joi, 25 noiembrie 2010

Cugetari : „ Unde este sfintenie, acolo este si curaj. ''. Sfântul Ioan Gura de Aur.

În această zi a douăzeci şi cincea, facem pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.


Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian, la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie. 

Sfanta Mucenita Ecaterina are doua viziuni: in prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul in brate. Din cauza faptului ca nu era crestina, nu reuseste sa vada fata Mantuitorului. Acest lucru ii descopera desertaciunea cunostintelor ei si alege sa primeasca Sfantul Botez.

In a doua vedenie i se descopera Hristos, care ii daruieste un inel de logodna, spunandu-i : " Iata, astazi te primesc pe tine mireasa Mie nestricata si vesnica, deci sa pazesti tocmeala aceasta cu dinadinsul si sa nu mai primesti nicidecum alt mire pamantesc ".

In urmatoarea zi, Ecaterina ramane uimita cand vede inelul de logodna pe degetul sau. Este momentul in care viata sa se schimba radical. De acum inainte incepe sa condamne cultul si miturile pagane, infrunta in discutii publice pe inteleptii vremii si chiar reuseste sa-i aduca la adevarata credinta.

Este silita de Maximian sa se infrunte cu o adunare de filosofi pagani. Datorita iubirii sale fata de Hristos si a intelepciunii cu care a fost impodobita, Sfanta Mucenita a facut ca toti filosofii prezenti sa creada in Hristos si sa-L marturiseasca ca fiind Dumnezeu adevarat. Pentru acest lucru, toti acei intelepti au fost arsi in foc. 
Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. Potrivit Sfintei Traditii, la taierea capului sau nu a curs sange, ci lapte, iar ingerii au dus trupul Sfintei Ecaterina in Muntele Sinai, in locul in care Moise vazuse Rugul Aprins. Aici s-a ridicat o manastire cu numele Sfintei Mucenite, Manastirea Sfanta Ecaterina.


Mânăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai.



Sfanta Ecaterina este si ocrotitoarea studentilor teologi din Bucuresti. Paraclisul din cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa " Patriarhul Justinian " din Bucuresti poarta hramul " Sfanta Mucenita Ecaterina ".







O particica din Moastele Sfintei Ecaterina se afla la Biserica Coltea din Bucuresti.
Sursa : CrestinOrtodox.ro

Acatistul Sfintei Marii Mucenite Ecaterina.

 

 

25 Noiembrie / 7 Decembrie.

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele :

Condacul 1 :

Vrednicei de lauda Mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam : Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Icosul 1 :

Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Dubul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam :
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 2 :

Bogatiile pamantului si marirea parinteasea lepadand, viata curata ai trait, Ecaterina; si indeletnicindu-te mai ales in dreapta credinta, calea cea neratacita a lui Hristos ai luat si te-ai inchinat Lui cantand : Aliluia !

Icosul 2 :

Ajunsa fiind la varsta de 18 ani, frumusetea ta a atras pe multi tineri din neamurile pagane, voind a se casatori cu tine; tu insa respingand cererea lor cu foarte intelepte cuvinte, insisi ei se mustrau de nepriceperea lor si iti graiau acestea :
Bucura-te, cea mai frumoasa dintre tinere;
Bucura-te, ca esti si cea mai bogata;
Bucura-te, samanta din neam imparatesc;
Bucura-te, porfira care impodobesti cunostintele;
Bucura-te, cununa care rasplatesti vrednicia;
Bucura-te, ceea ce intaresti obiceiurile bune;
Bucura-te, cuvantatoare mai presus decat ritorii;
Bucura-te, judecatoare mai aleasa decat alti judecatori;
Bucura-te, biruitoare nerusinata in sfaturi si povatuiri;
Bucura-te, lumina care faci sa se plece privirile neintelepte;
Bucura-te, comoara tuturor cunostintelor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 3 :

Ratacirile mustrand si de idoli ne voind a crede ca acele chipuri turnate si cioplite de maini omenesti ar putea fi facatorii cerului, ai pamantului si a toata faptura, fost-ai luminata cu darul Duhului Sfant sa cunosti Dumnezeirea cea adevarata si pururea vesnica si cu smerenie ai cantat Ei : Aliluia !

Icosul 3 :

Invatatii adunati prin indemnul tatalui tau ca sa te scoata din credinta in care erai, vazandu-te lepadand idolii, au cerut a te infatisa lor. Tu insa, intrand in vorba cu cel mai invatat, dupa o indelunga disputa, l-ai facut sa nu mai stie ce sa raspunda decit a grai :
Bucura-te, inchinatoarea dreptei credinte;
Bucura-te, deslusirea adevaratei religii;
Bucura-te, lumina celor cufundati in eresuri;
Bucura-te, povatuitoarea celor rataciti;
Bucura-te, arma bunei vointe;
Bucura-te, caderea inselaciunii idolilor;
Bucura-te, dovada neputintei lor;
Bucura-te, ca esti vrednica de toata cinstirea;
Bucura-te, ca prin intelepciunea ta ai gonit ratacirea;
Bucura-te, caci cu dar ai fost daruita de Cel Preainalt;
Bucura-te, cunostinta Sfinteniei ceresti;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 4 :

Gurile ereticilor ce huleau mai inainte Biserica lui Hristos s-au deschis atunci pentru intaia oara spre a binecuvanta prin glasul tau fecioresc, urand capistile idolesti si zicand ca unul este Dumnezeu si Lui se cuvine cantare : Aliluia !

Icosul 4 :

Hranind in sineti din pruncie darul credintei lui Hristos, Ecaterina, nu te-ai putut impaca cu obiceiurile paganesti ale parintilor tai, ca petrecand in Sfintenie, fara a fi inca luminata cu Sfantul Botez, poruncile lui Dumnezeu urmai si te inchinai in taina lui Hristos; pentru aceasta-ti cantam :
Bucura-te, mucenita preamarita;
Bucura-te, mireasa preacinstita;
Bucura-te, patimitoare nebiruita;
Bucura-te, podoaba Bisericii;
Bucura-te, cuvantatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, slujitoarea Ortodoxiei;
Bucura-te, cununa invataturii;
Bucura-te, lauda Alexandriei;
Bucura-te, aparatoarea acelei cetati;
Bucura-te, comoara minunilor;
Bucura-te, mustratoarea imparatului Maxentiu;
Bucura-te, luminatoarea imparatesei lui;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 5 :

Inima lui Constantin, tatal tau, foarte s-a intristat auzindu-te pe tine, fiica lui, una la parinti si asa de frumoasa precum erai, lepadand multimea zeilor la care se inchina si propovaduind un Dumnezeu necunoscut lui. Pentru aceasta a voit sa cerceteze credinta ta prin cei mai invatati dascali de atunci. Cat insa i-a fost de mare nedumerirea cand a vazut si pe aceia induplecati de cuvintele tale si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5 :

Judecatorii nedrepti, afland trecerea ta din inchinatoare la idoli la credinta lui Hristos, te-au hotarat pedepsei; si rabdand chinurile cele mai amare pana la moarte, cu marire te-ai preamarit, laudand numele Domnului nostru Iisus Hristos si al Preacuratei Fecioare Maicii Sale, Care ti s-au aratat tie in vedenie; iar noi laudand taria credintei tale, iti graim :
Bucura-te, defaimatoarea judecatorilor tirani;
Bucura-te, mustratoarea ratacirii;
Bucura-te, ca in popor te-ai facut stralucitoare;
Bucura-te, ca chinurile tale pe dansii ii ardeau;
Bucura-te, ca nadejdea mantuirii pe tine te veselea;
Bucura-te, caci cu rabdarea mai mult i-ai otravit;
Bucura-te, ca din dragostea ta catre Dumnezeu n-ai simtit suferintele;
Bucura-te, ca vorbele tale ii faceau sa amuteasca;
Bucura-te, ca nepriceperea lor nu putea sa te opreasca;
Bucura-te, ca indraznind ai iesit biruitoare;
Bucura-te, ca suferind te-ai facut vindecatoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 6 :

Cantare de multumire iti aducem tie noi, smeritii, caci cu mare dar ne-ai invrednicit pe noi jertfindu-te pe tine insati pentru dragostea dreptei credinte. Primeste dar, Mucenita, aceasta rugaciune si ne da vindecare neputintelor in tot cursul vietii noastre, pentru ca dimpreuna cu tine sa binecuvantam pe Dumnezeu, cantand Lui : Aliluia !

Icosul 6 :

Cei mai multi de o suta de invatati care stateau de fata si ascultau cuvintele prin care explicai Evanghelia lui Hristos, luminandu-se de Duhul Sfant, s-au crestinat, iar imparatul, ingrozindu-se de aceasta minune, a poruncit sa-i arda, ca sa nu mai raspandeasca credinta crestina prin locurile de unde erau ei si asa s-a preamarit multimea aceea de invatati si-ti canta tie asa :
Bucura-te, Ecaterina, de necazuri izbavitoare;
Bucura-te, invatata, de lumina datatoare;
Bucura-te, laudata si de daruri aducatoare;
Bucura-te, frumusete tuturor covarsitoare;
Bucura-te, bunatate de nimic ingrijorata;
Bucura-te, ostasita de viteji biruitoare;
Bucura-te, mult vestita si de chinuri rabdatoare;
Bucura-te, laudata de cantari rasunatoare;
Bucura-te, mucenita de minuni izvoratoare;
Bucura-te, lacramioara prea frumos mirositoare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 7 :

Soborul ingeresc, vazand ceata mucenicilor in vapaie arzand, cu cantari a primit-o; si pe tine, Ecaterina, ca pe o urmatoare a lor cu dar te-a invrednicit a suferi chinurile cele mai ingrozitoare; pentru care pomenirea ta in veci a ramas folositoare celor ce canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 7 :

Toata faptura s-a minunat de rabdarea cea multa pe care ai aratat-o, ramanand neclintita in hotaririle credintei si marturisind ca unul este Dumnezeu Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Treimea una si nedespartita, si te inchini Ei; iar noi ne bucuram, laudandu-te :
Bucura-te, propovaduitoare a Tatalui ceresc;
Bucura-te, inchinatoare a Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, cinstitoare a Duhului Sfant;
Bucura-te, marturisitoare a Treimii Celei de o fiinta;
Bucura-te, purtatoare in credinta a Sfintei Cruci;
Bucura-te, urmatoare, a patimilor lui Hristos;
Bucura-te, binetalcuitoare a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, primitoare a botezului lui Dumnezeu;
Bucura-te, ascultatoare a Maicii lui Dumnezeu;
Bucura-te, inchinatoare a Bisericii Ortodoxe;
Bucura-te, vietuitoare impreuna cu puterile ceresti;
Bucura-te, vrednica pazitoare a crestinilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 8 :

Iubita ai fost de Mirele tau cel ceresc, prealaudata Ecaterina, ca te-ai impodobit cu toata frumusetea trupeasca si sufleteasca; inca si vas preaales te-a facut spre intarirea credintei tale, cu care multi necredinciosi s-au luminat si s-au invatat a canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Vindeca ranile sufletelor noastre, Mare Mucenita, ca greu patimim, si te roaga pentru noi Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, sa ne izbaveasca de ispitele ei de primejdiile cu care vrajmasul ne ingrozeste; pentru aceasta, stiindu-te pe tine grabnica aparatoare de vrajmasi iti cantam :
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale ne izbavesti de vrajmasi;
Bucura-te, izbavitoare grabnica de primejdii;
Bucura-te, feritoare de otrava;
Bucura-te, vindecatoare de venin;
Bucura-te, preaaleasa izbavitoare de farmece;
Bucura-te, gonitoare de naluciri;
Bucura-te, risipitoare de eresuri;
Bucura-te, pazitoare tare de napasta;
Bucura-te, indreptatoare a traiului rau in casnicie;
Bucura-te, ceea ce impaci pe cei invrajbiti;
Bucura-te, ca esti in necazuri ajutatoare;
Bucura-te, ca dai celor bolnavi vindecare;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 9 :

Ca o ramura de finic te-ai dat Mantuitorului, impodobind Biserica cu biruintele tale cele mai presus de fire si cu sangele tau cel feciorelnic ai spalat ocara de deasupra celor ce se osteneau pentru dansa; ca s-au rusinat prigonitorii vazand marirea minunilor tale si au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9 :

Pamantul s-a umplut de buna mireasma, primindu-ti trupul la el, si cerul s-a veselit, vazand duhul tau ridicindu-se la dansul de catre puterile ingeresti. Pentru aceasta slavita lucrare a tainei lui Dumnezeu toti credinciosii te lauda, cantand pentru tine asa :
Bucura-te, ajutatoare a fecioarelor intelepte;
Bucura-te, mangaietoare a vaduvelor necajite;
Bucura-te, izbavitoare a copiilor sarmani;
Bucura-te, ajutatoare a celor in primejdii;
Bucura-te, folositoare a celor fara de ajutor;
Bucura-te, izbavitoare a femeilor cu grele nasteri;
Bucura-te, vindecatoare a patimitorilor din nastere;
Bucura-te, intaritoare a pruncilor slabi;
Bucura-te, hranitoare a orfanilor saraci;
Bucura-te, ocrotitoare a celor cu mintea tulburata;
Bucura-te, vindecatoare a celor cazuti in boala grea;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 10 :

Facerilor de bine ale tale nu suntem vrednici a multumi, Ecaterina, pentru ca nici o sarguinta n-am pus care sa ne apropie de dragostea lui Dumnezeu si nici un bine n-am lucrat pentru aproapele nostru, care sa ne aduca indurare, ci tu, ca buna si blanda ce esti, roaga-te lui Dumnezeu sa ne ierte nesocotinta si pacatele noastre si sa primeasca acest cuvant de smerenie : Aliluia !

Icosul 10 :

Ispitele cele fara de numar ale vicleanului diavol le cunosti, Sfanta, pentru ca, trup purtand si ispitita fiind, ai ramas biruitoare. Iar noi cei ce suntem invaluiti in ispite ca niste neputinciosi facem rugaciune sa ne intaresti cu puterea ta, ca sa venim la pocainta si sa dobandim iertarea gresealelor noastre laudandu-te :
Bucura-te, smerenie inalta;
Bucura-te, podoaba prealaudata;
Bucura-te, vistierie nedesertata;
Bucura-te, indurare nestramutata;
Bucura-te, blandete neschimbata;
Bucura-te, lumina neinserata;
Bucura-te, dragoste nevinovata;
Bucura-te, rabdare neincetata;
Bucura-te, darnicie neasemanata;
Bucura-te, speranta nerusinata;
Bucura-te, vindecatoare binecuvantata;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 11 :

Fire mai presus de fire te-ai facut, Ecaterina, intarindu-te in credinta lui Hristos si slujind Facatorului a toate, iar nu fapturii; de la Care, luand darul tamaduirii si cununa ingereasca, de tine se cutremura duhurile necurate si le alungi pe ele de la tot sufletul crestinesc care aduce lui Dumnezeu cantarea de lauda : Aliluia !

Icosul 11 :

Toata suflarea dreptcredinciosilor se veseleste astazi de praznuirea ta, Mucenita, ca din neamul paganesc si dintre inchinatorii de idoli cea mai invatata si inteleapta fecioara a venit la Biserica lui Hristos, suferind durerile rotii si alte nespuse chinuri de la poporul cel paganesc, pentru dragostea Mantuitorului lumii; pentru aceasta-ti cantam :
Bucura-te, biruitoarea paganilor;
Bucura-te, caderea obiceiurilor urate;
Bucura-te, luptatoare pentru Darurile Sfinte;
Bucura-te, surpatoarea capistelor idolesti;
Bucura-te, inchinatoarea icoanelor crestinesti;
Bucura-te, stavila rautatilor diavolesti;
Bucura-te, lauda cununei mucenicesti;
Bucura-te, care pe roata ai fost intinsa;
Bucura-te, care cu piroane ai fost impunsa;
Bucura-te, care de sabie ai murit;
Bucura-te, care cu marire te-ai preamarit;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 12 :

Iubitorilor de mucenici, cinstind pe preainteleapta Ecaterina, pentru ca aceasta in privelistea lumii pe Hristos a predicat, pe sarpele a calcat si mintea invatatilor eretici a rusinat, sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12 :

Lupte intru chinuri, lupte pentru credinta ai dus cu caldura pentru Hristos, Mirele tau, Ecaterina, ceea ce prin intelepciunea ta ai luminat ca o buna cuvantatoare; pentru aceasta-ti cantam :
Bucura-te, pazitoare Sfanta a canoanelor sobornicesti;
Bucura-te, urmatoare calda a legilor bisericesti;
Bucura-te, vrednica propovaduitoare a apostoliei;
Bucura-te, prigonitoare neimpacata a pacatelor;
Bucura-te, aspra indemnatoare a smereniei pustnicesti;
Bucura-te, cea mai iscusita cuvantatoare a cantarii ceresti;
Bucura-te, neobosita rugatoare a slujitorilor cucernici;
Bucura-te, buna ajutatoare a credinciosilor cinstitori de Dumnezeu;
Bucura-te, margaritar de mare pret al imparatiei ceresti;
Bucura-te, piatra scumpa a Bisericii crestinesti;
Bucura-te, grabnica izbavire a celor cuprinsi de suparari;
Bucura-te, vindecatoare tare a celor plini de rani si dureri;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Condacul 13 :

Inteleapta si frumoasa Ecaterina, vrednica Mucenita a lui Hristos, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si te roaga pentru noi sa ne daruiasca bunul Dumnezeu iertare pacatelor, pace, sanatate si ajutor in toate cele bune, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Inteleapta si frumoasa Ecaterina, vrednica Mucenita a lui Hristos, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si te roaga pentru noi sa ne daruiasca bunul Dumnezeu iertare pacatelor, pace, sanatate si ajutor in toate cele bune, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !
Inteleapta si frumoasa Ecaterina, vrednica Mucenita a lui Hristos, primeste aceasta putina rugaciune a noastra si te roaga pentru noi sa ne daruiasca bunul Dumnezeu iertare pacatelor, pace, sanatate si ajutor in toate cele bune, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul 1 :

Imparatesei si Maicii lui Dumnezeu, preacuratei Fecioare Maria, tu te-ai aratat vrednica de dragoste, inteleapta Ecaterina, caci cu Dubul Sfant umbrindu-te, ai lepadat de la tine toata dorirea pamanteasca si te-ai logodit cu Mirele tau cel ceresc spre a capata viata nemuritoare; pentru aceasta cantam :
Bucura-te, porumbita cuvantatoare;
Bucura-te, dulce privighetoare;
Bucura-te, frumusete netrecatoare;
Bucura-te, mielusea incantatoare;
Bucura-te, minte inalta;
Bucura-te, tanara prea invatata;
Bucura-te, fecioara blanda si inteleapta;
Bucura-te, inima tare si neintinata;
Bucura-te, lauda invatatilor;
Bucura-te, dulceata maicilor;
Bucura-te, mangaierea saracilor;
Bucura-te, aparatoarea batranilor;
Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Si Condacul 1 :

Vrednicei de lauda mucenitei Ecaterina, care cu darul de la Dumnezeu si cu invatatura ei cea preainalta a uimit stiinta invatatilor de atunci si a intrecut limba ritorilor pagani prin buna ei cuvantare, sa-i aducem multumire de biruinita, ca prin ale ei rugaciuni sa ne izbavim de ispitele vrajmasilor si sa-i cantam : Bucura-te, Ecaterina, mare mucenita a lui Hristos !

Acatistul Sf. M. M. Ecaterina – audio.




   

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mercurie.
Tot în această zi, facem pomenirea Sfinţilor o sută cincizeci de ritori, care, prin Sfânta Ecaterina crezând în Hristos, s-au săvârşit fiind aruncaţi în foc.
Tot în această zi, facem pomenirea Sfintei împărătese soţia lui Maxentie, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Porfirie Stratilatul împreună cu două sute de ostaşi ai săi, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi,  facem pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru Sihastrul.
Tot în această zi, facem pomenirea Sfinţilor şase sute şaptezeci de mucenici, care de sabie s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

joi, 11 noiembrie 2010

Cugetari : '' Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi : sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm. '' . Sfântul Grigorie de Nyssa.


În această zi a opta, facem pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi[1] Mihail, Gavriil şi Rafail, şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup.


   Astazi, Biserica ne cheama sa cinstim pe Sfintii Ingeri si lucrarea lor in viata noastra si in lume. Este sarbatoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, in jurul carora Biserica aduna si serbeaza toata obstea, tot " soborul " Sfintilor Ingeri laolalta. Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.
         Despre ingeri, Biserica invata ca ei sunt " duhuri slujitoare "[2], adica fiinte fara de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu si totodata prieteni si ocrotitori ai nostri, pusi de Dumnezeu, pe drumul anevoios de la leagan, la patria noastra cereasca, la " Cerul nou si pamantul nou " ce vor sa fie. Asadar, daca ingerii se arata sub forme vazute, nu-i asta firea lor cea adevarata, forma vazuta este un chip de imprumut, ei sunt " lumea nevazuta ", " cerul ".


        Dupa descoperirile Sfintei Scripturi si dupa marturisirile Sfintilor, ingerii iubesc pe Dumnezeu, Il preamaresc si-I implinesc voia Lui in conducerea lumilor, imparatiilor, a popoarelor, a oamenilor. Ca slujitori, ingerii sunt uneori implinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepselor peste Egipt. Dar, in mod statornic, ingerii slujesc la apararea si calauzirea oamenilor. Ei duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, ei ocrotesc pe cei drepti: pe Lot de foc, pe Ilie de Ahab, pe cei trei tineri in cuptorul din Babilon, pe Apostolul Petru de Irod. Ei vestesc faptele mari ale mantuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, Invierea Domnului, a doua Lui venire. Ingerii pazitori sfatuiesc de bine pe oameni prin glasul constiintei
: tot ce este in noi bun, curat, luminat, orice gand frumos, orice miscare buna a inimii, rugaciunea, pocainta, faptele bune, toate acestea se nasc in noi si se infaptuiesc din indemnul ingerului pazitor. 


        La inceput, toti ingerii au fost facuti de Dumnezeu buni, stralucind de frumuseti, de intelepciune si de tot felul de daruri. Dar, Stapanul Cerului si al pamantului i-a supus unei incercari prin care ingerii, cu voie libera, sa-si dovedeasca ascultarea. Incercarea aceasta s-a petrecut inainte de facerea lumii. Si, in aceasta incercare, o parte din ingeri, in frunte cu Lucifer, cel mai frumos si cel mai inzestrat dintre ei, s-a razvratit impotriva Ziditorului sau, zicand : " Pune-voi scaunul meu deasupra norilor si voi fi asemenea cu Cel Preainalt ". Si ametit de mandrie, n-a vrut sa mai asculte de Dumnezeu.
        Despre caderea lui Lucifer si a ingerilor lui, Scriptura ne vorbeste asa : " Si s-a facut razboi in cer : Mihail, si ingerii lui, au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii lui si n-a izbutit el, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama satana, diavolul cel ce insala pe toata lumea, pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el "[3]. Si asa a cazut Lucifer din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul : " Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer "[4]. Si asemenea cu el si ceata de ingeri ce era sub dansul, inaltandu-se, a cazut si demonii, luptatori impotriva mantuirii noastre s-au facut.
        Dar Arhanghelul Mihail, de-a pururi laudatul, pazind ca o sluga credincioasa, " credinta catre Stapanul sau, s-a aratat adevarata capetenie peste cetele celor fara de trupuri ". Ca, vazand cum a cazut vicleanul Lucifer, a laudat cu glas pe Domnul tuturor si a zis : " Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel ce era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu ? Mi-ca-El ? Ca numele de Mihail asta insemneaza : " Cine este ca Dumnezeu ". 


        Si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhanghelul a fost randuit de Atotputernicul Dumnezeu capetenie a ingerilor buni si mare folositor si de bine facator al mantuirii noastre si, luand chip vazut, s-a aratat multora, atat in Legea veche cat si in Legea noua.
        Impreuna cu Sfantul Arhanghel Mihail serbam si astazi si pe preafrumosul si inveselitorul Arhanghel Gavriil, ca si acesta, luand chip vazut, multe faceri de bine a daruit neamului omenesc, aratate in amandoua Testamentele.
       Asa, in proorocia lui Daniil, Gavriil este numele talmacitor al vedenie[5]. Asemenea, Gavriil arata lui Daniil intelesul celor saptezeci de saptamani de ani pana la venirea lui Mesia Hristos. Dupa traditie, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana ca din ei va sa se nasca Doamna, Stapana noastra, Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
        In Legea noua, Gavriil descopera preotului Zaharia, nasterea lui Ioan, Botezatorul Domnului[6]. Tot Gavriil anunta Fecioarei din Nazaret nasterea de la Duhul Sfant a Domnului Hristos, Mantuitorul lumii[7]. Unii zic ca tot Arhanghelul Gavriil a fost ingerul in vesmant alb, care, pogorandu-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormantului si a sezut deasupra ei, la ceasul Invierii Domnului. Si el a fost acela care, cel dintai, a dat Mironositelor vestea Invierii. Si, ca sa zicem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la toata iconomia Intruparii Cuvantului lui Dumnezeu, din inceput si pana la sfarsit. 


        Pentru aceasta si Biserica lui Hristos a hotarat sa-l praznuiasca pe el, impreuna cu Arhanghelul Mihail, si sa cheme darul si ajutorul amandoura, rugandu-i ca, prin mijlocirea si rugamintele lor, in veacul de acum, sa aflam izbavire de rele, iar in cel ce va sa fie, sa ne invrednicim bucuriei si Imparatiei ceresti. Amin.
Sursa : proloagele din 8 Noiembrie.


[1] Arhangheli.
[2] Evrei,1,14.
[3] Apoc.,12,7-9.
[4] Luca,10,18.
[5] Dan.,8,16.
[6] Luca,1,19.
[7] Luca,1,28.


Tot în  aceasta zi, arãtare a minunilor marelui Arhistrateg al lui Dumnezeu, Mihail si a celorlalti îngeri, cu arãtãri si minuni fãcute de ei, adunate pe scurt.


  Multe si mari faceri de bine ale lui Dumnezeu s-au facut oamenilor prin ingerii lui Dumnezeu, pentru ca ei sunt pentru noi, mijlocitori, ajutatori si rugatori catre Dumnezeu. Iar Mihail, ca un mai mare peste ostile ceresti, ne izbaveste pe noi de toate primejdiile si necazurile, de boli si de pacate. Ca a fost pus intaiul peste ingeri, in locul lui Lucifer si lumina lui nu sufera sa o vada cel ce a cazut.
        Iar pentru ceilalti ingeri, asa s-a zis in Scriptura. Cand Adam a fost inselat de satana si s-a izgonit din Rai si cu moarte s-a osandit si neamul omenesc de la dansul a inceput a se inmulti, incepand de atunci, ingerii au fost pusi de Dumnezeu de paza tuturor oamenilor, ca sa nu ramana ei fara de purtare de grija sa sa fie inselati de satana. Si de atunci, tot credinciosul isi are ingerul lui pazitor, iar necredinciosilor s-a pus un inger pazitor asupra fiecarei tari, precum si Moise a zis : " A pus hotare neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu ".
        De inger a fost luat si Enoh si a fost dus in Rai, ca, pana la a doua venire a Domnului pe pamant, sa nu vada moartea cea de obste a oamenilor. La fel si Noe celui drept, ingerul i-a vorbit de potop si l-a invatat pe el cum sa faca corabia, spre scaparea lui si a fiilor lui, ca sa ramana radacina de la Adam, cel intai zidit, si sa se inmulteasca neamul omenesc, asemenea si jivinile, toate cele fara numar neamuri de dobitoace si de fiare si de celelalte necuvantatoare, ca sa le pazeasca spre trebuinta oamenilor. Inger a fost si carmaciul corabiei in acele mari ape si vanturi. Dupa care i-a spus lui Noe cum sa scrie el despre jertfe.
        Si lui Avraam de-a pururea ingerii i-au fost sprijinitori si ajutatori la razboi, cand a biruit pe imparatul Codorlamor, care avea cu sine trei sute de mii de ostasi, iar Avraam, numai trei sute optsprezece copii de casa, ca avea ajutor pe ingerii lui Dumnezeu. Si pe Moise ingerul l-a pus mai mare peste semintia lui Israel si multe minuni a facut cu dansul: pe israiliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat, iar in pustiul Sinai minuni a facut. 


         Si in cetatea Ferza, Valac imparatul a chemat pe Valaam vrajitorul, zicandu-i sa blesteme pe israiliteni ca sa-i fie lui robi, iar ingerul l-a intampinat pe el in portile cetatii. Deci, catarul a vazut pe inger si a strivit pe piciorul lui Valaam. Apoi Valaam, vazand pe inger, i s-a rugat lui, zicand : " Nu ma pierde pe mine, stapane, ca iata, de acum nu ca sa blestem, ci ca sa binecuvantez pe Israel voi merge ", precum a si fost. Iar cand a raposat Moise, atunci Mihail Arhanghelul i-a ingropat trupul sau. Iar dupa aceasta, cand Isus al lui Navi a inconjurat Ierihonul, intru care erau sapte imparati canaanei, dupa ce au cazut zidurile din temelii, atunci a vazut Iosuna pe Mihail stand ca un ostas intrarmat si i-a zis lui : " Al nostru esti, sau din potrivnicii nostri ? " Si i-a zis Mihail lui : " Eu sunt voievodul ostirii puterilor ceresti si acum am venit spre ajutorul tau ". Iar Iosua i s-a inchinat lui, zicand : " Ce poruncesti stapane, robului tau ? " Iar voievodul ostirii Domnului i-a zis : " Scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care stai sfant este ". Si a facut Iosua asa. Si a surpat Domnul toata puterea canaaneilor si a dat lui Israel pamantul acela, pe care l-a fagaduit Dumnezeu parintilor lor. 


        Insa, dupa aceea, intarindu-se madianitenii si robind pe israiliteni, s-a aratat ingerul lui Ghedeon si i-a zis : " Sa iei cu tine trei sute de ostasi si sa mergi impotriva imparatilor lui Madiam, Greb si Zebei ", cu care erau o mie de mii de madiamiteni. Si a facut Ghedeon asa, insa a dat oamenilor sai felinare si faclii si au navalit asupra madiamitilor noaptea si din tulburarea ingereasca acestia s-au taiat intre ei si numai cei ce aveau felinare si erau cu Ghedeon, aceia au ramas vii. 


        Si iarasi s-a aratat ingerul lui Manoe si femeii lui, spunandu-le lor de nasterea lui Samson, care s-a razbunat asupra celor de alt neam si a vrajmasilor lui Israil. Inca si cand a iesit David la razboi cu Goliat si l-a lovit pe el cu prastia in frunte, iarasi ingerul Domnului l-a lovit pe Goliat de dinapoi si a cazut in branci. Ca daca David l-ar fi doborat pe el, apoi ar fi cazut cu fata in sus, iar nu cu fata in jos. Iarasi ingerul slujea minunat lui Ilie si bucate ii da lui din mainile sale. Iar in vremea lui Iezechia, a venit asupra Ierusalimului Senahrib, imparatul asirienilor si defaima pe Atottiitorul Dumnezeului lui Israil, iar Iezechia s-a rugat Atottiitorului si a trimis Dumnezeu pe ingerul Sau si a ucis ingerul Domnului o suta treizeci si cinci de mii din tabara asirienilor.
        Si iarasi, intru acelasi Ierusalim, ingerul venea in tot anul si tulbura scaldatoarea Siloamului si multe tamaduiri facea. Multe inca Insusi Dumnezeu a facut, aratandu-se in chip de inger, precum s-a aratat si lui Avraam in trei fete si cu Iacov s-a luptat si la cei trei tineri din Babilon vapaia cuptorului in roua s-a schimbat. Si iarasi ingerul a izbavit pe Daniil in groapa de gura leilor. Iar pe Avacum, el l-a dus din Ierusalim in Babilon si pe acelasi Daniil cu hrana l-a hranit.
        Ingerul iarasi a surpat pe Nabucodonosor imparatul, din cinstea imparateasca, pentru mandria lui, si din om in dobitoc cu chip strain l-a facut si sapte ani cu iarba si cu pamant s-a hranit, precum mai inainte Daniil ii zisese lui.
        Deci vedeti, fratilor, cate faceri de bine a aratat Dumnezeu, pentru ingerii Sai, in Legea veche; apoi cu cat mai mult, in darul cel nou lucruri minunate  a facut.
        Asa, cand Hristos S-a sculat din groapa, ingerul a vestit mai intai femeilor, zicand : " Hristos a inviat, nu mai plangeti de acum ". Ingerul si pe Petru l-a scos din temnita si legaturile lui Pavel le-a rupt si temnita a cutremurat-o. Ingerul Domnului a rapit pe Filip Apostolul de la ochii famenului si l-a adus pe el din Gaza la Azot. Ingerul s-a aratat si lui Corneliu sultasul, la al noualea ceas din zi, pe cand postea si se ruga lui Dumnezeu, cand i-a poruncit lui sa cheme la sine pe Apostolul Petru.
        Ingerul a fost ajutator in razboi imparatului Constantin asupra paganului prigonitor Maxentiu si tot el a incredintat pe Constantin imparatul, aratandu-i lui crucea pe cer si zicandu-I : " Cu acest semn vei invinge pe vrajmasii tai ". Ingerul a fost ajutator binecredinciosului imparat Iraclie asupra lui Cosroe paganul imparat persan. Iarasi, ingerii Domnului intaresc si pe Mucenici a grai impotriva paganilor imparati, la razboaie ajuta binecredinciosilor imparati si cuviosilor parinti pustinci le ajuta ca sa biruiasca mestesugurile diavolesti, Mucenicilor in chinuri le usureaza durerile si ranile si alte multe si de mirare minuni fac: cuptoarele ce ard cu foc se sting, gurile leilor si ale pardosilor le leaga si pe morti ii inviaza. 


        Ingerii sunt pazitori si slujitori placuti lui Dumnezeu, cuviosilor parinti si vietuitorilor in pustie: hrana acelora le aduc, fiind trimisi de Dumnezeu si le-o dau cu mainile lor, precum lui Pavel Tebeul si marelui Eftimie le-a inmultit painile si vinul si undelemnul. Si nu numai acestora, ci si la multi alti sfinti slujesc ingerii si multe si negraite minuni fac in veacul acesta. Pentru care pricina si Domnul Insusi zice, catre credinciosi : " Sa nu dispretuiti pe vreunul din acestia mici ca, zic voua, ca ingerii lor, in ceruri pururea vad fata Tatalui Meu, Care este in Ceruri "[1].
        Deci, Acestuia urmandu-I noi toti, sa laudam acest cinstit praznic al marelui Arhanghel al lui Dumnezeu Mihail, si, impreuna cu dansul, al tuturor ingerilor Domnului, care se trimit de El, spre slujba, Sfintilor, placutilor Lui si tuturor credinciosilor le aduc daruri de la Dansul. Pentru aceasta si soborul ce se praznuieste in ziua aceasta, soborul Sfantului Arhanghel Mihail se numeste.
Sursa : proloagele din 8 Noiembrie.


[1] Matei,18, 10.


Acatistul Sfintilor Mihail si Gavriil.


8 noiembrie.

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Condacele si Icoasele :

Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Icosul 1 :

Arhanghele Mihail, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie :

Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 2 :

Pe ingerii cei nemultumitori vazindu-i trufindu-se si din cerul cel infocat cazand, o dumnezeiescule Mihaile, ca un rob multumitor stand, ai strigat : " Sa stam bine si sa luam aminte ", cantand Sfintei Treimi : Aliluia !

Icosul 2 :

Gavriil, al mintiior celor ascunse si al tainelor Celui Preainalt partas te-ai aratat, facand mai inainte cunoscute cele ce aveau sa fie si bunele vestiri de bucurie oamenilor spunandu-le. Pentru aceasta, cu dorinta ma grabesc a-ti canta tie :

Bucura-te, vazatorule al luminii celei necunoscute;
Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce descoperi cele ascunse ale vointei;
Bucura-te, vestitorule de cele negraite ale lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca stralucesti cu mintea in stiinta cea ascunsa;
Bucura-te, ca intru aceasta stiinta inveti pe fata pe oameni;
Bucura-te, slujitorule al bunelor vestiri dumnezeiesti;
Bucura-te, vestitorul lucrurilor celor imbucuratoare;
Bucura-te, aratarea multor nestiinte;
Bucura-te, ca mai inainte ai cunoscut cele ce aveau sa fie;
Bucura-te, prin care in lume s-a adus bucuria;
Bucura-te, prin care intristarea a fost indepartata afara;
Bucura-te, Gavriil, ingere al darului !

Condacul 3 :

Proorocului Daniel mai mult decat tuturor proorocilor ai aratat taina cea straina a venirii celei infricosatoare a lui Hristos si a iconomiei, preamare Gavriile; si pe el l-ai inteteptit a canta cu bucurie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Avand numirea de putere de la Dumnezeu, Mihaile, cu dumnezeiasca minte puternic in razboaie pururea te-ai aratat; si pe Iacov in lupta l-ai intarit ca sa biruiasca neamurile straine; pentru aceea marim puterea ta, zicand :

Bucura-te, cel ce esti mai puternic decat focul;
Bucura-te, cel ce esti maa ascutit decat vapaia;
Bucura-te, cel ce ai inecat ostile egiptenilor;
Bucura-te, cel ce ai invins cetele canaanenilor;
Bucura-te, ca pe Moise si Aaron i-ai intarit;
Bucura-te, ca pe Isus al lui Navi indraznet l-ai facut;
Bucura-te, cel ce deodata ostirea asirienilor ai taiat;
Bucura-te, cel ce pe Simion al amoreilor l-ai lovit;
Bucura-te, pierzarea lui Og, imparatul Vasanului;
Bucura-te, paza a marelui Moise;
Bucura-te, prin care se pierd cei raucredinciosi;
Bucura-te, prin care dreptcredinciosi se inalta;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 4 :

Mihaile, capetenie a ingerilor, roaga cu solirile tale pe Dumnezeu pentru noi care prealaudatul tau praznic cu dragoste il cinstim, ca zilele noastre in fapte bune sa le petrecem, si ne invredniceste ca, viata cea mai buna dobandind, lui Dumnezeu impreuna cu tine sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Venit-ai de la Cel Preainalt, Gavriile, minte dumnezeiasca, aducand Anei si lui Ioachim bunele vestiri de bucurie cu dezlegarea sterpaciunii lor; pentru care, bucurandu-ne, tie cu credinta iti graim :

Bucura-te, aducatorule al stirilor frumoase;
Bucura-te, cel care celor doritoare de prunci le aduci bucurie;
Bucura-te, cel ce esti rodire data de Dumnezeu celor neroditori;
Bucura-te, nastere placuta a lui Dumnezeu, a celor fara de copii;
Bucura-te, ca fericitului stramos i-ai adus nastere marita;
Bucura-te, ca fericitei stramoase i-ai dat odrasla pantecelui;
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile nasterii de prunci;
Bucura-te, cel care povatuiesti darul celor ce se nasc;
Bucura-te, lauda a multor parinti;
Bucura-te, mangaierea maicilor celor bune;
Bucura-te, prin care creste neamul omenesc;
Bucura-te, prin care nasterea mai inainte se vesteste;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 5 :

Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si Doamna lumii, venind in biserica Domnului, trimis ai fost, o Gavriile, sa-i aduci cu ingrijire hrana cereasca si totdeauna ai desteptat-o spre a canta lui Dumnezeu : Aliuia !

Icosul 5 :

Pe stramosii cei de demult, care se rugau lui Dumnezeu, i-ai mantuit din multe rele, o Mihaile, iar poporului ales pururea i-ai fost inaintemergator; de aceea intr-acest fel graim tie :

Bucura-te, cel ce pe Isaac de junghiere l-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Avraam de bucurie l-ai umplut;
Bucura-te, cel ce pe insetatul Ismaii l-ai racorit;
Bucura-te, straina mangaiere a Agarei celei ce plangea;
Bucura-te, stalpul cel in chip de foc care pe Israel l-ai condus;
Bucura-te, norul cel aurit, care pe Israel in cale il acopereai;
Bucura-te, ca pe cei intai-nascuti ai evreilor i-ai pazit;
Bucura-te, ca pe cei intai-naseuti ai egiptenilor i-ai omorat;
Bucura-te, lauda stralucita a evreilor;
Bucura-te, ingradire tare a Legii;
Bucura-te, ca pe popor din Egipt ai scos;
Bucura-te, ca pe el la pamant bun l-ai adus;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 6 :


Cand S-a pogorit in muntele Sinai Marele Dumnezeu, vrand sa dea Lege evreilor, prin slujirea si mijlocirea ta, mare Mihail, pe aceasta lui Moise o ai descoperit si l-ai invatat sa cante: Aliluia !

Icosul 6 :

Lui Zaharia celui sfintit, care odinioara - in locasul lui Dumnezeu - cerea scapare si mantuire pentru popor, i-ai vestit, o Gavriil, nasterea dumnezeiescului inaintemergator. De aceea de bunele tale vestiri spaimantandu-ne, graim tie acestea :

Bucura-te, cel ce ai vestit omenirii lucruri preaminunate;
Bucura-te, cel ce pe ingerul Tatalui l-ai aratat;
Bucura-te, graire imbucuratoare catre Zaharia;
Bucura-te, dulce auzire pentru Elisabeta;
Bucura-te, ca pe Botezatorul lui Hristos l-ai binevestit;
Bucura-te, ca pe el al doilea Ilie, mai inainte l-ai vestit;
Bucura-te, cel ce ai prevestit pe predicatorul pocaintei;
Bucura-te, trambita cea tare rasunatoare a candelabrului luminii;
Bucura-te, vestitorul inceperii Darului;
Bucura-te, vestirea zorilor zilei;
Bucura-te, semnul mantuirii oamenilor;
Bucura-te, temelia imparatiei cerurilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 7 :

Dumnezeu Cuvantul, vrand mai inainte a Se intrupa pentru noi, taina aceasta numai tie, o Gavriile, a incredintat-o si slujitor al acesteia te-a ales pe tine; iar tu cugetand in sineti la minunea aceasta cantai asa : Aliluia !

Icosul 7 :

Pe cei trei tineri de demult, din vapaia cuptorului i-ai scapat, Mihail arhanghele, aratandu-te preamarit si luminat cu chipul si asemanarea lui Dumnezeu , incat de minunea aceasta tiranul s-a inspaimantat; de aceea graim tie :

Bucura-te, stingerea focului celui nepotolit;
Bucura-te, atatarea vapaii celei pururea vii;
Bucura-te, scaparea tinerilor feciori;
Bucura-te, pazire a trupurilor celor neintinate;
Bucura-te, ca tu, cu infatisarea ta, pe tiranul ai infricosat foarte;
Bucura-te, ca tu pe Daniel proorocul, l-ai imputernicit;
Bucura-te, cel ce ai rapit pe Avacum proorocul;
Bucura-te, ca pe el in graba l-ai dus la Babilon;
Bucura-te, invingerea cea tare a lui Ghedeon;
Bucura-te, infrangerea cea stralucita a lui Madiam;
Bucura-te, prin care se intaresc credinciosii;
Bucura-te, prin care se infricoseaza tiranii;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 8 :

Straina minune, vazandu-te pe tine Balaam vrajitorul, si in urma David proorocul, tie, o fericite Mihaile in graba cazand, s-au inchinat : unul de frica incremenind, iar celalalt lui Dumnezeu graind : Aliluia !

Icosul 8 :

Ca un purtator de fulger atotstralucit si atotvoios ai venit catre cea plina de dar, Gavriil, aducindu-i bunele vestiri de bucurie. Pentru aceasta si noi, bucurandu-ne, te fericim pe tine, cantandu-ti :

Bucura-te, vestitorule al bucuriei celei nesfarsite;
Bucura-te, dezlegatorule al blestemului celui de demult;
Bucura-te, ridicarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, mangaierea Evei celei intristate;
Bucura-te, inalt lamuritorule al intruparii Cuvantului;
Bucura-te, marite cunoscator al pogorarii lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce, bucurandu-te, ai zis celei pline de dar : " Bucura-te ";
Bucura-te, cel ce ai dezlegat cu " Bucura-te " toata intristarea;
Bucura-te, stea care ai vestit Soarele;
Bucura-te, luminatorule care ne-ai aratat lumina cea neapropiata;
Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucura-te, prin care intunericul s-a desfiintat;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 9 :

Nasterea Mantuitorului o ai vestit cu bucurie pastorilor celor ce privegheau, Gavriil, bucurandu-te; si la inchinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasa, i-ai condus si pe toti i-ai inteleplit a canta Celui nascut asa : Aliluia !

Icosul 9 :

Ravnitor si puternic aparator al Tesalonicului celui nou te-ai aratat, Mihail, purtatorule de lumina; si ajutator mare esti pururea popoarelor crestine, de multe nevoi scapandu-le si indemnandu-le a canta tie :

Bucura-te, cetatea poporului celui nou;
Bucura-te, taria neamurilor crestine;
Bucura-te, cel ce pe apostoli de multe ori i-ai intarit;
Bucura-te, cel ce pe martiri tari i-ai facut;
Bucura-te, ca pe Petru din legaturi si din inchisoare l-ai slobozit;
Bucura-te, ca tu pe Irod indata l-ai omorit;
Bucura-te, al Bisericii pazitor neinvins
Bucura-te, cel ce esti asupra ereticilor secure cu doua ascutisuri;
Bucura-te, intarire puternica a cuviosilor;
Bucura-te, sprijin luminat al ierarhilor;
Bucura-te, prin care se lateste credinta;
Bucura-te, prin care se micsoreaza ratacirea;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 10 :

Sfarsitul a toata lumea cand se va face, Mihail, trambita cea mai de pe urma vei trambita, dupa care mortii din pamant, sculandu-se, cu frica vor sta inaintea judecatorului nepartinitor, cantand impreuna cu tine cantarea : Aliluia !

Icosul 10 :

Totdeauna numele tau, o Gavriile, purtatorule de lumina, arata luminat inaltimea randuielii tale, caci, dupa chemarea lui Dumnezeu, te-ai aratat cu cuviinta slujitor vrednic al Cuvantului, Dumnezeu-Omului; de aceea cu laude te fericim, graind :

Bucura-te, prin care logodnicul in taina s-a invatat;
Bucura-te, prin care Fecioara de dansul a fost luata;
Bucura-te, cel ce numele lui Iisus mai inainte l-ai spus;
Bucura-te, cel ce ai vestit mantuirea lumii;
Bucura-te, ca lui Iosif, logodnicului, i-ai descoperit taina;
Bucura-te, ca pe Iisus in Egipt L-ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe Hristos din Egipt inapoi L-ai chemat;
Bucura-te, cel ce ai vestit ca El va locui in cetatea Nazaret;
Bucura-te, cel ce pe credinciosii magi, taina i-ai invatat;
Bucura-te, ca pe dinsii de Irod i-ai scapat;
Bucura-te, prin care Iisus a fost pazit;
Bucura-te, prin care Irod a fost luat in ras;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 11 :

Deasupra pietrei mormantului celui primitor de Viata, sezand imbracat in alb si ca fulgerul stralucind, Gavriile, invierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicand lor " nu plangeti ! " si cantand cantarea : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie lumii esti, Mihaile arhanghele, stralucind mintile credinciosilor si povatuindu-le catre cunostinta cea dumnezeiasca si catre mantuire, luminand si mantuind de rautatile amagitoare pe toti care graiesc :

Bucura-te, aparatorule al tuturor credinciosilor;
Bucura-te, facatorule a feluri de minuni;
Bucura-te, neimputinata tamaduire a bolnavilor;
Bucura-te, grabnica scapare a celor din robie;
Bucura-te, cel ce ai aparat Manastirea Dochiarului;
Bucura-te, ca pe aceasta o ai izbavit de navalirea saracinilor;
Bucura-te, scaparea tanarului celui afundat;
Bucura-te, aratarea aurului celui ascuns;
Bucura-te, cel ce ai facut sa izvorasca izvor de aghiasma;
Bucura-te, cel ce pe apa faci minuni;
Bucura-te, infrumusetatorul Bisericii crestine;
Bucura-te, ajutatorul Bisericii acesteia;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Condacul 12 :

Dar dumnezeiesc daruieste celor ce serbeaza cu dragoste ziua amintirii tale, Mihail, si celor ce te cheama pe tine la iesirea lor din viata arata-te ajutator si mai ales pazeste-ne pe noi cei ce in biserica ta cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

De la tine, o ingere al darului, invatandu-ne a canta in psalmi laude de bucurie dumnezeiestii intrupari, tie cele de multumire cu dor cantam si ca unui bun vestitor, marindu-te, asa-ti graim :

Bucura-te, bucuria celor intristati;
Bucura-te, pazitorul celor asupriti;
Bucura-te, bogatia nefurata a saracilor;
Bucura-te, liman de mantuire al celor ce inoata;
Bucura-te, arma prea puternica a credinciosilor;
Bucura-te, lauda preamarita a preotilor evlaviosi;
Bucura-te, intaritorule al manastirilor;
Bucura-te, ingrijitorule minunat al bisericii acesteia;
Bucura-te, aparatorule al celor ce pe tine te maresc;
Bucura-te, preabunule aducatorule de bucurie al sufletelor;
Bucura-te, binecuvantare dumnezeiasca a credinciosiior;
Bucura-te, buna povatuire, a calugarilor;
Bucura-te, Gavriile, ingere al darului !

Condacul 13 :

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !

O, dumnezeiestilor capetenii ale ingerilor, Mihail si Gavriil, care stati aproape de scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca banul vaduvei primindu-le, de gheena ne izbaviti pe noi, ca impreuna cu voi sa cantam : Aliluia !


Apoi se zice iarasi
Icosul 1 :


Arhanghele Mihaile, mai-marele cetei ingerilor celor fara de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea cu bucurie laude de acest fel aducem tie :


Bucura-te, faptura a Mintii celei ce a facut lumea;
Bucura-te, revarsarea luminii celei mai inainte de lumina;
Bucura-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucura-te, slujitorule neostenit al Treimii;
Bucura-te, Duh infocat si nematerial dupa asemanarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, fiinta nemuritoare, laudatoare de Dumnezeu;
Bucura-te, aparatorule de foc al cerului;
Bucura-te, capetenia ostii celei nematerialnice;
Bucura-te, luminatoruie al cetelor celor bine multumitoare;
Bucura-te, arzatorule al duhului celui nemultumitor;
Bucura-te, prin care firea ingerilor s-a intarit;
Bucura-te, prin care satana s-a surpat;
Bucura-te, Mihaile, slujitorule al Legii !

Si
Condacul 1 :

Pe capeteniile ingerilor Treimii, pe Mihail si Gavriil, sa-i laudam noi toti, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amandurora si din nevoile cele de multe feluri ne izbavim; unuia graind : bucura-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicand : bucura-te, ingere al darului !

Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail[1].


8 noiembrie.

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
 Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre. 
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
 Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele :

Condacul 1 :

Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda ti-aducem tie, zicand :
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Icosul 1 :

Numarandu-te intre cei sapte sfinti ingeri care poarta rugaciunile lumii dinaintea Celui-Preainalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fara de preget, tu zoresti, Rafaile, sa dai ajutor celor napastuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscand imputernicirea lucrarii tale, ca pe o lumina in noaptea scarbelor noastre te chemam, si glas inaltand, pe tine te fericim cu o cantare ca aceasta:

Bucura-te, aproapele luminii celei neinserate;
Bucura-te, purtatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, bratul dumnezeiestii mile;
Bucura-te, cel de care demonii se tem;
Bucura-te, dezlegatorul legaturilor necurate;
Bucura-te, dreptate care nu mai ostenesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 2 :

Vai noua, ca suntem lesne cartitori si, in valmasagul necazurilor vietii, in loc sa zicem ca si Iov : " Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvantat ! ", noi cu gandul, cu vorba si cu fapta ne smintim ! De aceea, ferice de cei ce se invrednicesc sa urmeze pilda dreptilor, care cu rabdarea se incing si catre cele de sus intorcandu-se, cu glas de smerenie glasuiesc : Aliluia !

Icosul 2 :

Oarecand, strigand dreptul Tobit, cel cu ochii incetosati si cu sufletul adanc intristat : " Doamne, adu-Ti aminte de mine !", Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecator, sa-l cercetezi in mahnirea care-l cuprinsese si sa ridici albeata de pe ochii lui. Iar noi, astazi, ca si Tobit odinioara, nadejdea toata ne-o punem intru Domnul si pe tine te rugam, du la El rugaciunile noastre si adu dar izbavitor celor ce cu credinta iti graiesc tie unele ca acestea :

Bucura-te, cel cu bun nume intru cei de sus;
Bucura-te, netrup intelegator celor trupesti;
Bucura-te, cuminecarea pamantului cu cerul;
Bucura-te, cel in leac neintrecut;
Bucura-te, alinatorul ranilor firii;
Bucura-te, care toata lipsa o plinesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 3 :

Cu Avraam ne-ai invatat, Inalt Preamilostivule Doamne, ca mult poate rugaciunea cea staruitoare a dreptului. Pentru aceasta si noi, insetand dupa dreptate, chiar daca n-am atins masura parintilor din vechime si pe poteca ingusta a sfinteniei umblam cu pas sovaitor, rugamu-ne Tie ca sa ne luminezi si sa ne intaresti, si vrednici sa ne faci a canta fara de osanda : Aliluia !

Icosul 3 :

Bunul Tobit, cel ce dreptatea Domnului o pazea peste toate smintelile lui Israel si mortii cei la raspantii lepadati dupa randuiala ii ingropa, infruntand amenintarea paganei stapaniri, s-a pomenit precum Iov incercat; ci zbatandu-se el in orbie, ba fiind luat in ras si de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umila staruinta. Drept care Domnul, auzind rugaciunea lui cea binecredincioasa, Arhanghel izbavitor I-a trimis, tainuit in chip omenesc, caruia si noi se cuvine, cu un glas si cu o inima a-I canta :

Bucura-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucura-te, staruitorule intru bunatatea dintai;
Bucura-te, invesmantatule in multa stralucire;
Bucura-te, floarea dumnezeiescului alai;
Bucura-te, scara a sfinteniei rugatoare;
Bucura-te, punte intre pamant si cer;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule ! 

Condacul 4 :

" Credinta este chezasia celor nadajduite, " vadirea celor nevazute ", dupa cum Apostolul ne invata. Si de vom avea credinta cat un bob de mustar, zice Domnul, muntii ii vom muta din loc si copaci vom sadi in mare. Ci noi, ravnitori cu duhul intru credinta, dar slabi din pricina carnii, cu tatal demonizatului sa zicem : " Cred, Doamne; ajuta necredintei mele ", iar Celui de trei ori Sfant cu ingerii sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 4 :

Vazand batranul Tobit, cel tare in credinta, cata mila a facut Dumnezeu cu el si cu toata casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare si n-a intarziat sa aduca Domnului cantare de lauda, zicand : " Binecuvantat este Dumnezeu cel vesnic viu si binecuvantata este Imparatia Lui … Bucura-Te si Te veseleste de fiii celor drepti, caci aceia se vor aduna si vor binecuvanta pe Domnul dreptilor". Dimpreuna cu care si noi sa ne invrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Sau cel cu blandete tamaduitor si indreptator a toata strambatatea, neintarziat sa-I graim unele ca acestea :

Bucura-te, calcatorule peste luceferi;
Bucura-te, valvataie a rugului celui nemistuit;
Bucura-te, sol purtator de dreptate;
Bucura-te, izvod al smereniei lucratoare;
Bucura-te, prin care firea se primeneste;
Bucura-te, prin care soroacele se vor vadi;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !

Condacul 5 :

Ca pe niste fii risipitori ne ispitesc cararile lumii si dulcetile ei cele desarte, iar de multimea curselor si ratacirilor n-avem indestula putere si pricepere de unii singuri sa ne ferim, fiind noi de pacate slabanogiti. Ci iata ca Dumnezeu cel in Treime inchinat, Carmuitorul intregii fapturi, calauze ingeresti fara de preget ne-a randuit noua, celor ce nu prididim a striga : Aliluia !

Icosul 5 :

Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca sa faca voia parintelui sau dupa trup si sa aduca inapoi argintul vazut al lumestilor osteneli, Dumnezeu iarasi te-a trimis pe tine, calauzitorule intru dreptate, ca sa-i stai lui alaturi in toata nevoia si sa-l inveti pe el sa descopere si sa pretuiasca aurul cel nevazut al darurilor dumnezeiesti, fata cu care palesc toate bogatiile lumii. Deci si noi, nedesavarsiti ca Tobie, dar straduindu-ne asemenea lui intru curatia inimii, calauza luminatoare rugamu-ne sa te avem si vrednici sa fim a canta cu rost de bucurie :

Bucura-te, vistiernicul duhovnicestilor comori;
Bucura-te, pecetea indurarilor de sus;
Bucura-te, ocrotitorul batranetelor celor neputincioase;
Bucura-te, indrumatorul tineretelor celor nestiutoare;
Bucura-te, intru care cararile se aduna;
Bucura-te, intru care zarile se smeresc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 6 :

Ferice de cel ce indrazneste intru Domnul, piatra cea din capul unghiului, de care toata teama izbindu-se se surpa, precum si portile iadului s-au surpat candva ! Urmand dara Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea sa o biruim si noi in numele Lui si, dezlegati de toate legaturile vrajmasului, ca de niste funii ale fricii celei putin credincioase, intru slobozia duhului sa putem striga : Aliluia !

Icosul 6 :

Ingerul Domnului catre Tobie a grait, aratandu-I-o pe Sara cea nefericita : " Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui ! ". O, taina a dragostei de sus pogoratoare! O, taina a nuntii de Dumnezeu pecetluita! O, taina a proniei dumnezeiesti care toata mintea o covarseste ! Cum sa intarziem noi a cadea dinaintea solului ceresc, ce o asa de mare incredintare ne aduce noua despre randuiala si grija Intreitei Iubiri, si cum nu am da glas credinciosiei noastre, cu aleasa simtire cantand :

Bucura-te, solul Sfatului celui de Taina;
Bucura-te, straja Rasaritului de sus;
Bucura-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucura-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucura-te, cel pururea gata de slujire;
Bucura-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 7 :

Bine au nadajduit cei din vechime, incredintandu-se Dumnezeului ostirilor, pe urmele parintelui Avraam, caruia credinta " i s-a socotit lui ca dreptate "; dara noi, cei indreptati si rascumparati prin sangele lui Hristos, partasi la tot harul si la tot adevarul, cum oare am fi sovaitori in nadejdea noastra ? ! Si cum n-am striga cu glas mare, lauda aducand Dumnezeului celui viu si cu ingerii intrecandu-ne a canta : Aliluia !

Icosul 7 :

A zis Tobie catre Sara, in iatacul nuntii lor, unde cu nadejde curata au intrat, desi acolo moartea de sapte ori biruise : " Scoala, sora sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul ! ". Si rugandu-se a marturisit : " Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete ". O, mult poate rugaciunea celui drept si nadejdea celui curat cu inima ! Ca si pe Tobie cel de demult, calauzeste-ne si povatuieste-ne, cerescule Voievod, in duhul dreptatii, si pe noi, cei ce-ti cantam tie cu buna incredintare :

Bucura-te, temelie nicicand clatinata;
Bucura-te, partasul celor nestricacioase;
Bucura-te, de diavoli inlantuitorule;
Bucura-te, calauza celor instrainati;
Bucura-te, apusul a toata durerea;
Bucura-te, foc topitor de blesteme;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 8 :

Dintru inceput Domnul Dumnezeu barbat si femeie ne-a zidit, ca sa nu fie omul singur si sa se inmulteasca samanta chemarii lui, umpland toata fata pamantului. Mare este taina aceasta, ca doi unul sa se faca dupa suflet si dupa trup, iar doimea cea in unime, firea plinind-o, multime sa rodeasca, pentru ca intr-un glas toata suflarea spre izvorul cel neimputinat al bunatatilor sa strige : Aliluia !

Icosul 8 :

Auzind rugaciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorita de slujnicia tatalui ei, pentru ca Asmodeu, vrajmasul nuntii, de sapte barbati o vaduvise pana sa-i cunoasca, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, sa pui capat deznadejdii ei si binecuvantata insotire sa-I aduci. Iar noi astazi, ca si ea milelor de sus incredintandu-ne, te rugam pe tine sa alungi si sa legi in pustie tot duhul cel necurat, ca noi fara tulburare sa-ti graim tie unele ca acestea :

Bucura-te, intaistatator al cetelor dreptatii;
Bucura-te, de care tremura toti ingerii intunericului;
Bucura-te, vataful tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, liman al nuntii neintinate;
Bucura-te, prin care ranile se lecuiesc;
Bucura-te, caruia toata suflarea se increde;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 9 :

Cel ce a dat, laolalta cu pedeapsa cuvenita neascultarii parintilor nostri dintai, vestea cea buna a izbavirii noastre, zicand catre sarpele cel de demult ca dusmanie va pune intre semintia lui si semintia femeii, si ca din femeie se va naste Mantuitor neamului omenesc, Acela, la rugaciunea Sarei celei greu incercate, biruitor de sarpe in ajutor i-a trimis. Iata de ce si noi, auzind acestea, Parintelui indurarilor nu ostenim a-I striga : Aliluia !

Icosul 9 :

Precum odinioara Sara, sotia lui Avraam, la vremea batranetelor ei, s-a facut stearpa roditoare, prin mila Celui-Preainalt, tot asa si Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rau, amarnic urgisita, a capatat, pentru rabdarea si rugaciunile ei infocate, fericita dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui caruia, ca unui Sfant Voievod inchinandu-ne noi, pacatosii, iarasi si iarasi, cu glas mare ii cantam :

Bucura-te, cel cu Mihail si cu Gavriil laudat;
Bucura-te, parga ingerestii frumuseti;
Bucura-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucura-te, sfarsitul a toata bantuirea;
Bucura-te, desavarsita cerului tamada;
Bucura-te, crainicul rugaciunii neincetate;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 10 :

Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand : Aliluia !

Icosul 10 :

Neprihanita Sara, cea menita din veac bunului Tobie, al carui suflet s-a lipit de ea ca de o taina lui intregitoare, prin multe vami a fost trecuta, pana s-a lamurit precum aurul si intru iubire a izbandit. Asa si noi, imbracandu-ne in iubire ca intr-o haina de mireasa si increzandu-ne Mirelui ceresc, sa stam tari impotriva urzelilor diavolului, si paznic de sus cerand camarii noastre la nunta, la ingerescul sfat al aceluia sa ne plecam urechea sufletului, cu feciorelnica smerenie, si ca unui crainic al vesniciei sa-I cantam :

Bucura-te, sfesnic al luminii celei line;
Bucura-te, netrupescule de trupuri tamaduitor;
Bucura-te, cel incins in zalele iubirii;
Bucura-te, binecuvantarea camarilor de nunta;
Bucura-te, fagaduinta in veci nemincinoasa;
Bucura-te, intru care darurile prisosesc;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !

Condacul 11 :

Mila Domnului si Dumnezeului nostru nu cunoaste margini, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se intinde, iar caile cele ascunse ale lucrarii Lui - ce minte poate in de tot sa le cuprinda? De cine ne vom teme, dara, cand cu noi este Dumnezeu ? Ascultati, neamuri, si preamariti-L pe El, cu fara-de-numarul ostirilor celor de sus in toata vremea cantand : Aliluia !

Icosul 11 :

Puterea si mila lui Dumnezeu marturisindu-le, trimisule fara de trup care in trup te-ai aratat, odinioara, ca un de mai inainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor cazuti cu fata la pamant si cuprinsi de o sfanta infricosare : " Nu va temeti ! Pace veti avea ! Binecuvantati-L voi si preaslaviti-L pe Dumnezeu in veac ! ". Iar noi, ca si aceia, cazand cu fata la pamant si aducand multamita si slava Celui ce ingerii Si-I trimite din inalt, te fericim pe tine, pilda slujitoare, si launtric straluminati, iara si iara, iti graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, lamura a ostirilor intraripate;
Bucura-te, icoana dreptei asemanari;
Bucura-te, vestitorul pacii celei adevarate;
Bucura-te, povata celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, zalog al cucernicei biruinte;
Bucura-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 12 :

Dumnezeu, cu intelepciunea Lui cea neajunsa, a randuit in cer ostire slujitoare, miliarde de miliarde, si toate cele vazute prin cele nevazute tainic se pazesc. Cutremura-te, omule, si masura ingereasca agoniseste-ti tie, ca Dumnezeu la desavarsirea fapturii te-a chemat, ca inger nefiind, cu ingerii sa te intreci, intru smerita ascultare, si cu ei laolalta sa canti : Aliluia !

Icosul 12 :

Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, in minunata si infricosata vedenie a celor de pe urma, la ruperea celei de-a saptea peceti, vazut-a pe cei sapte ingeri care stau dinaintea lui Dumnezeu si care au sa sufle in trambitele dreptatii, aducand plinirea celor ce trebuie sa fie. Deci si noi, infricosandu-ne pana mai este vreme si pocaindu-ne de pacatele noastre cele cu voie si cele fara de voie, celui desavarsit intru slujire, glas inaltand, sa-I cantam cu buna nadejde :

Bucura-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucura-te, trambitasul milostivei Dreptati;
Bucura-te, alesul soroacelor dumnezeiesti;
Bucura-te, taina a zidirii celei nevazute;
Bucura-te, celor vazute grabnic sprijinitor;
Bucura-te, in soborul celor asemenea tie;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !
 
Condacul 13 :

O, Arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea casta in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu Sfintii sa ne invrednicim a canta : Aliluia !

O, Arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea casta in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu Sfintii sa ne invrednicim a canta : Aliluia !

O, Arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea casta in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu Sfintii sa ne invrednicim a canta : Aliluia !


Apoi  se zic iarasi Icosul I :

Numarandu-te intre cei sapte sfinti ingeri care poarta rugaciunile lumii dinaintea Celui-Preainalt, si voia dumnezeiestii mile plinind-o fara de preget, tu zoresti, Rafaile, sa dai ajutor celor napastuiti. Drept care si noi, nevrednicii, cunoscand imputernicirea lucrarii tale, ca pe o lumina in noaptea scarbelor noastre te chemam, si glas inaltand, pe tine te fericim cu o cantare ca aceasta :

Bucura-te, aproapele luminii celei neinserate;
Bucura-te, purtatorul rugaciunilor la cer;
Bucura-te, bratul dumnezeiestii mile;
Bucura-te, cel de care demonii se tem;
Bucura-te, dezlegatorul legaturilor necurate;
Bucura-te, dreptate care nu mai ostenesti;
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !


Si Condacul 1 :

Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda ti-aducem tie, zicand :
Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule !


Apoi rugaciunile :

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail.

 
Cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, cu Soborul cel ingeresc si cu ceata dreptmaritoare a Sfintilor, auzind glasurile noastre indelung rugatoare, indupleca-te spre noi, Rafaile, Sfant si Inaripat Voievod, si cercetandu-ne indeaproape, cu multimea harurilor anume incredintate tie, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tau ajutor, intru care cutezam a nadajdui; si purtand lamura rugaciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vietii si al invierii, mijloceste pentru noi, ca mila Lui asupra-ne sa se pogoare in tot ceasul, plinind trebuintele noastre sufletesti si trupesti dupa voia intelepciunii Lui, iar nu dupa cugetul nostru cel intinat.

Fie ca tot sufletul crestinesc aflat in boala sau in neputinta, tulburat in casa sau in patul lui, calator pe uscat, pe apa sau prin vazduh, fiecare dupa nevoia pe care o poarta, sa capete, prin ingereasca ta mijlocire, indreptarea si ocrotirea Domnului Dumnezeu, in ceasul de fata si in toata vremea vietii lui, precum si raspuns bun la Judecata cea infricosatoare, cand si tu de fata vei fi, cu ostirile cele ceresti. Nu ne masura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, putinatatea credintei si nedesavarsirea cuvintelor, ci plineste tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsa noua, ca un ales intre alesi si neamului oamenilor pururea sprijinitor. Si pe milostivul Dumnezeu roaga-L, cu intreg Soborul Puterilor Ceresti celor fara de trup, ca mai presus de toate sa ne dea noua harul iubirii atotcuminecatoare si buze vrednice a proslavi, dimpreuna cu corurile cele ingeresti, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Alta rugaciune catre paznicul cununiilor.


Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu si paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare intinde-o peste mine si peste casa mea, pune pe fuga raul care-mi da tarcoale, iar pe cele bune inlesneste-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu si iubitoare mila pentru tot sufletul aflat in nevoie.

Cela ce rugaciunile le porti dinaintea Tronului Slavei, poarta si rugaciunea aceasta a mea si mijloceste pentru mine la Hristos, Domnul indurarilor, ca sa ma scape de necaz, de tulburare, de indoiala, de deznadejde, de toata slabiciunea si de toata neputinta cea dinlauntru sau cea din afara, sa ma uneasca intr-un duh de iubire si de pace cu toti cei apropiati mie, si binecuvantarea Lui sa fie peste casa mea, in ceasul acesta si in toate zilele vietii mele.

Asa, Voievoade al Puterilor Ceresti, de veghea ta nu ma lipsi, si de la mine nu te departa, si fii intelegator nevredniciei mele, calauzindu-ma spre indreptare, dimpreuna cu toti ai mei, ca bucurandu-se inima mea intru cele de sus, cu ingerii sa cante: Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Dumnezeul nostru; pline-s cerul si pamantul de marirea Sa. Amin.


[1] NOTA: Sfantul Arhanghel Rafail este, conform traditiei, vindecatorul celor bolnavi si calauzitorul tainic al celor ce calatoresc cu treburi si cu griji, precum si ocrotitorul nuntii si al dragostei conjugale.

Arhanghelul Rafael - Archangel Raphael.



Arhanghelul Rafael - Archangel Raphael.



Tobias si Arhanghelul Raphael.


Arhanghelul Raphael il vindeca pe tatal lui Tobias.


Tobias si Arhanghelul Raphael.

Sursa : vezi aici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.