Cugetari : '' Binele nu-l gasim în cele trecatoare, ci suntem chemati sa ne împartasim din bunurile cele vesnice si adevarate. '' . Sfântul Vasile cel Mare.

În această zi, a douăzeci şi şasea, facem pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vasile, episcopul Amasiei.

+322.

Slavitul Mucenic al lui Hristos, Vasilie, a fost mitropolit in Amasia pe vremea lui Liciniu, cumnatul marelui Constantin pe vremea lui cand Constantin, il facuse pe Liciniu partas cu el la imparatie.

La inceput era pace si liniste pretutindeni. Dar, intarindu-se imparatia Rasaritului, Liciniu s-a indepartat de Hristos si s-a intors la necurata inchinare de idoli, la prigonirea crestinilor, la nestapanirea patimilor trupesti. Si a fost cel din urma imparat roman pagan, prigonitor al crestinilor.

Deci, avea Constantina, imparateasa, in slujba ei, o fecioara frumoasa, cu numele Glafira, crestina cu credinta, din Italia, pe care, vazand-o Liciniu s-a aprins de pofta asupra ei si voia sa fie cu dansa. Cu sfatul imparatesei si de scarba pacatului, Glafira a raspandit vestea ca este bolnava si ca si-a iesit din minti si a trebuit sa fie eliberata din slujba imparateasca, fiind de fapt, rasplatita, in taina, de aceasta, cu multime nenumarata de daruri. Incredintata, apoi, unor oameni credinciosi, a fost dusa in partile Armeniei, prin grija imparatesei.

Pe drumul spre Armenia, s-a facut un popas in cetatea Amasia Pontului, unde, afland o multime de crestini si un episcop, au hotarat sa ramana o vreme acolo, pentru frumusetea locului, la un crestin, anume Quintus. Si, destainuindu-se episcopului Vasilie, omul lui Dumnezeu a hotarat sa nu descopere taina instrainarii lor, nici chiar crestinilor. Iar, afland ca crestinii de acolo zidesc o biserica in cetate, Glafira a dat mult aur Sfantului episcop, pentru cinstirea lui Hristos, si in scris si imparatesei unde se afla si a trimis si imparateasa multime de daruri episcopului Amasiei, pentru ridicarea bisericii. Dar, oamenii imparatului au prins aceste scrisori dintre imparateasa si Glafira si s-a umplut imparatul de mare manie si, indata, a scris conducatorului Amasiei, ca pe Vasilie, episcopul crestinilor si pe Glafira, slujitoarea, sa-i trimita in fiare la dansul, in Nicomidia. Insa, mai inainte de a ajunge scrisoarea imparatului in Amasia, fericita Glafira s-a dus catre Domnul. Deci, dregatorul, prinzand numai pe Vasilie, l-a pus in lanturi si l-a trimis la imparat, instiintandu-l ca Glafira a murit. Si au mers cu dansul doi diaconi, Pertenie si Teotim.

Si a fost inchis episcopal in temnita, iar diaconii locuiau intr-o casa vecina si aveau intrare libera la episcopul lor si se rugau impreuna. Iar in noaptea cand l-au scos la cercetare, si-l indemna imparatul a se lepada de Hristos si a se inchina la idoli, episcopul a dat acest dumnezeiesc raspuns : " Niciodata nu vei putea sa-mi dai, atata cat voiesti sa-mi iei, daca te silesti a ma desparti de Dumnezeul meu cel viu ".

Si asa s-a mutat la Domnul, taindu-i-se capul, iar trupul lui, fiind aruncat in mare, a fost scos si inmormantat cu mare cinste, la 26 aprilie.

Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 26 Aprilie.

Cântare de laudă la Sfântul Vasile, Episcopul Amasiei.

Sfîntul Vasile în temniţă zace,

Pentru Cinstita Cruce şi Sfînta Credinţă în Hristos

Chinuri suferind.

El în Psalmi aduce cîntare de laudă Domnului,

Care pentru dragostea dreptăţii să sufere l-a învrednicit.

Tribunul împăratului către Vasile zice:

„ Ascultă, bătrîne, împăratul Liciniu, al zeilor protector,

Ţie îţi porunceşte ca zeilor să jertfeşti,

Iar de Hristos să te lepezi.

De nu, te-aşteaptă amara moarte ”.

Sfîntul Vasile, de bucurie cu totul luminat,

Tribunului i-aduce minunat răspuns :

„ Astfel să zici răului împărat :

Împărăţia ta toată la picioare de mi-ai pune-o,

Dar mi-ai lua pe Hristos al meu Cel înviat,

Mi-ai oferi mult mai puţin

Decît mi-ai lua.

Tu, vînzător de Hristos Dumnezeu,

Voieşti şi pe mine scîrnav trădător să mă faci ?!

O, dătătorule de moarte, mie de moarte nu mi-e frică !

Căci rob sînt al Domnului meu Hristos,

Dătătorul Vieţii !”.

TROPAR :

De dragostea Mirelui Ceresc nicicum nu v-aţi lepădat,
Şi plata mărturisirii voastre de la Hristos aţi aflat,
Ca unii ce acum străluciţi întru lumina neapropiată,
Rugaţi-vă să aflăm şi noi vieţuire mai curată.

Sinaxarul zilei. – Audio, vezi aici.

Tot în această zi, facem pomenirea sfintei Glafira, care cu pace s-a săvârşit.

Fecioara Glafira era slujnica soţiei împăratului Licinius, Constanţia. Acesta s-a rănit de frumuseţea ei şi căuta apropierea ei. Fecioara a cerut ajutorul împărătesei, ca să scape de împăratul curtezan. Îmbrăcînd-o în haine bărbăteşti şi dându-i bani de călătorie, împărăteasa a trimis-o la Pontus împreună cu un alt slujitor credincios. Împăratului i-au spus că Glafira a înnebunit şi că este pe moarte. Pe drum spre Armenia, Sf. Glafira s-a oprit la Amasea, unde a fost găzduită de episcopul locului, Sf. Vasile.

La vremea aceea sfântul construia o biserică în oraş. Sf. Glafira a donat toţi banii de la Constanţia pentru construcţia bisericii şi i-a scris împărătesei să-i mai trimită alţii ca să poată termina construcţia. Împărăteasa i-a îndeplinit rugămintea dar scrisoarea a căzut în mâinile lui Licinius, care înfuriat, i-a ordonat guvernatorului oraşului să-i trimită pe ierarh şi pe fecioară la el. Însă Sf. Glafira a murit înainte să ajungă edictul în Amasea iar Sf. Vasile a fost dus la împărat. Doi diaconi, Partenie şi Teotim l-au urmărit pe Sf. Vasile şi s-au stabilit într-un loc aproape de închisoarea unde era acesta ţinut.

Evlaviosul creştin Elpidefor l-a mituit pe gardian şi în fiecare noapte mergea cu Partenie şi Teotim să-l viziteze pe sfânt. Cu o seară înainte de proces, el a început să cânte Psalmi rostind : " şi dacă m-aş sălăşlui la marginea mării şi acolo ...mâna ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta "[1]. Acelea erau cuvinte profetice.

De trei ori sfântul a căzut în lacrimi şi diaconii se temeau că nu va putea îndura chinurile dar el i-a liniştit.

La proces sfântul a refuzat cu tărie să se lepede de credinţă şi să devină preot păgân, aşa încât a fost condamnat la moarte. Elpidefor le-a dat bani soldaţilor ca să-l lase pe Vasile să se roage şi să vorbească cu prietenii săi înainte de execuţie. Apoi sfântul i-a spus călăului : " Prietene, du la îndeplinire ce ţi s-a spus " şi liniştit şi-a plecat capul ca să-l taie sabia.

Elpidefor a vrut să cumpere cu bani de la soldaţi rămăşiţele pământeşti ale sfântului dar soldaţilor le-a fost frică de împărat şi au aruncat trupul şi capul sfântului în mare. După acestea un înger al lui Dumnezeu i-a apărut lui Elpidefor în vis de trei ori spunîndu-i: " Episcopul Vasile este la Sinope şi te aşteaptă ".

Auzind mesajul, Elpidefor şi diaconii au mers pe mare până la Sinope, unde au angajat nişte pescari care să-i ajute cu plasele de pescuit. Când au aruncat năvoadele acolo unde au spus cei doi diaconi, nu au găsit nimic. Atunci Elpidefor le-a spus să arunce plasele în numele Domnului Dumnezeului său, pe Care el Îl proslăvea şi abia atunci năvoadele au scos la suprafaţă moaştele Sf. Vasile care avea capul alipit de corp şi numai urma loviturii de sabie se mai vedea pe gât. Sfintele moaşte ale Sf. Vasile au fost duse la Amasea şi îngropate în biserica construită de el însuşi.

Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 26 Aprilie.

Tot în această zi, cuvant al Sfantului Efrem,
despre desertaciunea lumii si despre veacul ce va sa fie.

Iata, vremea vietii vesnice va indeamna pe voi la lucru si la slava cea nestricata, pentru ca pe viata aceasta o mosteneste moartea si pe slava o ajunge rusinea. Ca multi din cei puternici, ca fiarele fiind mai inainte, in iad s-au pogorat si ca cei mai rai s-au osandit de Dreptul Judecator: bogatii au saracit, inteleptii s-au primejduit, cei tari au slabit, cei sanatosi s-au imbolnavit si pe cei ce se bucurau i-a cuprins necazul si cel ce facea pierzanie in popor, insusi, in loc de pierzanie a nimerit, de vreme ce nici un bine n-au facut in viata aceasta.

Si altele multe ca acestea s-au aratat in lumea aceasta. Fiii nu-si cinstesc parintii lor, iar parintii isi urasc fii, femeile sunt lasate de barbatii lor, iar barbatii nu-si pazesc credinta fata de femei. Cei tineri nu cinstesc pe batrani, iar batranii se ridica impotriva tinerilor. Nu putem avea incredere unul in altul, nici sa avem nadejde in fratele, ca graieste cele de pace cu gura, iar in inima sa gandeste cele rele. Sunt invidiosi, vrajmasesc, inseala, sunt stapaniti de nesatiu si nimeni nu ia aminte la Dumnezeu, nimeni nu se asteapta ca s-ar putea sa fie osandit. Pentru aceasta s-au inmultit rautatile, ca ne departam de Dumnezeu. Ne-a dat noua cugetul, ca printr-insul sa ne sfatuim la cele bune, iar noi, la cele rele ne sfatuim. Voie libera ne-a dat noua, ca printr-insa sa cunoastem dreptatea, iar noi lucram cu ea faradelegea. Bogatie ne-a dat noua, ca din ea sa dam la saraci, iar noi, si pe cele de care saracii au nevoie. le luam de la dansii. Putere ne-a incredintat noua Dumnezeu, ca sa ocrotim, cu ea, pe cei ce traiesc in nevoi, iar noi, cu ea ne chinuim si nu aparam pe nimeni. Nu mai este cale adevarata, nici judecata dreapta, a secat dragostea si unciunea s-a inmultit. S-a defaimat fapta buna si s-a facut iubita fatarnicia. Smerenia s-a facut de rusine si cinstita s-a facut mandria. S-a stins adevarul, iar minciuna a acoperit pamantul. O, adancul bunatatii si al indelung-rabdarii lui Dumnezeu! Ca, petrecand noi in toate rautatile. El ne asteapta la pocainta. Ca nu Se manie, ci se milostiveste, ca un Parinte, pentru ca mai multa plata sa ne dea. Ca, pocainta si intoarcerea noastra voieste, iar moartea pacatosului nu o voieste. Amin.

Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 26 Aprilie.

Tot în această zi, cuvant al Sfantului Ioan Gura-de-Aur, despre cei ce zic ca nu este osanda pentru cei pacatosi.

Cum dar vom scapa noi, fratilor, de osanda, facand lucrurile rele ? Sau cum ziceti : " Dumnezeu este milostiv si nu osandeste pe pacatosii neamului crestinesc ? ". Spune-mi mie, frate, daca furi sau asupresti, sau desfranare faci, te manii, sau pizmuiesti, clevetesti, spui minciuni si te imbeti si alte rele faci si nu te pocaiesti, apoi, cum zici ca nu-ti va fi tie osanda ? Spune-mi mie, pentru ce Sfintii s-au ostenit in lumea aceasta ? Ca unii s-au trudit si s-au dat la moarte si in multe feluri s-au chinuit. Iar altii, cu postiri si cu privegheri si cu viata aspra si-au infranat trupurile lor. Iar altii, prin pustietati si prin munti, in primejdii si in dese ispite au fost si in lacrimi multe; si acestia toti, pentru Imparatia Cerului s-au ostenit. Daca zici ca cei rai nu se vor osandi, apoi nici cei buni nu vor lua imparatia.

O, fratilor, sa nu va amagiti ascultand pe diavolul, pentru ca a lui este inselarea aceasta. Ca am auzit pe un oarecare iubitor de pacate, zicand ca Dumnezeu ne ingrozeste, doar, cu frica de osanda. Dar unii ca acestia, impreuna cu ereticii, se vor osandi. Spuneti-mi mie, voi cei ce faceti pe Dumnezeu amagitor: Cine a poruncit sa-l izgoneasca pe Adam din rai ? Si pe vremea lui Noe, cine a inecat toata lumea ? Sau la Sodoma si Gomora, cine a trimis piatra si foc ? Cine a aruncat pe egipteni in mare ? Cine a hranit in pustie sasezeci de mii ? Cine a ars adunarea lui Aviron ? Cine, pe vremea lui Core a dat lui Datan, a poruncit pamantului sa se desfaca si l-a facut sa inghita de vii doua sute de oameni si apoi trei mii ? Cine a pierdut pe alti saptezeci de mii, pe vremea lui David ?

Inca si acum, cate primejdii suferim pentru pacatele noastre ? Ca uneori si boli grele se fac intre noi si, pentru pacatele noastre, toate se fac noua primejdioase: focul ne arde, apa ne ineaca, tunetul ne raneste, fulgerul ne arde. Si multe pricini de moarte se fac lucrurile noastre, cele mai de trebuinta. Ca dobitocul din mainile noastre, se hraneste iar uneori el ne ucide. Si painea este data noua spre mancare si ea ne omoara, oprindu-se in gat; inca, unii si din betie mor. Ca, pe multi spurcati, aici, in lumea aceasta, ii osandeste Dumnezeu si, daca nu parasesc rautatile si nu se pocaiesc cu adevarat, dincolo, pedepsei celei vesnice ii da pe ei. Sa credeti, fratilor, cu adevarat, ca este osanda pentru cei pacatosi. Intrebati pe pagani si pe eretici, chiar si pe diavoli; si toti, cu un glas, vor raspunde voua, ca este judecata si osanda si rasplatire, dupa faptele fiecaruia. Ca Dumnezeu pedepseste pe cei ce gresesc, iar pe cei ce vietuiesc cu dreptate ii incununeaza.

Deci, sa-ti incredintezi, acum, sufletul tau si sa-l inveti pe el sa nu se amageasca fara de minte. Ca Adam, stramosul nostru, a gresit, insa nu stia si nici nu auzise ca s-ar fi pedepsit cineva, pentru pacate, mai inainte de el. Iar noi, toate acestea, cu adevarat auzindu-le, de ce sa nu credem, de vreme ce am auzit ca pentru ucidere, invidie si rautate, a fost pedepsit Cain si cum a pierit, cu potopul, neamul omenesc, pentru desfranare si ca, mai mare decat acea pedeapsa, a fost arderea sodomitenilor, pentru aceeasi desfranare, dar ca Noe s-a izbavit din potop si Lot din foc ? Deci, vedeti, oare, cat de drept este Dumnezeu ? Ca nu pierde pe cel drept, impreuna cu necuratii. Inca, si la stapanitorii cei pamantesti, se vede ca pedepsesc pe cei ce fac vreun rau. O, fratilor, sa credeti, cu adevarat, ca este pedeapsa, pentru cei pacatosi. Patru mii de ani au trecut de la arderea sodomitenilor si, pana astazi, inca fumega fumul, spre invatatura si ingrozirea pacatosilor. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

Sursa : Proloagele / Vietile Sfintilor din 26 Aprilie.

[1] Psalmi 138/139:9-10.

Tot în această zi, preacuvioasa Iusta, cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, preacuviosul Nestor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.