În aceasta zi,
a noua, facem pomenirea Sfântului Mucenic Polieuct.
+255.
Acesta a trait pe vremea imparatilor Decius[1]
si Valerian[2] si
era ostas de seama in Meletina, din tara Armeniei. Si facuse legamant cu
prietenul sau, Mucenicul Nearh, sa ramana tari in credinta, orice prigoana s-ar
abate peste inchinatorii lui Hristos. Si iesi, nu peste multa vreme, porunca
imparateasca pentru prinderea tuturor crestinilor si silirea lor sa se lepede
de credinta in Hristos si sa se inchine idolilor. Si era aspra porunca
imparatului, ca cine nu se lepada de Hristos era osandit la moarte si la
infricosate chinuri.
Si Polieuct era de curand crestinat si ardea de dorinta de a marturisi si de
a-si varsa sangele pentru Hristos. Deci, indata ce a fost prins, el a
marturisit cu indrazneala si a propovaduit pe fata pe Hristos. Si a fost dat la
chinuri, iar el ca nimic nu socotea bataile. Si i se fagaduiau dregatorii
inalte si multa cinste de catre dregator, care era si socrul sau, si-l rugau si
femeia si copii lui, cu lacrimi fierbinti, sa se lepede de Hristos, ca sa nu
fie omorat. Dar Sfantul Polieuct a ramas tare si neschimbat in marturisirea
credintei lui, neplecandu-se nici la fagaduinte, nici la plangerile femeii si
copiilor sai si a fost osandit sa i se taie capul.
Si, mergand spre locul de osanda, indemna pe toti pe care-i intalnea sa se
lepede de idoli si sa creada in Hristos. Si, primindu-si sfarsitul prin sabie,
trupul lui a fost luat in taina de crestini si ingropat cu cinste in pamantul
tarii sale. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne pe noi ! Amin.
Sursa :
proloagele din 9 ianuarie.
A
doua Stihiră a Sfântului.
Nici dorul soţiei, nici dragostea fiilor, nici
vrednicia socrului, nici bogăţia de averi sau de bani, n’au mişcat tăria
sufletului tău de la adevărată credinţa lui Hristos, prea fericite Polievcte.
Luminânda
Sfântului.
Din suflet
mult roditor câştigând avuţia cerească, cea mult dorită, slavă şi lumină, o!
Polievcte fericite şi mergând la Dumnezeu, ai primit şi dumnezeiască cunună din
mâna Celui Prea Înalt, împreună cu cetele mucenicilor, ca un mărturisitor al
adevărului.
Tot în aceasta zi, facem pomenirea cuviosului
parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.
Acest cuvios
parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara
optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere.
Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de
douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta,
lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea
Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si
Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost
tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu
inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc;
nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea
loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca,
dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea
stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata
egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a
primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.
Iar în acel
timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la
razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail
Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns
calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol.
Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de
icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit
parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui
Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar
când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si
cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii
842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor,
s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.
El toata ziua se
ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu
nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se
cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început
pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: "Doamne
miluieste-ne". Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se
scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el
a bineplacut lui Dumnezeu.
Iar când i s-a
apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis :
" Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii
mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile
de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci,
sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti ".
Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis :
" Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu ". Si îndata a adormit somnul
odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.
Sursa :
proloagele din 9 ianuarie.
Tot în aceastã zi, cuvânt despre un cãlugar înselat de diavol, care s-a
mântuit.
Un oarecare calugar, temator de Dumnezeu, anume Grigore, ne spunea : "
Mi-a venit mie un gand sa ma duc la Ierusalim, ca sa ma inchin Sfintei Invieri
a Domnului nostru Iisus Hristos si la toate Sfintele Locuri, care sunt acolo.
Si, cand am ajuns la un anume loc, am aflat un mal mare si inalt si intr-insul
o pestera si sub malul acela era o manastire. Si-mi spuneau mie calugarii din
manastirea aceea ca, mai inainte de aceasta vreme, un frate dintre ei avea
dorirea ca sa locuiasca in pestera care era mai sus si-l ruga pentru aceasta pe
egumen. Iar acesta, fiind cu dreapta socoteala, i-a zis lui : " Fiule, cum
vei petrece singur in pestera, fiindca n-ai biruit nicidecum inca patimile
gandurilor trupesti si sufletesti ? Pentru ca celui ce voieste sa se
linisteasca, i se cade sa fie langa invatatori, iar nu singur sa se
chiverniseasca. Iar tu nicidecum n-ai ajuns la o masura ca aceasta si ceri de
la mine ca sa-ti dau invoire sa petreci singur in pestera. Eu socotesc ca n-ai
cunoscut inca cursele cele de multe feluri ale diavolului. Si mult mai de folos
iti este tie ca sa slujesti parintilor si cu rugaciunile acestora, sa primesti
ajutor de la Dumnezeu si impreuna cu dansii, in vremile cele oranduite, sa
slavesti si sa lauzi pe Stapanul tuturor, decat sa te lupti singur cu gandurile
cele necurate. Au doar n-ai auzit pe graitorul de Dumnezeu, Parintele Ioan
Scararul, scriitorul Scarii, graind : " Vai de cel ce petrece singur, ca
de va cadea in lene, nu este cine sa-l ridice pe el ? " Iar unde sunt doi
sau trei adunati in numele Mau, acolo sunt si Eu in mijlocul lor, zice Domnul.
Acestea graind, egumenul catre dansul, n-a putut sa-l intoarca pe el de la
niste ganduri ca acelea, stricatoare de suflet. Ci, vazandu-i dorirea lui cea
neschimbata, cu care se ruga ca sa petreaca el in pestera, l-a slobozit pe el
egumenul. Iar, dupa ce, cu rugaciunea egumenului a intrat in pestera, apoi, la
vremea de pranz ii ducea lui mancare un frate, iar el, avand o cosnita legata
cu franghie, o slobozea si lua mancarea. Iar diavolul, cel ce de-a pururea se
lupta cu cei ce voiesc a vietui cu placere dumnezeiasca, nu inceta a-l tulbura
pe acesta, ziua si noaptea, cu ganduri rele. Apoi, dupa putine zile, inchipuindu-se
in ingerul luminii, diavolul i s-a aratat lui, zicandu-i : " Sa stii ca
pentru curatia ta si pentru viata ta cea cu bune obiceiuri, m-a trimis Domnul
ca sa slujesc sfintiei tale." Iar calugarul i-a raspuns : " Dar ce
bine am facut eu ca sa-mi slujeasca mie ingerii ? " Iar el a zis : " Toate
cate le-ai facut mari si inalte sunt. Ca toate cele frumoase le-ai lasat si
te-ai facut calugar. Apoi, cu postul, cu rugaciunea si cu privegherea te
ostenesti. Inca, iarasi, lasand si manastirea, te-ai salasuit aici. Apoi, cum
sa nu-ti slujeasca sfintiei tale ingerii?" Cu aceste barfeli l-a ingamfat
pe el sarpele cel pierzator de suflete si l-a adus la mandrie si totdeauna i se
arata lui.
Iar, intr-o zi, un om fusese calcat de talhari si omul a mers la acest calugar.
Si necuratul drac, care in chip de ingeri i se arata lui, i-a zis: "Acest
om este pradat de talhari, iar cele furate sunt in cutare loc ascunse, deci
spune-i lui ca, mergand acolo, sa si le ia." Si, venind, omul s-a inchinat
la pestera, iar calugarul, de sus, i-a zis lui: "Bine ai venit, frate,
stiu ca ai un necaz, ca talharii au venit si ti-au furat cutare si cutare
lucru. Nu te necaji peste masura, ca sunt puse toate in cutare loc, iar tu,
mergand acolo, le vei afla toate si te roaga si pentru mine." Deci, omul,
auzind aceasta, s-a mirat si, ducandu-se si-a aflat cele furate si l-a
proslavit pe el in toata ziua aceea zicand: "Calugarul, ce a intrat in
pestera, este prooroc." Si se aduna la el multime de oameni si-l ascultau
pe dansul si se minunau de diavoleasca invatatura lui. Ca ii spunea fiecaruia
cele ce vor sa fie si se implineau intocmai. Si asa, s-a inselat ticalosul
acela calugar, catava vreme.
Iar a doua zi, din saptamana a doua dupa Inaltarea Domnului nostru Iisus
Hristos, i s-a aratat lui spurcatul drac si i-a zis: "Sa stii, parinte, ca
pentru viata ta cea fara de prihana si asemenea ingerilor, vor sa-ti vie si
alti ingeri si asa cu trup cu tot te vor lua la ceruri si vei vedea negraita
frumusetea Stapanului, impreuna cu toti ingerii." Acestea zicandu-le,
dracul s-a facut nevazut. Iar iubitorul de oameni si milostivul Dumnezeu, Cel
ce nu voieste sa piara cineva, i-a pus in inima lui ca sa vesteasca si pe
egumen. Deci, venind, dupa obicei, fratele care ii aducea lui hrana, ivindu-se
el de sus, i-a zis: "Frate, mergi de spune egumenului ca sa vina
aici." Iar fratele, ducandu-se, a spus egumenului si acesta, sculandu-se
degraba, a venit si cu o scara s-a suit la dansul si i-a zis lui: "Pentru
ce, fiule, mi-ai poruncit sa viu aici?" Iar acela, i-a raspuns lui:
"Ce-ti voi rasplati, parinte sfinte, de toate cate ai facut nevredniciei
mele." Iar egumenul i-a zis: "Ce bine ti-am facut tie?"
"Asa, parinte, a zis el, de multe si mari bunatati m-am invrednicit, prin tine.
Ca, prin tine, m-am invrednicit a ma imbraca in chipul ingeresc si, prin tine,
vad ingerii si cu dansii a vorbi m-am invrednicit si, prin tine, darul
proorocirii am luat." Iar egumenul, auzind acestea, s-a mirat si a zis:
"Ticalosule, dar tu vezi pe ingeri? Sau te-ai invrednicit tu de darul
proorociei? Vai de tine, lipsitule de minte. Nu ti-am spus eu tie sa nu mergi
in pestera, ca sa nu te inseli de draci? Si acestea graindu-le egumenul, i-a
zis fratele: "Sa nu zici de acestea, cinstite parinte, ca eu, pentru
sfintele tale rugaciuni, vad ingeri. Iar maine dimineata am sa fiu inaltat de
ingeri la ceruri cu trupul meu si sa stii, sfintia ta, ca dupa ce ma voi sui
eu, vreau sa cer si aceasta la Domnul Dumnezeul nostru, ca si pe tine sa te ia
ingerii, ca impreuna cu mine sa fii intru slava aceea."
Deci, acestea auzindu-le, egumenul l-a lovit peste obraz si i-a zis:
"Te-ai indracit, ticalosule. Dar de vreme ce am venit aici, nu ma voi
duce, ci aici voi sedea, pana ce voi vedea ce se va intampla tie. Ca ingerii,
spurcatii aceia draci, de care vorbesti, eu nu-i voi vedea pe dansii, iar tu
de-i vei vedea venind, indata sa-mi spui mie." Dupa aceea a poruncit sa ia
scara si a ramas in pestera, postind cu cel inselat si canta psaltirea
neincetat. Si, dupa ce a venit ceasul, intru care nadajduia cel inselat ca se
va inalta la ceruri, a vazut pe dracii cei ce venisera si a spus: "Au
venit, parinte." Atunci egumenul, cuprinzandu-l pe el a strigat, zicand:
"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajuta robului tau acesta, ce
s-a inselat, si nu-l lasa pe el sa fie stapanit de dracii cei necurati."
Acestea zicandu-le el, dracii trageau de cel inselat, vrand sa-l rapeasca de la
staret, iar acesta ii certa pe dansii. Si, luand dracii mantia celui inselat,
au pierit nevazuti. Dar se vedea mantia inaltandu-se catre inaltimea
vazduhului, pana ce nu s-a mai vazut, iar dupa vreme destula, iata a cazut jos
mantia, zburand spre pamant. Atunci staretul a zis celui inselat: "Oare,
vezi, lipsitule de minte, ce au facut dracii mantiei tale? Asa era sa-ti faca
si tie. Ca, precum Simon vrajitorul, asa te-ar fi inaltat in vazduh si,
slobozindu-te jos, te-ar fi sfaramat si asa ti-ai fi dat ticalosul tau
suflet."
Atunci a strigat egumenul pe frati si le-a poruncit sa aduca scara si a pogorat
pe cel inselat. Si i-a poruncit lui sa slujeasca la bucatarie, la pitarie si la
celelalte slujbe ale fratilor, ca, adica, sa-si smereasca gandurile lui. Si asa
a izbavit pe fratele acela. Deci, sa luam aminte la noi insine si cu toata
grija sa ne pazim inima si sa nu primim gandurile pe care dracii le vara intru
noi. Ci, mai mult, sa gandim la moarte si la vesnicele munci, iar gandurile sa
le omoram cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea, rugandu-ne lui Dumnezeu,
cu smerita inima, ca sa ne pazeasca pe noi de toate cursele vrajmasilor, celor
ce ne vaneaza pe noi. Dumnezeului nostru slava !
Sursa :
proloagele din 9 ianuarie.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu