În aceasta zi a douazeci si una, facem pomenirea Sfintilor Mãrturisitori, Cuviosii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara si a Mucenicului Oprea Miclãus din Saliste, apãrãtorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma.
1698 - 1701.
Acesti trei Sfinti luptatori au trait pe la mijlocul veacului al XVIII - lea. Cuviosul Visarion din Sarai s - a nascut in Bosnia. A calatorit pe la multe locuri sfinte, si indeosebi, la Ierusalim si la Muntele Athos si a intrat de tanar in monahism.
Indurerat de suferinta romanilor pentru credinta lor ortodoxa, a calatorit prin Transilvania, propovaduind pretutindeni credinta ortodoxa. Era primit in tot locul ca un inger din cer. Drumul lui pana la Brasov a fost un adevarat alai de biruinta crestina, aprinzand in sufletele credinciosilor dragostea de legea stramoseasca. Pentru ravna sa in apararea credintei ortodoxe, a fost intemnitat la Sibiu si, in cele din urma, in fioroasa inchisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru marturisirea credintei ortodoxe.
Cuviosul Sofronie de la Cioara, s - a nascut in satul Cioara, din partile Orastiei, ca fiu al unei familii preotesti. Ucenicia in calugarie si - a facut - o in Tara Romaneasca. Reintors la Cioara, a intemeiat un schit in mijlocul codrilor, invatand pe romani calea mantuirii.
Indurerat de suferinta romanilor pentru credinta lor ortodoxa, a calatorit prin Transilvania, propovaduind pretutindeni credinta ortodoxa. Era primit in tot locul ca un inger din cer. Drumul lui pana la Brasov a fost un adevarat alai de biruinta crestina, aprinzand in sufletele credinciosilor dragostea de legea stramoseasca. Pentru ravna sa in apararea credintei ortodoxe, a fost intemnitat la Sibiu si, in cele din urma, in fioroasa inchisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru marturisirea credintei ortodoxe.
Cuviosul Sofronie de la Cioara, s - a nascut in satul Cioara, din partile Orastiei, ca fiu al unei familii preotesti. Ucenicia in calugarie si - a facut - o in Tara Romaneasca. Reintors la Cioara, a intemeiat un schit in mijlocul codrilor, invatand pe romani calea mantuirii.
Pentru ravna lui fara de Legea ortodoxa, a fost inchis in temnita de la Bobalna. Eliberat de multime, Cuviosul marturisitor a plecat in Muntii Apuseni, indemnand pe credinciosi sa tina obiceiurile stramosesti. A fost prins din nou si inchis la Abrud. Eliberat inca o data, mergea din loc in loc, tinand soboare, adica adunari, si invatand poporul : " Stricati silnica unire cu Roma, invata el, cereti episcop romanesc in Transilvania ! ". Iar cand a inteles ca si-a implinit chemarea, s - a retras la Manastirea Argesului, unde s - a savarsit cu pace.
Cel de al treilea luptator pentru dreapta credinta a fost taranul Nicolae Oprea nascut in Salistea Sibiului. Tata de familie, plugar, mirean si bun crestin, gata de jertfa pentru credinta strabuna, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina sa duca " la imparatul ", plangerile romanilor : " Noi cerem, ziceau ei, in numele poporului, vladica de legea noastra ".
La inceput, curajul si indrazneala romanilor au fost intampinate cu amenintari si izgoniri. Cu timpul, ele s - au repetat si au starnit o prigonire si multe intemnitari. In cele din urma, in loc sa i se implineasca cererile, fericiul Oprea a fost inchis pe viata, in vestita temnita de la Kuffstein, si nu s - a mai intors niciodata, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.
La 21 octombrie 1948, insa, printr - o uluitoare intorsatura a Providentei, fratii nostri buni, uniti de atunci, s-au desfacut de Roma si s - au intors acasa, la Biserica noastra stramoseasca, maica noastra de obste si a praznicului zilei de astazi. Dumnezeului nostru, slava !
Sursa : proloagele din 21 Octombrie.
Tot despre, Cuviosul Sofronie de la Cioara.
Asemeni multor sate din Transilvania, în 1755 satul Cioara din scaunul Orăştiei, prin birăul Petru Postei şi juraţii Moisă Şuvaina şi Petru Botoga, cere “ arhiereu de lege grecească, neunit ”. Prin uniatism Curtea din Viena urmărea “ … izolarea unei părţi a poporului român de poporul român în totalitatea sa ” şi “ despicarea ţărănimii române în două grupuri care mult timp nu vor mai reacţiona în front unitar faţă de nobilime ” şi se străduia “ a înăbuşi orice manifestare a conştiinţei de sine a străbunilor noştri ”.
În călugărul neunit din hotarul Cioarei, amintit de documentul din 1757, istoria a recunoscut pe Cuviosul Sofronie, fost preot al satului Cioara, cu numele Popa Stan. Până în 1987 s-a susţinut că a fost hirotonit în Ţara Românească, dar din “ Conscripţia comitatenza a clerului român din Alba de Jos, anul 1733 ”, aflăm că a fost hirotonit la Arad, în anul 1728, de episcopul Vichentie Ioanovici.
Prin anul 1750, rămas văduv, Popa Stan a trecut la Cozia unde a primit cinul monahal, luând numele Sofronie, numele patriarhului Ierusalimului, un înflăcărat apărător al ortodoxiei în sec. al XVIII-lea. Prin această opţiune monahul Sofronie arăta că şi el va fi un mărturisitor al dreptei credinţe ameninţată de uniatism.
Izgonit din Plăişorul Cioarei în 1757, Cuviosul Sofronie petrece doi ani în locuri tainice, iar în 1759 apare cu titlul de vicar al mitropolitului din Carlovit în Ardeal, agitând împotriva “unirii” cu Roma în comitatul Hunedoara. În toamna anului 1757, Cuviosul Sofronie participă la adunarea de la Apold, prezidată de Ioan din Sălişte cu care colabora în acţiunea de înfruntare a uniatismului.
Proclamaţia “ popii Sofronie ” datată 6 octombrie 1759 prin care “ făcea cunoscut locuitorilor din Brad că regina a lăsat deplină libertate de a fi unit şi neunit ”, ajungând în mâna guvernului transilvănean, este trimisă în copie autorităţilor comitatului Hunedoara. Acestea reuşesc să-l aresteze pe Cuviosul Sofronie în preajma Crăciunului din anul 1759 şi să-l întemniţeze la Bobâlna. La 12 februarie 1760 este eliberat de vreo şase sute de ţărani conduşi de protopopul Ioan din Sălişte. Cuviosul se stabileşte în Zarand unde, potrivit raportului comitetului suprem, “ amăgeşte poporul, dar nimeni nu se poate apropia de el, fiindcă românii îl apără în tot chipul ”. La 21 aprilie 1760, Cuviosul Sofronie intră în Zlatna, unde – conform celor scrise de protopopul unit din Alba Iulia – vorbeşte mulţimiii, defăimând pe preoţii şi pe episcopul unit. În mai 1760, când nobilii unguri erau întruniţi în conferinţa de primăvară la Deva, o delegaţie de români se prezintă cu un memoriu al ţăranilor din comitatele Hunedoara, Alba şi Zarand, în care se arată că sunt gata de a se achita de toate sarcinile faţă de principat, dar “ religia nu ne-o părăsim, până trăim. Toate neamurile îşi au legea lor… noi suntem prigoniţi pentru legea noastră”. Autorul acestui memoriu nu era altul decât Cuviosul Sofronie, care tocmai pentru păstrarea “legii” se ostenea în acel timp. La 12 mai 1760 Cuviosul Sofronie a intrat în Abrud, de aici a plecat la Câmpeni, apoi la Cărpiniş. Prezenţele Cuviosului Sofronie, cuvântările rostite şi entuziasmul mulţimii pentru apărătorul legii străbune, au alertat autorităţile care au cerut ajutor militar fără de care “ nu-i chip să rămânem între români ”.
În conferinţa ministerială din 3 iunie 1760, după ascultarea rapoartelor ce arătau cât de primejdioasă a devenit mişcarea condusă de Cuviosul Sofronie, cancelarul aulic Bethlen Gabor propune prinderea şi omorârea Cuviosului Sofronie. Printr-o scrisoare trimisă la Sibiu în data de 16 iulie 1760, guvernatorul Kemeny Laszlo înştiinţează pe cancelarul Bethlen Gabor că “ tumultul valahilor schismatici ia amploare pe zi ce trece, încât, dacă Înalta Curte nu găseşte un remediu pentru curmarea acestuia, guvernul nu poate stinge acest foc răspândit printre ei ”. Datorită acestei situaţii, guvernul şi comanda militară a Transilvaniei dispun arestarea Cuviosului Sofronie. Misiunea a fost încredinţată sublocotenentului Halmagy şi cancelaristului Szakadathi care au fost trimişi la Deva cu îndrumare ca, dacă în timpul cât se află în acel oraş Sofronie va părăsi domeniul Zlatnei, să-l prindă “ fără zgomot şi tumult şi să-l ducă la Oradea ”. Arestarea Cuviosului Sofronie s-a reuşit la 2 august 1760, la Abrud, în timpul unei înmormântări. Neputându-l duce la Oradea, conform ordinului, Halmagy se justifică guvernatorului că, dacă s-ar fi dus spre Oradea piereau cu toţii deoarece a fost înştiinţat că prin păduri numeroase cete i-ar fi tăiat calea. De aceea a fost nevoit să-l ducă la Zlatna, la porţile căreia fiind silit “ de miile de români ” să-l elibereze.
Cuviosul Sofronie convoacă un sinod pentru zilele de 10 şi 11 august 1760 la Zlatna, la care se întocmesc două memorii privind dreptul de a-şi ţine “ legea ”, de a avea episcop ortodox şi de a fi eliberaţi cei închişi pentru “ lege ”.
Prin “ rescriptul imperial ”, împărăteasa Maria Tereza îi acordă Cuviosului Sofronie un “ salvconduct ”, recunoscând că poporul român din Ardeal “a fost tratat pentru religia sa cu moarte şi alte pedepse sângeroase” şi, în consecinţă, rânduieşte o comisie pentru a face dreptate între uniţi şi neuniţi.
Pentru a da Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania organizarea avută mai înainte de “unirea” cu Roma, Cuviosul Sofronie a convocat la Alba Iulia sinodul din 14 februarie 1761.
Aceasta a însemnat “triumful desăvârşit al ortodoxiei noastre, care a izbutit să scuture lanţurile robiei după şase decenii de suferinţe grele şi de lupte necurmate”.
Deoarece mişcarea condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara a cuprins întreaga Transilvanie, în primăvara anului 1761 guvernatorul Kemeny raportează cancelariei aulice din Viena că “ înnoirile şi excesele lui Sofronie cresc zilnic şi reclamă din zi în zi o atenţie tot mai mare. Ni-e ruşine că un asemenea om rău stăpâneşte guvernul şi că lui i se îngăduie orice, fără să fie pedepsit, spre marea pierdere a serviciului crăiesc ”, concluzionând că “această scânteie ce a izbucnit sub pretextul religiunii se va preface în foc mare ”.
Pentru a pune capăt unei asemenea stări, conferinţa ministerială din 12 martie 1761 hotărăşte ca noul comandant al forţelor militare din Transilvania, generalul Adolf Bukow, să-şi ia cât mai grabnic postul în primire, îndeplinind şi sarcina de preşedinte al comisiei însărcinate cu cercetarea şi înlăturarea cercurilor religioase din Ardeal. Îndată după sosirea acestuia la Sibiu, la 5 aprilie 1761, s-a prezentat la el o delegaţie de patruzeci de români condusă de protopopul Ioan din Sălişte, înmânându-i un memoriu prin care cereau încetarea persecuţiilor religioase, eliberarea celor închişi, numirea unui episcop ortodox, scutirea preoţilor ortodocşi de contribuţii, restituirea bisericilor luate de uniţi şi îngăduinţa pentru Cuviosul Sofronie de a predica în toată Transilvania. În memoriu se specifica : “ mai bine murim şi părăsim ţara, decât să sufere el prigonirea, căci noi l-am îndemnat şi l-am înduplecat … să ne înveţe legea noastră neunită ”.
Deoarece mişcarea condusă de Cuviosul Sofronie de la Cioara a cuprins întreaga Transilvanie, în primăvara anului 1761 guvernatorul Kemeny raportează cancelariei aulice din Viena că “ înnoirile şi excesele lui Sofronie cresc zilnic şi reclamă din zi în zi o atenţie tot mai mare. Ni-e ruşine că un asemenea om rău stăpâneşte guvernul şi că lui i se îngăduie orice, fără să fie pedepsit, spre marea pierdere a serviciului crăiesc ”, concluzionând că “această scânteie ce a izbucnit sub pretextul religiunii se va preface în foc mare ”.
Pentru a pune capăt unei asemenea stări, conferinţa ministerială din 12 martie 1761 hotărăşte ca noul comandant al forţelor militare din Transilvania, generalul Adolf Bukow, să-şi ia cât mai grabnic postul în primire, îndeplinind şi sarcina de preşedinte al comisiei însărcinate cu cercetarea şi înlăturarea cercurilor religioase din Ardeal. Îndată după sosirea acestuia la Sibiu, la 5 aprilie 1761, s-a prezentat la el o delegaţie de patruzeci de români condusă de protopopul Ioan din Sălişte, înmânându-i un memoriu prin care cereau încetarea persecuţiilor religioase, eliberarea celor închişi, numirea unui episcop ortodox, scutirea preoţilor ortodocşi de contribuţii, restituirea bisericilor luate de uniţi şi îngăduinţa pentru Cuviosul Sofronie de a predica în toată Transilvania. În memoriu se specifica : “ mai bine murim şi părăsim ţara, decât să sufere el prigonirea, căci noi l-am îndemnat şi l-am înduplecat … să ne înveţe legea noastră neunită ”.
La 26 aprilie, în ziua de Paşti, s-au prezentat iarăşi sute de credincioşi la Sibiu. Dionisie Novacovici noul episcop ortodox, sârb originar din Buda, sosit tocmai atunci, i-a îndemnat să se întoarcă acasă şi să aştepte în linişte cele ce se vor hotărî cu privire la credinţa ortodoxă.
La 1 mai 1761, Bukow îl invită pe Sofronie la Sibiu. Cuviosul, după ce mai întâi l-a vizitat pe vlădica Dionisie, s-a prezentat lui Bukow, care îl sileşte să semneze o proclamaţie către popor. Înţelegând că din acel moment orice acţiune nu mai are sorţi de izbăndă, Cuviosul Sofronie trece în Ţara Românească. În august 1761 se afla la Râmnic, în casa episcopului Grigorie.
La 9 septembrie 1761 Bukow îl condamnă pe Cuviosul Sofronie la cinci ani muncă silnică, oferind şi un premiu de 50 de galbeni pentru prinderea lui. Dar cea mai mare barbarie săvârşită de generalul Bukow a fost distrugerea a zeci de mănăstiri şi schituri din Transilvania, cele din lemn fiind arse, iar cele din piatră şi cărămidă fiind distruse cu tunurile. Această acţiune începută în vara anului 1761 a continuat şi în anii următori. Mănăstirile Sâmbăta de Sus, Râmeţ, cele din Ţara Făgăraşului, au avut de suferit de pe urma zelului uniatist al lui Bukow. În felul acesta, practic, a încetat viaţa monahală ortodoxă din Transilvania.
În 1764 Cuviosul Sofronie este aşezat ca egumen al Schitului Robaia din Muşeteşti - Argeş, de către Nichifor Balomireanul ce conducea Mănăstirea Argeşului.
La 1 mai 1761, Bukow îl invită pe Sofronie la Sibiu. Cuviosul, după ce mai întâi l-a vizitat pe vlădica Dionisie, s-a prezentat lui Bukow, care îl sileşte să semneze o proclamaţie către popor. Înţelegând că din acel moment orice acţiune nu mai are sorţi de izbăndă, Cuviosul Sofronie trece în Ţara Românească. În august 1761 se afla la Râmnic, în casa episcopului Grigorie.
La 9 septembrie 1761 Bukow îl condamnă pe Cuviosul Sofronie la cinci ani muncă silnică, oferind şi un premiu de 50 de galbeni pentru prinderea lui. Dar cea mai mare barbarie săvârşită de generalul Bukow a fost distrugerea a zeci de mănăstiri şi schituri din Transilvania, cele din lemn fiind arse, iar cele din piatră şi cărămidă fiind distruse cu tunurile. Această acţiune începută în vara anului 1761 a continuat şi în anii următori. Mănăstirile Sâmbăta de Sus, Râmeţ, cele din Ţara Făgăraşului, au avut de suferit de pe urma zelului uniatist al lui Bukow. În felul acesta, practic, a încetat viaţa monahală ortodoxă din Transilvania.
În 1764 Cuviosul Sofronie este aşezat ca egumen al Schitului Robaia din Muşeteşti - Argeş, de către Nichifor Balomireanul ce conducea Mănăstirea Argeşului.
În ianuarie 1765 Cuviosul Sofronie se afla în Transilvania. Urmarit fiind în localitatea Almaşu Mare - Alba, n-a putut fi prins deoarece “schimbându-şi hainele călugăreşti … a reuşit să dispară fără urme ”.
Într-un document din 10 iulie 1765, Cuviosul Sofronie este atestat ca egumen la Mănăstirea Vieraşi din Colibaşi - Argeş, fiind însărcinat cu supravegherea băjenarilor transilvăneni.
În timpul războiului ruso-turc ( 1769 - 1774 ), Cuviosul Sofronie, împreună cu egumenul Damaschin al Argeşului, recrutează voluntari pentru alungarea turcilor din Bucureşti.
Cuviosul Sofronie ajunge arhimandrit la Curtea de Argeş de unde îi scrie lui Dumitrache Pană la Sibiu, propunându-i o întâlnire la Mănăstirea Berislăveşti - Vâlcea.
Moaşte ale Cuviosului Sofronie nu se cunosc. Conform unui studiu recent, se exclude posibilitatea înhumării sale la Curtea de Argeş deoarece o “ veche tradiţie permitea îngroparea în acest lăcaş numai a rudelor ctitorului Neagoe Basarab ”.
În timpul războiului ruso-turc ( 1769 - 1774 ), Cuviosul Sofronie, împreună cu egumenul Damaschin al Argeşului, recrutează voluntari pentru alungarea turcilor din Bucureşti.
Cuviosul Sofronie ajunge arhimandrit la Curtea de Argeş de unde îi scrie lui Dumitrache Pană la Sibiu, propunându-i o întâlnire la Mănăstirea Berislăveşti - Vâlcea.
Moaşte ale Cuviosului Sofronie nu se cunosc. Conform unui studiu recent, se exclude posibilitatea înhumării sale la Curtea de Argeş deoarece o “ veche tradiţie permitea îngroparea în acest lăcaş numai a rudelor ctitorului Neagoe Basarab ”.
În Sfânta Evanghelie după Matei[1], Mântuitorul spune : “ Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră din cauza numelui Meu”. Poate lumea nu înţelege această fericire, pentru că oamenii sunt legaţi mai mult de viaţa pământească. Românii de pretutindeni au trăit această fericire în Hristos prin toată vitregia vremurilor prin care au trecut, pentru că Dumnezeu pe cel drept îl încearcă[2], iar vrăjmaşul pe cel sfânt îl ispiteşte [3]. Pentru neamul nostru, încercările şi ispitirile au venit de la “ fraţii ” de alte credinţe, aşa cum se ştie din istoria noastră atât de zbuciumată. Ispitele celor vicleni şi străini se pot ocoli, dar duşmanii omului sunt casnicii lui[4], adică cei de aceeaşi credinţă, în cazul de faţă, cea creştină. Şi glia străbună a fost bântuită ca “ pământ de misiune ”, mai ales de Roma, considerând originea comună latină drept mijloc de propagandă papistaşă.
În aceste condiţii, lupta clerului şi a credincioşilor din Transilvania pentru apărarea ortodoxiei reprezintă o biruinţă desăvârşită asupra celor care voiau să-i înstrăineze de legea strămoşească. Jertfa celor doi mucenici de la Kufstein, a ieromonahului Visarion şi a credinciosului ţăran Oprea Miclauş din Sălişte, ca şi lupta neînfricată dusă de ieromonahul Sofronie de la Cioara, constituie unul dintre cele mai înălţătoare momente din trecutul Bisericii româneşti. De altfel, întreaga mişcare a lui Sofronie poate fi considerată ca o biruinţă deplină a ortodoxiei în Transilvania, zeci de sate părăsind uniaţia. Ceea ce se lucrase timp de şaizeci de ani pentru înstrăinarea poporului de credinţa strămosească era acum zdruncinat.
Ţinând seama de viaţa şi de lupta dusă pentru apărarea ortodoxiei de către Cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie şi de credinciosul Oprea din Sălişte, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în sedinţa din 28 februarie 1950, a hotărât ca ei să fie cinstiţi ca sfinţi mărturisitori ai dreptei credinţe de către credincioşii ortodocşi români din mijlocul cărora s-au ridicat. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955 în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. De atunci ei sunt prăznuiţi după cuviinţă în fiecare an în această zi. Prin jertfele lor şi ale altora, asemănătoare, credincioşii din Transilvania şi-au putut păstra neştirbită legea ortodoxă strămoşească.
Ţinând seama de viaţa şi de lupta dusă pentru apărarea ortodoxiei de către Cuvioşii ieromonahi Visarion şi Sofronie şi de credinciosul Oprea din Sălişte, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în sedinţa din 28 februarie 1950, a hotărât ca ei să fie cinstiţi ca sfinţi mărturisitori ai dreptei credinţe de către credincioşii ortodocşi români din mijlocul cărora s-au ridicat. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la 21 octombrie 1955 în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. De atunci ei sunt prăznuiţi după cuviinţă în fiecare an în această zi. Prin jertfele lor şi ale altora, asemănătoare, credincioşii din Transilvania şi-au putut păstra neştirbită legea ortodoxă strămoşească.
Acatistul Sfintilor Mãrturisitori, Cuviosii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara si a Mucenicului Oprea Miclãus din Saliste, apãrãtorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma.
21 OCTOMBRIE.
Rugăciunile începătoare :
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi măntuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele şi Icoasele :
Condacele şi Icoasele :
Condacul 1 :
Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiţilor mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea, care au slujit adevărului şi au mărturisit dreapta credinţă şi cinstind cu evlavie ostenelile lor şi lăudându-i, aşa să zicem : Bucuraţi-vă, bunilor mărturisitori şi râvnitori ai adevărului !
Icosul 1 :
Stalpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane şi din pruncie ai învăţat dreapta credinţă. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ţi din tinereţe şi viaţa cea îngerească o ai urmat după cuviinţă. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu laude te cinstim, zicând ţie :
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinţi credincioşi vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinţilor ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfinţitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viaţa te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locaşuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinţei ortodoxe din belsug te-ai adăpat;
Bucură-te, cela ce şi la Sfântul Mormant cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinţi, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci şi numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viaţa, pe cărările curăţiei ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat;
Condacul 2 :
Plecat-ai, Cuvioase Visarioane, după primirea călugăriei, de la Sfântul Mormânt şi ai venit în Slovenia, la mănăstirea Pacra, unde te-ai nevoit timp de şapte ani, cu smerenie şi cu aleasă râvnă, în treapta diaconiei, după care, ca un ales nevoitor şi de harul preoţiei te-ai învrednicit, slujind lui Dumnezeu şi cântând : Aliluia !
Icosul 2 :
Alt râvnitor, asemenea lui Ilie te-ai arătat, Cuvioase Sofronie, din copilărie învăţând, de la ai tăi părinţi, dreapta credinţă şi ai alergat în calea poruncilor Domnului, neţinând seama de ispitele lumeşti. Pentru aceasta te lăudăm, zicând ţie :
Bucură-te, cela ce, în Cioara Sebeşului, ca o floare ai înflorit;
Bucură-te, că de copil dragoste de cele sfinte ai dovedit;
Bucură-te, cela ce în Ţara Românească multă osârdie ai arătat;
Bucură-te, că prin vieţuirea ta cea aleasă pe toţi ai minunat;
Bucură-te, cela ce de acolo, în Transilvania, iarăşi te-ai înapoiat;
Bucură-te, că tuturor pildă de viaţă curată te-ai arătat;
Bucură-te, cela ce în codrii de lângă Cioara mare sălaş de cuvioşie ai zidit;
Bucură-te, că pe cei ce au venit la tine, totdeauna cu drag i-ai povăţuit;
Bucură-te, cela ce ispitirile diavolului pe toate le-ai nimicit;
Bucură-te, că meşteşugirile celui rău cu hotărâre pururea le-ai zdrobit;
Bucură-te, cela ce către dragostea lui Hristos pe toţi i-ai îndemnat;
Bucură-te, că în Sebeşul Albei dreapta credinţă ai învăţat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 3 :
Străbătut-ai, cu multă osteneală, ţinuturile transilvănene, Cuvioase Sofronie, îndemnând pe cei binecredincioşi să nu se depărteze de la staulul Bisericii celei dreptmăritoare, ci stând cu toţii neclintiţi în credinţă, să cânte lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 3 :
Săliştea Sibiului acum duhovniceşte se veseleşte, împreună cu toată obştea creştinilor dreptcredincioşi, la prăznuirea Sfântului Mucenic Oprea, cel ce înflăcărat de râvnă pentru adevăr şi pentru apărarea Ortodoxiei s-a arătat. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu dragoste să-l lăudăm, zicând :
Bucură-te, cela ce eşti al Săliştii Sibiului aleasă floare;
Bucură-te, că ai fost fiu credincios al Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, cela ce cu lucrarea pământului te-ai îndeletnicit;
Bucură-te, că şi de suflet, deopotrivă, cu sârg te-ai îngrijit;
Bucură-te, cela ce în dreapta credinţă a strămoşilor ai trăit;
Bucură-te, că viaţă bine-plăcută Domnului ţi-ai agonisit;
Bucură-te, cela ce prin post şi rugăciune sufletul ţi-ai întărit;
Bucură-te, că prin binecuvântări de la preoţi calea ţi-ai gătit;
Bucură-te, cela ce în ţinutul Săliştii pe fraţi i-ai povăţuit;
Bucură-te, că pe toţi cei ce pătimeau, cu dragoste i-ai sprijnit;
Bucură-te, cela ce împotriva asupritorilor, pavăză ai stat;
Bucură-te, cela ce pentru dreapta credinţă, prigoane mari ai îndurat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă, credinţa ai apărat !
Condacul 4 :
Omule al lui Dumnezeu şi mucenice al lui Hristos, Oprea, tu cu inima arzătoare ai apărat dreapta credinţă şi pe toţi i-ai învăţat adevărul, iar pe cei ce nu s-au clătinat de la credinţa ortodoxă, i-ai apărat cu jertfa vieţii tale, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul al 4 :
După ce te-ai învrednicit de treapta preoţiei, Visarioane, iarăşi ai călătorit la Sfântul Mormânt, de unde, întorcându-te în Ţara Transilvaniei, cu mare îndrazneală ai înfruntat prigoana ce s-a pornit asupra Bisericii dreptmăritoare şi pe toţi i-ai întărit în dreapta credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm, zicând ţie :
Bucură-te, cela ce de la Sfântul Mormânt iarăşi la ai tăi ai venit;
Bucură-te, că tuturor cu putere multă le-ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce peste tot, ca un izbăvitor erai primit;
Bucură-te, cela ce de mulţimea credincioşilor erai însoţit;
Bucură-te, cela ce cu sunete de clopote erai întâmpinat;
Bucură-te, că de credincioşi cu făclii aprinse erai aşteptat;
Bucură-te, că la dreapta credinţă pe toţi i-ai înflăcărat;
Bucură-te, cela ce în adunări, cu putere, adevărul ai vestit;
Bucură-te, cela ce rânduiala călugărească niciodată nu o ai părăsit;
Bucură-te, că în aspra înfrânare tot timpul ai vieţuit;
Bucură-te, cela ce cu harul de sus, izvor de apă ai arătat;
Bucură-te, cela ce schitul de la Foltea l-ai ridicat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 5 :
Având în minte învăţătura marelui Pavel, în toate zilele îţi întăreai trupul cu aspra înfrânare, Cuvioase Sofronie, şi cu pilda vieţii tale îndemnai pe toţi să laude pe Dumnezeu şi să-i cânte : Aliluia !
Icosul 5 :
Pentru mărturisirea dreptei credinţe ai fost aruncat, Cuvioase Sofronie, în temniţa Bobâlna, de unde, după cumplite pătimiri, iarăşi ai ieşit cu mila lui Dumnezeu şi te-ai nevoit să predici mai departe Crucea lui Hristos, bucurie făcând celor dreptcredincioşi. Pentru care şi noi te lăudăm, grăind ţie :
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, că pentru credinţă, în temniţă ai fost aruncat;
Bucură-te, că prin aceasta, sfinţilor mărturisitori ai urmat;
Bucură-te, cela ce, după ieşirea din temniţă, în părţile Zarandului ai venit;
Bucură-te, că şi în Munţii Apuseni râvna credinţei te-a călăuzit;
Bucură-te, cela ce, pentru credinţa ta, iarăşi ai fost prins şi legat;
Bucură-te, că în temniţa din Abrud cei răi din nou te-au aruncat;
Bucură-te, cela ce, după voia lui Dumnezeu, cu ajutorul credincioşilor din legături ai fost slobozit;
Bucură-te, că la multe şi mari mulţimi de credincioşi ai propovăduit;
Bucură-te, cela ce în păstrarea dreptei credinţe pe fraţi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin faptă şi cuvânt necurmat pe Domnul ai preamărit;
Bucură-te, cela ce pe fraţii tăi, cu pavăza credinţei i-ai întrarmat;
Bucură-te, că nu de la tine, ci de la Domnul, tuturor ai predicat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 6 :
Legatu-s-au cu jurământ cei binecredincioşi în soboarele pe care le ţineau, că nu-şi vor părăsi dreapta credinţă pe care au primit-o de la strămoşi şi că vor rămâne pururea fii binecinstitori ai Bisericii Răsăritului spre mărirea lui Dumnezeu, cântând : Aliluia !
Icosul 6 :
Văzând că Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare este asuprită şi prigonită, te-ai ridicat Oprea, cu inimă vitează, întru apărarea dreptei credinţe, neluând seama la primejdiile şi chinurile care te aşteptau. Pentru aceasta mulţimea dreptcredincioşilor te laudă, împreună cu noi zicând ţie :
Bucură-te, cela ce, plin de curaj, la capetenia ţării te-ai înfăţişat;
Bucură-te, că despre nedreapta prigoană a fraţilor tăi ai cuvântat;
Bucură-te, cela ce ca un răzvrătitor de mulţimi ai fost defăimat;
Bucură-te, căci cu temniţe şi chinuri grele te-au ameninţat;
Bucură-te, cela ce, pentru dreptate, până la Viena te-ai ostenit;
Bucură-te, că pentru legea străbună şi acolo te-ai nevoit;
Bucură-te, că rugul ostenelilor tale adevărul a luminat;
Bucură-te, cela ce nădejdea întreagă întru Domnul ţi-ai întemeiat;
Bucură-te, că în tot timpul viclenia asupritoritor ai vădit;
Bucură-te, că până în sfârşit înşelătoria lor nu te-a biruit;
Bucură-te, cela ce şi a doua oară la Viena te-ai înfăţişat;
Bucură-te, că, pentru dreptate, necontenit Domnului te-ai rugat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat !
Condacul 7 :
La înapoierea de la Viena, punându-se la cale întemniţarea ta, Mucenice Oprea, te-ai oprit în Banat, împreună cu preotul Moise, care te însoţea. Şi pe când aici te aflai au venit la tine preotul Ioan din Poiana şi Ianeş din Gales, împreună cu mulţime de credincioşi ca să te roage să mergi din nou la ocârmuitorii din Viena întru apărarea dreptei credinţe. Deci ai plecat iarăşi la drum cu nădejdea nestrămutată în Dumnezeul dreptăţii Căruia Îi cântăm : Aliluia !
Icosul 7 :
Propovăduit-ai dreapta credinţă cu mare îndrăzneală, Cuvioase Visarioane în părţile Dobrei, Devei, Orăştiei, Bălgradului şi Săliştei, iar mulţimea care te aştepta, însufleţită de mari nădejdi şi de bucurie duhovnicească, îţi aducea cuvenita cinstire, ca unui trimis al lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, lăudându-te, zicem ţie :
Bucură-te, cela ce şi pe cei din Sibiu să-i încurajezi ai voit;
Bucură-te, că multă milă ţi s-a făcut de ei, pentru cât au pătimit;
Bucură-te, cela ce pe cale ai fost prins şi târât în judecată;
Bucură-te, că nici măcar o clipă cinstea nu ţi-ai lăsat-o plecată;
Bucură-te, cela ce hotărât credinţa cea dreaptă ai mărturisit;
Bucură-te, căci cu limba înţeleaptă, adevărul le-ai descoperit;
Bucură-te, cela ce a prigonitorilor rea voinţă ai mustrat;
Bucură-te, că la pocăinţă şi pe aceia i-ai îndemnat;
Bucură-te, cela ce ai mângâiat pe fraţii tăi în restrişte şi nevoi;
Bucură-te, că şi astăzi din ceruri, eşti alături de noi;
Bucură-te, cela ce cu pilda vieţii tale, pe toţi ai luminat;
Bucură-te, că în pătimiri şi necazuri i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 8 :
Izvor de lumină şi de dreaptă credinţă te-ai arătat, Cuvioase Visarioane şi facerile tale de bine peste toţi s-au revărsat; iar noi laudă aducem Atotputernicului Dumnezeu şi cântăm : Aliluia !
Icosul 8 :
În multe rânduri i-ai adunat pe credincioşi în jurul tău, Cuvioase Sofronie, şi i-ai învăţat să ţină cu tărie credinţa ortodoxă cea primită de la părinţi şi să fie gata cu toţii pentru apărarea adevărului. Pentru aceasta, cu evlavie te cinstim pe tine, zicând :
Bucură-te, râvnitor al aşezămintelor apostoleşti;
Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor soborniceşti;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare slujitor adevărat;
Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoşeşti, stălp neclătinat;
Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;
Bucură-te, că de dorul dreptăţii şi al credinţei adevărate, pururea ai fost călăuzit;
Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;
Bucură-te, că pe stânca dreptei credinţe sufletele tuturor le-ai întărit;
Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arăta pe cale;
Bucură-te, cela ce nădejdile credincioşilor nu le-ai spulberat;
Bucură-te, că în necazuri pe toţi credincioşii cu sârguinţă i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Bucură-te, râvnitor al aşezămintelor apostoleşti;
Bucură-te, păstorule dârz al hotărârilor soborniceşti;
Bucură-te, al Bisericii dreptmăritoare slujitor adevărat;
Bucură-te, al Ortodoxiei noastre strămoşeşti, stălp neclătinat;
Bucură-te, cela ce pe potrivnici fără sfială i-ai vădit;
Bucură-te, că de dorul dreptăţii şi al credinţei adevărate, pururea ai fost călăuzit;
Bucură-te, cela ce, de la Duhul Sfânt, adevărul tuturor ai grăit;
Bucură-te, că pe stânca dreptei credinţe sufletele tuturor le-ai întărit;
Bucură-te, că graiurile tale erau întocmai ca vârtejul de foc ce se arăta pe cale;
Bucură-te, cela ce nădejdile credincioşilor nu le-ai spulberat;
Bucură-te, că în necazuri pe toţi credincioşii cu sârguinţă i-ai îmbărbătat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 9 :
Adusu-Şi-a aminte Dumnezeu de rugăciunle tale, Cuvioase Sofronie, pe care le-ai făcut pentru întărirea dreptei credinţe, pentru că cei ce mai înainte fuseseră smulşi din staulul Ortodoxiei iarăşi au venit la sânul Bisericii mame, ca împreună cu tine, care te afli în ceruri, să cânte lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 9 :
Apărat-ai Mucenice Oprea cu multă tărie dreapta credinţă înaintea ocârmuitorilor asupritori de la care cu stăruinţă ai cerut de atâtea ori dreptate şi libertatea credinţei strămoşeşti pentru fraţii tăi asupriţi. Dar ai fost prins, legat şi aruncat în grea temniţă unde pentru dreapta credinţă ai suferit până la moarte. Pentru aceasta, lăudând cu evlavie pătimirea ta mucenicească, te fericim pe tine, zicând :
Bucură-te, stalpare prea aleasă a Bisericii noastre strămoşeşti;
Bucură-te, mlădiţă bună şi roditoare, care tuturor viaţă duhovnicească rodeşti;
Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinţii lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoşat;
Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;
Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfăţişat;
Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;
Bucură-te, cel ce ai fost încredinţat că libertatea va birui;
Bucură-te, că talantul ce li s-a încredinţat fără încetare l-ai înmulţit;
Bucură-te, că în toată viaţa ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;
Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără şovăire;
Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat !
Bucură-te, mlădiţă bună şi roditoare, care tuturor viaţă duhovnicească rodeşti;
Bucură-te, cela ce întocmai ca sfinţii lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, că de nimeni niciodată, nu te-ai lăsat înfricoşat;
Bucură-te, cela ce a treia oară drumul Vienei ai luat;
Bucură-te, că acolo o nouă jalbă cu hotărâre ai înfăţişat;
Bucură-te, cela ce ai crezut cu tărie, că, până la urmă, dreptatea va veni;
Bucură-te, cel ce ai fost încredinţat că libertatea va birui;
Bucură-te, că talantul ce li s-a încredinţat fără încetare l-ai înmulţit;
Bucură-te, că în toată viaţa ta, prin faptă, ai arătat rod însutit;
Bucură-te, cela ce cu gura ai mărturisit adevărul fără şovăire;
Bucură-te, căci cu inima ta ai crezut, în dreptatea celor ai tăi, fără de îndoire;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat !
Condacul 10 :
Trimis ai fost în trei rânduri cu jalbă în cetatea împărătească de la Viena, spre apărarea dreptei credinţe şi înaintea stăpânitorilor de acolo, cu hotărâre neclintită, ai mărturisit adevărul, arătând dragoste înflăcărată fraţilor tăi întru dreapta credinţă şi împreună cu ei cântand lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 10 :
Mers-ai, Cuvioase Visarioane, propovăduind dreapta credinţă, de la Sebeş spre Sibiu, dar pe cale ai fost prins de cei ce căutau să te piardă şi ai fost dus legat la căpeteniile lor, unde, cu faţa luminată de credinţa ortodoxă, ai mărturisit adevărul. Pentru aceasta şi noi smeriţii, te lăudăm, zicând tie :
Bucură-te, cela ce în faţa prigonitorilor, cu curaj ai stat;
Bucură-te, că prin hotărârea ta cea bună pe toţi ai înfruntat;
Bucură-te, cela ce, nevoind să te lepezi de dreapta credinţă, în lanţuri ai fost aruncat;
Bucură-te, că în temniţa din cetatea Devet pentru credinţa ta, ai fost ferecat;
Bucură-te, cela ce şi-n temniţa din Timişoara ai stat;
Bucură-te, că în înfricoşătoarea temniţă din Kufstein, până la moarte ai răbdat;
Bucură-te, cela ce cu cunună de mucenic ai fost încununat;
Bucură-te, că prin statornicia ta în credinţă, pildă vie tuturor ne-ai dat;
Bucură-te, cela ce pe fraţii tăi cu dragoste în toate i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în furtuna tuturor încercărilor prin care ai trecut, întru nimic tu nu te-ai clătinat;
Bucură-te, cela ce vrednic mucenic te-ai arătat;
Bucură-te, că răsplata muceniciei tale ai aflat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 11 :
În temniţa de la Kufstein, chinuitoare pătimiri ai îndurat; si acolo, departe de cei iubiţi ai tăi, în mâinile lui Dumnezeu, cu buna nădejde, sufletul ţi-ai încredinţat, iar acum eşti împreună cu mucenicii, cu sfinţii şi cu îngerii, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 11 :
Preabunul Dumnezeu, ascultând rugăciunile tale, Cuvioase Sofronie, a înmuiat inimile căpeteniilor care prigoneau pe dreptcredincioşii români din Transilvania şi i-a făcut să îngăduie acelora să aibă episcopul lor. Pentru aceasta, laudă şi multumită aducem lui Dumnezeu, iar pe tine cu evlavie te cinstim, zicând :
Bucură-te, cela ce cu graiurile tale ai dat tuturor îmbărbătare;
Bucură-te, că învăţăturile tale tuturor au fost spre luminare;
Bucură-te, cela ce în suferinţe pe fraţii tăi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toţi ai îmbrăţişat;
Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;
Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;
Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferinţă;
Bucură-te, că s-a dat păstor legiuit fraţilor tăi de credinţă;
Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioşie te-ai nevoit;
Bucură-te, că mai târziu, în Mănăstirea Argeşului te-ai sălăşluit;
Bucură-te, că şi acolo fiind, gândurile tale mereu spre foştii tăi păstoriţi s-au îndreptat;
Bucură-te, că şi la Argeş totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Bucură-te, că învăţăturile tale tuturor au fost spre luminare;
Bucură-te, cela ce în suferinţe pe fraţii tăi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în dragostea ta cea mare, pe toţi ai îmbrăţişat;
Bucură-te, cela ce în Transilvania, slujba ta până la capăt o ai dus;
Bucură-te, că te-ai arătat slujitor credincios Domnului Iisus;
Bucură-te, cela ce te-ai învrednicit a vedea răsplătită vechea suferinţă;
Bucură-te, că s-a dat păstor legiuit fraţilor tăi de credinţă;
Bucură-te, cela ce mai departe, în cuvioşie te-ai nevoit;
Bucură-te, că mai târziu, în Mănăstirea Argeşului te-ai sălăşluit;
Bucură-te, că şi acolo fiind, gândurile tale mereu spre foştii tăi păstoriţi s-au îndreptat;
Bucură-te, că şi la Argeş totdeauna pentru ei, lui Dumnezeu te-ai rugat;
Bucură-te, Cuvioase Sofronie, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat !
Condacul 12 :
După osteneli îndelungate şi după vieţuirea ta cea curată, Cuvioase Sofronie, ai ajuns la odihna cea veşnică şi acolo, împreună cu toţi mărturisitorii dreptei credinţe şi cu sfinţii, te veseleşti de-a pururea, cântând lui Dumnezeu, împreuna cu ei : Aliluia !
Icosul 12 :
La uşa bisericii din Sălişte, mult întristata ta soţie, cu faţa cernită, a stat multă vreme, plângând şi aşteptând întoarcerea ta. Dar n-ai mai venit, Mucenice Oprea, căci în temniţa de la Kufstein ai pătimit până la moarte, iar fericitul tău suflet şi-a luat zborul către cer. Pentru aceasta, toată ceata dreptcredincioşilor te cinsteşte cu laude, zicând tie :
Bucură-te, Mucenice Oprea, mare şi zelos iubitor de Hristos;
Bucură-te, că din calea pe care o ai ales, nu te-ai mai întors;
Bucură-te, cela ce dreapta credinţă a poporului tău, mult ai iubit;
Bucură-te, că pentru suferinţele fraţilor tăi ai pătimit;
Bucură-te, cela ce crucea lui Hristos până la capăt o ai purtat;
Bucură-te, că înaintea Domnului celui bun, mult har ai aflat;
Bucură-te, cela ce urâciunea defăimării nu te-a înmuiat;
Bucură-te, că făgăduinţa măririi deşarte nu te-a clătinat;
Bucură-te, cela ce toate desfătările lumii le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că în răsplătirile cele cereşti ai nădăjduit;
Bucură-te, cela ce cununa muceniciei, la sfârşit, ai aflat;
Bucură-te, cela ce în ceata mucenicilor ai fost aşezat;
Bucură-te, Mucenice Oprea, care cu mare râvnă credinţa ai apărat !
Condacul 13 :
O, fericită treime de sfinţi mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală aţi apărat credinţa ortodoxă şi crucea pătimirii voastre aţi dus-o până la capăt! Fericiţi sunteţi că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credinţa strămoşească şi a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii române, pe toţi cei abătuţi de la Sfânta Ortodoxie. Rugaţi-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârşirea acestei reîntoarceri, pentru că toţi, un singur suflet având şi o singură credinţă mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi : Aliluia !
O, fericită treime de sfinţi mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală aţi apărat credinţa ortodoxă şi crucea pătimirii voastre aţi dus-o până la capăt! Fericiţi sunteţi că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credinţa strămoşească şi a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii române, pe toţi cei abătuţi de la Sfânta Ortodoxie. Rugaţi-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârşirea acestei reîntoarceri, pentru că toţi, un singur suflet având şi o singură credinţă mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi : Aliluia !
O, fericită treime de sfinţi mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi mucenice Oprea, care cu multă îndrăzneală aţi apărat credinţa ortodoxă şi crucea pătimirii voastre aţi dus-o până la capăt! Fericiţi sunteţi că Bunul Dumnezeu S-a milostivit de strădaniile voastre cele sfinte pentru credinţa strămoşească şi a adus, până în cele din urmă, în staulul Bisericii române, pe toţi cei abătuţi de la Sfânta Ortodoxie. Rugaţi-vă neîncetat lui Hristos, Dumnezeului nostru, pentru desăvârşirea acestei reîntoarceri, pentru că toţi, un singur suflet având şi o singură credinţă mărturisind, să cântăm Preasfintei Treimi, împreună cu voi : Aliluia !
Apoi se zice iarăşi Icosul 1 :
Stalpare aleasă, din rădăcină sănătoasă, ai odrăslit Visarioane şi din pruncie ai învăţat dreapta credinţă. Chipul cel îngeresc l-ai luat asupră-ţi din tinereţe şi viaţa cea îngerească o ai urmat după cuviinţă. Pentru aceasta şi noi, smeriţii, cu laude te cinstim, zicând ţie :
Bucură-te, cela ce ai răsărit din părinţi credincioşi vlăstar ales;
Bucură-te, că, din copilărie, pe urmele sfinţilor ai mers;
Bucură-te, cela ce, prin Sfântul Botez, harul dumnezeiesc ai primit;
Bucură-te, că întru totul vrednic de sfinţitul ierarh al cărui nume ai purtat, toată viaţa te-ai dovedit;
Bucură-te, cela ce de tânăr multe locaşuri sfinte ai cercetat;
Bucură-te, că din izvorul credinţei ortodoxe din belsug te-ai adăpat;
Bucură-te, cela ce şi la Sfântul Mormant cu evlavie ai ajuns;
Bucură-te, că acolo cu lacrimi fierbinţi, de bucurie, ai plâns;
Bucură-te, cela ce în lavra Sfântului Sava ai fost călugărit;
Bucură-te, că de atunci şi numele de Visarion tu ai primit;
Bucură-te, cela ce, toată viaţa, pe cărările curăţiei ai umblat;
Bucură-te, că totdeauna spre cele înalte ai cugetat;
Bucură-te, Cuvioase Visarioane, care cu mare râvnă Ortodoxia ai apărat;
Şi
Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, la prăznuirea fericiţilor mărturisitori Visarion, Sofronie şi Oprea, care au slujit adevărului şi au mărturisit dreapta credinţă şi cinstind cu evlavie ostenelile lor şi lăudându-i, aşa să zicem : Bucuraţi-vă, bunilor mărturisitori şi râvnitori ai adevărului !
Dupa aceea se citeşte această :
RUGĂCIUNE.
Prea aleşilor Sfinţi Mărturisitori, Visarioane, Sofronie şi Oprea, cu inima smerită şi cu grai de laudă, cutezăm a preamări pe Hristos-Dumnezeu, Cel ce v-a arătat pe voi preafericiţi mărturisitori ai dreptei credinţe, mărirea Bisericii noastre. Şi plecând genunchii, cu umilinţă şi negrăită dragoste, rugăciune înalţăm vouă, celor ce aţi pus mai presus de toate cele vremelnice, credinţa cea strămoşească. Căci tu, Cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel, cu glas de trâmbiţă dumnezeiască, în mijlocul credincioşior, întărindu-i în dreapta credinţă şi viaţa ţi-ai dat-o pentru Hristos. Şi tu, Cuvioase Sofronie, neînfricat ai înfruntat temniţa şi prigonirile pentru Hristos, călăuzind turma cea binecredincioasă din Transilvania pe căile mântuirii şi îndrumând Biserica Domnului Hristos pe calea cea dreaptă. Iar tu, Mucenice Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult legea cea neschimbată a lui Hristos decât pe ai tăi şi decât însăşi viaţa ta, sufletul ţi-ai pus pentru dreapta credinţă.
De aceea, voi toţi, care aţi odrăslit din Biserica Ortodoxă transilvăneană şi care acum vă bucuraţi de cinstirea mucenicilor şi a mărturisitorilor lui Hristos, primiţi rugăciunile noastre şi mijlociţi pentru noi, înaintea Bunului şi Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamărit! Ocrotiţi cu rugăciunile voastre turma cea dreptmăritoare, care vă cinsteşte ca pe nişte stâlpi neclintiţi ai dreptei credinţe. Rugaţi-vă Domnului ca să întărească dragostea şi unitatea de credinţă dintre fraţi, să reverse harul păcii în inimile tuturor, să ferească turma credincioşilor de toată reaua întâmplare, ca într-un glas şi un suflet să preamărim pe Cel ce este Dătătorul tuturor darurilor şi Mântuitorul nostru. Privegheaţi şi vă rugaţi pentru noi ca izbăviţi fiind prin mijlocirile voastre, de cursele celui rău, să ducem lupta cea bună a minţii în toate clipele vieţii noastre şi să fim neclintiţi în dreapta credinţă a moşilor şi strămoşilor noştri.
Bucurându-ne de dumnezeiasca mărire la care v-aţi înălţat şi rugându-ne vouă, ca să fiţi mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamărim pentru toate pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, zicând: slavă Ţie, Dumnezeule Cel mare şi minunat întru sfinţii Tăi în vecii vecilor, Amin !
APĂRĂTORI ŞI MĂRTURISITORI AI ORTODOXIEI PE PĂMÂNT TRANSILVAN.
Viaţa Sfântului preot mărturisitor Ioan din Galeş.
Printre marii apărători transilvăneni ai dreptei credinţe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a-i trece cu forţa la uniaţie, s-a numărat şi vrednicul preot Ioan Ioaneş din satul Galeş, situat lângă Săliştea Sibiului. Nu cunoaştem date din viaţa lui. Presupunem că a fost hirotonit la Bucureşti, la Râmnic, ori la Carloviţ, ca şi alţi tineri transilvăneni, întrucât pe atunci autorităţile habsburgice n-au primit niciun ierarh ortodox în Transilvania. Într-un raport din 1746, al episcopului rutean uniat de la Muncaci, trimis în Transilvania ca să culeagă date în legătură cu atitudinea românilor faţă de unirea cu Roma, printre cei care erau prezentaţi ca potrivnici ai acesteia era menţionat şi preotul Ioan din Galeş. În decembrie 1750, se număra printre cei şase semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părţile de sus ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviţ, Pavel Nenadovici, prin care relatau suferinţele pe care le îndură pentru credinţa strămoşească. În acelaşi memoriu erau prezentate şi propriile lui necazuri, prin cuvintele: „Şi au trimis în numitul sat, în Galeş, doi slujitori ai cetăţii, ca să prinză un popă şi n-au găsit pre popa acasă. Şi era pe la mijlocul nopţii ci au găsit numai pre preutiasa sa şi au început a o bate şi s-o lege iară ea a început a ţipa. Vecinii au sărit să vadă ce va să fie, slujitorii au tras cu un pistol ş-au puşcat un om si numaidecât au căzut…”. Cu două săptămâni înainte de Paştile anului 1752, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş împreună cu câţiva credincioşi au plecat la Becicherec, în Banat, unde se găseau alţi doi neînfricaţi luptători pentru Ortodoxie, anume preotul Moise Măcinic din Sibiel şi credinciosul Oprea Miclăuş din Sălişte, pentru a le duce un memoriu al românilor din părţile de sud ale Transilvaniei, ca ei să-l prezinte apoi împărătesei Maria Tereza la Viena.
Reîntors din Banat, preotul Ioan se afla din nou în fruntea mişcării de apărare a Ortodoxiei, pentru că la 16 aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj înştiinţa autorităţile de stat despre activitatea lui. Se pare că s-au mai înaintat plângeri şi s-au luat măsuri împotriva lui, de vreme ce în aceeaşi lună, el adresa o notă-protest Primăriei oraşului Sibiu, declarând cu demnitate că dacă au trimis la el „ călăraşi şi plăieşi noaptea, ca la un hoţ, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în arişte[1] nu voi veni, că nu sunt tâlhariu ”.
Reîntors din Banat, preotul Ioan se afla din nou în fruntea mişcării de apărare a Ortodoxiei, pentru că la 16 aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj înştiinţa autorităţile de stat despre activitatea lui. Se pare că s-au mai înaintat plângeri şi s-au luat măsuri împotriva lui, de vreme ce în aceeaşi lună, el adresa o notă-protest Primăriei oraşului Sibiu, declarând cu demnitate că dacă au trimis la el „ călăraşi şi plăieşi noaptea, ca la un hoţ, iară nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta în arişte[1] nu voi veni, că nu sunt tâlhariu ”.
Dar la scurt timp, în luna mai 1756, a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Bătrânul său tată, Ioan Burborea[2] înainta atunci o plângere autorităţilor cerând eliberarea lui din închisoare, pe cauţiune sau cel puţin să-i dezlege lanţurile şi să se poată bucura de lumina zilei. Nimeni n-a ţinut seama de rugămintea unui tată îndurerat de suferinţele fiului său, preotul Ioan. Dimpotrivă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus pe ascuns în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo pentru tot restul vieţii[3].
În anul următor, Curtea din Viena a cerut autorităţilor transilvane să-l deporteze fie într-o fortăreaţă din Italia, fie în oraşul austriac Graz, unde urma să fie închis până la moarte. Dintr-o corespondenţă ulterioară, aflăm că a fost dus cu escortă militară de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz.
În anul următor, Curtea din Viena a cerut autorităţilor transilvane să-l deporteze fie într-o fortăreaţă din Italia, fie în oraşul austriac Graz, unde urma să fie închis până la moarte. Dintr-o corespondenţă ulterioară, aflăm că a fost dus cu escortă militară de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz.
Spre deosebire de alţi tovarăşi ai săi de suferinţă, despre al căror sfârşit nu ştim nimic, despre părintele Ioan din Galeş avem doua mărturii târzii. Astfel, cronicarul braşovean Radu Duma scria că, în anul 1776, câţiva negustori din Braşov, veniţi în afaceri comerciale la Graz, l-au cercetat în închisoare. Preotul Ioan le-a declarat că „ mai bine va muri acolo decât să-şi lase credinţa cea pravoslavnică ”. Se pare că după un şir lung de ani a fost mutat în închisoarea de la Kufstein unde şi-au sfârşit viaţa şi alţi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. Într-adevăr, în 1780, un alt deţinut de acolo, călugărul sârb Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi ţarinei Ecaterina a II-a, rugându-i să intervină la Curtea din Viena pentru eliberarea lui. Între altele, Ghenadie scria : „ Aici în fortăreaţă este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă ”. Acesta nu putea fi decât Ioan din Galeş, întemniţat cu 24 de ani în urmă, adică în 1756. Acolo şi-a sfârşit viaţa, departe de familia şi de păstoriţii săi, cinstitul preot mărturisitor al Ortodoxiei, Ioan din Galeşul Sibiului.
La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a procedat la canonizarea oficială a părintelui Ioan, cel împodobit cu nimbul muceniciei, pentru statornicia sa în dreapta credinţă ortodoxă. Ţinând seama de viaţa şi de pătimirea lui, în şedinţa Sfântului Sinod din 20 iunie 1992, s-a hotărât ca preotul mărturisitor Ioan din Galeş să fie trecut în rândul sfinţilor. Pomenirea lui se face în fiecare an la 21 octombrie, odată cu ceilalţi mucenici şi mărturisitori ai Ortodoxiei ardelene: ieromonahii Visarion şi Sofronie, credinciosul Oprea din Sălişte şi preotul Moise din Sibiel. Să-i cinstim şi noi pe cei doi preoţi ardeleni mucenici cântând : „ Preoţi cu chemare sfântă, Moise şi Ioan, ca nişte ostaşi adevăraţi ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere aţi propovăduit dreapta credinţă şi mărturisitori ai Ortodoxiei v-aţi făcut pentru poporul cel dreptcredincios, moarte mucenicească primind. Drept aceea, rugaţi pe Hristos Dumnezeu să dăruiască Bisericii Sale pace şi credinţă, iar sufletelor noastre mare mila ” [4].
Viaţa Sfântului preot mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel.
Printre marii apărători ai dreptei credinţe a românilor din Transilvania în veacul al XVIII-lea, la loc de cinste trebuie aşezat şi preotul Moise Măcinic din Sibiel, sat aşezat în Mărginimea Sibiului. Câteva ştiri despre viaţa sa desprindem dintr-o declaraţie pe care a dat-o el însuşi în faţa unei comisii de anchetă la Viena în zilele de 14 şi 15 aprilie 1752. Între altele, el declara că toţi credincioşii din Sibiel l-au rugat, în urmă cu vreo 6 ani, să plece la Bucureşti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a şi făcut, prin punerea mâinilor mitropolitului Ungrovlahiei, Neofit Cretanul. La scurt timp după hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil Olszavski din Muncaci, trimis de autorităţi să cerceteze starea de spirit a credincioşilor ortodocşi din Transilvania, constata că printre cei care se împotriveau cu mai multă tărie uniaţiei se numără şi „ popa Măcinic din Sibiel ”. Se pare că în urma acestei acţiuni a fost arestat, după cum declara el însuşi la ancheta de care pomeneam : „ Apoi m-am întors acasă în Sibiu şi am pătimit acolo 17 luni, până când, în cele din urmă, am fost eliberat din temniţă, cu condiţia să mă las de slujba preoţească şi să mă hrănesc din munca braţelor ca un simplu ţăran, până se va ivi vreun episcop să-mi dea poruncă ce am de făcut mai departe. Mulţumindu-mă cu aceasta, m-am întors acasă, nu am mai făcut nicio slujbă preoţească, ci am trăit în linişte, ca un ţăran, până când a venit în satul nostru domnul vicar Petru Aron[5], care m-a chemat înaintea lui şi a poftit să-i fac un nou jurământ preoţesc. Cum însă eu nu am voit să mai fac alt jurământ, afară de acela pe care îl făcusem la Bucureşti, a sosit porunca la sat să mă dea iarăşi prins ”. Din această pricină şi-a lăsat familia şi a fugit în Banat, la Becicherec, unde se găsea un alt mare apărător al Ortodoxiei, oierul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului. Acolo, spunea el, „ am trăit şi m-am hrănit cu lucrul mâinilor mele ”.
La 10 decembrie 1750, „ popa Măcinic ” se număra printre cei şase semnatari ai unui lung şi emoţionant memoriu adresat mitropolitului sârb Pavel Nenadovici de la Carloviţ, în care îi relatau toate suferinţele pe care le îndurau credincioşii ortodocşi din Transilvania.
În anul 1752, cu două săptămâni înainte de Paşti, au sosit în Becicherec, preoţii Ioan din Poiana Sibiului şi Ioan din Galeş, împreună „ cu mai mulţi români ”, aducând un memoriu al credincioşilor din părţile Făgăraşului, Sibiului, Sebeşului şi Orăştiei, pe care Oprea Miclăuş şi Moise Măcinic urmau să-l prezinte împărătesei Maria Tereza la Viena. În adevăr, după traducerea memoriului în limba germană, la Timişoara, cei doi s-au îndreptat spre capitala împărăţiei habsburgice. Din interogatoriul ce li s-a luat atunci, reiese că Oprea Miclăuş era acum pentru a treia oară la Viena, în aceeaşi calitate de trimis al credincioşilor ortodocşi din Transilvania, pe când tânărul preot Moise era pentru prima oară. Cu câteva zile înainte, au fost primiţi în audienţă de împărăteasa Maria Tereza şi cancelarul Kaunitz.
Dar în loc să li se dea răspuns la plângerea pe care o înaintaseră Curţii, cei doi trimişi ai clerului şi credincioşilor din Mărginimea Sibiului au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoarea de la Kufstein. Au fost aşteptaţi zadarnic de familiile, de consătenii şi de toţi mărturisitorii dreptei credinţe, în numele cărora făcuseră acel drum lung şi obositor până la Viena. La trei ani de temniţă, deci în 1755, reprezentanţii românilor ortodocşi din sudul Transilvaniei întocmeau o scrisoare către mitropolitul Pavel Nenadovici, prin care-l informau de multele suferinţe pe care le îndurau pentru credinţa lor. Între altele, îl rugau „ să ne lăsaţi pentru Hristos şi pentru aceşti oameni cari i-au trimis ţara la împărăţie, anume Oprea Miclăuş, popa Măcinic, căci multă dorire are ţara de ei, care nu ştim sunt undeva sau ba ”.
Îngrijoraţi de soarta lor, la 4 decembrie 1756, săliştenii adresează un nou memoriu către acelaşi mitropolit, relatând că: „nu este putere mai multă a putea răbda răul care ne cade nouă asupră de la popii cei uniţi în toate zilele şi supărările, că în toate zilele ne prind la arest şi ne căsnesc[6] cum este mai rău, încă ne dau şi în mâna birăilor[7], de ne închid prin temniţe, deci de al lor mare rău ne-am pustiit tot, şi case şi moşii şi şedem tot fugiţi la păduri, fiindcă nouă nu ne trebuiesc popii cei uniţi până la moarte ”. Iar în partea finală a memoriului scriau : „ Şi ne rugăm … pentru ai noştri care noi satele i-am ales oameni şi i-am trimis la prea înălţata Curte, anume popa Măcinic şi Oprea Miclăuş. Să fii Maria Ta într-ajutor ca să ne sloboadă, căci sunt oameni buni şi sunt oameni de noi toţi şi cu voia noastră trimişi ”. La adunarea convocată de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, în februarie 1761, la Alba Iulia, s-a cerut, de asemenea, eliberarea lui Oprea Miclăuş şi a preoţilor Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş şi Ioan din Sadu. Într-un memoriu cu data de 7 aprilie 1761, înaintat generalului Nicolae Adolf von Bukow, sosit cu două zile înainte la Sibiu, se cerea eliberarea aceloraşi deţinuţi, căci „ ei n-au vină mai mare decât noi toţi românii din Transilvania, noi i-am înduplecat să umble pentru legea noastră ”.
Cei care întocmiseră memoriile respective n-aveau de unde să ştie că pe la începutul anului 1756 unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit să fugă din robie. Guvernul ardelean cerea autorităţilor în subordine să supravegheze pe soţia lui Oprea Miclăuş, socotind că el este cel evadat. S-ar putea ca acela care fugise să fi fost prins şi readus în închisoare, ori va fi pierit de foame şi de frig în munţii Tirolului şi desigur cei de acasă nu vor fi ştiut nimic de soarta lui. Acasă n-a ajuns niciunul, din moment ce s-au făcut atâtea intervenţii pentru eliberarea lor, iar soţia lui Oprea, Stana, cerea îndurare împăratului Iosif II, să-l elibereze măcar acum, după o robie de 30 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se ştia nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în fioroasa temniţă de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând pentru aceasta cununile muceniciei[8].
[8] Textul de mai sus reproduce Vieţile Sfinţilor Mărturisitori Moise şi Ioan din lucrarea Părintelui Prof. Dr. Mircea Păcurariu „Sfinţi daco-romani şi români”, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, pp. 121-125.
ACATISTUL[1] SFINŢILOR MĂRTURISITORI
IOAN DIN GALEŞ ŞI MOISE MĂCINIC DIN SIBIEL
APĂRĂTORI ŞI MĂRTURISITORI AI ORTODOXIEI
PE PĂMÂNT TRANSILVAN.
IOAN DIN GALEŞ ŞI MOISE MĂCINIC DIN SIBIEL
APĂRĂTORI ŞI MĂRTURISITORI AI ORTODOXIEI
PE PĂMÂNT TRANSILVAN.
21 octombrie.
Rugăciunile începătoare:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi măntuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi !
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Condacele şi Icoasele :
CONDACUL 1 :
Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prea luminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei !
ICOSUL 1 :
Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi toţi iubitorii de Hristos să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea mucenicului Ioan, zicând :
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, Veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 2 :
Dreptatea şi pacea turmei lui Hristos căutând pe pământ, prigoană ai suferit de la stăpânitorii străini ai cetăţii Sibiului, căci nerăbdând a suferi să vezi înstrăinarea de la credinţa străbună a fiilor neamului românesc, Părinte Ioane, ridicat-ai glas de apărare, cântând cu îngerii lui Dumnezeu : Aliluia !
ICOSUL 2 :
Neputând suferi potrivnicul statornicia ta în dreapta credinţă, te-a supus prigonirii, Părinte Moise, dimpreună cu cei ai casei tale; iar noi văzând pătimirea ta, ne minunăm de puterea lui Dumnezeu care te-a întărit, şi cu laude, îţi cântăm :
Bucură-te, că lui Hristos te-ai dăruit;
Bucură-te, că harul Lui te-a întărit;
Bucură-te, că stăpânitorului nu te-ai supus;
Bucură-te, că Domnului jertfă te-ai dus;
Bucură-te, că Banatul ţi-a dat adăpostire;
Bucură-te, cu Oprea Miclăuş în mărturisire;
Bucură-te, că suferit-ai pentru neamul tău;
Bucură-te, că Domnul te-a păzit de rău;
Bucură-te, că în necazuri ai fost ca o stâncă;
Bucură-te, că credinţa ţi-a fost vie, adâncă;
Bucură-te, că nădejdea ţi-a fost ancoră tare;
Bucură-te, că iubirea ţi-a fost desfătare;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 3 :
Epitrahil sfinţit ai socotit lanţurile pe care prigonitorii le-au pus pe grumajii tăi, mucenicule Moise. Văzând ei mărturisirea pentru Hristos şi lumina feţei tale au amuţit, că nu ştiau să cânte lui Dumnezeu : Aliluia !
ICOSUL 3 :
Asemănatu-te-ai cu Hristos, Părinte Ioan; căci pârâşii tăi au venit la tine ca la un tâlhar, iar nu ca la un preot nevinovat, deşi vesteai credinţa cea adevărată la lumina zilei, de la altarul cel sfinţit al Bisericii. De aceea văzând noi prigoana ta şi a familiei tale, te lăudăm zicând :
Bucură-te, că pe Moise preotul l-ai cercetat;
Bucură-te, că-mpreună hrisov aţi semnat;
Bucură-te, că prin Duhul, aţi fost netemători;
Bucură-te, că mustrat-aţi pe asupritori;
Bucură-te, Ioane, preot ne-nfricat;
Bucură-te, că-n suflet credinţa ai păstrat;
Bucură-te, c-avut-ai sfârşit fericit;
Bucură-te, că-n ceruri Domnul te-a primit;
Bucură-te, că-n slavă sfinţii te cinstesc;
Bucură-te, că îngerii ţie îţi vorbesc;
Bucură-te, că ţara îţi face cinstiri;
Bucură-te, că te numeri cu sfinţii martiri;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 4 :
Văzând chinul la care erai supus, Părinte Ioane, înlănţuit în temniţa cea întunecată a cetăţii Sibiului, venit-a bătrânul tău tată, Ioan, la mai marii cetăţii pentru a mijloci eliberarea ta, dar aceştia au nesocotit glasul cererii lui. Dar Hristos a fost pururea cu tine întărindu-te, căci Îi cântai neîncetat : Aliluia !
ICOSUL 4 :
Despărţitu-te-au oamenii Curţii Imperiale de lumina soarelui, aruncându-te în temniţă întunecoasă mucenice Moise, dar n-au putut lua de la tine lumina lui Hristos, Cel Care, încălzind şi luminând inima ta şi a noastră, ne îndeamnă a-ţi cânta :
Bucură-te, luptător pentru Ortodoxie;
Bucură-te, că gustat-ai din apa cea vie;
Bucură-te, stâncă din Carpaţi tăiată;
Bucură-te, minte de Hristos luminată;
Bucură-te, lacrimă pe faţă prelinsă;
Bucură-te, torţă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că-n lupte la cer ai privit;
Bucură-te, că viclenia ai batjocorit;
Bucură-te, că Domnul te-a încurajat;
Bucură-te, mucenice cinstit şi curat;
Bucură-te, reazăm şi stâlp de întărire;
Bucură-te, călăuză sigură spre mântuire;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 5 :
Ne bucurăm, sfinte mucenice Ioan, că haina cea strălucitoare a pătimirii tale a biruit înşelăciunea întunericului. De aceea, minunându-ne de răbdarea ta, ne înveşmântăm şi noi cu armele Duhului, ca să luptăm împotriva patimilor şi a vrăjmăşiilor acestei lumi, cântând lui Dumnezeu : Aliluia !
ICOSUL 5 :
Masă sfântă s-a arătat piatra cea rece a temniţei în care ai fost închis, Părinte Ioan. Căci înarmat fiind de Hristos cu nepătimirea, ţi-ai plecat genunchii la rugăciune fără să simţi asprimea frigului şi bezna adâncurilor. Simţirea inimii fiindu-ţi încălzită de Duhul Sfânt şi cu ochii minţii luminaţi de lumina lui Hristos, ai biruit toate uneltirile lui veliar. Pentru aceea, acum şi noi, păcătoşii, ridicăm ochii la cer şi cu îndrăzneală, te lăudăm :
Bucură-te, ostaş, mult pătimitor;
Bucură-te, al Ortodoxiei sfânt apărător;
Bucură-te, strajă şi ancoră tare;
Bucură-te, podoabă în sfinte altare;
Bucură-te, alinător de suflete-ndoite;
Bucură-te, preot, rugător fierbinte;
Bucură-te, toiag ce sprijini neputinţa
Bucură-te, doctor ce vindeci suferinţa;
Bucură-te, pace în lume revărsată;
Bucură-te, voce de îngeri ascultată;
Bucură-te, liră dulce şi suavă;
Bucură-te, că Domnul te-a primit în slavă;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 6 :
Purtat de soldaţii Împărăţiei, ca altădată sfântul Apostol Pavel, ai fost aruncat mai întâi între zidurile cetăţii Deva, Părinte Ioane, iar mai apoi, socotind că eşti prea aproape de turma ta cea cuvântătoare alungatu-te-au în pământ străin. Dar înstrăinarea de pământul străbun nu te-a depărtat de dragostea lui Hristos, cântându-I neîncetat : Aliluia !
ICOSUL 6 :
Strălucit-au faptele tale şi în pământ străin, Părinte Moise, căci rugându-te pururea lui Dumnezeu pentru fiii neamului tău, ai păstrat legătura duhovnicească cu toţi cei ce sufereau pentru dreapta credinţă în ţara ta. Drept aceea, Hristos a întărit pe piatra credinţei inima ta, iar noi iţi aducem aceste cântări de laudă, zicând :
Bucură-te, comoară de îngeri cinstită;
Bucură-te, jertfă de Domnul primită;
Bucură-te, aur în topitoare lămurit;
Bucură-te, smirnă cu parfum plăcut;
Bucură-te ,rază, ca semnul biruinţei;
Bucură-te, rouă pe florile credinţei;
Bucură-te, mână de daruri dătătoare;
Bucură-te, hrană îndestulătoare;
Bucură-te, vajnic şi bun mărturisitor;
Bucură-te, cărbune şi foc arzător;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, că-n ceruri ţi-e uşa deschisă;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 7 :
Văzând noi astăzi, Părinte Moise, cum pietrele temniţelor măcinat-au grâu românesc, adică trupul tău plin de har dumnezeiesc, ne întărim duhovniceşte şi îndrăznim a cânta lui Dumnezeu, împreună cu tine : Aliluia !
ICOSUL 7 :
Desfătatu-te-ai pe calea lui Hristos, Ioane, mucenice, de aceea nimic nu ţi s-a părut prea greu pentru El: nici temniţa, nici umilinţele la care ai fost supus; de aceea, văzând tăria ta, cântăm :
Bucură-te, a braşovenilor sfântă podoabă;
Bucură-te, că venit-au grabnic să te vadă;
Bucură-te, că pătimirea-ţi nu o vor uita;
Bucură-te, că de-a pururi cinste îţi vor da;
Bucură-te, că linişte în suflet ei ţi-au pus;
Bucură-te, că spinii suferinţei ţi-au smuls;
Bucură-te, că moartea primit-ai cu plăcere;
Bucură-te, c-aceasta ţi-a fost spre înviere;
Bucură-te, suflet de îngeri cinstit;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a primit;
Bucură-te, c-Ardealul te are putere;
Bucură-te, că ţara prin tine nu piere;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 8 :
Îndulcitu-te-ai cu dorul de Hristos şi de Ţară, Părinte Ioane, şi te-ai împărtăşit de dumnezeiasca Lui dragoste, Care, împreună cu tine era întemniţat. Haină de nuntă ţesutu-ţi-ai din răbdarea chinurilor, iară noi, văzând smerenia ta şi neînduplecata ta nădejde, Domnului cântăm : Aliluia !
ICOSUL 8 :
Fiind întărit de Trupul şi Sângele lui Hristos din dumnezeiasca Liturghie, nu te-ai lepădat de El atunci când slujitorii crăieşti ţi-au făgăduit daruri alese. De aceea, văzând noi statornicia inimii tale, nepătată de vânzare, îţi cântăm într-un cuget unele ca acestea :
Bucură-te, părinte închis pentru credinţă;
Bucură-te, că trecut-ai prin multă suferinţă;
Bucură-te, preot de îngeri slujit;
Bucură-te, sfinte de Domnul iubit;
Bucură-te, rază din soare aprinsă;
Bucură-te, stea de-a pururi nestinsă;
Bucură-te, hrană de Domnul gătită;
Bucură-te, pâine de Duhul dospită;
Bucură-te, apă din „apa cea vie”;
Bucură-te, cale către veşnicie;
Bucură-te, armă ce apără glia;
Bucură-te, strajă pentru România;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 9 :
Tot neamul creştinesc, Părinte Moise, pomeneşte suferinţele tale pentru dreapta credinţă. Poporul dreptmăritor te cinsteşte pentru că tu ai reînviat în sufletul confraţilor tăi dragostea de ţară şi de credinţa strămoşească, cântând : Aliluia !
ICOSUL 9 :
Lacrimile de rugăciune ale fraţilor tăi din Ardeal, primeşte-le ca pe nişte mărgăritare de mult preţ. Fii, prea bunule Părinte, mijlocitor şi rugător către Milostivul Dumnezeu, pentru cei ce cu evlavie cântă :
Bucură-te, frate cu cei osândiţi;
Bucură-te, prieten ce cei oropsiţi;
Bucură-te, tată pentru sărmani;
Bucură-te, mamă pentru orfani;
Bucură-te, leagăn pentru copii:
Bucură-te, viaţă pentru cei vii;
Bucură-te, casă pentru străini;
Bucură-te, ţară pentru români;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, masă pururea plină;
Bucură-te, sprijin pentru popor;
Bucură-te, mare mijlocitor;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
Bucură-te, prieten ce cei oropsiţi;
Bucură-te, tată pentru sărmani;
Bucură-te, mamă pentru orfani;
Bucură-te, leagăn pentru copii:
Bucură-te, viaţă pentru cei vii;
Bucură-te, casă pentru străini;
Bucură-te, ţară pentru români;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, masă pururea plină;
Bucură-te, sprijin pentru popor;
Bucură-te, mare mijlocitor;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 10 :
Cât de dulci pentru tine au fost cuvinte dumnezeieşti: „intră în bucuria Domnului tău”, pe care le-ai auzit de la Hristos-Dumnezeu, vrednicule de pomenire, Mucenice Ioan. Pentru aceea, împreună cu sfinţii mucenici, cânţi : Aliluia !
ICOSUL 10 :
Zid de întărire şi turn de credinţă te arăţi evlavioşilor ortodocşi, căci Hristos primindu-te în cămările cereşti, te-a încununat mucenic şi te-a aşezat în ceata sfinţilor martiri, Părinte Moise. Pentru aceasta, ne bucurăm de harul care l-ai primit în ceruri şi te lăudăm :
Bucură-te, floare sădită în rai;
Bucură-te, sfinte primit cu alai;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu;
Bucură-te, slavă pentru neamul tău;
Bucură-te, cinste pentru braşoveni;
Bucură-te, bucurie pentru ardeleni;
Bucură-te, tărie pentru Biserici;
Bucură-te, icoana sfinţiţilor clerici;
Bucură-te, chivot de har păstrător;
Bucură-te, parfumul plăcut mirositor;
Bucură-te, vieţuitor în cele cereşti;
Bucură-te, că veşnic pe Domnul priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 11 :
Făclie aprinsă eşti în sălaşele cereşti, Părinte Moise, întru tot fericite, luminează calea noastră, a celor rămaşi în iureşul ispitelor şi al necazurilor vieţii, ca să putem cânta, după cuviinţă, împreună cu tine, lui Dumnezeu : Aliluia !
ICOSUL 11 :
În ceruri vezi de-a pururi faţa lui Hristos, pe Care L-ai slujit cu credinţă până la sânge, Părinte Ioan. Nu înceta a te ruga pentru noi, ca să putem răbda, asemenea ţie primejdiile şi necazurile vieţii, ca astfel să-ţi cântăm unele ca acestea :
Bucură-te, viaţă înnoită prin cruce;
Bucură-te, cântec ce linişte-aduce;
Bucură-te, ură schimbată-n iubire;
Bucură-te, luptă spre nepătimire;
Bucură-te, frunte cu spini încoronată;
Bucură-te, minte de Duhul udată;
Bucură-te, că Domnul în cer te-a adus;
Bucură-te, că îngeri cunună ţi-au pus;
Bucură-te, sfinte primit între sfinţi;
Bucură-te, că eşti avă între părinţi;
Bucură-te, steaua ce arăţi soarele;
Bucură-te, armă ce sfarmă zăvoarele;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 12 :
Comoară de mult preţ şi rugător fierbinte te are Biserica, Părinte Ioan, mucenicul lui Hristos. Pe tine, care străluceşti în lumina cea neapropiată şi vezi faţa cea negrăită a Prea Sfintei Treimi, te rugăm ajută-ne să dobândim pacea inimii şi liniştea sufletelor noastre, ca să putem cânta, împreună cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !
ICOSUL 12 :
Pe cel ce este podoaba mucenicilor şi mare folositor credincioşilor, adunându-ne, o iubitorilor de prăznuire, să încununăm cu cântări de laude pe mucenicul Moise, zicând :
Bucură-te, părinte de Domnul cinstit;
Bucură-te, înger de îngeri dorit;
Bucură-te, sfinte cu har curgător;
Bucură-te, mană pentru popor;
Bucură-te, suflet de Duhul Sfânt plin;
Bucură-te, floare sub cerul senin;
Bucură-te, piatră din stânca Hristos;
Bucură-te, liră cu viers prea frumos;
Bucură-te, izvor cu apă cristalină;
Bucură-te, făclie cu lină lumină;
Bucură-te, că la Domnul pururi mijloceşti;
Bucură-te, că din ceruri veşnic ne priveşti;
Bucură-te, Părinte Moise Măcinic, mărturisitor al Ortodoxiei !
CONDACUL 13 :
O, prea lăudaţilor mucenici Ioan şi Moise, preoţi şi apărători ai dreptei credinţe şi propovăduitorii Adevărului, primiţi aceste rugăciuni şi fiţi mijlocitori către Prea Milostivul Dumnezeu. Ajutaţi-ne, cu rugăciunile voastre să biruim uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi să ne învrednicim a ajunge la cunoaşterea adevărului, descoperit în noi şi în firea lucrurilor, ca să putem cânta neîncetat împreună cu voi, cântarea îngerească : Aliluia !
O, prea lăudaţilor mucenici Ioan şi Moise, preoţi şi apărători ai dreptei credinţe şi propovăduitorii Adevărului, primiţi aceste rugăciuni şi fiţi mijlocitori către Prea Milostivul Dumnezeu. Ajutaţi-ne, cu rugăciunile voastre să biruim uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi să ne învrednicim a ajunge la cunoaşterea adevărului, descoperit în noi şi în firea lucrurilor, ca să putem cânta neîncetat împreună cu voi, cântarea îngerească : Aliluia !
O, prea lăudaţilor mucenici Ioan şi Moise, preoţi şi apărători ai dreptei credinţe şi propovăduitorii Adevărului, primiţi aceste rugăciuni şi fiţi mijlocitori către Prea Milostivul Dumnezeu. Ajutaţi-ne, cu rugăciunile voastre să biruim uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi să ne învrednicim a ajunge la cunoaşterea adevărului, descoperit în noi şi în firea lucrurilor, ca să putem cânta neîncetat împreună cu voi, cântarea îngerească : Aliluia !
Apoi se zice iarăşi ICOSUL 1 :
Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorât nouă, în pământul românesc al Transilvaniei, prin pătimirea Părintelui Ioan cel din Galeş. Căci acesta Crucea pe umeri luând şi pe Hristos mărturisind a primit de la Dumnezeu cununa cea neveştejită a muceniciei. Pentru aceasta, veniţi toţi iubitorii de Hristos să încununăm cu laude şi cântări duhovniceşti pătimirea mucenicului Ioan, zicând :
Bucură-te, vlăstar răsădit în Ardeal;
Bucură-te, vrednic slujitor la altar;
Bucură-te, preot de tânăr sfinţit;
Bucură-te, mare păstor, neplătit;
Bucură-te, sfeşnic cu lină lumină;
Bucură-te, tânăr cu minte senină;
Bucură-te, luceafăr şi blândul păstor;
Bucură-te, casă pentru-ntregul popor;
Bucură-te, scut al dreptei credinţe;
Bucură-te, preot cu sfântă voinţă;
Bucură-te, Veste bună pentru satul tău;
Bucură-te, că turma ferit-ai de rău;
Bucură-te, Părinte Ioan, mărturisitor al Ortodoxiei !
Şi CONDACUL 1 :
Fericiţi şi fără de prihană v-aţi arătat credincioşilor părinţi mărturisitori, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic, căci, vieţuind în credinţa cea adevărată, aţi primit chemarea cea sfântă a preoţiei şi v-aţi îmbrăcat cu podoaba cea prea luminată a muceniciei. Pentru aceasta rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne ocrotească pe noi, cei care vă lăudăm, zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Părinţi Ioan şi Moise, mărturisitori ai Ortodoxiei !
[1] Acatistul Sfinţilor Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel a apărut în „Îndrumător bisericesc”, 2003, Editura Mitropoliei Ardealului, pp. 155-162, text alcătuit de P.S. Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului după varianta propusă de Pr. Lect. Univ. Constantin Necula, diortosit şi definitivat de Comisia Sinodală pentru Canonizarea Sfinţilor Români la 10. noiembrie 2003 şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea nr. 4419 din 11-12 noiembrie 2003.
Tot în aceastã zi, facem pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Ilarion cel Mare.
+372.
Acest Preacuvios Ilarion s - a nascut in tinutul Gaza din Palestina, pe vremea imparatiei marelui Constantin ( 313 - 337 ), tragandu - se din parinti necredinciosi. A fost trimis de tanar la Alexandria sa invete carte si, acolo, deprinzand degraba intelepciunea pe care lumea o cauta, a descoperit si intelepciunea cea duhovniceasca si, crezand in Hristos, a primit Sfantul Botez.
Deci, ardea cu inima de dragostea lui Dumnezeu si gandea in ce chip ar putea sa - i placa Lui. Si, auzind de Sfantul Antonie cel Mare, a dorit sa - l vada si a mers la dansul cu sarguinta si, facandu - se urmator marelui Parinte, a ramas langa dansul multa vreme, cunoscand calea care duce la calugar la implinirea sa, la viata lui cea asemenea cu ingerii, la desele lui rugaciuni cele cu osardie, la lucrul mainilor si la osteneala cea neincetata, la post si infranare, la iubire de aproapele si la toata trairea monahala, cea desavarsita.
Deci, intorcandu - se in patria sa si afland de moartea parintilor sai, a impartit averea rudelor si saracilor, nelasand nimic pentru sine si, lepadandu - se de lume, s - a facut ucenic al Mantuitorului si urmator saraciei Lui, Drept aceea, cautand singuratatea si linistea pustiei, a mers mai intai in pustia de langa Maiuma Gazei, din Palestina. Si, vietuind acolo multi ani, veneau la dansul noroadele, cautand ajutor in nevoile lor, la sfintele lui rugaciuni, ca el, plecandu - se spre mila, se ruga pentru dansii, iar Domnul Hristos proslavea pe sfantul Sau, intarind rugaciunea lui cu darul facerii de minuni. Si a strabatut astfel vestea despre el in toata Palestina si se inmultea numarul ucenicilor. Si zicea dupa fiecare minune : " Nu s - a facut aceasta prin puterea noastra, ci prin darul cel iubitor de oameni al Mantuitorului, Care ducerile noastre le - a luat asupra Sa. Deci pe El sa - L slavim si sa-I multumim ". Si se inmulteau manastirile in Palestina.
Deci, nesuferind tulburarea multimilor si cinstirea oamenilor si primind si descoperire de la Dumnezeu, a mers in pustia Peluziei si in cea a Sfantului Antonie, dupa trecerea din viata a acestuia. Vazand, insa, ca nici aici nu poate sa se ascunda de oameni, s-a dus in pustia din partile Libiei, de unde, urcandu - se in corabie, a mers in Sicilia, facand, minuni si neprimind rasplata de la nimeni, nici o farama de paini, ca painea si-o castiga impletind cosuri si muncind pamantul. Si zicea Sfantul : " Nici aici nu este cu putinta, fiilor, sa vietuim. Sa mergem in alta parte, unde nimeni nu ne stie pe noi ". Si asa s-au dus in taina in Epidaura Dalmatiei, iar de acolo, dupa oarecare vreme, fiind slavit de oameni, s - a dus cu ucenicii sai in insula Ciprului. Si cauta un loc pustiu unde sa-si sfarseasca, in liniste, viata sa. Deci, gasindu-si aici linistea, dupa cinci ani de viata, a simtit ca i se apropie sfarsitul si graia cu mintea limpede : " Iesi, suflete al meu, ce te temi ? De ce te tulburi ? Ai slujit lui Hristos optzeci de ani si te temi de moarte ? ". Si cu aceste cuvinte si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar trupul lui s-a asezat la Maiuma Palestinei, la manastirea lui cea dintai, incat palestinienii ziceau : " Noi avem trupul Sfantului Ilarion "; iar cipriotii ziceau : " Noi avem duhul lui ". Ca ceea ce a fost Sfantul Antonie pentru Egipt, a fost Sfantul Ilarion pentru palestiniei.
Sursa : proloagele din 21 Octombrie.
Tot în aceastã zi, Învãtãturã a Sfântului Ilarion pentru folosul sufletului.
Sarguiti - va, va rog pe voi fratilor si surorilor, spre vesnica viata cea luminoasa, pe care Domnul, dupa a Sa mila, in dar ne - o da noua. Ca Domnul Dumnezeu ne - a gatit noua viata in ceruri si Insusi ne cheama pe noi la ea. Iar noi, sa nu facem spre placerea trupului nostru, petrecand in mancari, cu bauturi, in somn si in pofte, in obicei de pcate, in molesire trupeasca si in lenevire, ca sa nu pierdem Imparatia cerurilor si pe Cel ce ne-a chemat la dansa. Ca El a gatit nunta fiului Sau, adica Imparatia cerurilor si a trimis pe slugile Sale sa ne cheme, adica pe Prooroci, pe Apostoli si pe Mucenici. Iar noi ne lepadam, zicand : " Mi-am luat femeie si nu pot sa merg ". Sau, iarasi : " Boi mi-am cumparat, si ma duc sa-i incerc ". Si, inca : " Mosie mi-am cumparat si ma duc sa o vad ". Si astfel cu alte lucruri ale vietii acesteia, ne lepadam de vesnica viata. Si nu auzim pe Domnul, Cel ce graieste : " Nu va ingrijiti pentru ziua de maine, ce veti manca, si ce veti bea, sau cu ce va veti imbraca ... " Acestea gandindu - le fratilor, sa ne desteptam ca din somn si sa mergem pe calea cea stramta, care ne duce pe noi la Imparatia cerurilor. Sa dam trupurile nostre la osteneli, la post, la rugaciune, la infranare, la curata nevointa. Ca Imparatia cerurilor cu anvoie este a o castiga si cei ce se ostenesc ajung la ea. Ci sa ne silim, intru acest scurt veac, si sa nu-i facem spre placere stricaciosului nostru trup. Eu nu zic sa ardem in foc pentru cereasca vietuire - si nu fie aceasta ! - ci sa ne ostenim si sa ne uscam trupurile noastre pentru ea. Ca a zis Domnul : " Daca grauntele de grau, cazand pe pamant, nu va muri, apoi singur va ramane, iar de nu va muri, mult rod va face ". Aratat a zis : " De nu vom omora poftele noastre cele trupesti, nu vom putea sa facem roduri ceresti ". Ca cel ce nu-si iubeste sufletul sau, in veacul acesta, il va afla pe el in viata cea vesnica.
Deci, aceasta auzind - o, sa ne nevoim. Iar de veti zice ca suntem neputinciosi, tu intai sa faci inceputul nevointei, numai dupa puterea ta, precum poti. Ca, vazandu - ti Dumnezeu nevointa, iti va da tie ajutor si la celelalte fapte bune. Drept aceea, sa nu ne departam de la nevointa. Ca, oare, lunga este viata noastra ? Au nu-i ea de cincizeci de ani, sau saizeci sau saptezeci, cel mult o suta, si, oare, mult ne este noua a ne osteni ? Deci, aici, putin sa ne ostenim, iar acolo, la ceruri, in veci vom imparati. Sau dimpotriva: aici, putin vietuind cu slava bine hraniti, band si trupestile pofte facandu - le, fara de infranare, acolo, pe veci vom fi dati la osanda. Drept aceea, sa ne ingrijim, ca Hristos Insusi, Imparatul imparatilor si Domnul tuturor, ne cheama pe noi, nu un om. Deci, spre Dansul sa intraripam mintea noastra si aici sa vietuim cu dumnezeiasca intelepciune: cu post, cu rugaciune, cu osteneala si cu rabdare, plangandu - ne pacatele noastre si pururea inaintea ochilor avandu - L pe El si ziua judecatii. Si sa nu slabim grija noastra si, precum am inceput, asa sa si sfarsim. Ca a zis Domnul : " In ce te voi afla, intru aceea te voi si judeca ".
Sa pazim deci, iubitilor, in inimile noastre, cuvintele acestea si sa nu slabim aproape de moarte. Ca nu stim cand va veni ceasul mortii si va rapi pe fiecare din noi. Si, de va gasi sufletul nepregatit, va fi osandit in focul cel vesnic. Iar de ne va afla pe noi moartea intru pocainta, atunci, scapand de toata scarba, vom dobandi bunatatile cele de obste, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, cu Tatal si cu Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
Sursa : proloagele din 21 Octombrie.
Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Gaie, Dasie si Zotic.
Tot în aceasta zi, sfintii si din nou aratatii Mucenici: Andrei, Stefan, Pavel si Petru.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Teodota, si Socrate Prezbiterul.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Eucrat, de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Filotei (Filoteu), cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului.
Tot în aceasta zi, Cuvios Mucenic Zaharia, care în mare s-a savârsit.
Tot în aceasta zi Cuviosul Varuh, cel ce cu pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, în Peloponez, care s-a savârsit în chinuri la Tesalonic, în anul 1773.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului marturisitor Visarion.
Tot în aceasta zi se face pomenirea Cuviosului marturisitor Sofronie.
Tot în aceasta zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.
Tot în aceasta zi, se face si pomenirea Sfintilor preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu