în vederea apostolilor, cu pace s-a săvârşit în slujba sa.

marți, 29 iunie 2010

Pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

Pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Acatistul Sfintilor Petru si Pavel

Petru si Pavel - Sfinti Apostoli !

(29 iunie)


Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli, mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, stapanului tuturor rugativa, pace lumiii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.


Condacul 1:

Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va
Petru si Pavele, Apostolilor!

Icosul 1:

Fara de inceput fiind cu vremea, inceput de vreme a luat facatorul vremurilor Dumnezeu-Cuvantul si, trimis fiind la noi de la Tatal, apostol preales te-a aratat pe tine, Petre. Pentru aceea cantam tie:

Bucura-te, al cetei ucenicilor incepatorule;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos tainuitorule;
Bucura-te, decat toti cuvantatorii de Dumnezeu mai inaltule;
Bucura-te, decat iconomii duhului mai intaiule;
Bucura-te, ca pe Hristos tie Tatal L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe acesta Adevarat Dumnezeu l-ai propovaduit;
Bucura-te, piatra a Bisericii prea nesfaramata;
Bucura-te, temelie a marturisirii prea intemeiata;
Bucura-te, incepatura cea in chipul stihiilor a credintei;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, prin care Hristos s-a slavit;
Bucura-te, prin care satana a fost rusinat;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 2:

Vederea ta cea intelegatoare curatind-o, ai intrat in sanurile parintesti, o, minune, si printr-insele ai vazut, fara ochi, Petre, pe Hristos Dumnezeu impreuna fara de inceput cu Tatal si cu Duhul; si propovaduindu-L pe dansul ai strigat: Aliluia!

Icosul 2:

Luminat fiind de fulgerari neapropiate intelegerii, cand ti s-a aratat din cer Lumina, care biruia
lumina soarelui, ai fost tras, Pavele, spre credinta indumnezeita, si vas alegerii te-ai facut. Pentru aceea auzi:

Bucura-te, privitorule al luminii celei nemarginite;
Bucura-te, tainuitorule al tainelor lui Hristos;
Bucura-te, ritorului cel bine graitor al Bisericii;
Bucura-te, preaintelepte propovaduitor al lumii;
Bucura-te, ca intru tine vietuieste Hristos, Care pentru lume S-a rastignit;
Bucura-te, ca pana la al treilea cer te-ai suit;
Bucura-te, ca la inaltimea Raiului ai fost rapit;
Bucura-te, mare invatator al neamurilor;
Bucura-te, al credinciosilor prin duhul nascator;
Bucura-te, cel prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, cel prin care intunericul s-a alungat;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 3:

Trecand toata firea celor ce sunt, o, Pavele, te-ai lipit de Hristos cel iubit al tau, si te-ai aratat impreuna cu dansul un duh, numai lui Hristos vietuind, pe Hristos indragind, pe Hristos socotindu-L rasuflare, lumina si dragoste, cantandu-I: Aliluia!

Icosul 3:

Intrand in norul cel mai presus de lumina al privirii, ti-ai muiat buzele tale, Petre; si umplandu-te intai de dumnezeire, ne-ai
impartasit pe noi de dumnezeiescul dar, cu graiurile tale cele de Dumnezeu scrise; pentru aceea glasuim tie acestea:

Bucura-te, indumnezeitule, cu Dumnezeu unitule;
Bucura-te, nascutule al lumii celei neinserate;
Bucura-te, pescarule, al pescarilor mai intaiule;
Bucura-te, cerule decat cerurile mai inaltule;
Bucura-te, ca te-ai aratat al dumnezeiestii firi partas;
Bucura-te, ca pe fii oamenilor i-ai unit cu Dumnezeu;
Bucura-te, sfatuitorule de trebuinta al bisericii;
Bucura-te, batran folositorule al turmei lui Hristos;
Bucura-te, indulcire preadesfatata a mintilor;
Bucura-te, dumnezeiasca desfatare a oamenilor;
Bucura-te, cel prin care credinta s-a latit;
Bucura-te, cel prin care ratacirea s-a zadarnicit;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 4:

Graiuri de
viata vesnica a rostit Petru catre piatra Vietii zicand: L-a cine, afara de Tine, vom merge si sa fim vii? Aratand astfel dragostea cea catre Stapanul, a strigat catre El: Aliluia!

Icosul 4:

Ai fost rapit la inaltimile cele vesnice si ai trait, Pavele, in afara de cele simtite si gandite, nu cu gandul, ci
intru Duhul care era unit cu trupul, sau era fara de trup, Dumnezeu stie; pentru aceasta strigam tie:

Bucura-te, indragirea lui Hristos cea neoprita;
Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat;
Bucura-te, cel ce ai cunoscut taina rapirii;
Bucura-te, camara tacerii celei intelegatoare;
Bucura-te, ca pentru Hristos pe toate gunoaie le-ai socotit;
Bucura-te, ca toate le-ai facut ca pe cei multi sa ii mantuiesti;
Bucura-te, al intelepciunii lui Dumnezeu vas mult incapator;
Bucura-te, Apostole al darului celui din lege aratator;
Bucura-te, al lui Hristos deasa indeletnicire;
Bucura-te, al lui Iisus dulce gandire;
Bucura-te, miros de viata purtator pentru uni;
Bucura-te, miros omorator pentru altii;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 5:

Luminile cinstitelor tale trimiteri, in toate zilele indumnezeiesc pe oameni, o, Pavele, prin care cei intelegatori cu adevarat ajung la indumnezeire si oglindesc slava lui Dumnezeu, strigand: Aliluia!

Icosul 5:

Ne-ai castigat la brau aur sau argint de-al tau, pe pamant, o, Simon Petre ci avand infricosator
numele lui Iisus, ai impartasit zestre fericita si prinr-Insul minunile lucrai celor ce striga tie acestea:

Bucura-te, straina hrana a sufletului;
Bucura-te, prea dulce bautura a trupului;
Bucura-te, dumnezeiasca alifie a celor orbiti;
Bucura-te, neauzita doctorie a celor ce bolesc;
Bucura-te, ca pe Tavita, care murise, vie ai ridicat-o;
Bucura-te, ca pe Safira moarta dintr-o data ai aratat-o;
Bucura-te, cel ce pe Anania, dintr-o data mort l-ai facut;
Bucura-te, cel ce numai cu un cuvant pe slabanog l-ai indreptat;
Bucura-te, izvor care varsa sanatate;
Bucura-te, fantana odraslitoare de vindecari;
Bucura-te, cel ce ai gonit cu umbra bolile;
Bucura-te, cel ce cu rugaciunea pe Simon ai omorat;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 6:

Tras ai fost, Petre, de
frumusetea dumnezeirii lui Hristos, care ai fulgerat in munte. Pentru aceea vazand-o impodobita ca pe o camara de nunta cu stralucirile lumii celei nemarginite, inspaimantat m-ai strigat: bine este a petrece aici cantand: Aliluia!

Icosul 6:

Cuvintele cele ascunse ale docmelor celor preainalte ale iconomiei lui Hristos, o, Pavele, scotindu-le din cele neapuse, le talcuiesti mai presus de fire, ridicand pe cei credinciosi cu minune a striga tie:

Bucura-te, minunea Apostolilor cea laudata;
Bucura-te, frumusete cea incuviintata a scripturii celei noi;
Bucura-te, adancimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucura-te, noianul intelegerilor celor inteleptite de Dumnezeu;
Bucura-te, inaltule talcuitor al dumnezeiestii intrupari;
Bucura-te, carte inchipuita de Dumnezeu, mintii la vedere inspaimantatoare;
Bucura-te, camara dumnezeiasca a cerestilor comori;
Bucura-te, materia cea trebuincioasa a celor invatatori;
Bucura-te, cel ce ai luat spre propovaduire neamurile;
Bucura-te, cel ce savarsesti minuni dese;
Bucura-te, cel ce numele lui Hristos ai purtat;
Bucura-te, cel ce te-ai aratat mare mester al cortului nou;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 7:

Minune mare s-a vazut la
sfarsitul vietii tale celei dumnezeiesti, o, fericite Pavele: caci, taiat fiind capul tau, de trei ori la inaltime de la pamant a saltat cu saltarile ca si cu niste cantari, laudant Treimea asa: Aliluia!

Icosul 7:

Popor nou ai facut, prin Dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor, cu baia nasterii de Dumnezeu innoindu-l, pururea pomenite Petre, si locas darului aratandu-l, strigand tie:

Bucura-te, surpatorule al umbrei legii;
Bucura-te, stalp intaritor al adevarului;
Bucura-te, cel ce pe Israel din slava l-ai schimbat;
Bucura-te, cel ce intru duhul pe acesta cu Hristos l-ai legat;
Bucura-te, ca in Tabor lumina Dumnezeirii ai vazut;
Bucura-te, ca alt soare cu totul luminos te-ai facut;
Bucura-te, cel ce ai fost ales sa auzi glasul parintesc;
Bucura-te, cel ce legea duhului ai luat;
Bucura-te, cel ce ai fost numit fericit de Hristos;
Bucura-te, cel ce in cuvinte te-ai imbogatit de stapanire;
Bucura-te, cel ce pe credinciosi in rabdare I-ai mantuit;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 8:

Strain pe munte, indoita
patima ai patimit, dupa simtire si gandire, Petre; caci biruite fiind cele firesti ale tale de asupreala luminii, singur Dumnezeu se vedea, prin suflet si prin trup, Caruia si cazand jos indumnezeit ai strigat: Aliluia!

Icosul 8:

Cer intelegator te-ai aratat, tuturor povestind Pavele, slava lui Dumnezeu; si vestirea ta a iesit in tot pamantul, propovaduind pe Treimea cea nezidita, si pe Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, neamurilor celor ce striga tie asa:

Bucura-te, cel ce cu adancurile duhului te imbogatesti;
Bucura-te, cel ce cu cunostinta cea nejefuita te falesti;
Bucura-te, casa cea preacinstita a Treimii;
Bucura-te, Biserica celor doua firi;
Bucura-te, necuprinsa latime a dragostei celei indoite;
Bucura-te, lungime a dumnezeiestii randuieli celei mai inalte de veci;
Bucura-te, neapropiata inaltime a teologiei;
Bucura-te, nevazuta adancime a iconomiei;
Bucura-te, vazatorule al sfaturilor lui Dumnezeu;
Bucura-te, minte ascutita a descoperirilor;
Bucura-te, focul atotvederii de Dumnezeu;
Bucura-te, fantana adanca a intelepciunii de Dumnezeu;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 9:

Cu dor pipaind ascunsurile cele nemasurate ale adancului celui preainalt, o, Pavele, ai aflat in acestea margaritare, tacere intelegatoare, spaima si uimire, odihna si bucurie, impreuna a canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9:

Pe ritorii cei zadarnici in cuvinte si intelepti, ca pe niste neintelepti I-a aratat Petru cel simplu, luand grai al inteleptirii de Dumnezeu si limba de foc a Dumnezeiescului Duh, ridicand pe cei ce cred, ca sa-I strige lui din inima:

Bucura-te, gura cinstita a Mangaietorului;
Bucura-te, limba cu foc ingradita;
Bucura-te, doborarea intelepciunii celor intelepti;
Bucura-te, lepadarea priceperii celor priceputi;
Bucura-te, Petre, porumbita cea alba a bucuriei;
Bucura-te, de Dumnezeu inchipuita tablita tuturor fericitilor;
Bucura-te, primitorule al cheilor Imparatiei Cerurilor;
Bucura-te, vistierul tainelor lui Hristos;
Bucura-te, cugetarea cea veche a credinciosilor;
Bucura-te, podoaba darului cea preamarita;
Bucura-te, saratura a focului ceresc;
Bucura-te, invatatura a Luminii celei neasemanate;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 10:

Semn al dragostei Sale aratand Hristos pasterea oilor, ti-a zis tie: Daca Ma iubesti Petre, paste cu osardie oile Mele. Pecare le-ai si pascut, bucurandu-te pentru dumnezeiasca indragire si strigand: Aliluia!

Icosul 10:

Ce-mi este mie bogatia si slava si desfatarea, cea care se strica,
Biserica lui Hristos striga. A mea bogatie si slava si desfatare este Pavel, dulce graind si preainalt ritoricind; pe care si sarutandu-l strig:

Bucura-te, trambita adevarului;
Bucura-te, chitara teologiei;
Bucura-te, privighetoarea cerului cea dulce graitoare;
Bucura-te, randuneaua lui Hristos, cea mult glasuitoare;
Bucura-te, vioara care ai viersuit Evanghelia lui Luca;
Bucura-te, organ insuflat de suflarile Mangaietorului;
Bucura-te, limba de foc suflatoare care faci sa rasune cele dumnezeiesti;
Bucura-te, canon, alauta, si muza a duhului;
Bucura-te, indulcire cuviinta a urechilor mele;
Bucura-te, odihna a tamplelor mele;
Bucura-te, cel prin care de idoli m-am slobozit;
Bucura-te, cel prin care lui Hristos m-am logodit;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 11:

Covarsind doimea materiei cea care este cu neranduiala, ai cunoscut doimea firii lui Hristos, si curatindu-te la cele trei parti ale sufletului, singur vazator, nematerialnic al Treimii te-ai vazut, fara materie unindu-te si Acesteia din inima cantand, Pavele: Aliluia!

Icosul 11:

 Lumina cea intai, care din Fecioara a stralucit, lumina a doua, pe tine, Petre, te-a aratat lumii, cu fulgerarile cele prealuminoase ale cunostintei de Dumnezeu luminand pe toti si desteptand cu laude multumitoare a canta tie:

Bucura-te, lumina celor intunecati;
Bucura-te, calea celor rataciti;
Bucura-te, al minunilor lui Hristos mai intaiule propovaduitor;
Bucura-te, al patimilor lui preaalesule marturisitor;
Bucura-te, ca tu singur lamuresti a iadului pogorare;
Bucura-te, ca tu intai ai vestit popoarelor invierea;
Bucura-te, cel ce ai cuvantat revarsarea Mangaietorului la popoare;
Bucura-te, cel ce ai invatat Evanghelia pe Marcu;
Bucura-te, cel intai luminator al neamurilor;
Bucura-te, calul lui Hristos cel preaales alergator;
Bucura-te, disc luminos al soarelui;
Bucura-te, urmare a neurmaritului Dumnezeu;
Bucura-te, Petre, Apostole!

Condacul 12:

Te bucuri negrait intru cele inalte, o, Petre, cu Hristos iubitul invatator ca un Dumnezeu, fara mijlocire cu Dumnezeu cel din fire, care cu punerea acum stai, si de slava cea dumnezeiesti incepatoare te umpli strigand neincetet: Aliluia!

Icosul 12:

Canti lui Dumnezeu-Treimii, cu preadulce vietuire, cantarea cea intreit Sfanta, Pavele, si cu duhul, cu cuvantul si cu mintea, unite fiind, vezi pe minte, pe cuvant si pe duh prin inchipuire pe cel intai chip, Dumnezeu spre Dumnezeu; pentru aceea auzi:

Bucura-te, icoana a frumusetii celei intai inchipuite;
Bucura-te, stapanirea docmelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, descoperirea din nou a lumii celei gandite;
Bucura-te, aratare a celor gandite;
Bucura-te, gura cea graitoare de Hristos, rasuflarea lui Gura de Aur;
Bucura-te, preaindumnezeita zare a mintii lui Dionisie;
Bucura-te, privitorule al vederilor celor nevazute;
Bucura-te, auzitorule al graiurilor celor neauzite;
Bucura-te, cel plin de roadele Duhului;
Bucura-te, cel indestulat de darurile Lui;
Bucura-te, cel prin care Treimea a fost propovaduita;
Bucura-te, cel prin care Unimea a fost preaslavita;
Bucura-te, Pavele, Apostole!

Condacul 13:

O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!
O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!
O, preadulce Petre si preaiubite Pavele, Parintii cucerniciei noastre, primiti aceasta scurta cantare, ca pe o gangurire de prunci mici, si slavei celei vesnice invredniciti pe cei ce viersuiesc: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Fara de inceput fiind cu vremea, inceput de vreme a luat facatorul vremurilor Dumnezeu-Cuvantul si, trimis fiind la noi de la Tatal, apostol preales te-a aratat pe tine, Petre. Pentru aceea cantam tie:

Bucura-te, al cetei ucenicilor incepatorule;
Bucura-te, al tainelor lui Hristos tainuitorule;
Bucura-te, decat toti cuvantatorii de Dumnezeu mai inaltule;
Bucura-te, decat iconomii duhului mai intaiule;
Bucura-te, ca pe Hristos tie Tatal L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe acesta Adevarat Dumnezeu l-ai propovaduit;
Bucura-te, piatra a Bisericii prea nesfaramata;
Bucura-te, temelie a marturisirii prea intemeiata;
Bucura-te, incepatura cea in chipul stihiilor a credintei;
Bucura-te, luminatorul cerestii cunostinte;
Bucura-te, prin care Hristos s-a slavit;
Bucura-te, prin care satana a fost rusinat;
Bucura-te, Petre, Apostole!
Şi Condacul 1 :
Pe cei ce impreuna cu oamenii s-au aratat mai inainte ingereste cugetand, si acum cu ingerii fiind, cu cantari ingeresti si lui Dumnezeu cuvioase, sa laudam pe intai statatorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbavitorii sufletelor noastre, strigand: Bucurati-va Petru si Pavele, Apostolilor!

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.