Cugetări : '' Cel ce-si iubeste femeia, o va supune prin iubire. ‘’. Sfântul Ioan Gura de Aur.

În această zi a douăzecea, facem pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu[1].

+ 107.

Sursa : Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie.

Traian, luînd sceptrul împărăţiei romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfîntul Ignatie, cel cu numele şi cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfîntul Evod şi care a fost după Sfîntul Clit sau Climent, cel dintîi episcop al Romei.

Se povesteşte despre acest sfînt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea cînd era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos vieţuia într-acea vreme cu oamenii pe pămînt şi învăţa pe popoare despre împărăţia lui Dumnezeu, atunci şi părinţii acestui prunc, stînd acolo aproape în popor şi ascultînd cuvintele cele dumnezeieşti din gura Mîntuitorului şi avînd cu dînşii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dînşii şi, chemînd la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc şi, cuprinzîndu-l, l-a luat pe mîini zicînd : De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra întru împărăţia cerurilor şi cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primeşte.

Pentru aceasta s-a numit Sfîntul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mîinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu şi pentru aceasta că şi el purta pe Dumnezeu în inima şi în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor şi împăraţilor.

Sfîntul Ignatie a fost mai întîi ucenic al Sfîntului Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinţilor Apostoli s-a aşezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întîi numele de creştin. Luînd el ocîrmuirea Bisericii, cu multe osteneli şi sudori semăna propovăduirea bunei-credinţe, arătînd întru totul rîvnă apostolească.

Acest sfînt ierarh a aşezat în biserică să se cînte dumnezeieştile cîntări în două cete, asemănîndu-le cetelor îngereşti. Fiind el întru vedenie şi învrednicindu-se de vederea dumnezeieştii descoperiri, a văzut cetele îngereşti cîntînd astfel. Adică atunci cînd cînta o ceată, cealaltă tăcea, iar cînd cînta cealaltă, cea dintîi asculta. După ce săvîrşea aceea cîntarea sa, începea cealaltă şi aşa neîncetat preamăreau pe Preasfînta Treime. Văzînd aceasta Sfîntul Ignatie întru descoperire, a pus orînduiala aceasta, mai întîi în Biserica Antiohiei şi de acolo au luat toate Bisericile acea orînduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orînduielilor bisericeşti şi desăvîrşit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfîrşit ca mucenic, fiind dat spre mîncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvîntul ce ne stă înainte.

Împăratul Traian avînd mare război cu sciţii, a dobîndit biruinţă asupra lor şi a voit pentru aceea să mulţumească necuraţilor idoli cu jertfe, prin toată împărăţia sa, părîndu-i-se că a biruit cu ajutorul lor şi-i ruga pe dînşii ca să chivernisească oştile sale şi împărăţia. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creştinilor, pentru că a fost înştiinţat că aceştia nu mai aduc jertfă zeilor şi-i hulesc, arătînd înşelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creştinii care nu se supun poruncii lui.

Mergînd Traian la alt război împotriva perşilor, s-a întîmplat a trece prin Antiohia şi a fost pîrît către dînsul şi Sfîntul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinsteşte ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osîndit de Pilat spre moarte şi răstignit pe Cruce şi că aşează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogăţiilor şi a tuturor celor ce sînt spre dulceaţa vieţii.

Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfîntul Ignatie şi în faţa suitei sale i-a zis: "Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducînd-o pe urma Hristosului tău?" Dumnezeiescul Ignatie a zis: "Eu sînt". Iar împăratul l-a întrebat: "Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?". Sfîntul i-a răspuns: "Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu". Dar împăratul a zis: "Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?". Sfîntul a răspuns: "Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dînşii şi voi umbla". Împăratul a zis: "Dar de noi ce crezi? Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor?" Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: "Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pămîntului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfîrşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale".

Împăratul a zis: "Lasă acestea ce grăieşti Ignatie şi ia seama la cuvintele mele de voieşti a te face plăcut mie şi a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noştri şi îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die şi te vei chema părinte al suitei noastre". Răspuns-a sfîntul: "Ce trebuinţă am eu a fi arhiereu al lui Die, cînd sînt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă şi mă sîrguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia şi să mă asemăn morţii Lui celei de bună voie". Zis-a împăratul: "Cui voieşti a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?"

Sfîntul a răspuns: "Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărîmat pe diavol, aflătorul păcatului şi a zdrobit cu crucea toată puterea lui". Zis-a împăratul: "Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă şi judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înşelat aşa cu scripturile cele creştineşti dacă ai fi priceput bine cît de bun lucru este a te supune poruncilor împărăteşti şi, împreună cu toţii, a aduce jertfă zeilor". Purtătorul de Dumnezeu, luînd mai multă îndrăzneală, a zis: "Chiar de mă vei da fiarelor spre mîncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni şi sabiei şi focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătăţile cele vremelnice ale vieţii acesteia de acum, ci numai pe cele veşnice le doresc şi în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine".

Atunci suita, vrînd să mustre pe Sfîntul Ignatie pentru rătăcire, a zis: "Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva şi încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noştri sînt fără moarte şi grăiesc". Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: "Domnul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi şi pentru mîntuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte şi îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpînd şi stricînd puterea vrăjmaşului şi S-a înălţat la cer, de unde S-a pogorît; iar pe noi din cădere sculîndu-ne şi iarăşi ducîndu-ne în rai, din care am fost scoşi, ne-a dăruit mai multe bunătăţi, decît cele ce am avut întîi. Însă dintre zeii cei cinstiţi de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi şi nelegiuiţi, făcînd multe fapte de pierzare şi lăsînd puţină credinţă oamenilor celor fără de minte. După aceea, luîndu-se acoperămîntul înşelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viaţa aceasta şi s-au dat morţii celei veşnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintîi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormîntul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobîndit acel sfîrşit de care au fost vrednici".

Acestea fiind grăite de Sfîntul Ignatie şi împăratul cu suita temîndu-se ca să nu se dea de ruşine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniţă. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetînd cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfîntul Ignatie. Şi a socotit să-l osîndească spre mîncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineaţa a spus aceasta suitei şi toţi l-au sfătuit aşa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetăţenii săi, primind sfîrşit mucenicesc pentru credinţa sa, ca nu cumva şi alţii, privind la dînsul, să se întărească în credinţă. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat şi acolo să se dea spre mîncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu ştie cine este, ci, ca un tîlhar pierind, să nu rămînă după dînsul nici o pomenire.

Acest sfat a plăcut împăratului şi a dat asupra Sfîntului Ignatie hotărîre de moarte, ca să fie dat spre mîncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osîndit sfîntul de păgîni, ca să fie privelişte a îngerilor şi a oamenilor.

Luînd asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulţumit lui Dumnezeu şi cu mulţumire primea lanţurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oştile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanţuri grele fiind legat şi fiind dat la zece ostaşi aspri şi nemilostivi, era dus la Roma. Ieşind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică şi şi-a încredinţat lui Dumnezeu turma sa. Plîngeau pentru dînsul credincioşii şi se tînguiau cu amar, iar alţii, care cu multă dragoste fiind legaţi de dînsul, mergeau cu el în cale.

Venind ostaşii cu sfîntul în Seleucia, s-au suit în corabie şi de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei şi s-a mîngîiat împreună cu dînsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurîndu-se de legăturile sale şi înfrumuseţîndu-se cu lanţurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decît acele lanţuri, cu care era înfăşurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat şi cu ceilalţi episcopi, preoţi şi diaconi, căci s-au adunat la dînsul mulţi de pe la bisericile Asiei şi de prin alte cetăţi, vrînd să-l vadă şi dorind să audă dumnezeieştile cuvinte care ieşeau din gura lui. Sfîntul le zise să se roage pentru dînsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinţii fiarelor din legătura cea trupească şi să se arate Domnului său cel dorit.

Apoi, văzîndu-i pe dînşii foarte tulburaţi şi nerăbdînd despărţirea lui, s-a temut ca nu cumva şi credincioşii ce sînt în Roma să se tulbure şi să nu sufere a fi dat spre mîncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva şi-ar pune mîinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mîncarea fiarelor şi astfel îi vor închide lui uşa cea deschisă a muceniciei şi a morţii celei preadorite.

Deci a socotit să trimită la dînşii scrisoare, poftindu-i ca şi aceia să se roage pentru dînsul şi să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat şi să treacă la preaiubitul său Stăpîn. Şi a scris aşa: "Ignatie, care este şi purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt şi a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite şi luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întîi în ţara romanilor şi care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviinţă, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobîndire, vrednică de curăţenie, care mai întîi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o şi sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniţi după trup şi după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială şi păziţi de orice credinţă străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:

1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobîndit a vedea feţele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc aşa pînă în sfîrşit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobîndi darul ca să-mi cîştig moştenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiţi voi, iar mie greu îmi este a dobîndi pe Dumnezeu, dacă voi mă veţi cruţa.

2) Nu voiesc ca voi să plăceţi oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi şi plăceţi. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a cîştiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteţi a arăta un lucru mai bun decît dacă veţi tăcea. Că dacă veţi tăcea şi nu veţi vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veţi iubi trupul meu, iarăşi voi fi alergînd. Mai mult nu puteţi a-mi da, decît a mă jertfi lui Dumnezeu, pînă încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cîntaţi Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, ca întru Dumnezeu să răsar.

3) Niciodată n-aţi pizmuit pe nimeni, ci pe alţii aţi învăţat. Şi eu voiesc ca cele ce învăţaţi, să le şi faceţi. Deci mie să-mi cereţi putere şi dinlăuntru şi dinafară, ca nu numai să zic, ci să şi voiesc; ca nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu şi în faptă. Că dacă mă voi afla aşa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veşnic. Cele ce se văd sînt vremelnice, iar cele ce nu se văd sînt veşnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veşnic. Creştinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci şi al mărimei de suflet. Cînd creştinul cu adevărat se urăşte de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea. Petreceţi întru dragostea Mea.

4) Eu scriu Bisericilor şi poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veţi opri. Rogu-vă să nu aveţi către mine dragoste deşartă. Lăsaţi-mă să mă fac mîncare fiarelor, prin care îmi este cu putinţă a cîştiga pe Dumnezeu. Sînt grîu al lui Dumnezeu şi prin dinţii fiarelor să mă macin, ca să fiu pîine curată a lui Hristos. Mai bine aţîţaţi pe fiare ca să mi se facă mormînt şi nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, cînd nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugaţi-vă lui Hristos pentru mine ca, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru şi Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sînt apostoli, iar eu osîndit; aceia slobozi, iar eu pînă acum sînt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos şi voi învia întru El. Acum învăţ cînd sînt legat, ca nimic lumesc sau deşert să poftesc.

5) De la Siria pînă la Roma cu fiare mă lupt pe pămînt şi pe mare, noaptea şi ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostaşi şi care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptăţirile lor mai mult mă învăţ, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aş dobîndi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănînce, nu precum s-a întîmplat altora, de care, temîndu-se, nu s-au atins. Şi, deşi ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertaţi-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute şi din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobîndească. Foc şi cruce adunării de fiare, tăieturi, despărţiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobîndesc.

6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărăţiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decît a împărăţi peste toate marginile pămîntului. Căci ce va folosi omul, de ar cîştiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobîndă îmi este. Iertaţi-mă, fraţilor, să nu mă împiedicaţi de a trăi, căci viaţa este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriţi a muri; căci moarte este viaţa cea fără de Hristos. Pe cel ce voieşte să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărţiţi. Lăsaţi-mă să iau lumină curată; acolo ducîndu-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Daţi-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dînsul în sine Îl are, să înţeleagă ceea ce voiesc eu şi să-mi fie milostiv, ştiind cele ce mă ţin pe mine.

7) Stăpînitorul acestui veac voieşte să mă răpească şi să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vîrtos ai mei să vă faceţi, ca să fiţi fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudaţi cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiţi. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aş fi de faţă, v-aş ruga să nu vă plecaţi mie, ci mai vîrtos pentru cele ce vă scriu să vă plecaţi. Viu fiind, vă scriu aceasta, dorind să mor. A mea dorinţă s-a răstignit şi nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie şi care grăieşte în mine, zicîndu-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieţi. Pîinea lui Dumnezeu voiesc, pîine cerească doresc, pîinea vieţii, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminţia lui Avraam şi a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sîngele Lui, care este dragoste nestricăcioasă şi viaţă de-a pururea vie.

8) Nu voiesc a trăi după om şi aceasta va fi dacă voi veţi voi. Voiţi ca şi voi să fiţi primiţi? Puţine cer de la voi: credeţi-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereţi pentru mine ca să dobîndesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedeşte că aţi voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-aţi urît.

9) Pomeniţi în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos şi dragostea voastră să o cerceteze pe dînsa. Iar eu mă şi ruşinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sînt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor şi lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobîndi. Vă sărută pe voi duhul meu şi dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toţi fraţii, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.

10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Şi este împreună cu mine, cu alţi mulţi şi Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-aţi cunoscut. Să le arătaţi că aproape sînt şi eu, că toţi sînt vrednici lui Dumnezeu şi vouă, pe care se cuvine ca întru toate să-i odihniţi. Am scris aceasta, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci şi trei ale lunii august. Fiţi sănătoşi pînă în sfîrşit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin".

Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma şi, după puţină vreme, a ieşit şi el din Smirna, dus fiind de ostaşi. Şi, venind în Troada şi în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli şi Macedonia, cercetînd bisericile cele din cale, învăţînd, sfătuind şi întărind pe fraţii cei neputincioşi şi poruncind tuturor să fie deştepţi şi treji. După ce a trecut Epirul şi a plutit pe Marea Adriatică şi a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostaşii şi de credincioşii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma şi s-a dat în grija eparhului cetăţii, împreună cu scrisorile cele împărăteşti. Iar acela, văzînd pe purtătorul de Dumnezeu şi citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele şi, sosind o zi de praznic, a adus pe sfîntul în privelişte, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dînsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mîncat de fiare.

Sfîntul Ignatie adus în mijlocul priveliştii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc şi cu faţa luminată şi binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: "Bărbaţi romani, care priviţi la această nevoinţă a mea, să ştiţi că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sînt osîndit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sînt cuprins şi pe Care fără de saţ Îl doresc, căci sînt grîu al Lui şi voiesc să mă macin prin dinţii fiarelor, ca să mă fac Lui pîine curată". Acestea zicînd sfîntul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfîşiat şi l-au mîncat rămînînd numai oasele.

Deci s-a împlinit dorinţa sfîntului care a voit ca fiarele să fie mormînt al trupului său, Dumnezeu voind aşa, după dorinţa plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca şi înaintea lui Daniil în groapă şi înaintea Teclei în privelişte, pentru slava numelui Său cel sfînt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorinţa şi cererea robului Său, decît a preamări puterea Sa cea mare.

În acest chip a fost sfîrşitul Sfîntului Ignatie, în acest fel nevoinţa lui, căci aşa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioşii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna şi cei ce veniseră cu dînsul, care se tînguiau nemîngîiaţi după dînsul, au adunat oasele lui cele rămase şi le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plîngînd credincioşii pentru despărţirea lui, şezînd lîngă mormînt, lăudîndu-l cu psalmi şi cu cîntări, Sfîntul Ignatie li s-a arătat lor noaptea şi pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mîngîia în mîhnirea sufletului lor. Altora iarăşi li s-a arătat, rugîndu-se pentru cetate şi asudînd, ca şi cum ar fi fost întru multe nevoinţe şi osteneli.

Înştiinţîndu-se împăratul Traian de sfîrşitul Sfîntului Ignatie şi de tăria sufletului său cea cu bărbăţie, cum fără temere şi cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dînsul. Şi, auzind de creştini că sînt oameni buni şi blînzi, vieţuind cu înfrînare, iubind curăţenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele şi avînd viaţă fără de prihană, iar împărăţiei lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulţi dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să vieţuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaşte ale Sfîntului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetăţii şi tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale şi întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toţi, în veci. Amin.

Povestesc oarecare despre acest Sfînt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu şi acestea: Cînd era adus spre mîncarea fiarelor şi avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgînii pentru ce pomeneşte neîncetat cu gura sa acel nume? Sfîntul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturiseşte pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfîntul fiind mîncat de fiare, lîngă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemîncată de fiare. Aflîndu-o necredincioşii şi aducîndu-şi aminte de cuvintele Sfîntului Ignatie, au despicat-o în două, vrînd să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Şi au aflat înăuntru pe amîndouă părţile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.

Astfel Sfîntul Ignatie, cu numele şi cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, avînd în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gînditoare, scris ca şi cu un condei.

[1] Teoforul.

Acatistul Sfantului Ignatie Teoforul.

20 Decembrie.

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, miluieste-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfantului Ignatie Teoforul :

Si partas obiceiurilor si urmator scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, prin suirea privirii la cele inalte. Pentru aceasta cuvantul adevarului drept invatand si prin credinta rabdand pana la sange, Sfintite Mucenice Ignatie, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul 1 :

Sosit-a astazi bucurie si mangaiere tuturor drept-credinciosilor crestini la praznuirea dumnezeiescului Ierarh si Mucenic Ignatie, pe care din copilarie Mantuitorul in prea sfintele Sale brate l-a luat si l-a purtat si a carui fericita inima salas Cuvantului s-a aratat. Pe acesta toti, cu evlavie cinstindu-l, asa sa strigam : Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorul care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Icosul 1 :

Ingereasca viata pe pamant ai petrecut, dumnezeiescule Ierarhe Ignatie, cu vapaia dragostei lui Hristos inima ta aprinzand, cu gura si cu limba, in toata vremea si locul, slavoslovind; pentru care si noi te laudam, zicand :

Bucura-te, al ierarhilor si mucenicilor mare soare;

Bucura-te, adevaratule lucrator al rugaciunilor celor gandite;

Bucura-te, salasule cuvantator, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat;

Bucura-te, biserica vie a Marelui imparat;

Bucura-te, ca si pe a ta inima jertfa lui Dumnezeu o ai sfintit;

Bucura-te, caci cu inima crezand, cu gura pe Hristos la aratare luminat L-ai propovaduit;

Bucura-te, ca din copilarie ai fost ales si chemat de Hristos;

Bucura-te, stalp al Bisericii mult luminos;

Bucura-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemanat;

Bucura-te, ca numele lui Hristos inaintea paganilor l-ai purtat;

Bucura-te, ca de la " fiul tunetului ", dreapta credinta ai invatat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care Pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 2-lea :

Ales ai fost spre pastorire, cu sfatul tuturor Sfintilor Apostoli, unde cu ravna apostoleasca foarte te-ai ostenit si talantul cel dat tie l-ai inmultit. Faclie mult luminoasa in sfesnicul bisericii ai fost si pe multi i-ai invatat a canta lui Hristos : Aliluia !

Icosul al 2-lea :

Asezat-ai preafrumoasa randuiala de slavoslovie Biserica lui Hristos, asemenea cetelor ingeresti pe care singur le-ai vazut in a ta descoperire, cu buna cuviinta pe Dumnezeu slavoslovind; auzi-ne si pe noi care te laudam pe tine asa :

Bucura-te, al Siriei si al Antiohiei luminatorule;

Bucura-te, al asezamintelor apostolesti cu sfintenie pastratorule;

Bucura-te, desavarsitule slujitor al tinerilor lui Hristos;

Bucura-te, al Bisericii celei dreptmaritoare, sfesnic mult luminos;

Bucura-te, ca in Antiohia, ucenicii lui Hristos crestini s-au numit;

Bucura-te, ca pe poporul cel nou cu cuvantul si cu fapta l-ai povatuit;

Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos pe tine te-ai jertfit;

Bucura-te, ca prin lumina vietii tale multe suflete ai luminat;

Bucura-te, ca prin usa adevarului in staulul lui Hristos ai intrat;

Bucura-te, ca prin tine turma lui Hristos pasune buna a aflat;

Bucura-te, ca pe tine cuvantatoarea turma foarte te-a ascultat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 3-lea :

Statut-ai, preafericite, ca o nicovala a Duhului, cu multa rabdare in fata tuturor necazurilor, a prigonitorilor care neincetat te loveau si pentru toate multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea pe tine, spre a-I canta Lui : Aliluia !

Icosul al 3-lea :

Auzind imparatul Traian ca tu esti numit purtator de Dumnezeu, te-a intrebat pe tine: " Ce inseamna aceasta numire ? ". La care intrebare cu mare indrazneala i-ai raspuns si nedumeririi lui cu intelepciune i-ai descoperit taina; pentru care primeste, te rugam, si de la noi aceste smerite cantari :

Bucura-te, ca prin scurte cuvinte lui i-ai aratat;

Bucura-te, ca ce inseamna "purtator de Dumnezeu" pe el l-ai invatat;

Bucura-te, ca la intrebarea imparatului Traian ai raspuns luminat;

Bucura-te, ca pe imparatul Traian pentru a lui nedumerire l-ai mustrat;

Bucura-te, ca pe zeii lui cei mincinosi desertaciune i-ai aratat;

Bucura-te, ca Traian imparatul de a ta barbatie s-a minunat;

Bucura-te, ca Taina intruparii Cuvantului, lui Traian i-ai propovaduit;

Bucura-te, ca de mantuitoarele Patimi ale lui Hristos tu i-ai vorbit;

Bucura-te, ca si Preaslavita inviere a lui Hristos lui o ai vestit;

Bucura-te, ca minunile lui Dumnezeu inaintea imparatilor le-ai aratat;

Bucura-te, ca de furia lui Traian nu te-ai infricosat-

Bucura-te, ca in dreapta credinta ai ramas nemiscat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 4-lea :

Vazand imparatul Traian marea ta indrazneala si neclintirea de adevar, foarte s-a maniat pe tine, Marturisitorule al numelui lui Hristos, si spre inchisoarea temnitei te-a dat. Iar tu, fericite, cu mare bucurie ai primit hotararea lui si lui Hristos lauda I-ai dat, cantand : Aliluia !

Icosul al 4-lea :

Dupa a ta aruncare in temnita, Traian imparatul toata noaptea nu a putut dormi, socotind intru sine cu ce fel de moarte te va pierde; iar tu, patimitorule, iti gateai a ta inima spre a primi cu bucurie moartea pentru doritul tau Iisus. Deci, cu cuviinta si noi catre tine zicem asa :

Bucura-te, ca numele lui Iisus Hristos inaintea lui Traian cu mare indrazneala L-ai marturisit;

Bucura-te, ca de a ta barbatie si indrazneala a ramas uimit;

Bucura-te, caci cu ai sai sfetnici s-a sfatuit spre a ta pierzare;

Bucura-te, ca si tu cu mare sete asteptai moartea fara inspaimantare;

Bucura-te, ca auzind tu aceasta hotarare foarte te-ai bucurat;

Bucura-te, ca spre mancarea fiarelor pe tine te-au osandit;

Bucura-te, ca cei pastoriti de tine, auzind a ta osandire spre moarte, foarte s-au intristat;

Bucura-te, ca tu pe toti cu cuvinte de imbarbatare foarte i-ai mangaiat;

Bucura-te, ca de la Antiohia la Roma ai fost trimis fiarelor spre mancare;

Bucura-te, ca pe a ta cuvantatoare turma o ai binecuvantat la plecare;

Bucura-te, caci cu mare fierbinteala la a ta plecare, pentru Biserica te-ai rugat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 5-lea :

Tanguitu-s-a cu amar la a ta plecare din Antiohia, toata multimea binecredinciosilor, si pe tine, iubitul ei pastor, cu lacrimi te-a petrecut. Iar tu, preaintelepte, pe toti i-ai invatat sa nu slabeasca in dreapta credinta Si pentru toate sa dea slava lui Dumnezeu, cantand : Aliluia !

Icosul al 5-lea :

Venit-au, dupa porunca imparateasca, zece ostasi asPri si nemilostivi, care cu mare manie legandu-te in Unturi, te-au dus la corabie; si asa, spre chinuri ai Jnceput a calatori. Iar crestinii cei binecredinciosi, cu Silinta inimii, te laudau, zicand asa :

Bucura-te, pastorul nostru cel bun si iubit;

Bucura-te, ca a ta calatorie spre cer acum a sosit;

Bucura-te, ca aceasta sfanta calatorie tu foarte o ai dorit;

Bucura-te, ca din Seleucia plecand, la Smirna ai sosit;

Bucura-te, ca tu acolo cu Sfantul Policarp te-ai intalnit;

Bucura-te, ca de vorbirea cu el tu foarte te-ai mangaiat;

Bucura-te, ca Fericitul Policarp ale tale lanturi le-a sarutat;

Bucura-te, ca preotii si clericii cu lacrimi au udat lanturile tale;

Bucura-te, ca multimea crestinilor, vazandu-te legat, se tanguia cu jale;

Bucura-te, ca multi, vazand lanturile tale, spre marturisire s-au imbarbatat;

Bucura-te, ca toti cu umilinta si cu dragoste te priveau cand de la ei ai plecat;

Bucura-te, ca a nu te uita in ale lor sfinte rugaciuni, pe toti i-ai rugat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 6-lea :

Arzand cu dorirea de a patimi pentru numele lui Hristos, foarte ai rugat prin scrisoare pe crestinii cei din Roma a nu pune piedica la a ta sfanta alergare si cu mare bucurie asteptand ziua chinuirii tale, canta1 lui Dumnezeu lauda din inima : Aliluia !

Icosul al 6-lea :

Sfatuit-ai pe bunii crestini sa nu arate catre tine dragoste desarta, spre a te cruta si a te vedea viu cu trupul ci mai vartos cu totii sa se roage spre a-ti darui tie Dumnezeu rabdare pana la sfarsit; iar noi, pacatosii, cinstind a ta sfanta dorire, zicem catre tine asa :

Bucura-te, patimitorule al bunei credinte, cel cu dor infocat;

Bucura-te, caci cu fierbinteala credintei tale lui Petru te-ai asemanat;

Bucura-te, ca asemenea lui Pavel, la Roma plecand, cu lanturi ai fost legat;

Bucura-te, ca pe feciorelnicul Evangheliei cu dragoste l-ai urmat;

Bucura-te, ca dulcetile acestui veac pe tine nu te-au biruit;

Bucura-te, ca pentru dragostea lui Iisus Hristos intru feciorie ai vietuit;

Bucura-te, ca slava veacului de acum o ai trecut cu vederea;

Bucura-te, ca slava vesnicelor bucurii ti-au fost tie mangaierea;

Bucura-te, ca pentru adevarata fericire, pururea te intareai cu darul;

Bucura-te, pastorule cel adevarat al turmei tale;

Bucura-te, ca in suferintele tale pe Duhul cel Sfant il aveai mangaietor;

Bucura-te, ca lui Iisus, Pastorul cel Mare, ai fost Urmator;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 7-lea :

Zis-ai, fericite, ca " de la Siria pana la Roma pe pamant si pe apa cu fiarele ma lupt ", aratand prin aceasta cruzimea si salbaticia ostasilor celor pagani de a spori chinurile tale. Dar tu, rabdatorule de chinuri, multumeai lui Dumnezeu, Care te intarea in rabdare, si cantai : Aliluia !

Icosul al 7-lea :

Aratat-ai, omule al lui Dumnezeu, ca crestinatatea nu este numai un lucru al sfatuirii, ci mai ales al maririi de suflet si al suferintei pentru adevar; caci prin suferinta ai dovedit taria credintei. Te rugam, auzi-ne si pe noi, cei neputinciosi, care te laudam asa :

Bucura-te, ca tu ca cerbul spre izvoarele apelor, spre chinuire alergai;

Bucura-te, ca pe crestinii cei din Roma prin scrisori foarte ii rugai;

Bucura-te, caci asa le ziceai: Nimeni din voi sa nu indrazneasca !

Bucura-te, caci o dorire aveai, de la mancarea fiarelor sa nu te opreasca;

Bucura-te, caci pe toate cele de aici le-ai socotit desertaciune;

Bucura-te, ca moartea cea pentru Hristos ai socotit-o intelepciune;

Bucura-te, ca te-ai silit pe cat a fost cu putinta;

Bucura-te, ca de o mie de ori doreai sa mori dragostea credintei si pentru dreapta credinta;

Bucura-te; ca pe stapanitorul veacului de acum prin suferinta l-ai biruit;

Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos rabdare ai avut pana la sfarsit;

Bucura-te, ca prin dragoste dumnezeiasca faptele credintei le-ai aratat;

Bucura-te, caci cu sete arzatoare in calea durrn nezeiestilor porunci ai alergat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 8-lea :

Purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, purtat-ai neincetat pe a ta limba numele lui Iisus Hristos; avut-ai de-a pururea in minte prezenta Lui iar in inima sete de dragostea Lui, prin care ganditor si simtitor il laudai pe El, strigand : Aliluia !

Icosul al 8-lea :

Calatorit-ai, Sfinte Mucenice, cu mare osteneala si necazuri prin Troada si Neapoli, apoi prin Filipopoli si Macedonia, sfatuind si intarind pe crestinii cei de acolo; iar noi nevrednicii, cinstind mucenicia ta si calatoria cea spre moarte, zicem asa :

Bucura-te, caci cu mare indrazneala, in legaturi fiind, cuvantul lui Dumnezeu l-ai marturisit;

Bucura-te, ca prin scrisoare, pe crestinii cei de acolo foarte i-ai intarit;

Bucura-te, ca pe tine legat in lanturi te-au vazut, Pentru dragostea lui Hristos;

Bucura-te, caci crestinii cei din Macedonia cu inima indurerata te priveau;

Bucura-te, ca urmele sfintelor tale picioare cu lacrimi le sarutau;

Bucura-te, ca prin cuvintele tale ei tare s-au imbarbatat;

Bucura-te, ca pentru ei si pentru Hristos sufletul ti-ai pus;

Bucura-trtfa vie si cuvantatoare a lui Hristos Iisus;

Bucura-te, aparatorule al dreptei credinte prea infocat;

Bucura-te, patimitorule al lui Hristos cel mult incercat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 9-lea :

Trecut-ai, patimitorule, in a ta calatorie, pe marea Adriatica si a Tirului, sosind in Puteoli, unde cu mare dragoste ai fost intampinat de bunii crestini cei de acolo, pe care mult i-ai sfatuit sa fie tari si statornici in credinta lui Iisus Hristos si sa-I cante : Aliluia !

Icosul al 9-lea :

Ajuns-ai, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, la Roma, unde, impreuna cu scrisorile imparatului te-au predat ostasii eparhului cetatii; iar dupa ce au citit scrisorile cu poruncile ce le dadea imparatul, atI pregatit fiarele spre a ta mancare. Noi, de aceasta aducandu-ne aminte, zicem asa :

Bucura-te, ca in toata Roma, vestea sosirii tale crestinii o au auzit;

Bucura-te, ca toti ziceau: Episcopul Siriei la noi a venit;

Bucura-te, caci crestinii in taina se adunau;

Bucura-te, caci cu bucurie si cu intristare de a ta venire vorbeau;

Bucura-te, ca in locul unde erai, cu totii s-au adunat;

Bucura-te, ca pe tine in lanturi, pentru Hristos, te-au vazut legat;

Bucura-te, caci ei au inteles ca spre mancarea fiarelor esti pregatit;

Bucura-te, ca aceasta intelegand cu inima lor, toti au patimit;

Bucura-te, caci cu a ta mancare de fiare, eparhul pe crestinii cei din Roma voia sa-i infricoseze;

Bucura-te, ca in temnita pentru Iisus Hristos erai tinut legat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 10-lea :

Adunatu-s-a mare multime de popor din toata cetatea Romei, auzind ca Episcopul Siriei va fi dat spre mancarea fiarelor. Iar tu, purtatorule de Dumnezeu, Ignatie, avand in a ta inima pe Iisus Hristos, asteptai cu liniste si cu bucurie mult doritul tau ceas si prin neincetata rugaciune a inimii, ganditor strigai lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 10-lea :

Adusu-te-au ostasii in priveliste pe tine, preafericite, spre a te da fiarelor mancare. Implinitu-s-a a ta sfanta dorire, pentru care mai inainte ziceai - " Grau sunt si voiesc sa ma macin de dintii fiarelor spre a ma face paine dulce Preasfintei Treimi ! ", iar noi, smeritii, insotind ganditor a ta sfanta dorire, zicem asa :

Bucura-te, ca in priveliste spre mancarea fiarelor acum te-au adus;

Bucura-te, ca in acest ceas, in camara inimii tale vorbeai cu Iisus;

Bucura-te, ca leii flamanzi spre a ta mancare pregatiti erau;

Bucura-te, ca acum cu spaima si cu mirare privitorii asteptau;

Bucura-te, ca in acel moment tu cu sete dumnezeiasca i-ai asteptat;

Bucura-te, ca intrand in arena, catre popor cu mare glas ai strigat;

Bucura-te, ca in fata a toata multimea, adevarul l-ai aratat;

Bucura-te, ca pe Iisus Hristos L-ai marturisit luminat;

Bucura-te, ca pe El L-ai aratat ca este Dumnezeu adevarat;

Bucura-te, ca inca sfanta marturisire pe buze o aveai cand leii veneau spre tine urland;

Bucura-te, ca in acel minut leii pe tine te-au sfasiat;

Bucura-te, ca acum sfantul tau suflet spre cer a zburat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 11-lea :

Facutu-s-a mormant, sfantului tau trup, pantecele leilor, iar cerul camara preacurata s-a pregatit pentru fericitul tau suflet, unde ajungand, pururea pe Dulcele tau Iisus II vezi si acolo impreuna cu toate cetele Ingerilor si ale sfintilor II lauzi pe El, cantand : Aliluia !

Icosul al 11-lea :

Minune mare si preadorita s-a vazut la sfarsitul tau, Sfinte Mucenice Ignatie, caci leii mancand sfantul tau trup, dupa cum singur mult ai dorit, inima ta intreaga si neatinsa a ramas spre a se arata tuturor adevarul cel de tine marturisit; pentru care, noi, slavind dumnezeiasca Pronie, catre tine zicem asa :

Bucura-te, ca acum dorirea ta a luat sfarsit;

Bucura-te, ca acum, graule al lui Dumnezeu, dintii fiarelor te-au macinat;

Bucura-te, ca inima ta cea de Dumnezeu iubitoare, leii nu o au mancat;

Bucura-te, ca spre mustrarea necredinciosilor Dumnezeu pe ea o a pastrat;

Bucura-te, ca pe a ta inima paganii cu sabia in doua o au despicat;

Bucura-te, ca la despicarea inimii tale mare minune s-a aratat;

Bucura-te, ca pe amandoua partile inimii tale scris era preafrumos;

Bucura-te, caci cu slove de aur scria: Iisus Hristos;

Bucura-te, Ignatie, graul cel de Hristos semanat;

Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos de dintii fiarelor te-ai macinat;

Bucura-te, painea Marelui imparat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 12-lea :

Dar au ramas Bisericii lui Hristos unele din oasele tale pe care leii nu le-au mancat si, pe acestea ca pe o vistierie de mult pret adunandu-le, cu mare bucurie binecredinciosii le sarutau si pe Dumnezeu, Cel ce te-a intarit pe tine pana la sfarsit, II laudau, zicand : Aliluia !

Icosul al 12-lea :

Serafim pururea infierbantat de dragostea lui Dumnezeu ai fost tu pe pamant, dumnezeiescule Ignatie, marele nostru ierarh, cu duhul arzand de bucurie si cu cutremur Domnului slujind; pentru care si noi, nepriceputii, indraznim a te lauda pe tine, zicand :

Bucura-te, caci tu pe Dumnezeu din toata inima, cugetul si puterea ta L-ai iubit;

Bucura-te, caci tu cea dintai porunca prin a ta vietuire cu lucrul o ai implinit;

Bucura-te, ca inima, mintea si limba de-a pururea in rugaciune le aveai;

Bucura-te, ca prin rugaciunile tale cele de ioc, pururea cu duhul ardeai;

Bucura-te, ca prin ganditoarea rugaciune a inimu tale, dorul lui Dumnezeu pururea il aprindeai;

Bucura-te, ca prin uimire si robia mintii, in cer cu inima te suiai;

Bucura-te, ca prin limba ta, pururea numele lui Hristos ai purtat

Bucura-te, ca in inima ta pururea prezenta lui pumnezeu ai Pastrat;

Bucura-te, ca inima ta pururea dupa Dumnezeu a insetat;

Bucura-te, ca prin chinuri si moarte, pilda desavarsita turmei ai dat;

Bucura-te, ca spre moarte cu bucurie ai plecat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Condacul al 13-lea :

O, preafericite arhiereule al lui Hristos, Ignatie, pe care, in bratele cele preasfinte, din copilarie Hristos te-a luat si care toata viata ta pe El in a ta inima L-ai purtat; te rugam sa mijlocesti pentru noi, pacatosii, catre Preainaltul Dumnezeu, ca sa dobandim mila si ajutorul Lui in toate zilele vietii, si in veacul cel viitor sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice din nou Icosul 1 :

Bucura-te, al ierarhilor si mucenicilor mare soare;

Bucura-te, adevaratule lucrator al rugaciunilor celor gandite;

Bucura-te, salasule cuvantator, care pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat;

Bucura-te, biserica vie a Marelui imparat;

Bucura-te, ca si pe a ta inima jertfa lui Dumnezeu o ai sfintit;

Bucura-te, caci cu inima crezand, cu gura pe Hristos la aratare luminat L-ai propovaduit;

Bucura-te, ca din copilarie ai fost ales si chemat de Hristos;

Bucura-te, stalp al Bisericii mult luminos;

Bucura-te, vasule ales, care lui Pavel te-ai asemanat;

Bucura-te, ca numele lui Hristos inaintea paganilor l-ai purtat;

Bucura-te, ca de la " fiul tunetului ", dreapta credinta ai invatat;

Bucura-te, Ignatie de Dumnezeu purtatorule, care Pe Iisus Hristos in inima L-ai purtat !

Si Condacul 1 :

Tot în această zi, cuvânt din Pateric despre un cãlugar, care a fugit de slava omeneascã.

Un calugar egiptean vietuia aproape de Constantinopol, pe vremea imparatului Teodosie cel Tanar (408-450). Si umbla, trecand pe acolo, imparatul. Si, lasand toti insotitorii, imparatul a mers singur si a batut in usa calugarului. Si dupa ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, insa l-a primit pe el ca pe un ostas, iar dupa ce a intrat, facand rugaciune, s-a asezat. Si a inceput a-l intreba imparatul : " Cum se afla parintii cei ce sunt in Egipt ? " Iar el i-a raspuns : " Toti se roaga pentru mantuirea ta. " Si i-a mai zis lui batranul : " Ma rog, sa mananci putin." Si i-a muiat lui paine de a sa si a turnat undelemn si sare si a mancat; apoi i-a dat lui si apa de baut. Deci, i-a zis lui imparatul : " Oare stii cine sunt eu ? " Iar el a raspuns : " Dumnezeu te stie pe tine. " Atunci i-a spus lui : " Eu sunt Teodosie, imparatul. " Si indata, i s-a inchinat lui batranul. Dupa aceea, i-a zis lui imparatul : " Fericiti sunteti voi, ca nu aveti grijile vietii acesteia. Cu adevarat, ca imparat m-am nascut si am crescut, insa niciodata n-am mancat paine cu asa dulceata, nici apa n-am baut asa precum astazi; foarte cu dulceata am mancat si am baut. " Si i-a zis lui staretul : " Fiindca noi calugarii toate bucatele noastre le facem cu binecuvantare, pentru aceea, dulce este si aceasta proasta mancare. Iar in casele voastre toata osteneala bucatelor voastre celor multe o fac slugile si binecuvantare nu iau de la nimeni."

Deci, a inceput imparatul, de atunci, a cinsti pe calugari si a le da cate ceva. Iar staretul, lepadand cinstea data de imparat, a fugit si a mers in Egipt.

Sursa : proloagele din 20 decembrie.

Tot în această zi, cuvânt pentru calea cea strâmtã, care duce la Împãrãtia Cerurilor.

Sa luam aminte si sa ne pazim pe noi insine, ca nu cumva, fagaduindu-ne a umbla pe calea cea ingusta si cu necazuri, sa aflam ca, pe calea cea larga umbland, ne ratacim. Insa cea ingusta sa ti se arate, ca sa o cunosti, ca este aceasta: infranarea pantecelui, starea cea cu priveghere de toata noaptea, lipsa de paine, ocara si batjocura, taierea voii tale, rabdarea hulei, clevetiri nedrepte a suferi, grait fiind de rau, a nu te mania, defaimat fiind, a te smeri si, infricosat fiind, sa nu te temi. Fericiti sunt cei ce umbla pe calea aceasta, ca a acelora este Imparatia Cerurilor.

Sursa : proloagele din 20 decembrie.

Tot în această zi, cuvânt despre pocãintã al Sfântului Ioan Gurã de Aur, rostit în ziua când a fost asezat patriarh al Constantinopolului.

398.

Iata ca soseste, fratilor, praznicul Nasterii lui Hristos, care, decat toate praznicele, este mai cinstit si mai infricosator. Pentru aceea, eu acum incep invatatura aceasta ca, adica, sa va curatiti de pacate si, asa, sa va apropiati de Sfintele Taine. Sa nu-mi zica mie nimeni: "Plin sunt de rusine, fiindu-mi cugetul plin de pacate", pentru ca destule sunt, adica, aceste cinci zile, spre curatire: daca ne vom pocai cu adevarat si de vom priveghea si vom posti, multe pacate ni se vor sterge. Sa nu ne uitam, dar, la vremea cea scurta, ci la iubirea de oameni a Stapanului sa gandim. De vreme ce, din Ninive, numai in trei zile s-au intors la pocainta si zdrobirea si smerenia sufletului lor au putut sa potoleasca mania aceea. Si pacatoasa, intr-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate pacatele, cele din lunga vreme, si le-a spalat. Inca si iudeilor, care-L cleveteau, pentru ca a primit-o pe ea, si acelora le-a astupat gura, iar pe dansa de toate relele a schimbat-o si, dandu-i ei indrazneala, a eliberat-o. Dar pentru ce a facut El aceasta? Pentru ca ea, cu minte dreapta si cu fierbinte credinta, din suflet umilit, s-a atins de sfintele si preacuratele Lui picioare, parul deslegandu-si, izvorul de lacrimi din ochi slobozind si mirul tot turnandu-l; adica cu aceea ce insela pe oameni, cu aceea si-a intocmit si doctoria pocaintei. Cu ochii, cu care i-a vanat pe desfranati, cu aceia, acum, a lacrimat. Impletiturile parului, cu care pe multi ii prindea in pacate, cu acelea, acum, a sters picioarele lui Hristos. Deci, si tu sa faci asemenea, adica, prin acelea, prin care ai maniat pe Dumnezeu, iarasi, prin acelea sa-L si rogi pe El acum. De l-ai maniat prin jefuirea averilor, prin acelea te si impaca acum cu Dansul: cele rapite sa le imparti de la cei napastuiti, inca si ceva pe deasupra sa mai dai. Sa zici ca si Zaheu: "Intorc impatrit acelora pe care i-am napastuit." Iar de ai gresit cu limba, cu aceea acum curate rugaciuni sa inalti si pe cei ce te blestema si te graiesc de rau, tu sa-i binecuvantezi.

Deci, daca in acest fel te vei schimba in lacrimi si in obicei, apoi, nu lunga vreme iti trebuie de pocainta, nici multi ani, ci numai intr-o zi vei castiga eliberare. Drept aceea, rogu-va pe voi, sa va departati de inselaciune si sa primiti fapta buna. Incetati cu rautatile si va fagaduiti sa nu le mai faceti; si destul va este voua acestea spre raspuns. Eu marturisesc sa va incredintez nimic alta nu cauta, fara numai ca sa arate ca celor ce inceteaza cu pacatele, si fug de rautatile cele mai dinainte si cu adevarat se pocaiesc, milostiv le este Dumnezeu si-i primeste pe ei ca un iubitor de oameni. Ca omul, intru sine despartirea de rautati si, mai mult, sa nu le mai faca pe acelea. Pentru ca iubitor de oameni este Dumnezeu, iarta pe cele dintai si nu pomeneste rautatile, daca ne pocaim cu adevarat. Ca, precum femeia ce se chiverniseste, doreste sa nasca, asa si Dumnezeu doreste sa-si verse mila Sa asupra noastra.

Pentru aceea, sa lepadam toata nedreptatea si, asa, sa incepem a praznui Nasterea lui Hristos. Sa lepadam clevetirea si osandirea. Sa calcam tinerea de manie si invidia si toate grijile lumesti. Si, asa, intru aceste cinci zile pocaindu-ne, curati de toata rautatea sa ne apropiem de Cel curat si fara de rautate, Dumnezeu, fiecare zicand: "Sufletul meu vreau sa-l mantuiesc, ajuta-mi mie, Doamne, ca sa ma mantuiesc." Ca ce folos va lua omul macar de ar dobandi si toata lumea si sufletul sau si l-ar pierde ?

Insa, aceasta nu spre osandire si judecata o graiesc voua, ci cautand mantuirea voastra, ca adica sa va izbaviti de vesnicele chinuri, intru Hristos Iisus, Domnul nostru, a Caruia este slava acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

Sursa : proloagele din 20 decembrie.

Vietile Sfintilor – Audio : Sursa : audio vezi aici.

Tot în această zi, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 şi s-a săvârşit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.