Cugetari: ’’ Iubirea duce la cunoastere. (...) Dupa cum amintirea focului nu-ti încalzeste trupul, tot astfel credinta fara dragoste nu-ti va încalzi sufletul. ’’. Sfântul Maxim Marturisitorul.

În această, zi a douăzeci şi noua, pomenirea celor patrusprezece mii de Mucenici, care au fost ucisi de Irod, in Betleem.

    Irod, vazand ca a fost batjocorit de magi, s-a maniat foarte. Dar asupra cui s-a maniat ? Asupra magilor care l-au batjocorit pe el, iar apoi, asupra Imparatului iudeilor, Cel de curand nascut. Se mania asupra magilor, ca nu s-au intors pe la dansul, nici nu l-au vestit despre prunc. Iar asupra lui Hristos se mania, temandu-se ca nu cumva sa-i ia de la dansul imparatia, ca socotea ca Hristos avea sa imparateasca cu imparatie pamanteasca, nestiind el ca Imparatia lui Hristos nu-i din lumea aceasta. 

    Deci, ce a facut ticalosul Irod ? Neputand nici pe filosofi sa se razbune, pentru ca ei plecasera, nici pe Hristos sa-L ucida, pentru ca nu-L afla, mania sa a varsat-o asupra nevinovatilor prunci, ca o fiara cumplita, cand este ranita de cineva, care nu ia seama numai la acela de care a fost ranita, ci pe oricine i se intampla inaintea ochilor ei, pe acela il rapeste, la el se repede, il rupe ca pe insusi acela care a ranit-o. Asa si Irod, ranit fiind, de manie si neafland pe aceia de care a fost ranit, a omorat pe pruncii, care cu nimic nu-l vatamasera pe el. Si, trimitand ostasi inarmati, ca spre razboi, a ucis pe toti pruncii cei ce erau in Betleem si intru toate hotarele lui, de la doi ani si mai in jos, dupa vremea ce aflase de la magi. Pe Iisus nu l-a putut ucide insa. El se gasea departe de locul macelului, in Egipt. 

    
    Si facem astazi praznuirea acestor 14000 de prunci nevinovati, ucisi de Irod, cautand sa ucida pe Hristos, ca a unora ca acestora este Imparatia lui Dumnezeu.

    Dar uciderea pruncilor nu e straina nici de viata noastra de taina.

    Duhovniceste, si noi putem avea pe mainile noastre sange de prunci nevinovati. Ori de cate ori am mintit un suflet, ori de cate ori am fost pentru altul o pricina de pacat, duhovniceste am ucis, ca si Irod, un suflet nevinovat. Si, in taina, Dumnezeu ne intreaba, ca si pe cel dintai ucigas : " Cain, unde este fratele tau ? ". Si ne mustra : " Vai de acela prin care vine sminteala. Ar fi mai de folos pentru el sa i se lege de gat o piatra de moara si sa fie aruncat in mare, decat sa faca pe unul din acestia mici sa pacatuiasca ". 

    
Si mai este si o alta ucidere de prunci nevinovati, ori de cate ori inabusim bunele indemnuri pe care Dumnezeu le seamana in sufletele noastre, ori de cate ori nu le lasam sa aduca roada lor binecuvantata, e ca si cum am ucide niste prunci in leagan. Si auzim atunci sufletul, ca si Rahila, plangand acesti copii, care nu mai sunt. Dumnezeului nostru slava !

Sursa : proloagele din 29 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Marcel, egumenul manastirii neadormitilor.

+485.

    Acest Preacuvios, Parintele nostru Marcel, era din cetatea Apameia, din Siria, din neam slavit si luminat. Parintii sai, murind, i-au lasat multa avere. Si, macar ca era in floarea varstei, nu s-a lasat furat de ispitele lumii, ci isi impartea timpul intre invatatura cartii si nevointele duhovnicesti. Cugetand la legea Domnului, s-a aprins de dragostea celor ceresti. Si, lasandu-si mosia sa, s-a dus la Efes, unde a fost primit  de niste crestini evlaviosi. Dornic de nevointe, a mers de a aflat pe Sfantul Alexandru, la manastirea neadormitilor, cunoscand dumnezeiasca si inalta lui petrecere. Deci, petrecand el la acea manastire si alergand cu ravna de necrezut, pe calea nevointelor si la fapta cea buna, dupa moartea lui Alexandru si a lui Ioan urmasul sau, i s-a dat pastoria manastirii. Si a carmuit manastirea cu multa intelepciune si cu puteri facatoare de minuni. A fost partas la Sinodul din Calcedon si a osandit pe Eutihie si eresurile lui, dimpreuna cu parintii Sinodului. Si, adormind intru a sa manastire, s-a mutat catre Domnul.

Sursa : proloagele din 29 decembrie.

Tot în această zi, cuvant al Sfantului, Parintelui nostru Nifon, cum putem, la suflarea cea mai de pe urma, cu pocainta, cu lacrimi, si milostenie, sa placem lui Dumnezeu.

    A vazut Cuviosul Nifon doi ingeri inaltand un suflet la cer. Iar dupa ce s-au apropiat de vama desfranarii si de alte vami ale pacatelor, au inceput cei mai mari draci de la vama sa se manieze si sa se tulbure, zicand: "Cum de indrazniti voi sa treceti sufletul acesta pe langa noi, fiindca al nostru este?" Grait-au ingerii catre dansii: "Cum sa fie al vostru si ce semn aveti pe el, spuneti-ne noua." Zisu-le-au lor aceia: "Pana la moarte, rautatile toate le-a facut. Si, iata, sufletul acesta este robit de patimi si a murit fara de pocainta si nu s-a lasat de pacate nicidecum, pana ce a murit, rob fiind pacatului, si lucrator al nostru a fost pana acum."

    Deci, atunci, a grait unul din ingeri lui Dumnezeu : " Intru adevar, noi nu va credem nici pe voi, nici pe tatal vostru, diavolul, ca de toata minciuna sunteti plini, viclenilor. Sa se cheme aici ingerul caruia la Sfantul Botez, i s-a dat lui spre pazire; si acela va spune adevarul." Iar dupa ce-l chemara acolo, l-au intrebat pe el ingerii : " Sa ne spui noua, sufletul acesta caitu-s-a de faradelegile sale, sau intru pacate a murit ?" Raspuns-a ingerul si a zis : " Eu nu sunt om, nici duh viclean si nu voiesc sa spun minciuna, ca toti acesti draci. Ci, intru slava Domnului nostru Iisus Hristos, va spun voua, ca, din ceasul cand a inceput a se imbolnavi, de atunci a inceput a lacrima, marturisindu-si pacatele sale. Si, intinzandu-si mainile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu si, pentru ca l-a iertat, Dumnezeu il stapaneste. Slava judecatii Lui celei drepte." Si, auzind ingerii cei purtatori de lumina isi radeau de diavolul si de dracii lui.

    Apoi, dracii au raspuns, zicand catre ingeri : " Daca se cade sa fie mantuit acesta, apoi toata lumea va primi mantuire si toti pacatosii; si in zadar ne ostenim noi." Atunci, iarasi le-au zis lor Sfintii Ingeri : " Luati aminte ticalosilor, ca oricati ar fi cei care, din tinerete, au gresit, dar pe urma s-au marturisit si s-au pocait, apoi sa stiti ca de toate acele pacate, pe toti i-a iertat Dumnezeu. Si macar ca de au mai si cazut in oarecare rautati, dar indata lacrimand, pocaindu-se, suspinand, si facand milostenie la saraci, acestia, degraba au primit iertaciune. Deci, ce vi se pare voua, ticaloase fiare cumplite, oare se cade sa castige mantuire sufletul acesta, sau nu? Insa sa stiti ca Dumnezeu le este judecator acelora care, prin pocainte, isi arunca nadejdea catre Dansul. Si acestea ne-au  iesit noua la lumina prin pocainta. Si tot ce se arata in Dumnezeu, lumina este. Drept aceea, cati oameni isi marturisesc cu lacrimi pacatele lor inaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multa si cu suspinuri si se caiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea pacatelor lor. Iar cei care intru faradelegi vor muri, tainuindu-le fata de Dumnezeu si nemarturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecator si-i va mustra in vecii cei nesfarsiti."

    Acestea zicandu-le, ingerii au rusinat duhurile cele viclene. Si asa s-au dus spre portile ceresti si s-a mantuit sufletul acela. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

 Sursa : proloagele din 29 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea tuturor creştinilor şi fraţilor noştri ce s-au săvârşit de foame, de sete, de sabie şi de frig.
 

Slujba lor se săvârşeşte în Halcopratia, în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este şi sfânta raclă.

Sursa : proloagele din 29 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.

Cel între sfinţi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea Studiţilor şi a făcut-o chinovie. Tadeu şi-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor şi s-a făcut călugăr. Ducea viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi era iubit de toţi. Postea şi priveghea mult; îşi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeieştile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus şi nu avea altă avere decât hainele de pe el.

Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul şi Teofil, fiul lui, împăraţi răucredincioşi şi luptători împotriva sfintelor icoane. Aceştia au închis pe unii episcopi şi stareţi binecredincioşi, iar pe alţii i-au surghiunit. Printre aceştia s-a aflat şi marele luptător Teodor, părintele şi stareţul Cuviosului Tadeu.

Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc şi acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aşeze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de nişte bărbaţi puternici şi ţinut deasupra ei, ca să nu se mişte. Şi i-a zis tiranul: "Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeşte dar şi celelalte învăţături ale noastre".

Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: "Eu, prea răucredinciosule şi tirane, plin de toată necurăţenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta şi nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului şi Dumnezeului meu, o sărut şi vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!".

Cu aceste cuvinte a fost făcut de ruşine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un ţăran, de un scit şi de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui şi bătut fără milă. Şi l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că şi-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat şi l-au târât ca pe un stârv şi ca pe o necurăţenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăţii, în partea dinspre izvor, s-au întors şi s-au spălat.

Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulţumire şi cu bărbăţie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.

Sursa : proloagele din 29 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea sfinţirii bisericii sfinţilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alături de Halcotetrapilu.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Părintele nostru Veniamin, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Părintele nostru Antinodor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva canoane de cântări şi tropare, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cugetari: '' Preasfânta Fecioara Maria, ea singura, sezând între Dumnezeu si oameni, pe Dumnezeu L-a facut Fiul omului, iar pe oameni i-a facut fiii lui Dumnezeu. ''. Sfântul Nicodim.

În această zi a douăzeci şi opta, facem pomenirea Cuviosului Simeon[1] "al pietrei", Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra[2] din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat şi slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. Dispreţuind vanităţile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El şi-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar şi sever şi exigent, şi i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însuşi. Ascultarea sa exemplară, umilinţa şi iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute şi au atras admiraţia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras şi respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăş în luptele duhovniceşti. Totuşi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea şi să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forţa împrejurărilor, a obţinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o peşteră îngustă şi umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi şi noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinţa, speranţa şi invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru. 

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer şi coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faţa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmaşului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopţile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca şi steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: "Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveşte acest semn şi nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate aşa cum îţi doreşti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete." Liniştit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii şi Păstorii ; apoi, venindu-şi în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

Puţin după această viziune, trei tineri fraţi dintr-o bogată familie din Thesalia[3], auzind de virtuţile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca şi cei trei Magi şi rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt şi periculos, au refuzat şi l-au acuzat că şi-a pierdut minţile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat şi a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit şi aceasta le-a confirmat reproşurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin şi cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări şi au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

Construcţia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulţi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraţii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă aceştia, nemulţumiţi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiţi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braţul. Cuceriţi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez şi deveniră toţi călugări.

După mulţi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeţii şi mai ales prin învăţătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăţătura primită cu frică de Dumnezeu, credinţă, grijă şi ascultare totală faţă de egumen şi duhovnic. 

Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni[4]. Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moaştelor sale. Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezenţă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenţi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină ieşind din peşteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulţumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un aşezământ bogat cu multe proprietăţi.

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

 Tot în această zi, facem  pomenirea sfinţilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia.

După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei şi i-a învăţat adevărata credinţă. Maximian aflând că episcopul este cu creştinii în biserică, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă si să ardă pe creştini. Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, a săvârşit Sfânta Liturghie şi a împărtăşit pe toţi creştinii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, s-au săvârşit toţi. Prin harul lui Dumnezeu Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos şi altora. A adus prin botez pe mulţi la Hristos şi după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos, şi a dobândit împărăţia cerurilor.

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Glicherie preotul, care de foc s-a săvârşit.

După ce spurcatul Maximian a hotărât ca să fie arşi în biserică cei douăzeci de mii de sfinţi, a poruncit să fie ucişi şi creştinii care nu s-au întâmplat în biserică şi n-au fost arşi. Sfântul Ind şi Sfinţii Gorgonie şi Petru au fost legaţi cu pietre şi aruncaţi în mare. Sfântul Zinon, care era general, şi Sfântul Dorotei, căpetenie de oştire, li s-au zdrobit faţa şi dinţii cu pietre şi li s-au tăiat capetele. Sfântul Mardonie a fost ars în foc. Sfântul Migdonie a fost băgat de viu într-o groapă şi s-a săvârşit. Sfântul Glicherie preotul, de foc s-a săvârşit. Sfântului Teofil, diaconul, i s-a tăiat limba şi a fost lovit cu pietre. Şi alţii mulţi au primit cununa muceniciei, în ziua aceea. Sfânta Domna a adunat sfintele moaşte ale tuturor acestora şi le-a îngropat. Apoi s-a urcat într-o corabie şi s-a dus de s-a ascuns într-un loc potrivit. A fost însă pârâta lui Maximian şi din porunca aceluia i s-a tăiat capul, apoi a fost arsă în foc.

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfintei Mucenită Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia şi a fost apoi aruncată în foc.

Sfânta Muceniţă Domna a trăit pe vremea împăratului Maximian în oraşul Nicomidia. Era fecioară și preoteasă într-un templu idolesc numit Dodecateu, pentru că avea în el doisprezece idoli. Citind Faptele Sfinţilor Apostoli şi Epistolele Sfântului Apostol Pavel, i s-a luminat sufletul, a cunoscut adevărata credinţă, a crezut în Hristos şi a fost botezată de Chiril episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind şi cu mulţi alţii. Era de doisprezece ani când a primit Sfântul Botez. După mutarea din viaţă a episcopului Chiril, a venit în locul lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, Antim. După ce s-a botezat Sfânta Domna dădea la săraci tot ce primea de la templu. Şeful eunucilor a descoperit-o şi avea de gând să o pedepsească. Ea însă s-a făcut nebună. De aceea a fost trimisă la episcop să o vindece. Şi aşa a ajuns să fie între creştini. Maximian, după ce s-a întors din războiul împotriva etiopienilor, a căutat pe Domna. Negăsind-o s-a amărât şi avea fie ucişi mulţi creştini, lucru ce s-a şi întâmplat. Sfânta Domna a luat moaştele sfinţilor şi le-a îngropat. Aflându-se fapta ei, i s-a tăiat capul.

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

Tot în această zi, cuvânt despre pilda cea numita a trupului omenesc si a sufletului si despre Învierea mortilor.

        Un oarecare om de bun neam a sadit vie si a ingradit-o pe ea cu gard. Si, ducandu-se la casa tatalui sau, a zis: "Pe cine voi face strajer la mostenirea mea? Ca, de voi lasa inaintestatatori dintre ai mei, apoi, imi vor pierde osteneala. Insa asa voi face: voi pune langa poarta un orb si un olog si, de va voi cineva din vrajmasii mei sa-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau daca dintre acestia doi, ar voi vreunul sa o fure, ologul, adica, nu are picioare ca sa mearga acolo, iar orbul, de va si merge, apoi in prapastie va cadea". Si i-a pus pe ei langa poarta si s-a dus.

       Iar dupa ce au stat ei multa vreme, a zis orbul ologului: "Oare ce este aceasta buna mirosire, ce se invaluieste pe dinafara de poarte?" A raspuns ologul: "Multe bunatati ale stapanului nostru sunt inlauntru, al caror gust este negrait. Ci, de vreme ce stapanul este mai intelept decat noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog si nu putem nicidecum sa mergem la acele bunatati si sa ne saturam". A raspuns orbul ologului, zicand: "Pentru ce nu mi-ai spus mie de aceasta mai inainte, ca n-am fi ramas numai cu dorinta si cu lipsa? Ca macar ca eu sunt orb, insa picioare am si puternic sunt ca sa te port pe tine; ia cosnita si te aseaza in spatele meu si eu te voi duce pe tine, iar tu sa-mi spui mie calea si toate bunatatile stapanului nostru le vom culege. Iar cand va veni stapanul nostru, vom ascunde de dansul lucrul nostru. Ca de ma va intreba pe mine, eu voi zice: Tu stii ca eu sunt orb. Sau de te va intreba pe tine si tu sa zici: Eu sunt olog. Si asa, mult mai intelepti vom fi decat stapanul nostru".
        Deci, sezand ologul deasupra orbului si mergand, au furat poamele domnului lor. Iar, dupa o vreme, a venit stapanul viei aceleia si, vazand-o pe ea furata, a poruncit sa aduca pe orb si i-a zis: "Au nu te-am facut pe tine bun strajer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?" A raspuns orbul: "Stapane, tu stii ca eu sunt orb, ca chiar de as fi voit, insa nu vad pe unde sa merg, ci a furat-o ologul, nu eu". Atunci a poruncit domnul sa pazeasca pe orb, pana ce va veni ologul si, venind, au si inceput singuri a se sfadi ei. Ologul, adica, zicea orbului: "De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-as fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog". Iar orbul zicea: "De nu mi-ai fi aratat tu calea, cum as fi mers eu acolo?" Atunci domnul, sezand la judecata, a inceput a-i judeca pe ei. Si le-a zis lor: "Precum ati furat, asa sa stea ologul pe orb". Deci, sezand ologul pe orb, a poruncit sa-i bata pe ei fara de nici o mila. Sa intelegeti puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iar via este pamantul si lumea aceasta. Iar gardul, Legea si poruncile. Slugile, care sunt cu dansul, sunt Ingerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Ca au fost pusi langa poarte, arata ca adica i-a dat omului in stapanire toate cele pamantesti. Iar, calcand ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osandit. Iar cand va veni sa innoiasca pamantul si sa invieze mortii, precum graieste Pavel, atunci toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si vor invia, si vor iesi cei ce au facut bine, intru invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, intru invierea osandirii. Ca atunci sufletele, iarasi, vor intra in trupuri si vor lua rasplatire dupa fapte. Si se vor trimite pacatosii intru intunericul cel mai dinafara, unde va fi plans si scrasnirea dintilor, iar dreptii intru viata vesnica. Dumnezeului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. 

 Sursa : proloagele din 28 decembrie.

Tot în această zi, cuvant din Pateric, despre Ioan Colovul.

        Se spune despre ava Ioan Colovul ca, dupa ce a mers la un parinte teban, care petrecea in pustiul Schitului, a luat parintele lui un lemn uscat si l-a rasadit si i-a zis lui: "In toate zilele sa-l uzi pe acesta cu un ulcior de apa, pana ce va face rod." Insa, era apa departe de dansii, atata cat se ducea de cu seara si venea dimineata. Deci, pana la trei ani udandu-l, s-a prins lemnul acela si a facut rod. Si parintele lui, culegand rodul, l-a dus pe el la biserica, graind: "Fratilor, veniti de vedeti si mancati din rodul acesta al ascultarii. 

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

Tot în această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, despre flãmânzire si post.

Sunt multi care zic: "De ce trebuinta este postul la cei care vietuiesc in curatie?" Dar aceasta este o intrebare a celor lenesi si slabi. Ca, cine a fost mai curat decat Adam? Si inca si pe acesta nu l-a lipsit Dumnezeu de post. Pentru ca ceea ce i-a zis lui: "Din toti pomii ce sunt in Rai sa mancati, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mancati dintr-insul" - acesta este chip al postului. Si de vreme ce de acest post al fost trebuinta in Rai, apoi cu cat mai mult, afara din Rai este el trebuitor. Daca, mai inainte de rani, era trebuinta de ierburi vindecatoare, apoi, cu cat mai vartos, in vreme de rani? Deci, pana nu veni inca razboiul asupra noastra, a fost trebuinta de arme, cu cat mai mult acum, cand stam in mijlocul razboiului poftelor?

        Inca sa cunoasteti cat se manie Dumnezeu, cand se huleste postul si cat il iubeste pe cel ce il tine cu cinste. Adam n-a cinstit postul; drept aceea a auzit glasul Domnului, zicandu-i: "Pamant esti si in pamant vei merge." Iata cat se manie Dumnezeu cand defaima cineva postul, ca moarte aduce asupra celui ce nu poarta de grija de el. Dar, iata acum puterea postului. Ca postul intoarce jumatate din calea ce duce la moarte. Pilda si dovada despre aceasta avem nu de la doi oameni sau trei, ci de la un popor intreg, al cetatii celei mari a ninivitenilor, care era aproape de pieire, de nu s-ar fi intors cu pocainta si cu post. Si acestia, adica, neavand lege, nici stiinta de ceva, si singuri si-au pus lor lege: postul. Deci, noi cum sa ne lepadam de acela pentru care avem o multime de dovezi? Ca Moise si Ilie, cand voiau  sa se apropie si sa vorbeasca cu Dumnezeu, la post alergau mai intai si maini patrunse de post aveau ei ridicate spre cer. Inca si Insusi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos a flamanzit, vreme de patruzeci de zile, netrebuindu-I lui post, ci dandu-ne noua arma de biruinta asupra a toata puterea diavolului. Dumnezeului nostru slava acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

Sursa : proloagele din 28 decembrie.

---

[1] Simon.

[2] Simonos-Petras.

[3] sau din Macedonia.

[4] de unde şi numele de Mirovlitul.

Tot în această zi, facem pomenirea sfinţilor mucenici cei din senatul roman, care n-au fost în biserică şi n-au fost arşi, ci de felurite chinuri s-au săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Ind, care fiind aruncat în mare, s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfinţilor Gorgonie şi Petru, care în mare s-au săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Mucenic Zinon, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Mardonie, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Dorotei, care a fost căpetenie în oştire şi de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Teofil diaconul, care fiind lovit cu pietre, s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Migdonie, care fiind băgat de viu în groapă, s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.