Cugetari : „ Pentru cel care se roaga neîncetat, lumea întreaga devine biserica. ''. Avva Siluan.

În aceasta zi a douazeci si cincea, facem pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru, Serghie egumenul, noul fãcator de minuni, povestire din minunile lui.

+1392.

Stand oarecand fericitul Parinte Serghie noaptea, la obisnuita sa pravila, inaintea Preacurati Maicii lui Dumnezeu, cautand icoana, zicei : " Preacurata Maica Hristosului meu, aparatoarea si tare-ajutatoarea neamului omenesc, fii noua, nevrednicilor, mijlocitoare, pururea rugandu-te Fiului tau si Dumnezeului nostru, sa caute spre locul acesta sfant, care este intemeiat spre lauda si cinstea sfant numelui Sau, in veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe una ce ai castigat indrazneala multa catre Dansul, te punem inainte rugatoare noi robii tai, ca tu esti tuturor nadejde de mantuire si adapostire ". Asa se ruga si canonul cel de multumire, adica Acatistul Preacuratei cantandu-l, a sezut putin sa se odihneasca. Iar ucenicul sau, cu numele Miheia, i-a zis: " Trezeste-te si privegheaza, de vreme ce o cercetare minunata si de spaima va sa fie noua in ceasul acesta". Aceasta graind el, indata s-a facut un glas, zicand : " Iata, Preacurata vine ". Iar Sfantul, auzind, degraba s-a sculat, vrand sa iasa din chilie. Si, iata, o lumina mare, mai mult decat soarele stralucind, a luminat pe Sfant si indata a vazut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru si Ioan, care intru o negraita lumina straluceau. Si cum a vazut-o, Sfantul a cazut cu fata la pamant, neputand indura raza aceea nesuferita. Iar Preacurata cu mainile sale s-a atins de sfant, zicandu-I : " Nu te inspaimanta, alesul meu, ca, iata, am venit sa te cercetez. Ca s-a auzit rugaciunea ta pentru ucenicii tai, pentru care te rogi, si pentru lacasul tau sa nu te ingrijorezi, ca, de acum, cu toate vei fi indestulat, nu numai pana ce esti in viata aceasta, ci si dupa plecarea ta catre Domnul. Ca, nedepartata voi fi de lacasul tau cele trebuincioase dandu-i, nelipsit, pazindu-l si acoperindu-l ". Si acestea zicand, nevazuta s-a facut. Iar Sfantul, ca intr-o uimire a mintii , era cuprins de frica si de cutremur mare. Iar, dupa putin venindu-si intru sine, a aflat pe ucenicul sau, zacand de frica ca un mort, si l-a ridicat, iar el a inceput a se arunca, si l-a ridicat, iar el a inceput a se arunca la picioarele staretului, zicand : " Spune-mi parinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunata vedenie, de vreme ce duhul meu putin de nu s-a despartit de trupeasca mea legatura, pentru acea stralucitoare vedenie ". Iar Sfantul se bucura cu sufletul si stralucea fata lui de acea negraita bucurie si nu putea alta grai, fara numai aceasta zicea : " Asteapta, fiule, ca duhul meu tremura intru mine de minunata vedenie ". Si sta, tacand si mirandu-se. Apoi, dupa putin ceas, a zis ucenicului sau: "Fiule, cheama la mine pe Isac ? si pe Simon ". Si, venind ei, le-a spus lor toate pe rand: cum a vazut pe Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, cu apostolii si ce i-a spus lui. Deci, acestea auzindu-le, ei se umpleau de bucurie si toti au cantat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar Sfantul toata noaptea aceea a petrecut-o fara somn, cugetand la milostiva cercetare a Stapanei Preacurate.

Despre viata cuviosului acestuia, Parintele nostru Serghie si despre multele lui minuni se afla carte osebit tiparita, intru care, intre alte minuni, se afla si aceasta. Dupa soborul cel ucigator de oameni din Florenta, cei de la Roma au pedepsit cu felurite chinuri multime de binecredinciosi, arhierei si preoti, care n-au voit sa primeasca ratacirea latinilor. Deci, un preot, al carui nume era Simeon, care mersese la soborul acela, cu Isidor mitropolitul, multe necazuri si temnita a rabdat de la mitropolitul, care s-a lepadat de dreapta credinta. Apoi, scapand din legaturi, s-a sfatuit cu Toma si a fugit din cetatea latineasca, in tara sa. Si, fiind in mahnire mare si in nedumerire pe cale, pentru nelesnicioasa trecere, si, culcandu-se putin sa se odihneasca, a adormit. Si a vazut un cinstit staret, stand langa el, care l-a luat de mana dreapta, zicandu-I : " Oare fosta-i blagoslovit de Marcu, episcopul Efesului, cel ce a urmat pasilor apostolesti ? ". Si el a raspuns : " Am vazut, Doamne, pe minunatul si tarele barbat si am fost blagoslovit de dansul ". Apoi, staretul a zis : " Blagoslovit de Dumnezeu este omul acela, ca din acel desert sobor nimeni nu l-a intrecut pe el. Ca nu l-a dovedit nici cu averile, nici cu imbunarile, nici cu ingrozirile. Deci, tu ai auzit invatatura si descoperirea cea de la fericitul Marcu; sa o propovaduiesti oriunde vei merge, la toti drept-credinciosi, care au asezamintele Sfintilor Apostoli si poruncile Sfintilor Parinti de la sapte Sinoade si cel ce are intelegerea cea adevarata sa nu se amageasca. Iar pentru trecerea drumului, sa nu va intristati, ca eu nedepartat sunt de voi si va voi trece fara de grija ". Acestea si mai multe, daca i-a zis acel cinstiti staret, l-a intrebat preotul : " Doamne, spune-mi cine esti tu ? Ca mi se pare ca de Dumnezeu esti trimis sa ne scoti pe noi, deznadajduitii, din pamantul acesta strain ". Raspuns-a cel ce se aratase : " Eu sunt Serghie, pe care, oarecand, m-ai chemat, rugandu-te in rugaciunea ta, si ai fagaduit sa vii in manastirea mea ".

Dupa vedenia aceasta, desteptandu-se, preotul s-a bucurat si a spus impreuna-calatorului sau, lui Toma, ceea ce a vazut si a auzit si au mers, veselindu-se in calea lor; si, degraba, prin dumnezeiescul acoperamant si cu rugaciunile aparatorului lor, Cuviosul Serghie, au ajuns sanatosi si fara de bantuiala. Si marturisind ajutorul si aratarea Sfantului si cele auzite de la dansul, propovaduindu-le, au spus si toate cele ce s-au facut la soborul de la Florenta.

Insa aceasta s-a pomenit aici, nu cu necuviinta pentru vremea de acum, ci ca sa se arate netemeinicia soborului de la Florenta si ca, dupa Apostoli, credinta noastra nu sta in biruitoarele cuvinte ale intelepciunii omenesti, ci intru aratarea Duhului si a puterii, nu intru intelepciunea omeneasca, ci in puterea lui Dumnezeu este.

Sursa : proloagele din 25 septembrie.

Sfântul Serghie de Radonej.

Proloagele Sfinților și a Sfintelor.

Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinţi binecredincioşi, pe nume Chiril şi Maria. Deci, l-a ales pe el Dumnezeu pentru slujba Sa încă din pîntecele mamei sale, căci, intrând oarecând mama lui după obiceiul său în Biserică, la Sfânta Liturghie, şi având în pântece pe acest prunc, când au vrut să înceapă a citi Sf. Evanghelie pruncul a glăsuit, încât au auzit toţi cei ce erau aproape de maica sa. De-asemenea, în vremea cântării heruvicului, a doua oară a strigat pruncul. Şi când preotul a glăsuit " Sfintele sfinţilor ", a treia oară s-a auzit, glasul pruncului din pântecele mamei. Din aceasta au, înţeles toţi că o să se arate mare luminător lumii şi slujitor Sfintei Treimi. Căci, precum Sfântul Ioan Botezătorul a săltat cu bucurie în pântece înaintea Maicii Domnului, aşa şi acesta a săltat înaintea Domnului în sfânta biserică. Deci s-a cuprins de frică şi de spaimă mama lui de minunea aceea, şi toţi cei ce auziseră se mirau foarte. Iar după acestea s-au împlinit zilele naşterii şi a născut fiu şi i-a pus numele Vartolomeu. Şi, de când s-a născut, nu sugea Miercurea şi Vinerea niciodată şi nici altceva nu gusta. Iar aceasta era începătura a înfrânării şi a postirii lui celei mari, pe care mai pe urmă a arătat-o în vârsta cea desăvârşită. Iar fiind de şapte ani a fost dat la învăţătura cărţii, dar nu învăţa lesne, căci era zăbavnic la minte. Şi cu multă silinţă îl învăţa pe el dascălul, însă cu greu sporea ceva. Aceasta era însă după rânduiala lui Dumnezeu, ca de la Duhul Sfânt, iar nu de la oameni, să se dea copilului înţelegerea cărţii.

Într-o zi umblând singur printr-o dumbrava - căci iubea din tinereţe liniştea şi de multe ori se preumbla singur prin locuri liniştite - a găsit un călugăr, sau mai curând un înger în chip călugăresc, trimis de Dumnezeu, stând acolo şi făcând rugăciuni. Iar el, apropiindu-se, a aşteptat sfârşitul rugăciunii, şi apoi i-a făcut închinăciune. Iar călugărul l-a întrebat : " Ce-ţi trebuie, fiule ? ". A răspuns copilul, zicând : " M-au dat, părinte, să învăţ carte şi nu pot să înţeleg nimic; din cele ce-mi spune dascălul meu, de care lucru tare mă necăjesc şi nu ştiu ce să fac. Mă rog sfinţiei tale, roagă-te Lui Dumnezeu pentru mine ca să mă înţelepţească cu sfintele tale rugăciuni ". Iar călugărul, făcând rugăciune, l-a binecuvântat, zicându-I : " Iată, de acum, fiule, îţi dăruieşte Dumnezeu să înţelegi cele ce-ţi trebuie, încât să poţi şi pe alţii să-i ajuţi ! ".
Din vremea aceea fericitul copil, precum pământul adăpat din destul de ploaie se face roditor, luând binecuvântare de la sfântul acela călugăr - mai bine zis de la înger - s-a făcut lesnicios spre învăţătura a toată înţelepciunea cărţii fără de osteneală. Pentru că, Dumnezeu i-a deschis lui mintea să înţeleagă scripturile ".

Şi creştea copilul cu anii, cu înţelegerea şi cu faptele bune, căci iubea postul şi înfrânarea, fugea de jucăriile cele obişnuite copilăreşti; iar la citirea dumnezeieştilor cărţi şezând, învăţa acea înţelepciune, a cărei începătură este frica Domnului. Şi aşa, din treapta în treapta mergând, creştea spre bărbăţia cea desăvârşită.
După aceasta, părinţii lui s-au mutat din cetatea Rostovului la locul ce se chema Radonej, nu pentru că era acel loc mai mare sau mai vestit, ci pentru că Dumnezeu aşa a binevoit, ca la acel loc să proslăvească pe plăcutul său, despre care ne este nouă acum cuvântul. Drept aceea, mutându-se acolo părinţii fericitului, nu după multă vreme s-au mutat şi din viaţa aceasta la locurile cele luminoase şi răcoroase, lăsându-şi toată averea moştenitorului lor, Vartolomeu. Iar el se gândea întru sine la moartea părinţilor săi, zicând : " Şi eu sunt muritor, şi cu adevărat voi muri şi eu ca şi părinţii mei ". Deci binecunoscătorul copil, socotind viaţa aceasta scurtă, a împărţit averea ce rămăsese după părinţi, nelăsându-şi lui nimic spre hrana cea de nevoie, căci nădăjduia spre Dumnezeu Cel ce dă hrană celor flămânzi.

Apoi s-a dus în pustie şi, făcându-şi o chiliuţă, petrecea acolo nevoindu-se şi rugându-se Lui Dumnezeu neincetat. Iar după o vreme a venit la dânsul un sfinţit călugăr, anume Mitrofan, de către care fericitul Vartolomeu s-a tuns în călugărească rânduială, având de la naşterea sa douazeci şi trei de ani, şi l-a chemat din călugărie cu numele de Serghie. Deci a petrecut acel sfânt călugăr cu Serghie puţine zile şi după aceasta i-a zis lui : " Eu, fiule, mă duc în calea mea, iar pe tine te dau în mâinile Lui Dumnezeu ". Şi a proorocit, zicând : " Va face Dumnezeu la locul acesta o mănăstire mare şi preamărită ". Şi făcând rugăciune s-a dus.

Iar Sfântul Serghie a rămas la locul acela şi se ostenea, zdrobindu-şi trupul sau cu privegherea, cu postul şi cu multe feluri de osteneli, în vreme de iarnă, crăpând pământul de ger, el răbda într-o haina, ca unul fără de trup arătându-se. Iar diavolii, nesuferind nevoinţele lui, se sârguiau să-l alunge de la locul acela, închipuindu-se uneori în fiare, alteori în şerpi, înfricoşând pe sfântul şi repezindu-se la dânsul cu sălbăticie. Iar el, cu rugăciunea, precum cu o armă, îi alunga pe ei şi înfierbântările lor le rupea ca păianjenul, prin vitejia sufletului. Odată, într-o noapte, a năpădit aievea o tabără drăcească asupra lui, ca o oaste oarecare şi cu mânie mare striga : " Ieşi din locul acesta, ieşi, să mori ca un rău ! ".

Şi acestea zicându-le, o văpaie mare ieşea din gurile lor. Iar el, cu rugăciunea înarmându-se, îndată a alungat tabăra drăcească şi fără de temere a rămas, cântând şi lăudând pe Dumnezeu. Acestea făcându-se aşa, a început a străbate pretutindeni slava despre dânsul şi se adunau la el mulţi din cetăţile şi ţinuturile dimprejur pentru folos sufletesc. Alţii voiau să locuiască împreună cu dânsul şi să fie povăţuiţi de el la calea mântuirii; iar el cu dragoste-i primea pe cei ce veneau. Şi a zidit mai întâi o biserică mica, din porunca lui Teognost, care atunci era arhiereu, s-a sfinţit în numele Preasfintei Treimi, apoi şi mănăstire cinstită a ridicat, care este şi astăzi cu darul lui Hristos.
Deci, rugat fiind de fraţi, a luat preoţia, prin hirotonire de către episcopul Atanasie, şi păştea binecuvântătoarea turmă cea încredinţată lui, povăţuind-o la păşunea cea duhovnicească, iar pe lupii cei rau gânditori îi alunga cu rugăciunea.

Dar după puţină vreme iar se sculară diavolii, nesuferind a fi alungaţi de sfântul. Şi, închipuindu-se în şerpi, au intrat în chilia lui, încât era chilia plină de şerpi. Iar sfântul, degrabă s-a întors la rugăciune şi îndată diavolii cu nălucirile lor s-au stins ca fumul. Din acea vreme i s-a dat de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor necurate, încât nici nu îndrăzneau a se mai apropia de dânsul. Iar ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni şi mulţi din părţile dimprejur adunându-se, a venit un arhimandrit de la Smolensc, anume Simon, care s-a dat pe sine în supunere sfântului şi multă avere aducând a dat-o în mâinile lui, ca să zidească o biserică mai mare.
Şi ajutând Dumnezeu, Cuv. Serghie degrab a ridicat, cu acea avere, o biserica mai mare şi mănăstirea a lărgit-o şi vieţuia îngereşte, ca în cer, cu ceata fraţilor săi, ziua şi noaptea lăudând pe Dumnezeu. Deci s-a întâmplat oarecând în mănăstirea lui a fi lipsă de hrană şi erau fraţii în mâhnire mare, petrecând flămânzi fără de hrană trei zile. Iar rânduiala cuviosului era ca să nu iasă călugării din mănăstire să ceara la mireni pâine, ci să-şi pună nădejdea spre Dumnezeu Cel ce hrăneşte toată suflarea, şi de la Acela cu credinţă sa-şi ceară cele trebuincioase.

În timpul acela nu era viaţa de obşte în mănăstirea cuviosului. Deci fraţii fiind strâmtoraţi de foamete, au început a cârti împotriva sfântului, zicând : " Până când ne opreşti pe noi a merge la lume şi a cere cele de trebuinţă ? Vom mai răbda încă această noapte, iar dimineaţa vom ieşi din locul acesta, ca să nu murim de foame ". Iar sfântul îi mângâia pe ei, spunându-le din vieţile sfinţilor părinţi, cum au răbdat multe necazuri, foame şi sete şi lipsă de îmbrăcăminte pentru Domnul şi le grăia lor cuvintele lui Hristos : " Căutaţi la păsările cerului, că nici nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl Ceresc le hrăneşte pe ele. Şi dacă hrăneşte păsările, oare pe noi nu poate să ne hrănească ? Iată acum este vremea răbdării, iar noi ne-am arătat nerăbdători, nevrând a suferi puţină vreme ispita ce ni s-a întâmplat, pe care de am fi primit-o cu mulţumire, mare folos ni s-ar fi socotit nouă, căci fără de lămurire aurul nu se săvârşeşte ! ". Şi a proorocit, zicând : " Acum puţină vreme ni s-a întâmplat lipsa, iar dimineaţă va fi îndestulare de toate bunătăţile ".

Şi s-a împlinit proorocirea sfântului, căci a doua zi s-au adus în mănăstire mulţime de pâini proaspete şi peşte mult şi alte feluri de bucate de curând gătite, de la un om neştiut, care le zicea : " Un iubitor de Hristos a trimis acestea lui Avva Serghie şi fraţilor celor ce locuiesc cu dânsul ? ". Deci rugau fraţii pe aceia ce le aduseseră, ca să mănânce cu dânşii bucate, iar ei n-au vrut, spunând ca li s-a poruncit ca degrabă să se întoarcă şi, grăbindu-se, au ieşit din mănăstire. Apoi fraţii văzând mulţimea de bucate, au înţeles că o cercetare cerească este, şi făcură ospăţ, mulţumind lui Dumnezeu.
Deci au fost acele bucate pentru multe zile fraţilor, şi le-a zis cuviosul: "Vedeţi, fraţilor, şi vă minunaţi ce fel de răsplătire dă Dumnezeu răbdării, pentru că nu va uita pe săracii Săi pană în sfârşit. Niciodată nu va trece cu vederea locul acesta sfânt şi pe robii Săi cei ce locuiesc într-însul şi îi slujesc Lui ziua şi noaptea ".

Încă se cade a pomeni şi aceasta : " La începutul venirii sale în pustie, Cuviosul părinte Serghie s-a sălăşluit la un loc fără de apă şi aceasta spre adăugarea ostenelii; ca, de departe aducând apa, să-şi ostenească trupul său mai mult. Iar când, cu voia lui Dumnezeu, s-au înmulţit fraţii şi mănăstirea s-a aşezat, era nevoie mare pentru apă, căci se aducea de departe cu multă osteneala. Şi pentru acea pricină cârteau unii împotriva sfântului, zicând : " Pentru ce cu rea chibzuire ai întemeiat mănăstirea pe acest loc şi s-au fâcut atâtea zidiri, nefiind apă aproape ? ". Iar sfântul le răspundea : " Eu, fraţilor, singur am vrut să mă liniştesc în locul acesta, dar de vreme ce bine a vrut Dumnezeu ca atâtea clădiri să fie ridicate, apoi puternic este ca să dea şi apă nelipsită, numai să nu slăbiţi de la datorie, ci rugaţi-vă cu credinţă. Pentru că dacă poporului celui neplecat i-a izvorât apa din piatră în pustie, cu atât mai mult nu vă va trece cu vederea pe voi, cei ce slujiţi Lui ! ". Iar odată, luând în taină pe un frate cu sine, s-a pogorât în valea de sub mănăstire şi în valea aceea nu era apă curgătoare mai înainte, precum spuneau oamenii bătrâni. Deci sfântul, aflând într-o groapă puţină apă strânsă din ploaie, şi-a plecat genunchii şi s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul. Şi îndată s-a arătat un izvor mare, care şi până astăzi este văzut de toţi; şi se scoate dintr-însul apă pentru toată trebuinţa mănăstirească, şi multe tămăduiri se fac cu apa aceea la cei ce o iau cu credinţa. Şi făcea Cuviosul Serghie şi alte feluri de minuni. Pentru că atâta putere făcătoare de minuni luase de la Dumnezeu, încât a înviat şi un mort. Un om credincios din hotarele locaşului lui, având un fiu, singurul născut, cuprins de boală, l-a dus la cuviosul spre a-l tămădui. Dar copilul, slăbind de boală, a murit. Şi se tânguia tatăl lui după el nemângâiat. Deci, văzând Cuv. Serghie tânguirea omului aceluia, i se făcu mila de el şi, făcând rugăciune, a înviat copilul şi l-a dat viu tatălui lui. Şi s-a întors omul bucuros cu fiul viu şi sănătos la casa sa. Încă veneau la dânsul şi cei cuprinşi de duhuri necurate şi, înainte de a ajunge ei la sfântul, fugeau dintr-înşii necuratele duhuri. Şi cei leproşi se curăţeau şi orbii vedeau şi, în scurt a zice, toţi cei cuprinşi de felurite neputinţe şi care mergeau la sfântul, cu credinţă, primeau nu numai sănătate trupului, ci şi folos sufletului, şi se întorceau cu îndoita tămăduire la casele lor. Pentru aceea era cinstit şi slăvit de toţi Cuviosul Serghie şi mulţi, dorind a vedea cinstita lui faţă şi a se îndulci de vorba lui cea dulce, se adunau la dânsul din nenumărate cetăţi şi ţinuturi. Iar mulţi din călugări, lăsându-şi mănăstirile lor, veneau la dânsul, dorind să vieţuiască şi să fie povăţuiţi de el. Domnii, boierii şi oamenii de rând alergau cu sârguinţă la acest fericit părinte, căci toţi îl aveau în mare cinste, ca pe unul din părinţii cei de demult, au ca pe unul din prooroci.

Un ţăran oarecare, lucrător de pământ, din locuri îndepărtate, auzind de Sfântul Serghie a vrut să-l vadă. Mergând în mănăstirea cuviosului, întreba de dânsul. Se întâmplase însă că atunci cuviosul era în grădină şi săpă, pământul. Spunându-i-se aceasta acelui om, el a mers acolo, şi văzând pe sfântul în haină proastă, ruptă şi mult cârpită, săpând pământul, i se părea că cei ce i-au spus au glumit, pentru că nădăjduia să-l vadă pe sfânt în mare slavă. Întorcându-se în mănăstire, iar a întrebat, zicând : " Unde este Sfântul Serghie ? Arătaţi-mi, căci am venit de departe ca să-l văd ! ". Iar ei i-au zis : " Cu adevărat acela este pe care l-ai văzut ". După aceea, ieşind sfântul din grădina, l-a văzut ţăranul şi, îngreţoşându-se de el, şi-a întors fata şi nu voia nici să caute la fericitul. Şi se defăima în sinea lui, zicând : " O, câtă osteneală am suferit în deşert ! Eu am venit să văd un prooroc mare, de care auzeam, şi nădăjduiam să-l văd în mare cinste şi iată acum văd un sărac şi necinstit stareţ ".

Deci sfântul, înţelegându-i gândurile lui, era foarte mulţumit, căci, precum mândrul de laudă şi de cinste se bucura, aşa se bucura cel smerit cu gândul de necinstire şi de defăimare. Şi luând pe ţăranul acela la sine, i-a pus masa şi l-a ospătat cu dragoste. După aceasta i-a zis : " Să nu te mâhneşti, omule, că pe acela pe care doreşti să-l vezi, degrab îl vei vedea ".

Iar când sfântul grăia acestea, iată un vestitor a venit, spunându-i de venirea unui domn mare în mănăstire. Şi sculându-se, sfântul a ieşit în întâmpinarea acelui domn, care venea cu mulţime de slugi. Şi văzând acel domn pe sfântul sârguindu-se, a alergat la dânsul şi, apucând înainte cu închinăciune până la pământ, a luat binecuvântare de la cuviosul, iar el, binecuvântându-l, l-a dus în mănăstire cu cinstea ce i se cădea. Şi mergând amândoi împreună, stareţul şi domnul vorbeau, iar ceilalţi toţi mergeau înainte. Iar ţăranul acela a fost împins undeva departe de slugile ce mergeau înainte, şi pe stareţul de care se îngreţoşa uitându-se la dânsul de departe, dorea să-l vadă, dar nu putea. Deci a întrebat în taină pe unul din cei ce mergeau înainte zicându-I : " Cine este, stăpâne, stareţul cel ce şade cu voievodul ? ". Şi i-a spus lui acela că este Sfântul Serghie. Apoi a început ţăranul a se necăji şi a se ocărî pe sine, zicând : " O, Doamne, căt m-ai orbit şi n-am crezut celor ce-mi arătau pe sfântul părinte şi nu i-am dat lui vrednica cinste ? Cu dreptate este numele nostru ţăran şi prost. Cum mă voi arăta feţei sfântului, cuprins fiind de ruşine ? ".
După ce a plecat voievodul din mănăstire, ţăranul a alergat la cuviosul şi, ruşinându-se a privi la faţa lui, i-a căzut la picioare, cerându-i iertare, căci din neştiinţă a greşit. Sfântul l-a mângâiat cu dragoste, zicându-I : " Să nu te mâhneşti, fiule ! Pentru că tu singur ai socotit adevărul despre mine, zicându-mi ca sunt nimic, iar toţi ceilalţi s-au amăgit, parându-le ca sunt mare ". De aici s-a arătat aievea în câtă smerenie era Cuviosul părinte Serghie, căci pe lucrătorul de pământ, ce se îngreţoşa de el, l-a iubit mai mult decât cinstea ce i se făcea de voievod.

Oarecând, într-o seară târziu, stând fericitul după obiceiul său la citirea rugăciunilor şi rugându-se cu dinadinsul lui Dumnezeu pentru ucenicii săi, a auzit un glas, zicându-I : " Serghie ! ".

Iar el, mirându-se de neobişnuita chemare noaptea târziu, a făcut rugăciune şi a deschis fereastra chiliei, vrând să vadă cine l-a chemat. Şi iata a văzut o lumina mare din cer strălucind, încat s-a luminat noaptea aceea mai mult decât o zi luminoasă, apoi a venit la dânsul a doua oară glasul, zicând : " Serghie, te rogi pentru fiii tăi şi rugăciunea ta este primită. Căută şi vezi numărul călugărilor celor adunaţi în numele Sfintei Treimi la păstoria ta ". Şi căutând, sfântul a văzut mulţime multă de pasări preafrumoase, nu numai în mănăstire, ci şi împrejurul mănăstirii, şezând şi cântând cântări îngereşti cu nespusă dulceaţă. Şi iar se auzea glasul, zicându-I : " În ce chip ai văzut pasările acestea, aşa se va înmulţi turma ucenicilor tăi, şi după tine nu se va împuţina, şi aşa cu minune şi în multe feluri vor fi împodobiţi cu bunătăţile lor, cei ce vor urma paşilor tăi ". Iar sfântul, văzând, se mira de acea minunată vedenie. Şi vrând să aibă părtaş şi martor la vedenia aceea, a chemat pe Simeon cel mai sus pomenit, căci era aproape, iar Simeon, mirându-se de neobişnuita chemare a stareţului, a alergat degrab la dânsul, dar nu s-a învrednicit să vadă toată vedenia ci numai o parte a văzut din lumina aceea cerească. Însă sfântul i-a spus lui toate cele ce a văzut şi s-au bucurat amândoi împreună, proslăvind pe Dumnezeu.

După aceasta, într-una din zile, au venit grecii de la Constantinopol, trimişi la sfântul de Preasfinţitul Patriarh Filotei, şi i-au adus lui de la patriarh binecuvântare şi daruri : " o cruce, un paraman, o schimă şi o scrisoare care avea în sine scris aşa: "Cu mila lui Dumnezeu arhiepiscop al Constantinopolului şi a toată lumea patriarh, Domnul Filotei, celui întru Sfântul Duh fiu şi împreună slujitor al smereniei noastre, Serghie, dar şi pace şi a noastră binecuvântare să fie cu voi! Am auzit de viaţa voastră cea după Dumnezeu foarte îmbunătăţită şi am lăudat şi am preamărit pe Dumnezeu. Însă o rânduială încă vă mai trebuie, căci n-aţi câştigat încă viaţa cea de obşte. Căci ştii, cuvioase, că şi singur Sf. Prooroc şi împărat David, cel ce pe toate le-a cercetat cu înţelegere, nimic alt n-a putut să laude, fără numai a locui fraţii împreună. Iar după acela şi noi sfat bun vă dăm, ca să alcătuiţi viaţa de obşte, şi mila lui Dumnezeu şi binecuvântarea noastră să fie cu voi ". Aceasta scrisoare a patriarhului luând-o cuviosul, a mers la Preasfinţitul Alexie, fericitul mitropolit a toată Rusia şi, arătându-i scrisoarea, îl întrebă, zicându-I : " Tu, preasfinţite stăpâne, cum porunceşti ? ". Iar mitropolitul a răspuns stareţului, zicând: "De vreme ce te-ai învrednicit de atâtea bunătăţi, cuvioase, preamărind Dumnezeu pe cei ce-L slăvesc pe El, încât şi în ţările cele depărtate a ajuns auzul numelui şi al vieţii tale, iar marele patriarh a toată lumea te sfătuieşte spre folos, apoi şi noi la aceeaşi te sfătuim şi lăudăm o aşa rânduială". Deci din vremea aceea Cuviosul Serghie a aşezat viaţa de obşte în locaşul său, poruncind să se păzească statornic rânduielile vieţii de obşte: "nimic să nu câştige cineva pentru sine, nici să numească ceva al sau, ci toate de obşte să le aibă, după poruncile sfinţilor părinţi. Iar după aşezarea vieţii de obşte a vrut să fugă de mărirea omenească şi să slujească lui Dumnezeu în loc neştiut, sălăşluindu-se în linişte, la singurătate.
Deci, găsind o vreme cu înlesnire, a ieşit în taină din mănăstirea sa, neştiind nimeni, şi a plecat în pustie. Iar mergând ca la patruzeci de stadii, a aflat un loc bineplăcut lui, aproape de râul ce se numeşte Carjaci, şi, acolo sălăşluindu-se, vieţuia. Apoi fraţii, văzându-se părăsiţi de părintele lor, erau în mare necaz şi tulburare, ca oile fără de păstor, şi cu dinadinsul îl căutau pretutindeni. După câtăva vreme, au aflat fraţii locul şi, mergând, rugau pe sfântul cu lacrimi să se întoarcă în mănăstire. Dar el nu voia, iubind mai mult liniştea şi singurătatea. Din această pricină, mulţi din ucenicii lui, lăsând lavra, s-au aşezat cu dânsul în pustia aceea şi după o vreme oarecare au ridicat mănăstire şi biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iar fraţii din lavra cea mare, neputând a vieţui fără de părintele lor şi neizbutind a-l îndupleca ca să se întoarcă la dânşii, au mers la Preasfinţitul Mitropolit Alexie, rugându-l să trimită el la cuviosul, poruncindu-i să se întoarca la locul lui cel dintâi. Deci fericitul Alexie a trimis doi arhimandriţi, rugându-l să asculte şi să mângâie pe fraţii săi prin întoarcerea sa la dânşii, ca nu cumva fiind fără de dânsul să se supere şi, risipindu-se, locul sfânt să se pustiască. Apoi Cuv. Serghie, trebuind să asculte de arhiereu, s-a intors în lavra la petrecerea sa cea dintâi, unde s-au mângâiat fraţii foarte mult de venirea lui.
Episcopul Permului, Sfântul Ştefan, având mare dragoste către cuviosul, mergea oarecând pe cale, de la episcopia să catre cetatea Moscovei, care este de la mănăstirea lui Serghie ca la cinci stadii. Grăbindu-se spre cetate, s-a gândit să nu meargă atunci la mănăstirea sfântului, ci să vadă pe cuviosul când se va întoarce către casă. Şi când era el în dreptul mănăstirii, s-a sculat din căruţa sa şi, citind "Cuvine-se cu adevărat să te fericim" şi făcând obişnuita rugăciune, s-a închinat fiind cu faţa spre mănăstirea Cuviosului Serghie, zicând aşa : " Pace ţie, duhovnicescule frate ! ".

Şi s-a întâmplat ca atunci fericitul Serghie mânca la masă. Şi înţelegând cu duhul închinăciunea episcopului, s-a sculat numaidecât de la masă şi, stând puţin şi rugăciune făcând, s-a închinat asemenea episcopului celui ce se afla, care vieţuind încă în trup, se învrednicea cu cei fără de trupuri, căci, slujind el Sf. Liturghie, îngerul Domnului slujea cu el, precum mărturiseau ucenicii lui, Isachie tăcutul şi Macarie, bărbaţi vrednici de credinţă şi desăvârşiţi în fapte bune, care într-adevăr au văzut pe îngerul lui Dumnezeu slujind cu Cuv. Serghie în altar şi s-au spăimântat văzând podoaba lui negrăită: După acestea, fericitul mitropolit Alexie, slăbind de bătrâneţe şi văzând că se apropie de sfârşit, a chemat la sine pe Cuviosul Serghie şi, luând crucea sa cea arhierească, pe care o purta la piept, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, o dădu cuviosului. Iar el, închinându-se cu smerenie, i-a zis : " Iartă-mă, stăpâne, căci din tinereţe n-am fost purtător de aur, iar la bătrâneţe mai mult decât atunci vreau ca să petrec în sărăcie ". Iar arhiereul i-a zis : " Ştiu, iubite, că acestea le-ai isprăvit, dar să faci ascultare şi să primeşti de la noi binecuvântarea ce ţi se dă ". Şi aşa a pus cu mâinile sale crucea pe pieptul sfântului, ca o logodire, apoi a început a grăi : " Sa ştii, fericite, pentru ce te-am chemat şi ce vreau să rânduiesc pentru tine. Iată eu am ţinut Mitropolia Rusiei, Dumnezeu încredinţându-mi-o cât a vrut El. Iar acum mă văd apropiat de sfârşit, numai nu ştiu ziua sfârşitului meu, şi doresc, în viaţă fiind să găsesc un bărbat ce ar putea să pască turma lui Hristos după mine. Şi nu aflu altul aşa după cum doresc eu, decât numai pe tine. Încă ştii cu încredinţare ca şi marii stăpânitori, domni şi toţi oamenii laici şi duhovniceşti, până la cel de pe urmă, pe tine te vor iubi, şi nu pe altul, ci numai pe tine te vor cere la scaunul acela, ca cel ce eşti vrednic. Deci acum, preacuvioase, primeşte rânduiala episcopiei. Iar după ieşirea mea din trup vei lua scaunul meu ".

Auzind aceste cuvinte, cuviosul s-a mâhnit foarte, căci se socotea pe sine a fi nevrednic de o rânduiala ca aceea. Şi a răspuns către arhiereu : " Iartă-mă, stăpâne sfinte, dar pui pe mine sarcina mai presus de puterea mea, şi aceasta nu se poate întâmpla niciodată. Cine sunt eu, păcătosul şi mai smeritul decât toţi oamenii, ca să îndrăznesc a mă atinge de o rânduială ca aceasta ? ". Apoi fericitul Alexie a zis multe cuvinte către Sfântul din dumnezeieştile Scripturi, ca să-l înduplece pe el la voia sa. Dar iubitorul de smerenie nu s-a plecat nicidecum. La urmă i-a răspuns : " Stăpâne sfinte, de nu vei vrea să alungi smerenia mea din hotarele acestea şi de la auzul tău, apoi să nu mai adaugi a grăi despre aceasta către mine, nici pe altcineva să-l laşi să mă supere cu acest fel de cuvinte, de vreme ce nimeni nu va putea să afle întru mine vrere la aceasta ". Iar arhiereul, văzând pe sfântul neplecat, a încetat a-i grăi lui despre urmarea la scaunul episcopal, temându-se ca nu cumva, supărându-se cuviosul, să se duca în cele mai depărtate părţi şi pustietăţi şi să lipsească Moscova de un luminător ca acesta. Şi mângâindu-l cu cuvinte duhovniceşti, i-a dat voie să plece cu pace la mănăstire. Iar nu după multă vreme, cel între sfinţi Alexie mitropolitul s-a dus din viaţa, şi fericitul Serghie era silit prin rugăminte de domnii cei mari stăpânitori şi de mulţimea pravoslavnicilor să primească scaunul Mitropoliei Rusiei, dar sfântul a rămas neînduplecat şi tare ca un diamant.

Atunci a fost suit pe scaun un arhimandrit, anume Mihail, care a îndrăznit mai înainte de sfinţire a se îmbrăca în veşminte arhiereşti şi a-şi pune camilafca alba. Încă începuse şi asupra Sfântului Serghie şi a locaşului lui a se înarma. I se părea că Serghie îi taie îndrăzneala, căutându-şi pentru sine Mitropolia. Iar fericitul, auzind ca Mihail se lauda împotriva lui, a zis către ucenicii săi : " Mihail, lăudându-se împotriva locaşului acestuia, împotriva smereniei noastre, nu va câstiga ceea ce doreşte şi, de vreme ce este biruit de mândrie, nici cetatea împărăţească nu va vedea ". Şi s-a împlinit proorocia sfântului, căci, calatorind Mihail în corabie spre Constantinopol pentru hirotonie, a căzut în boala trupească şi s-a sfârşit. Iar pe scaun a fost ridicat Ciprian.
În acei ani, prin voinţa lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre a fost năvălirea necuratului Mamae, împăratul tătăresc, asupra pământului Rusiei. De acest lucru marele domn Dimitrie întristându-se, Sfântul Serghie l-a înarmat cu rugăciunea şi i-a proorocit biruinţa, zicând : " Să ieşi împotriva barbarilor, lepădându-ţi toata îndoiala, şi, Dumnezeu ajutându-ţi, vei birui pe vrajmaşii tăi şi te vei întoarce sănătos la scaunul tău ". Deci marele domn, nădăjduind spre ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunile sfântului, a mers, făcând război cu tătarii, şi i-a biruit pe ei, astfel că abia cu puţini tovarăşi a scăpat Mamae. Iar cuviosul, fiind înaintevăzator, vedea cele de departe ca pe cele de aproape şi când era război între creştini şi între tătari, stând cu fraţii la rugăciune în mănăstirea sa spunea ca în acea vreme marele, domn Dimitrie a biruit pe tătari. Mai spunea apoi şi care anume din ostaşii creştini au fost ucişi în război şi aducea jertfe lui Dumnezeu pentru dânşii, pentru că toate i se descopereau lui de la Domnul. Iar cneazul, întorcându-se izbânditor de la război, a mers în mănăstire la cuviosul, mulţumind mult sfântului că i-a ajutat cu rugăciunile sale către Dumnezeu.
Stând oarecând fericitul părinte noaptea la obişnuita sa pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maici a lui Dumnezeu şi adeseori privind la icoană, zicea : " Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare şi tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi cinstea sfântului Lui nume, în veci. Pe tine, Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câştigat multă îndrăzneală către Dânsul, înainte-rugătoare te punem noi, robii tăi, căci tu eşti tuturor nădejde de mântuire şi adăpostire ". Aşa se ruga, şi canonul cel de mulţumire, adică Acatistul Preacuratei, cântându-l, a şezut puţin să se odihnească. Iar ucenicului sau, Mihail, i-a zis : " Fiule, trezeşte-te şi priveghează, de vreme ce cercetare minunată şi înfricoşătoare o să ne fie noua în ceasul acesta ".

Acestea grăindu-le, îndată se auzi un glas, zicând : " Iată, vine Preacurata ! ". Iar sfântul, auzindu-l, a ieşit degrab din chilie în tindă, şi iată o lumină mare, mai mult decât Soarele strălucind, a luminat pe sfântul, şi îndată a văzut pe Preacurata cu doi apostoli, cu Petru şi Ioan, strălucind într-o negrăită lumină. Când a văzut-o, sfântul a căzut cu faţa la pământ, neputând suferi raza aceea strălucitoare. Iar Preacurata s-a atins de sfântul cu mâinile sale, zicându-I : " Nu te spăimânta, alesul Meu ! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l ".
Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar sfântul, ca într-o uimire a minţii, era cuprins de frică şi de cutremur mare şi, venindu-şi în sine după puţin, a aflat pe ucenicul său zăcând de frica, ca mort, si l-a ridicat. Iar el a început a se arunca la picioarele stareţului, zicând : " Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătura, pentru vedenia cea strălucită ? ". Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât : " Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie ". Şi se afla tăcând şi mirându-se. Apoi, după puţin timp, a zis ucenicului sau : " Fiule, cheamă la mine pe Isaac şi pe Simon ". Şi venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie şi de veselie şi toţi împreuna au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate.

Slujind oarecând cuviosul dumnezeiasca Liturghie, ucenicul lui, Simeon, de care am pomenit înainte, fiind desăvârşit cu viaţa, era atunci eclesiarh. Acela a văzut foc umblând pe jertfelnic, înconjurând altarul şi pe Serghie când slujea. Şi stătea sfântul în foc de la cap până la picioare. Iar sosind vremea împărtăşirii, s-a luat focul acela dumnezeiesc şi, învăluindu-se ca o pânză curată, a intrat în sfântul potir, şi cu acela s-a împărtăşit vrednicul slujitor, Sfântul Serghie.

Vieţuind cuviosul ani îndestulaţi în mare înfrânare şi osteneli şi făcând multe minuni, a ajuns la adânci bătrâneţi. Acum îi erau anii lui de la naştere şaptezeci şi opt. El şi-a văzut mutarea să către Dumnezeu cu şapte luni mai înainte şi a chemat fraţii, încredinţând egumena ucenicului sau cu numele Nicon, care deşi era tânăr de ani, mintea lui înflorea cu cărunteţele şi în toată viaţa urma învăţătorului şi povăţuitorului său Serghie. Punându-l pe Nicon egumen, Serghie a început singur a se linişti, iar în luna lui septembrie, căzând în boala trupească şi cunoscându-şi cea de pe urmă ducere a sa către Dumnezeu, a chemat şi a învăţat pe fraţi îndestul, dându-le binecuvântare şi iertare; iar în ceasul din urmă s-a împărtăşit singur cu Preacuratele Taine, dându-şi astfel sfântul sau suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Fata lui era luminoasa, nu ca a mortului, ci ca a unui om care doarme, ceea ce era un semn încredinţat de luminarea lui cea sufletească şi de răsplata dumnezeiască. Iar cinstitul lui trup a fost pus în locaşul în care s-a nevoit.

După trei ani de zile însă s-au aflat moaştele lui cele sfinte întregi şi nestricate. Nici de hainele lui nu se atinsese stricăciunea, ci ieşea mireasmă bună negrăită şi multă tămăduire se dădea bolnavilor. Chiar şi până acum curg de la cinstita lui racla, ca dintr-un izvor, tămăduiri tuturor celor ce aleargă cu credinţă. Căci, precum în viaţa sa, aşa şi după mutare, el face nenumărate minuni pentru mărirea lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine cinstea şi mulţumita în veci. Amin

RUGĂCIUNE CĂTRE PREA CUVIOSUL SERGHIE DE LA RADONEJ.

O, sfinte al nostru părinte Serghie, nu uita pe sărmanii tăi până în sfârşit şi ca cel ce ai îndrăznire către împăratul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credinţă şi se închină ţie căci ca unul ce eşti de minuni făcător poţi să ne ajuţi nouă.
Roagă-te, Sfinte Serghie şi pentru noi, cei împovăraţi de multe şi grele păcate, cerând vreme de pocainţă, ca să trecem nevătămaţi de diavolii cei înfricoşători, care caută să ia sufletul nostru şi astfel izbăvindu-ne de chinurile cele veşnice să ne facem moştenitori ai împărăţiei Cereşti, împreună cu toţi sfinţii, care din veac au bineplăcut Domnului, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa : vezi aici.

Acatistul Sfantului Serghie de Radonej.

25 Septembrie / 8 Octombrie.

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele :

Condacul I :

Alesu-te-a pe tine imparatul puterilor, ca sa fii conducator al Rusiei, Cuvioase Parinte Serghie, iar noi ca unui mare facator de minuni iti aducem cantare de multumire, caci cu rugaciunile tale pururea ne izbavesti de cei de alt neam si de scarbele ce ne inconjoara, pentru care iti strigam tie : Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Icosul I :

Facatorul ingerilor, inca din pantecele maicii tale, prin intreita glasuire, te-a aratat lumii adevarat slujitor al Preasfmtei Treimi, iar pentru vointa cea tare si curatia inimii tale, cu totii iti cantam asa :

Bucura-te, cel ce ai fost ales mai inainte de veci; bucura-te, caci in lacasurile ceresti petreci.

Bucura-te, ca din pantecele maicii tale ai fost chemat in slujba imparatului Ceresc;

Bucura-te, purtator al harului dumnezeiesc.

Bucura-te, caci in intreaga lume esti proslavit;

Bucura-te, caci prin strigarea intreita din pantecele maicii tale pe toti i-ai uimit.

Bucura-te, caci de la nastere, prin post, viata calugareasca ai aratat;

Bucura-te, caci de la sanii maicii tale tu te-ai infranat.

Bucura-te, caci miercurea si vinerea lapte nu ai gustat;

Bucura-te, cel ce esti al parintilor rod binecuvantat.

Bucura-te, al scarbitilor miluitor;

Bucura-te, al nostru aparator.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 2 - lea :

Toata lumea care vine si se inchina cu credinta la sfintele tale moaste, vede ca esti grabnic ajutator, caci prin multele minuni pe care le savarsesti, ca o sluga credincioasa ce esti, te-am castigat mijlocitor in fata Domnului pe care II slavim prin cantarea : Aliluia !

Icosul al 2 - lea :

inca din pantecele maicii tale ai primit de la Dumnezeu intelepciune ca sa proslavesti pe Preasfanta Treime. Si intarit in credinta si dragoste, ai ridicat un locas minunat in numele ei, unde ai adunat o multime de calugari, pentru aceasta credinciosii ti se inchina cantand :

Bucura-te, cel ce esti mare cinstitor al Sfintei Treimi;

Bucura-te, ca turma ce ai adunat-o spre mantuire ai indreptat-o.

Bucura-te, ca cel ce esti pastor si mielusel cu chip cinstit;

Bucura-te, cel ce esti indreptatorul credintei si chip al blandetilor duhovnicesti.

Bucura-te, cel ce esti lacas curat si fara prihana a celor sfintite;

Bucura-te, ca inca din viata te-ai invrednicit a vedea pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu insotita de doi apostoli.

Bucura-te, cel ce te-ai invrednicit in timpul Sfintei Liturghii de a sluji cu ingerii;

Bucura-te cel ce-n timpul Sfintei Liturghii ca-ntr-o para de foc ai stat.

Bucura-te, cel ce te-ai impartasit cu acel foc dumnezeiesc intrat in potir;

Bucura-te, ca te-ai invrednicit cu ingerii a vorbi.

Bucura-te, cel ce esti plin de tot binele;

Bucura-te, cel ce esti pazitor al curatiei sufletesti si trupesti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 3 - lea :

Cunoscand cele viitoare, prin puterea ce ti-a fost data, ai vestit marelui cneaz Dimitrie, biruinta asupra multimii agarenilor, care voiau sa pustiasca Rusia prin foc si sabie. Si alegand doi calugari i-ai trimis in ajutor asupra protivnicilor unde cu rugaciunile tale neincetate, biruinta au facut, pentru care ii strigau lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 3 - lea :

Prin strigarea cea din pantecele maicii tale cu totii s-au instiintat de nasterea ta cea minunata, iar noi afland toate acestea cu bucurie iti aducem cantari de lauda asa :

Bucura-te, pruncule ce din copilarie suflet bun ai avut;

Bucura-te, copile ce de har dumnezeiesc te-ai umplut.

Bucura-te, cel ce din copilarie post aspru ai aratat;

Bucura-te, caci prin aceasta pe multi tu i-ai mirat.

Bucura-te, caci cu tine darul lui Dumnezeu pururea a fost;

Bucura-te, cel ce din tinerete L-ai iubit pe Domnul Hristos.

Bucura-te, cel ce in smerenie si priveghere ai petrecut;

Bucura-te, caci cele trecatoare pe toate le-ai urat.

Bucura-te, caci pentru Dumnezeu pofta trupeasca ai omorat;

Bucura-te, caci cu puterea cea de sus smintelile celui viclean le-ai naruit.

Bucura-te, caci multi intorsi spre Domnul s-au mantuit;

Bucura-te, de dulceti duhovnicesti, indestulatorule.

Bucura-te, Serghie, grabnic ajutatorule si de multe minuni facatorule!

Bucura-te, ca prin Darul lui Dumnezeu din loc pustiu apa ai izvorat;

Bucura-te, ca in el bolnavii se tamaduiesc.

Bucura-te, adancul minunilor dumnezeiesti;

Bucura-te, datatorule de bunatati ceresti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 4 - lea :

Izbavindu-te de furtunile vietii acesteia care cu rautate te invaluiau tulburandu-te, ai ajuns la limanul ceresc, unde in slava dumnezeieasca te veselesti, impreuna cu puterile ceresti, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 4 - lea :

Vestea minunilor tale a cuprins intreaga lume, caci cu rugaciunile ce le inalti la tronul lui Dumnezeu, cei ce vin cu credinta la tine sanatate dobandesc si pentru aceasta prin cantari de lauda iti multumesc asa :

Bucura-te, vas plin de mir, pentru toata boala tamaduitor;

Bucura-te, doctor fara de plata si grabnicule ajutator.

Bucura-te, a scarbitilor comoara de milostiviri;

Bucura-te, cel ce cu staruinta pentru oameni te ingrijesti.

Bucura-te, caci sufletul tau pentru ei il jertfesti;

Bucura-te, caci cei ce veneau la tine bucurie au gustat.

Bucura-te, caci cu rugaciunile tale pe cel mort ai inviat;

Bucura-te, cel ce lipsa de hrana din manastiri ai implinit.

Bucura-te, ca prin darul lui Dumnezeu din loc pustiu apa ai izvorat;

Bucura-te, adancul minunilor dumnezeiesti;

Bucura-te, datatorule de bunatati ceresti;

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 5 - lea :

Ca o stea luminoasa te-ai aratat multora, indreptand pe toti cei rataciti catre cereasca imparatie ca impreuna sa slavim pe Dumnezeu, cantandu-l : Aliluia !

Icosul al 5 - lea :

Vazand ca-n lumea aceasta toate sunt desertaciune, ostenindu-te pentru cele nestricacioase, ai placut Bunului Dumnezeu si te-ai invrednicit a sta in fata infricosatorului Sau Prestol, pentru care noi iti strigam asa :

Bucura-te, ca-n lacasul Cerescului Stapan locuiesti;

Bucura-te, caci ca-ntr-o oglinda in Domnul stralucesti.

Bucura-te, caci pentru cei care-ti cer ajutor la El mijlocesti;

Bucura-te, al crestinilor aflati in lupte biruitor.

Bucura-te, al Rusiei mare aparator;

Bucura-te, al necajitilor mangaietorule.

Bucura-te, tamaduitorule al bolilor sufletesti si trupesti;

Bucura-te, cel ce cu Darul Sfantului Duh multe minuni savarsesti.

Bucura-te, ca orbilor vedere si schiopilor umblare daruiesti;

Bucura-te, strugure care ne hranesti si ne veselesti.

Bucura-te, mladita lui Hristos cea mult roditoare;

Bucura-te, ca-n via lui Hristos ai savarsit mare lucrare.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni, facator !

Condacul al 6 - lea :

in intreaga lume se vestesc nevointele tale, caci cu postul si privegherea, ti-ai plinit mantuirea sufletului, si urand toate cele ale lumii acesteia in locasurile ceresti te-ai salasluit, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6 - lea :

Ca unui luminator al Rusiei care a stralucit in biserica lui Hristos prin faptele sale si ca unui fierbinte rugator, noi cu bucurie iti cantam asa :

Bucura-te, cel ce vietuirea ingereasca ne-ai aratat;

Bucura-te, cel ce poftele pacatului le-ai lepadat.

Bucura-te, chip de smerenie adevarat;

Bucura-te, cel ce a rabda ne-ai invatat.

Bucura-te, mare invatator al mantuirii;

Bucura-te, indreptatorul pacatosilor.

Bucura-te, cel ce poruncile lui Hristos cu bucurie ai lucrat;

Bucura-te, tamaduitorul neputintelor sufletesti.

Bucura-te, indestulatorul celor saraci;

Bucura-te, pustnice ce desertaciunea lumii ai urat.

Bucura-te, cel ce slujire prin post si rabdare ai savarsit.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 7 - lea :

Facutu-te-ai lacas al Duhului Sfant caci luand crucea lui Hristos, ai urmat calea cea stramta si prin scarbe ai ajuns in lacasurile de sus, de unde cu multumire canti lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 7 - lea :

Aratatu-te-a pe tine Ziditorul tuturor ca un mijlocitor al celor necajiti, iar pentru minunile pe care le savarsesti cu totii striga catre tine acestea :

Bucura-te, cel ce trupul si sufletul in feciorie le-ai pastrat;

Bucura-te, indrumatorul calugarilor.

Bucura-te, bucuria sufletelor noastre;

Bucura-te, al saracilor grabnic ajutator.

Bucura-te, al scarbitilor mijlocitor;

Bucura-te, pazitorul curatiei noastre.

Bucura-te, nadejdea noastra cea tare;

Bucura-te, al Rusiei ocrotitor.

Bucura-te, pomul Raiului de minuni izvorator;

Bucura-te, crin inflorit in gradina Raiului.

Bucura-te, mirul lui Hristos cu buna mireasma;

Bucura-te, ca prin tine se aduce bucurie tuturor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 8 - lea :

Ca o minune te-ai aratat multora, caci cu darul ce l-ai primit de la Dumnezeu ii izbavesti de primejdii pe cei ce vin cu credinta si se roaga tie, iar cererile de folos tuturor le-mplinesti indemnandu-i sa strige lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 8 - lea :

Ca un locuitor al Raiului celui de sus, dar nedespartit de noi, cei de jos, roaga-te imparatului Hristos si pentru sufletele noastre, care cu umilinta-ti strigam acestea :

Bucura-te, caci saracia lui Hristos ai iubit;

Bucura-te, caci bogatia nestricacioasa ai dobandit.

Bucura-te, al harului (Duhului Sfant) inchinator smerit;

Bucura-te, al lui Hristos ostas nebiruit.

Bucura-te, caci cu sfanta cugetarea sfanta, cursele vrajmasului ai sfaramat;

Bucura-te, caci prin smerenie la cer te-ai inaltat.

Bucura-te, ca de Duhul Sfant esti luminat;

Bucura-te, ca patimile pierzatoare de suflet ai zdrobit.

Bucura-te, priveghetor neostenit;

Bucura-te, cel ce te-ai facut partas al imparatiei Ceresti.

Bucura-te, caci de hrana intelepciunii te indulcesti;

Bucura-te, al fericirii vesnice mostenitor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 9 - lea :

Toata firea ingereasca s-a mirat de darul dat tie de sus, caci prin curatia trupului tau, viata nematerialnica ai aratat si prin aceasta darul facerii de minuni dobandind, te-ai inaltat la ceruri, de unde ii canti lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9 - lea :

Ritorii cei mult vorbitori, nu se pricep cu vrednicie a te lauda pe tine caci si dupa moartea ta, cu darul lui Dumnezeu, celor ce vin cu dragoste la tine, cele de folos daruiesti, pentru care iti cantam asa :

Bucura-te, inger pamantesc si om ceresc;

Bucura-te, ca pe pamant viata duhovniceasca ai trait.

Bucura-te, cel ce cu ochii sufletesti pe Dumnezeu ai contemplat;

Bucura-te, robule credincios ce la cer ai urcat.

Bucura-te, ca inaintea Domnului smerit ai pasit;

Bucura-te, ostas adevarat ce poruncile stapanului ai implinit.

Bucura-te, povatuitor bun al obstilor monahicesti;

Bucura-te, ca de aratarea Domnului te-ai invrednicit.

Bucura-te, cel ce pe Dumnezeu cu ravna L-ai iubit;

Bucura-te, ca din toata fiinta in El ai nadajduit.

Bucura-te, al mantuirii mare doritor.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 10-lea :

Supunandu-te in toate voii lui Dumnezeu si avand dorinta tare sa te mantuiesti, chipul ingeresc l-ai imbracat, si pe toate indurandu-le cu multumire ca o sluga credincioasa ce ai fost, te-ai invrednicit sa stai inaintea imparatului Hristos Caruia acum strigi : Aliluia !

Condacul al 10 - lea :

Ca un zid de aparare multora te-ai aratat, caci celor ce alergau la tine in nevoi te-ai facut adapostire tare, iar noi cei ce suntem primejduiti de ispitele acestei vieti si gasim la tine alinare iti strigam asa :

Bucura-te, cel ce ai adus slujire Domnului cu adevarat;

Bucura-te, ca din tinerete, impotriva celor trei dusmani te-ai inarmat.

Bucura-te, caci cu privegherea si cu rugaciunea impotriva trupului tu ai luptat;

Bucura-te, ca izvorul patimilor l-ai secat.

Bucura-te, cel ce dulceata pamanteasca n-ai gustat;

Bucura-te, ca limba ta cu clevetire nu s-a intinat.

Bucura-te, ca de urechile tale vorbele desarte nu s-au lipit;

Bucura-te, ca mainile tale fapte rele nu au savarsit.

Bucura-te, ca de pantecele tau mancarea si betia fara de sat nu s-au lipit;

Bucura-te, caci trupul tau prin osteneala in curatie l-ai pazit.

Bucura-te, cel ce-n caile faradelegii n-ai pasit.

Bucura-te, Serghie grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 11-lea :

Facatorului de bine Dumnezeu, Celui ce te-a proslavit pe tine cu darul facerii de minuni, cantare de lauda ii aducem, iar tu, ca cel ce cu al Sau dar de chinuri ne slobozesti neincetat, ii aduci multumire strigandu-l : Aliluia !

Icosul al 11 - lea :

Faclie purtatoare de lumina, intregii lumi te-ai aratat, caci o luminezi cu raza Soarelui neincetat si impreuna cu cetele cele fara de trup acum tu locuiesti unde de lumina Sfintei Treimi te indulcesti, stralucindu-ne si noua celor ce-ti strigam unele ca acestea :

Bucura-te, cel ce ai ajuns la inaltimea virtutilor dumnezeiesti;

Bucura-te, ca acum in cer tu locuiesti.

Bucura-te, ca din salasurile pamantesti tu te-ai mutat;

Bucura-te, caci ca o mangaiere, moastele tale ne-ai lasat.

Bucura-te, ca la ele toata boala vindecare a gasit;

Bucura-te, ca de ele diavolii sunt izgoniti.

Bucura-te, ca bucurie aduc celor scarbiti;

Bucura-te, ca sufletul la imparatul ceresc s-a suit.

Bucura-te, caci rugator fierbinte cu totii noi ne-am dobandit;

Bucura-te, cel ce cererile de folos le implinesti.

Bucura-te, caci cu puterea ta, pe cei potrivnici biruiesti.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 12-lea :

Vazand darul ce ti-a fost dat de la Dumnezeu, cu osardie cadem inaintea ta si te rugam sa inalti acum la tronul Cerescului Stapan rugaciune fierbinte ca sa treaca cu vederea toata greselile noastre, Sfanta Sa Biserica sa o intareasca si pe toti ortodocsii crestini sa-i mantuiasca ca pururea sa-l cante : Aliluia !

Icosul al 12 - lea :

Laudam pe Cel ce te-a proslavit pe tine cu sfintii Sai si te-a daruit noua grabnic ajutator in toate nevoile, de a carui lucrare minunandu-ne iti strigam acestea :

Bucura-te, parinte Serghie al Rusiei, mare folositor;

Bucura-te, cela ce in virtute stralucesti.

Bucura-te, urmas al Tatalui Ceresc;

Bucura-te, caci pe calugari ii povatuiesti.

Bucura-te, intemeietorul vietii de obste;

Bucura-te, al crestinilor aparator.

Bucura-te, al imparatului Hristos, miluitor;

Bucura-te, caci tuturor le vii in ajutor.

Bucura-te, acoperamantul tuturor;

Bucura-te, cel ce-n fapta buna esti mare ravnitor.

Bucura-te, al Evangheliei luminator;

Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Condacul al 13 - lea :

O, preaslavite facatorule de minuni, parinte Serghie, primeste darul nostru de acum si cu solirile tale, roaga pe bunul Dumnezeu sa ne daruiasca putere de sus si prin harul Sau, sa ne curete de toata intinaciunea, ca izbavindu-ne de focul cel vesnic, sa-i cantam pururea : Aliluia !

Apoi din nou Icosul I :

Bucura-te, cel ce ai fost ales mai inainte de veci; bucura-te, caci in lacasurile ceresti petreci.

Bucura-te, ca din pantecele maicii tale ai fost chemat in slujba imparatului Ceresc;

Bucura-te, purtator al harului dumnezeiesc.

Bucura-te, caci in intreaga lume esti proslavit;

Bucura-te, caci prin strigarea intreita din pantecele maicii tale pe toti i-ai uimit.

Bucura-te, caci de la nastere, prin post, viata calugareasca ai aratat;

Bucura-te, caci de la sanii maicii tale tu te-ai infranat.

Bucura-te, caci miercurea si vinerea lapte nu ai gustat;

Bucura-te, cel ce esti al parintilor rod binecuvantat.

Bucura-te, al scarbitilor miluitor;

Bucura-te, al nostru aparator.

Bucura-te, Serghie, grabnicule ajutator si de multe minuni facator !

Și Condacul I :

RUGACIUNE CATRE PREA CUVIOSUL SERGHIE DE LA RADONEJ.

O, sfinte al nostru parinte Serghie, nu uita pe sarmanii tai pana in sfarsit si ca cel ce ai indraznire catre imparatul Ceresc, nu trece cu vederea pe cei ce vin cu credinta si se inchina tie caci ca unul ce esti de minuni facator poti sa ne ajuti noua.

Roaga-te, Sfinte Serghie si pentru noi, cei impovarati de multe si grele pacate, cerand vreme de pocainta, ca sa trecem nevatamati de diavolii cei infricosatori, care cauta sa ia sufletul nostru si astfel izbavindu-ne de chinurile cele vesnice sa ne facem mostenitori ai imparatiei Ceresti, impreuna cu toti sfintii, care din veac au bineplacut Domnului, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Binecuvintarea Sf. Serghei din Radonej.

Sf. Serghie de Radonej dă binecuvântarea lui Dmitri (Donskoi), înainte de bătălia de la Kulikovo, Field, 1380, semnificative prima victorie a ruşilor pe mongoli.

Viata Sfântului Serghie de Radonej.

Sfântul Mucenic Pafnutie Egipteanul şi cei 546 mucenici împreuna cu dânsul.

Sfantul Martir Pafnutie a fost chemat din Egipt si s-a nevoit in desert. In timpul persecutilor lui Diocletian (284-305), guvernatorul Adrian a poruncit ca Sfantul Pafnutie sa ii fie adus inainte. Sfantul neasteptand dupa acestia de au fost trimis sa il aduca,s-a infatisat inaintea guvernatorului pentru a marturisii pe Hristos si pentru a primii mucenicestile cazne.

Dintre soldatii care l-au pus la cazne, Dionisie si Callimachii, vazand puterea cu care Dumnezeu il tinea pe mucenic neatins au crezut in Hristos Mantuitorul ei insisi, fapta pentru care le-au fost taiate capetele. Dupa aceste cazne Sfantul Pafnutie a fost aruncat in inchisoare unde dintre cei inchisi adduce la Hristos un numar de 40, acestia fiind si ei martirizari prin arderea cea de vii.

Dupa o vreme Sfantul Pafnutie a fost lasat liber, nevatamat aratandu-se prin grija lui Hristos, iar un crestin pe nume Nestorie l-a primit pe dansul la sine. Acesta, impreuna cu a sa familia, primind indrumarea cea duhovniceasca a sfantului, au ajuns in curand dintre cei mai ravnitori in credinta, iar pana intr-un sfarsit au primit moartea cea muceniceasca. Sfantul a fost sfatuirtor si a intarit in credinta multi alti crestini pentru al marturisii pe Hritos si pentru a primii de Dumnezeu binecuvantatele cazne. Unii fost au taiati cu sabile altii arsi de vii, 546 a fost numarul acestora.

Sfantul insusi a fost aruncat de calai intr-un rau cu o piatra atarnata de gat, dar minune s-a aratat plutind acesta la mal cu piatra. Pana in sfarsit l-au trimis pe sfantul mucenic inaintea lui Diocletian insusi, imparatul ordonand ca sfantul sa fie rastignit intr-un smochin.

Sursa : vezi aici.

PATERICUL EGIPTEAN.

Patericul Egiptean. - Descarca de aici.

Tot în aceastã zi, facem pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Eufrosina, fiica Sfântului Pafnutie Egipteanul.

Sfanta Eufrosina a trait pe vremea imparatului Teodosie cel Mic ( 408 - 450 ) si era singurul copil al unui om puternic, slavit, credincios si milostiv, Pafnutie cu numele, din cetatea Alexandrei. La 18 ani de la nasterea ei, tatal sau ii gasise un mire, dupa masura rangului sau. Eufrosina, insa, iubea viata monahiceasca. Drept aceea, pe orice calugar primit in casa si ospatat de tatal ei, ea il intreba despre viata fratilor din manastire.
Deci, odata, pe cand tatal ei nu era acasa, Eufrosina a parasit lumea si desertaciunile ei si a fugit, pe ascuns, din casa parinteasca, schimbandu-si portul, adica imbracand haine barbatesti si numindu-se Smarald, in loc de Eufrosina. Tunzandu-si, apoi, parul capului sau si dandu-se drept un famen imparatesc, a intrat intr-o manastire barbateasca, in tot chipul silindu-se sa se ascunda, ca sa nu o afle Pafnutie, tatal ei.

Asadar, dupa ce-si indeplini dorinta de a intra in manastire, fratele Smarald se nevoia cu tot felul de osteneli si cu rugaciuni neincetate, pana cand s-a uscat cu tot trupul ei cel firav femeiesc si asa fel incat se minunau fratii, vazand greaua patimire a Sfintei. In vremea aceasta, tatal ei indurerat o cauta prin munti, prin pesteri si prin tot locul, fara sa o poata afla si fara mangaiere. Si era un lucru cu adevarat de mirare sa vezi o femeie preafrumoasa, locuind in mijlocul monahilor si ascunzandu-se pe sine atat de tatal ei, cat si de monahii cu care impreuna vietuia. Si stralucea in mijlocul barbatilor, precum si piatra scumpa, ce se cheama smarald, straluceste in mijlocul celorlalte pietre. Cu adevarat, smarald s-a aratat fericita Eufrosina, ramanand necunoscuta, nu un an sau doi sau trei, ci vreme de 38 de ani, adica pana la sfarsitul vietii sale, ca numai atunci, la sfarsit, s-a aratat ca era femeie si nu barbat.

Deci, a petrecut Smarald in manastirea aceea treizeci si opt de ani, asemenea cu ingerii, si a cazut intr-o boala, din care s-a si mutat din cele de aici. Iar, din iconomia lui Dumnezeu, se afla atunci in manastire, si tatal ei, Pafnutie, pentru cercetarea fratilor, dupa obiceiul sau. Deci, pe acesta vazandu-l la acel ceas acolo, chemandu-l, Eufrosina si-a marturisit nemangaiatului tata taina ei, zicandu-I : " O, tata, eu sunt Eufrosina, fiica ta, si tu esti tatal meu ". Si acestea zicand, si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu.

Iar tatal ei, auzind cuvantul acesta, s-a inspaimantat de o bucurie peste masura ca aceasta si a cazut la pamant ca un mort. Deci, venindu-si in sine, a multumit Domnului ca s-a invrednicit a vedea pe fiica sa vie, si impartind averea sa saracilor, a lasat lumea si cele din lume, si luand asupra lui asprimea nevointelor pustnicesti, s-a facut si el monah. Si s-a aratat vrednic urmas si mostenitor atat al chiliei si al rogojinei pe care se odihnea cuvioasa Eufrosina, cat si al ravnei si bunatatilor fiicei sale. Si s-a mutat la Domnul, bucurandu-se.

Sursa : proloagele din 25 septembrie.

Tot în aceastã zi, cuvânt despre iertarea prin pocaintã a unui preot, ce a cazut în desfrânare.

A fost in Constantinopol un preot si, din lucrarea diavolului, a cazut in desfranare. Iar dupa cateva zile, s-a gandit la greseala sa si se tanguia intru sine, zicand : " Vai mie, spurcatul cu sufletul si cu trupul, ce voi face ca sa-mi castig iertare de pacatul meu". Si, sculandu-se s-a dus la muntele Olimpului, gandind, adica, sa se pocaiasca acolo, la vreun oarecare duhovnicesc parinte. Deci, a aflat acolo un staret si si-a marturisit la dansul toate pacatele, dupa care i-a spus si pacatul cel de desfranare. Si i-a zis staretul : " Dupa cumplitul pacat acela, nu cumva ai indraznit de a mai sluji ? ". Si a zis : " Asa, parinte sfinte, am slujit " Si i-a zis staretul : " Instiintat sa fii fiule, ca de va cadea preotul intr-un pacat ca acesta, nu-i este lui vindecare; ci, mai mult, sa nu mai slujeasca, macar de s-ar apropia de iubitorul de oameni Dumnezeu cu mare pocainta. Ca nu-i este lui iertare sa se apropie, iarasi, de preotie ". Iar el a zis : " Au pentru mine nu este pocainta, parinte ? ". Iar staretul, smerindu-se, a zis : " Iarta-ma fiule, pentru Domnul, ca cine sunt eu de am indraznit a judeca unele ca acestea ? De-as putea macar sa ma pocaiesc de ale mele pacate ". Iar acela, auzind acestea, s-a inchinat staretului si s-a dus amarat.

Deci, pe cand mergea, l-a intampinat pe el ava Petru si, vazandu-l el foarte mahnit, i-a zis : " Ce-ti este tie, fiule ? ". Iar el a zis : " Cinstite parinte, am venit la un staret si i-am marturisit lui toate pacatele mele si acela intru deznadajduire m-a bagat pe mine ". Si ava Petru i-a grait : " Socotesc, fiule, ca nu este pacat sa biruiasca iubirea de oameni a lui Dumnezeu, dar mergi in chilia mea si-mi arata mie lucrurile tale si, cum va voi Domnul, va aseza randuiala ". Deci, intrand cu dansul in chilie, indata a marturisit fapta cea de desfranare. Iar Petru a zis : " Adevarat ti-a grait tie sfantul staret, ca preotului ii este greu acest pacat si nu are iertaciune. Dar, de vreme ce s-a petrecut tie acest lucru, apoi, de acum nu-ti este tie cu putinta a sluji, fara numai sa te tunzi in randuiala monahiceasca si sa te pocaiesti cu adevarat si eu nadajduiesc la darul Domnului Iisus Hristos, ca va face mila cu tine, precum cu toti cei ce s-au pocait ". Iar el, auzind aceasta, a cazut la picioarele lui, zicand : " Daca Dumnezeu m-a adus pe mine la sfintele tale maini, nu ma voi desparti de tine ". Iar staretul, vazand lacrimile lui, a zis : " De-ti este cu placere, nu te voi goni pe tine, ca a zis Domnul: Pe cela ce vine la Mine, nu-l voi lepada afara ". Si, dupa putine zile, l-a tuns pe el in sfantul chip monahicesc. Si era cu dansul in post si in pocainta si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu.

Deci, avea staretul sub chilie o pivnita si, dupa un an, a inceput a ruga pe staret sa-i porunceasca lui sa vietuiasca in pivnita aceea, iar staretul dupa cererea lui, i-a dat lui pivnita. Si, intrand acolo, si-a facut un lant de fier de la grumajii lui o zgarda si a prins lantul de grumazi, iar celalalt capat de lant, l-a infipt in perete. Si, daca au trecut trei zile si nu a intrat la staretul sau, s-a pogorat staretul singur la dansul si, vazandu-l legat cu lantul, i-a zis : " Ce este aceasta, ce ai facut, fiule ? Cum vei iesi la aer asa legat cu lantul ? Sau cum iti vei face nevoile trupului tau ? ". Iar el a raspuns : " Parinte sfinte, eu mai intaine ma imbatam de mirosul tamaiei, de frumusetea mirului si moscului, iar acum ma voi satura de mirosul cel rau care iese din mine. Insa, Dumnezeu sa te povatuiasca pe sfintia ta, ca, dupa doua sau trei zile, sa-mi aduci mie putina paine si apa, pentru nevoile trupesti ". Si staretul, primindu-i rugamintea lui, ii aducea lui paine si apa, doua zile, iar el, udand-o cu lacrimi, o manca. Si a suferit el asa trei ani. Iar dupa aceea, i s-a vestit staretului, prin ingeri, ca Dumnezeu i-a primit pocainta lui, vestindu-i si ca de acum va sa se mute. " Mergi ", i-a zis, " si-l dezleaga pe el ". Deci, mergand staretul si apropiindu-se, ca sa-l dezlege, i-a zis : " Iata, ti-a venit tie sfarsitul ". Iar el se ruga sa nu-l dezlege, ci asa sa moara. Iar staretul i-a zis : " Nu, fiule, acum nu se cade sa fie asa, pentru ca esti preot ". Si i-a poruncit lui sa faca rugaciune. Si, inca fiindu-i rugaciunea de iertare in gura lui, si-a dat sufletul, curatindu-se de pacate.

Sursa : proloagele din 25 septembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea aducerii aminte de cutremurul cel mare, în care s-a facut rapirea unui prunc în vazduh.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Pavel si Tatis, cu fiii lor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.