În această zi
a patra, facem pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de
cântări.
+ 883.
Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din parinti dreptcredinciosi,
anume Plotin si Agati, fiind un copil bland si daruit din fire. Si l-au crescut
parintii cu multa grija, lucru care a fost de folos la toata Biserica, de vreme
ce copilul acesta avea sa fie poet, facator de cantari, care a impodobit toata
Biserica lui Dumnezeu.
Deci, cazand patria sa, Sicilia, in mainile saracinilor, dimpreuna cu toata
familia sa, fericitul s-a mutat in Grecia si s-a asezat in Peloponez, iar, de
acolo, in cetatea Tesalonicului, unde tanarul Iosif, avand nevoie de liniste si
de multa invatatura, a intrat in manastirea Mantuitorului, numita Latomus,
facandu-se calugar si ducand o viata de mare asprime.
Toata noaptea si-o petrecea stand in picioare si in genunchi, rugandu-se si
cantand Domnului cantari de lauda si de preamarire, pe care el insusi le
alcatuia cu multa maiestrie, uimind pe toti cei ce-l ascultau. Totdeauna avea
cantari in gura lui, lucrul mainilor sale era scrisul frumos, iar cand parasea
scrisul, avea citirea Scripturii. Patul lui era pamantul, asternutul lui o
piele, haina lui proasta si saracacioasa, hrana lui putina paine, iar ca
bautura, apa. Toate le nesocotea, ca sa-si inchine viata cunoasterii
Scripturii, pe care ardea de dorinta de a o impartasi semenilor sai.
Avand o bogatie ca aceasta de fapte bune, a fost sfintit preot. Si se sarguia
spre si mai multa nevointa si osteneli, savarsind, adeseori, dumnezeiasca taina
a Liturghiei si rugandu-se cu lacrimi pentru el si pentru toata lumea. Si a
avut fericirea de a vietui, in manastirea lui, impreuna cu Sfantul Grigorie
Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al sau, si pe care l-a iubit mult si i-a
fost prieten.
Din indemnul Sfantului Grigorie, Cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a
vesti si acolo, ca la Bizant a inceput, din nou, lupta impotriva Sfintelor
icoane. Si era episcop al Romei papa Leon al III-lea, iar ultimii imparati din
Constantinopol, luptatori impotriva icoanelor, au fost Leon Armeanul si Teofil.
Dar fericitul Iosif n-a mai ajuns la Roma niciodata, corabia cazand in mare, in
mainile barbarilor saracini. Deci, Cuviosul Iosif, prins fiind de acestia, a
fost dus in insula Creta si a stat inchis acolo, vreme de sase ani, pana la
moartea lui Leon Armeanul ( 820 ). La intoarcerea sa in manastire, Sfantul
Grigorie Decapolitul nu mai era in viata. Deci, Sfantul Iosif s-a retras in unul
din schiturile zidite de el unde, plin de harul lui Dumnezeu, a inceput sa
scrie cantari bisericesti, pesne si canoane, care fac si astazi podoaba sfintei
noastre Biserici.
Sub imparatia rau-credinciosului Teofil s-a dezlantuit cea din urma prigoana
impotriva Sfintelor icoane. Fericitul losif a indurat, din nou, grele suferinte
pentru indrazneala marturisirii in cinstea Sfintelor icoane si a fost
surghiunit in Cherson, de unde nu a putut sa se intoarca, decat dupa moartea
imparatului Teofil ( 842 ), la chemarea Sfintei Imparatese Teodora, sotia
imparatului, care, incetand prigoana, ca o dreptcredincioasa imparateasa ce
era, a reasezat credinta ortodoxa in toate drepturile ei.
Tinut in mare cinste de insusi Sfantul Ignatie, patriarhul Constantinopolei,
Sfantul Iosif poetul s-a mutat la Domnul, fiind laudat prin cantari in ceruri
de toti Sfintii, pe care el i-a preamarit cu credinta, cat a fost pe pamant.
Dumnezeului nostru slava !
Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 04
Aprilie.
CANONUL PREACUVIOSULUI PĂRINTELUI
NOSTRU IOSIF SCRIITORUL DE CÂNTĂRI.
- 4 APRILIE -
 |
Sinaxarul zilei. – Audio,
vezi aici.
Tot în această zi, cuvânt al Sfântului Parintelui nostru Casian despre dreapta socotire și ca sa nu ne
înaltăm.
Zis-a Casian romanul : " Aduceti-va
aminte de batranul Iron si de caderea jalnica cea patimit cu putin inainte in
fata ochilor nostri si in ce fel prin batjocura diavolului, din inaltimea
petrecerii lui, in adancul mortii a cazut. Ne aducem aminte ca cincizeci de ani
a petrecut in pustia din apropiere si cata asprime de viata si tare infranare a
avut, mai mult decat toti cei din singuratatea de aici. Si cum, sezand in
pustie, dupa atatea osteneli si lupte, fiind batjocorit de diavolul si in prea
grea cadere alunecand, pe toti parintii si fratii ce erau in pustia aceea, in
nemangaiata jale i-a pus. Ca n-ar fi patimit aceasta de ar fi fost intarit cu
fapta cea buna a dreptei socotiri, care l-ar fi invatat, nu judecatii sale sa
se plece, ci sfatuirii parintilor si fratilor. Ca, pana intr-atata, urma
judecatii sale, si, cu postul, cauta a se deosebi de ceilaiti oameni, incat,
nici la Praznicul Sfintelor Pasti, nu venea la biserica, ca, nu cumva,
adunandu-se cu parintii si cu fratii si impreuna mancind cu dansii, silit sa
fie a se infrupta din legume sau din altceva ce se aducea la masa si sa se para
ca a cazut din randuiala lui.
Deci, acesta, prea multa vreme
inselat fiind de voia sa si pe ingerul satanei primindu-l, si, lui, ca ingerul
luminii, inchinandu-se, a primit porunca de la el, ca la miezul noptii sa se
arunce pe sine intr-un put adanc, ca sa cunoasca, prin cercare, ca nu va mai fi
nicidecum supus la vreo primejdie, pentru fapta buna cea mare ce o avea el si
pentru ostenelile lui cele dupa Dumnezeu. Iar el, nedeosebind cu judecata cine
este cel ce il sfatuia acestea, ci, intunecandu-se cu mintea, s-a aruncat pe
sine, la miezul noptii, in put. Si, dupa putin timp, fratii cunoscand
intamplarea, cu multa osteneala abia au putut sa-l scoata aproape mort de
acolo. Iar, dupa ce l-au scos, traind inca doua zile, a treia zi a raposat,
lasand fratilor si batranului Pafnutie jale nemangaiata. Ca acesta, de multa
lui iubire de oameni fiind indemnat si aducandu-si aminte multele lui osteneli
si de anii lui cei multi la numar, pe care in pustie i-a petrecut, nu l-a
despartit de pomenirea si prinosul celor adormiti, ca sa nu se numere cu cei ce
se omoara singuri.
Ce sa zic, apoi, despre acei doi
frati ? Ei petreceau dincolo de pustia Tebaidei, unde petrecea odata fericitul
Antonie. Ca acestia, din cuget fara socotinta pornindu-se, s-au sfatuit sa
mearga in pustia cea mai dinlauntru, care este mare si neumblata, judecand
intru sine sa nu ia hrana de la om, decat numai aceea pe care Domnul le-o va da
lor, facand minuni. Si cand i-au vazut pe ei de departe mazichii ( un neam de
oameni care era mai salbatic si mai crud, decat toate neamurile salbaticem ),
cum ratacesc prin pustie si ca sunt slabiti de foame, schimband, din
dumnezeiasca pronie, salbaticia lor in iubire de oameni, cu paini i-au
intimpinat pe ei. Atunci, unul din cei doi frati, mai sus zisi, venindu-i lui
dreapta socotire, in taina, cu bucurie si cu multumire, a primit painile,
socotind ca, daca cei atat de cruzi si salbatici si care deapururea se bucura
sa verse sangele oamenilor, s-au milostivit spre dansii, vazandu-i obositi si
slabiti, apoi nu le-ar fi adus hrana, de nu i-ar fi indemnat Dumnezeu. Iar
celalalt frate, lepadandu-se de hrana, ca si cand ar fi fost adusa de oameni, si
ramanand in statul de judecata, din slabiciunea nemancarii, s-a savarsit din
viata. Deci, desi prea rau s-au sfatuit amandoi de la inceput, sfatuire fara de
socotinta si spre pierzanie dandu-si lor, unul insa, venindu-i in taina,
dreapta socotire, a indreptat ceea ce, cu obraznicie si necugetat, au hotarat.
In vreme ce, celalalt, in cugetarea cea mai dinainte si fara de minte staruind,
afara de dreapta socotinta aflandu-se, moartea pe care Domnul a voit sa o
intoarca de la dansul, el si-a atras-o asupra sa.
Ce sa mai zic, inca, si de acela,
al carui nume nu voiesc sa-l spun, fiindca este in viata, care, primind de
multe ori pe dracul, ca pe un inger, luand si descoperiri printr-insul si
lumina mare de felinar in chilia lui vazand, in cele din urma, a primit porunca
de la el, ca pe fiul sau, care petrecea cu dansul impreuna in manastire, jertfa
sa-l aduca lui Dumnezeu, ca si cand, din aceasta s-ar invrednici de cinstea lui
Avraam. La aceasta sfatuire atata s-a plecat, cat si cu fapta ar fi savarsit
junghierea fiului sau, daca nu l-ar fi vazut acesta, ca, afara de obicei,
ascute cutitul si pregateste funii de legaturi, cu care vrea sa-l lege pe el,
ca pe o ardere de tot, dar fiul numai cu fuga si-a agonisit scaparea.
Deci, prearatat este, din cele zise,
ca nu s-ar fi batjocorit aceia atat de jalnic si ticaloseste, de ar fi avut
darul dreptei socotiri. Drept aceea, atat prin pilde noi, cat si prin hotarari
ale Parintilor celor de demult, socotim ca indeajuns s-a dovedit faptul ca
dreapta socotire este izvor si radacina si cap si legatura tuturor faptelor
celor bune. Deci, cu ce fel de chip o putem castiga si cum o cunoastem pe cea
adevarata si de la Dumnezeu dreapta socotire, precum si pe cea cu nume
mincinos, spoita si diavoliceasca ?
Zicea ava Moisi : Adevarata,
dreapta socotire nu se castiga decat din smerenie, prin aceasta ca nu numai
cele ce facem, ci si cele ce graim si gandim, sa le descoperim parintilor si
intru nimic sa nu credem judecatii noastre, ci, intru toate, sa urmam
cuvintelor batranilor si, acea hotarare sa credem ca este buna, pe care ei o
vor alege. Ca aceasta il pazeste pe om nevatamat, de toate cursele vrajmasului.
Ca este cu neputinta ca, cel ce-si pune viata sa in randuiala, prin socotirea
si judecata celor mai batrini, sa cada in inselarea diavolilor. Ca, si mai
inainte de a se invrednici cineva cu darul dreptei socotiri, chiar numai a
arata si a descoperi parintilor aducerile aminte cele rele si gandurile, chiar,
numai aceasta le vestejeste si mai slabe le face. Ca precum sarpele din vizuina
intunecoasa, iesind la lumina, se sileste sa fuga si sa piara, asa si gandurile
rele, prin buna marturisire si spovedanie aratandu-se, se silesc sa fuga de la
om. Si pentru ca mai deslusit sa intelegeti aceasta fapta buna si din pilda,
voi povesti intamplarea lui ava Serapion, pe care o spunea des, inaintea celor
ce veneau la dansul, pentru paza.
Ca zicea asa: Cand eram mai tanar,
sedeam impreuna cu staretul meu si, dupa ce mancam noi, sculandu-ma de la masa,
din lucrarea diavolului, furam cate un posmag si-l mancam pe furis de staretul
meu. Deci, dupa ce am petrecut mai multa vreme facand aceasta, stapanit fiind
de obicei, nu puteam sa biruiesc naravul, fara numai ca eram judecat de cugetul
meu, iar staretului imi era rusine a-i spune. Si s-a intamplat, din iconomia
lui Dumnezeu, cel iubitor de oameni, de au venit niste frati la staret, pentru
folos, si-l intrebau despre gandurile lor. Si a raspuns staretul: Nimic nu
vatama pe calugar si nimic nu bucura mai mult pe draci, decat a ascunde gandurile
sale fata de parintii cei duhovnicesti. Le-a mai grait lor inca si pentru
infranare. Iar acestea graindu-se venindu-mi in sine si socotind ca Dumnezeu a
descoperit staretului greselile mele, umilindu-ma, am inceput a plange si am
scos posmagul din sanul meu, pe care ma invatasem a-l fura si, aruncandu-ma la
pamant, ceream iertaciune, pentru cele trecute, si rugaciune, pentru intarirea
celor viitoare.
Atunci, staretul a zis : " O,
fiule, te-a slobozit pe tine marturisirea ta, chiar de-as fi tacut eu, ca l-ai
injunghiat pe dracul, care te ranea atunci cand taceai, dand acum pe fata cele
despre tine. Ca, pana acum l-ai facut de te-a stapanit, fiindca nu i-ai stat
impotriva, nici nu l-ai vadit, dar, de acum, nu va mai avea loc intru tine,
fiind scos afara din inima ta, la aratare ". Si inca n-a ispravit staretul
vorba si, iata, lucrarea s-a aratat, ca o faclie de foc, iesind din sanul meu
si a umplut casa de miros rau, incat socoteau cei ce erau acolo, ca ceea ce
arde este pucioasa multa. Atunci a zis staretul : " Iata, Domnul a dat
dovada, pentru cuvintele mele, si pentru slobozenia ta, prin semnul ce s-a
facut ". Si asa s-a departat de la mine, prin marturisire, patima
imbuibarii pantecului, si diavoleasca lucrare a furtului, incat nici in minte
nu-mi mai este acest fel de pofta.
Iata, dar, ca si din cuvintele zise
de ava Serapion, ne invatam ca, atunci, ne invrednicim de darul adevaratei
drepte socotiri, cand nu vom crede in judecata mintii noastre, ci invataturii
si sfatuirii parintilor. " Ca, prin nici un alt neajuns nu surpa diavolul
pe om in prapastie, decat prin a-l pleca sa se lepede de sfatuirea parintilor
si sa urmeze judecatilor si voii sale ". Iar pe noi, o sa ne izbaveasca de
acestea Domnul Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii
vecilor ! Amin.
Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 04
Aprilie.
Tot în această zi, facem pomenirea
preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria
Egipteanca.
Sf. Zosima s-a
născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului.
Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca ( praznuita pe 1 aprilie ), a împărtăşit-o şi după
ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.
Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100
de ani.
Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 04
Aprilie.
Tot in această zi, facem pomenirea cuviosului părintelui nostru
Gheorghe din Maleo.
Tot in această zi, facem pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a
slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.
Tot în această zi, facem pomenirea preacuviosului părintelui
nostru Puplie.
Tot în această zi, facem pomenirea preacuviosului părintelui
nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.
Tot în această zi, facem pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona,
Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.
Tot în această zi, facem pomenirea cuviosului Teona, care a
sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al
Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte
pe noi. Amin.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu