În această zi a treizeci şi una, facem pomenirea Preacuvioasei
maicei noastre Melania Romana
+430.
Aceasta a trait
pe vremea imparatiei lui Honoriu ( 395-423 ) si Teodosie cel Tanar ( 408-450 ).
S-a nascut in marea cetate a Romei, din parinti de neam slavit si cu multe
averi. Si, iubind mult din tinerete pe Domnul Hristos voia sa-si inchine viata,
in feciorie, slujirii lui Dumnezeu. La staruintele parintilor, ea s-a maritat
si a fost mama a doi copii. Apoi, murindu-i parintii si copiii, ea si Apelie,
barbatul ei, s-au hotarat pentru o viata in slujba Domnului si in curatenie.
Si, parasind cetatea, s-au asezat la o locuinta a lor, afara din cetate, unde
primeau strainii ce mergeau pe acolo si ingrijeau de cei ce erau in inchisori
si in alte urgii. Iar, din multa avere pe care o mostenisera, vindeau cate o
parte, iar banii ii imparteau saracilor si pe la biserici. Si s-au invrednicit
a face mari milostenii, nu numai in Italia, ci si in alte tari indepartate, ca
Mesopotamia, Fenicia, Siria, Egipt si Palestina. Si n-au uitat nici pe saracii
din jur, fiind tuturor mangaiere.
Si, dupa oarecar
vreme, s-au mutat la alte mosii ale lor din Sicilia si s-au invrednicit a face
si acolo nenumarate milostenii celor in suferinta. Au vietuit, apoi, vreme de
sapte ani in cetatea Caragina din Africa, viata de multa infranare, de post
aspru, mancand la doua zile o data, de neincetate fapte bune, de privegheri si
rugaciuni.
Tot usurandu-se
de multa lor avere, de la Cartagina au mers la Alexandria si de acolo la
Ierusalim. Si, dupa ce au vazut cu evlavie Sfintele Locuri, au mers cercetand
si miluind manastirile si sihastriile din Egipt. Si, intorcandu-se in
Ierusalim, a zidit o manastire de maici, si, dupa moartea sotului ei Apelie, o
manastire de calugari; iar ea, cu sufletul impacat, s-a facut smerita
slujitoare tuturor in manastirea cea cu nouazeci de fecioare, pe care o tinea
cu cheltuiala ei, pentru toate cele de trebuinta.
Si, cand a mers
la Constantinopol, a fost primita cu cinste de Teodosie imparatul, ca se facuse
vestit numele ei, prin milosteniile ce facea, si pe multi i-a intors la
credinta. Deci, slabita de ani si cuprinsa Melania ca sfarsitul e aproape. Si,
chemand de mari dureri de piept, a simtit Cuvioasa pe Teofil episcopul, a
primit de la dansul dumnezeiasca impartasanie si, sezand surorile, le-a zis lor
cuvantul ei cel din urma : " Precum Domnului i s-a parut, asa a si facut ".
Si indata si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.
Sursa : Proloagele /
Vietile Sfintilor din 31 Decembrie.
Sinaxarul zilei. – Audio, vezi aici.
Tot în această zi, facem pomenirea Sfantului Mucenic Zotic, hranitorul
de saraci.
Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit si luminat, si se nevoia din
copilarie, cu tot felul de invataturi ale filosofiei. Si, fiind el om iscusit
la minte, a fost mutat si dus la Constantinopol, cu voia si cu porunca celui
dintre imparati, marele Constantin si a fost cinstit, de catre acela, cu
vrednicia de magistru in senat. Au venit impreuna cu dansul si alti oameni de
frunte din Roma la Constantinopol, al caror nume il poarta pana astazi,
cinstitele lacasuri zidite de ei.
Si se povesteste ca, in acea vreme, a intrat boala cea mare a leprei in
Constantinopol si ca imparatul a dat porunca sa se arunce in mare cel ce va
cadea intr-acea boala. O moarte ca aceasta neputand vedea acest cinstit om si
arzand de dragostea aceea catre Dumnezeu, a mers la imparat si i-a zis : "
Da-i, imparate, slugii tale, aur mult si voi cumpara margaritare si pietre
scumpe stralucitoare spre slava si cinstea imparatiei tale; ca eu sunt foarte
cunoscator in acestea. Si indata a poruncit imparatul sa se faca acestea. Iar el,
ca un iubitor de Dumnezeu si iscusita sluga ce era, daca a luat aurul, a iesit
afara vesel. Si, cu aurul, dand bun pret, rascumpara de la moartea aceea a
innecului pe cei ce erau dati de prefect la pierzare. Pe leprosi ii ducea de
cea parte de Bizant, in muntele ce se chema pe atunci Eleon. Si, facand acolo
corturi si colibe, ii odihnea intr-insele. Aceasta castigata de Dumnezeu
negutatorie nu a ramas ascunsa, ca Sfantul le era de mult ajutor bolnavilor in
toate zilele, si erau multi cei care se temeau ca aceasta ar putea sa aduca
mare foamete in cetate.
Intr-aceasta, a murit si marele si de-a pururi pomenitul imparat Constantin,
luand toata imparatia rasaritului fiul sau Constantiu, care nu era
dreptcredincios, de vreme ce era arian si pe multi dreptcredinciosi i-a chinuit
pentru credinta. Si ii era urat si fericitul Zotic, fiindca era
dreptcredincios; se sfia insa sa-i faca vreun rau, pentru dragostea pe care
Sfantul Constantin, tatal sau, o avusese pentru Sfantul. Dar, afland acum buna
pricina, il defaima ca, prin saracii miluiti de el, a venit in cetate boala
leprei. Si s-a intamplat de a cazut intru acea boala si fiica imparatului, pe
care chiar tatal sau a dat-o prefectului ca sa o inece in mare. Iar Sfantul
Zotie, dand slujitorilor obisnuita plata, a cumparat-o si a pus-o cu ceilalti
leprosi.
Deci, facandu-se foamete si ajungand cetatea la lipsa de bucate, imparatul a
incercat sa afle pricina foametei; iar napastuitorii si dusmanii adevarului,
gasind vreme potrivita, au inceput a-l para pe Sfantul Zotic, zicand ca el era
pricina foametei, ca ducea peste masura de multa hrana la cei leprosi, care
erau multime nenumarata. Iar imparatul, auzind acestea, isi stapanea mania, ca
doar va lua margaritarele si pietrele cele scumpe. Si, Sfantul, auzind ca
imparatul a dat porunca sa-l prinda, s-a grabit si, intrand in ascuns in palat,
a stat inaintea imparatului. Si, vazandu-l imparatul i-a zis: "Venit-a
corabia care aduce margaritarele si pietrele cele scumpe ? ". Cuviosul a
raspuns : " A sosit imparate. Pentru aceasta, daca vrei, vino cu robul tau
si o vei vedea cu adevarat ". Deci, imparatul, fara zabava a plecat, iar
Sfantul Zotic, alergand mai inainte la Eleon, a poruncit sa iasa din colibe
fratii intru Hristos, impreuna cu fiica imparatului, ca sa-l intampine cu
lumanari aprinse. Deci, sosind la locul acela si vazand pe leprosi cu lumanari
aprinse, imparatul minunandu-se de multime, a zis : " Ce sunt acestia ? ".
Iar Zotic, aratand cu degetul, a zis : " Acestia sunt, o, imparate,
pietrele cele fara de pret si margaritarele cele stralucitoare pe care le-am
cumparat cu multa truda ". Iar imparatul, vazand in aceasta o batjocura,
s-a aprins de manie si a poruncit de l-a legat, fara nici o mila, de catari
salbatici, care, tragandu-l, degraba sa-l lipseasca de viata, rupandu-se
madularele lui de pietre.
Deci, indata facandu-se aceasta, stand imparatul si privind, slujitorii au
imboldit catarii cu tepuse. Si, catarii tragand pe Sfantul cu alergatura
salbateca, i s-au risipit lui madularele in bucati si i-au sarit ochii. Si asa,
tarat, fericitul si-a dat sufletul la Dumnezeu. Si la locul sfarsitului sau a
izvorat izvor de apa curata, care tamaduieste toata boala si slabiciunea. Si nu
numai acestea. Ci o minune, insusi imparatul si-a venit in fire si i-a parut
rau de ceea ce facuse. Si, cu zdrobita inima, zicea ca, din nesocotinta, au
fost acele ce a facut. Si, intelegand sfatul omului lui Dumnezeu, cu mare ravna
s-a nevoit de a facut acolo casa mare leprosilor, cu cheltuiala imparatiei. Si
indata a poruncit de a ingropat cu multa grija si cu nespusa cinste trupul
Sfantului. Si se face pomenirea lui in sfanta biserica a Sfantului Apostol
Pavel, ce este la Orfanotrofion, adica hranitoarea saracilor.
Sursa : Proloagele /
Vietile Sfintilor din 31 Decembrie.
Tot în această zi, cuvant din Pateric, despre o oarecare sfanta stareta si pustnica.
Povestit-a un batran ca era
o fecioara batrana, foarte sporita in frica lui Dumnezeu, care intrebata fiind
de acela despre pricina departarii sale de lume, a povestit, zicand asa :
" Eu, minunatule om, copila inca fiind, aveam un tata bland si linistit
din fire, dar bolnav si neputincios cu trupul, incat cea mai multa vreme a
vietii lui o petrecea zacand pe pat; si, asa traia retras, incat rar, cand si
cand se intalnea cu cineva. Si, cand se intampla de era sanatos, cu munca
campului indeletnicindu-se, isi petrecea acolo viata, iar roadele le aducea
acasa. Si atat de mult tacea, incat se parea, celor ce nu-l stiau, ca era mut.
Aveam inca si mama, cu totul deosebita de tatal meu. Ca ea iscodea si cele de
dincolo de satul nostru si atat era de limbuta fata de toti, incat niciodata nu
o vedeai cat de putin tacand, uneori certandu-se cu altii, alteori cuvinte
necuviincioase si fara de randuiala graind. Inca si betie de vin, cu barbatii
desfranati petrecea si, ca o desfranata, era mult cheltuitoare si rau carmuia
cele din casa, incat averile, macar ca nu putine erau, nu ne ajungeau, ca ei i
se incredintase de la tatal meu iconomia celor din casa. Si, asa vietuind, nu i
s-a intamplat ei, vreodata boala trupeasca, nici n-a simtit vreo durere, cat de
mica, ci in toata viata ei era sanatoasa cu trupul si intreaga. Deci,
topindu-se tatal meu de indelungate boli, s-a intamplat de a murit si indata
s-a pornit impreuna tot vazduhul si s-au facut tunete si fulgere dese si ploaie
atat de multa si asa de necurmata se pogora de sus, incat nici macar putin sa
iesim din casa, nu puteam, vreme de trei zile, intru care si tatal sta
neingropat in casa. Iar oamenii satului, acestea vazand, graiau nenumarate
vorbe asupra raposatului, zicand : " Vai, ce rautate era impreuna cu noi
si nu stiam. Acesta, cu adevarat, vrajmas al lui Dumnezeu a fost, pentru
aceasta nu-l lasa nici sa fie ingropat ". Insa noi, ca sa nu se strice
trupul inlauntru si casa sa ne-o faca de nelocuit, scotandu-l afara, macar ca
ploaia era foarte mare, l-am ingropat cum am putut.
Deci, mama, luand mai multa libertate, si mai fara de rusine s-a dat la
desfranare, facand casa ei casa de desfrau, cheltuia averea in desfatari fara
sfarsit, incat ne lipseau mai de toate. Si, abia dupa multa vreme, sosindu-i si
ei moartea, asa ingropare a avut, incat si vazduhul se parea ca ajuta la
ingroparea ei. Dupa moartea mamei mele, fiind eu acum trecuta de varsta
copilariei si poftele trupului sculandu-se asupra-mi si tulburandu-ma, intr-o
seara mi-a venit o socoteala: "Oare, care viata voi urma ? ". Si
ziceam intru sine : " Oare viata tatalui meu sa aleg si intru blandete si
cinste si pazire sa vietuiesc ? Dar acela, asa petrecand, nici un bine nu a
dobandit, ci totdeauna de boli si de necazuri, care il topeau, a avut parte si
asa s-a dus de aicea si nici a se ingropa ca ceilalti oameni n-a fost lasat.
Deci, de ar fi placut lui Dumnezeu aceasta petrecere, pentru ce a patimit
atatea rele ? Dar viata maicii care era ? Au nu pururea petrecea in desfranari ?
Si s-a dus din viata aceasta intru sanatate si fara de nici o patimire. Asa
trebuie, dar, si eu sa vietuiesc. Ca mai bine este a crede ochilor mei, decat
cuvintelor altora ".
Deci, dupa ce am socotit eu, ticaloasa, sa urmez calea maicii mele, a sosit
noaptea si, adormind eu, a venit asupra mea un barbat voinic la trup si
infricosator la vedere si, cautand la mine incruntat si cu manie, ma intreba cu
glas aspru, zicand : " Spune-mi mie care sunt gandurile inimii tale ? ".
Iar eu, cu totul inspaimantata de frica fiind, nici nu indrazneam a cauta la
dansul. Iar acela, iarasi, cu glas infricosator graia : " Vesteste-mi mie,
care sunt socotelelile tale ". Si, vazandu-ma ca, de frica, eram cu totul
cuprinsa si aproape iesita din minti, imi aducea el aminte de toate cate
cugetam eu in sinea mea. Si eu, putin venindu-mi in fire, nu puteam sa le
tagaduiesc, ci spre rugaminte m-am intors si ma rugam sa ma invredniceasca de
iertaciune. Iar el, luandu-ma de mana, a zis : " Vino sa vezi si pe tatal
tau si pe mama ta si, dupa ceea, oricare viata vei voi, alege-ti tie ".
Deci, scotandu-ma, m-a dus intr-un loc ses, cu livada, intru care erau pomi de
multe feluri ce biruiesc povestirea cu frumusetea, incarcati cu tot felul de
roade. Acolo, umbland eu, impreuna cu el, m-a intalnit tatal meu si, cuprinzandu-ma,
ma saruta, fiica dorita numindu-ma. Si eu, imbratisandu-l pe el, il rugam sa
petrec impreuna cu dansul. Iar el a zis : " Acum nu este cu putinta sa se
faca aceasta. Dar, de vei urma caii mele, nu dupa multa vreme, vei veni aicea ".
Si, inca mai rugandu-ma eu sa raman impreuna cu el, m-a tras ingerul de mana,
zicand : " Vino, sa vezi si pe mama ta, ca sa cunosti din lucruri vazute,
la care viata este de folos sa te placi. Deci, ducandu-ma la o casa foarte
intunecoasa, plina de groaza si de tulburare, imi arata un cuptor, arzand cu
foc cu mari valvatai, si aorecari insi stand langa cuptor. Iar eu,
cautand in cuptor, am vazut intr-insul pe mama mea, afundata in foc pana la
gat, si multime nenumarata de viermi mancand-o din toate partile, iar ea scrasnea
si clantanea cu dintii de usturime. Si, vazandu-ma ea pe mine, cu plans ma
chema, zicand : " Vai mie, fiica mea, pentru durerile cele nesuferite !
Vai mie, pentru chinurile cele fara de sfarsit ! Vai mie, ticaloasa, ca pentru
putina dezmierdare, ce fel de osanda mi-am pricinuit mie ! Vai mie, ticaloasa,
ca in locul desfatarilor celor vremelnice, in ce statornica osanda ma chinuiesc
! Ci miluieste-ma, fiica mea, pe mine, maica ta, care asa ma ard si ma topesc !
Adu-ti aminte de hrana care ai primit-o de la mine si ma miluieste si-mi da
mana si ma scoate de aici ". Iar eu, infricosandu-ma de insii aceia
cumpliti ce stateau aproape si neindraznind a ma apropia, ea iarasi striga, cu
lacrimi : " Fiica mea, ajuta-mi mie si nu trece cu vederea tanguirile
maicii tale, nu trece cu vederea pe ceea ce cumplit se chinuieste in gheena
focului, pe cea mancata de viermele cel neadormit ". Iar eu,
milostivindu-ma cu sufletul catre dansa, am intins mana sa o trag. Si focul,
atingandu-se putin de mana mea, mare usturime am simtit si am inceput a ma
vaieta si a suspina cu plans. Iar cei ce erau in casa, desteptandu-se de
vaietele mele si sculandu-se si aprinzand lumina, alergau la mine si ma
intrebau care este pricina vaietelor. Si, venindu-mi intru sine, le-am povestit
lor cele ce am vazut.
De aceea, am urmat vietii tatalui meu si ma rog ca impreuna cu el sa fiu,
incredintata fiind din lucrurile insasi, cu darul lui Dumnezeu, ce fel de
cinste si slava sunt gatite, celor ce aleg a vietui cu dreptate si intru
dreapta credinta si iarasi ce fel de osanda primesc cei ce isi cheltuiesc viata
lor in pofte si desmierdari.
Pentru aceasta, fratilor, sa ne oprim de la pacate si sa ne indreptam aici ca
sa scapam de acele chinuri amare si sa primim de la Dumnezeu viata si
petrecerea cea fericita a dreptilor, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia
se cuvine slava in veci ! Amin.
Sursa : Proloagele /
Vietile Sfintilor din 31 Decembrie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului
Ghelaşie, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfintelor
zece fecioare cele din Nicomidia, cărora străpungându-li-se ochii şi
strujindu-li-se coastele, s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului
Mucenic Vusiride, care fiind împuns de femei cu suveici, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gaudentie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne
şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu