Cugetari : ‘’ De azi inainte, din acest ceas, din aceasta clipa, sa-L iubim pe Dumnezeu mai presus de toate si sa implinim sfanta Sa voie ". Sfantul Gherman din Alaska.

În aceasta zi a saisprezecea, facem pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

In zilele in care Mantuitorul nostru Hristos S-a aratat pe pamant si propovaduia Imparatia lui Dumnezeu, savarsind multe minuni, era carmuitor in cetatea Edesei, din Siria, un oarecare Avgar. Acesta patimea de o boala cumplita, ca avea lepra neagra, care-i cumprinsese tot trupul si statea toata vremea in casa, chinuit de suferinte, si nu voia sa-l vada nimeni dintre supusii sai, fiind atat de urati de boala incat, vazandu-se, se scarbea singur de chipul sau. Deci, auzind el de Domnul Hristos si de minunatele tamaduiri ce facea numai prin cuvant, a fost cuprins de dorinta de a-L vedea cu ochii lui, incredintat fiind ca va primi si el tamaduire de suferintele sale. Dar, neputand sa mearga el insusi in Iudeea, a trimis o scrisoare, cu rugamintea catre Hristos, ca sa vina Domnul la dansul, in cetatea Edesei. Scrisoarea aceluia este scrisa astfel:

" Avgar, domnul Edesei, lui Hristos, Mantuitorul cel bun, Care S-a aratat, in partile Ierusalimului, in Trup, sa se bucure.

Eu am auzit de Tine si de slavitele Tale fapte minunate ca tamaduiesti fara doctorii, bolile; orbilor le dai vedere, schiopilor umblare, pe cei leprosi ii curatesti, gonesti din oameni duhurile cele necurate, pe cei paralizati, care de multi ani zac in pat, ii tamaduiesti prin cuvant si pe cei morti ii inviezi, deci, unele ca acestea auzind eu, din doua, una gandesc ca esti, ori Dumnezeu, pogorat din Cer, ori Fiul lui Dumnezeu, ca faci niste lucruri ca acestea, de mirare. Pentru aceasta, scriu catre Tine smerita mea carte, cu rugamintea ca sa Te ostenesti a veni la mine, sa-mi vindeci boala mea cea netamaduita, de care patimesc de multi ani. Aud, inca, si acestea, ca evreii Te urasc pe Tine si ca vor sa-Ti faca rau. Deci, eu am o cetate, care, desi nu este foarte mare, insa este preafrumoasa si indestulata cu toate bunatatile. Vino, deci, la mine si locuieste in cetatea mea, care ne va fi indestulata cu toate cele de trebuinta".

Temandu-se insa ca Hristos nu va veni, Avgar a socotit de cuviinta sa trimita, odata cu scrisoarea, si pe un zugrav vestit, ce se numea Anania, ca acesta sa-i inchipuiasca fata Mantuitorului pe panza, ca, macar in felul acesta, sa poata vedea pe cel ce stapaneste toate tainele firii. Mergand, deci, la Ierusalim si afland pe Hristos, Anania privea cu multa luare aminte fata Lui, straduindu-se sa zugraveasca, cu mestesugul lui, chipul Domnului, si nu izbutea. Dar Domnul, Cel a toate vazator, cunoscand gandul lui Anania, a trimis pe Apostolul Toma sa cheme la sine pe acel barbat, care sta pe o piatra, in mijlocul multimii, si incerca sa-i zugraveasca fata. Iar Domnul, citind scrisoarea, a scris raspuns lui Avgar, astfel :

" Fericit esti Avgar, cel ce nu M-ai vazut si ai crezut in Mine, ca scris este despre Mine: Cei ce Ma vad pe Mine, nu vor crede, iar cei ce nu Ma vad, vor crede si vor mosteni viata cea de veci. Imi scrii Mie, sa vin la tine, dar se cade Mie sa savarsesc cele pentru care sunt trimis, iar, dupa savarsirea lor, sa Ma intorc la Tatal, Care M-a trimis pe Mine. Dupa Inaltarea Mea, insa, voi trimite la tine pe unul din Apostolii Mei. Acela te va tamandui de bolile ce te-au cuprins si viata vesnica iti va darui tie si celor ce sunt cu tine".

Deci, savarsind Domnul scrisoarea Sa, a pecetluit-o cu a Sa pecete, pe care scria cu litere evreiesti : " A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune ". Si a implinit Domnul si cealalta dorire a lui Avgar si a zugravului Anania. Ca Domnul, cerand putina apa si spalandu-Se pe fata, I s-a dat o naframa, ca sa se stearga, si, stergandu-Se, chipul Domnului s-a intiparit pe panza, atat de limpede, cum n-ar fi putut nici o mana omeneasca sa-L zugraveasca. Si Domnul, chemand pe Anania, i-a dat, o data cu scrisoarea si aceasta panza, sa o duca stapanului sau, cu rasplatire pentru credinta sa. Iar Avgar, primind mahrama ca pe o icoana a Mantuitorului nefacuta de mana, si inchinandu-se ei, indata a simtit cum il parasesc durerile si cum i se curateste trupul de lepra, ca n-a mai ramas din ea decat o mica pata.

Deci, dupa ce Domnul a inviat si s-a inaltat la Cer, Sfantul Apostol Tadeu a venit in Edesa, propovaduind credinta cea noua. Si l-a chemat, indata, la sine Avgar si, primind, de la Sfantul Apostol, botezul, s-a tamaduit deplin. A daramat, apoi, si idolul cel paganesc, de la poarta cetatii, si, zidind o firida rotunda deasupra intrarii, a asezat acolo icoana cea nefacuta de mana a lui Hristos, pentru ca toti cei ce vor intra si vor iesi pe poarta, sa dea cinstire lui Dumnezeu cel adevarat. Si a stat acolo sfanta mahrama tot timpul cat a domnit Avgar si fiul sau. Dar a venit, la carma treburilor, un nepot al lui Avgar, care s-a lepadat de credinta cea dreapta si acesta vroia sa aseze un idol, in locul dumnezeiescului chip. Drept aceea, episcopul locului a pus noaptea, de s-a zidit firida in care se afla sfanta mahrama, iar necredinciosul nepot, nemaivazand-o, si-a parasit gandul sau.

Au trecut, dupa aceea, multi ani si Edesa a cazut sub turci, iar icoana a ramas tot acolo. Si a fost lasata in acel loc pana la anul 944, cand a fost adusa la Constantinopol, de imparat, platita cu slobozirea unor turci vestiti, care erau in robie la greci. Deci, s-a adus cu slava chipul cel nefacut de mana au lui Hristos in imparateasca cetate si, asezandu-se praznuirea aducerii chipului cel nefacut de mana la 16 august, sfanta mahrama a fost pusa in biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, numita a Farului, spre apararea cetatii si spre slava lui Hristos Dumnezeu, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

sursa : proloagele din 16 august.

Tot în aceasta zi, cuvant al Cuviosului Parintelui nostru Ioan Damaschin, despre inchinarea la Sintele icoane.

De vreme ce unii ne urasc pe noi, pentru ca ne inchinam si cinstim chipul Mantuitorului nostru si al imparatesti Maicii lui Dumnezeu, si, inca si ale altor Sfinti, robi ai lui Hristos, sa auda acestia ca la inceput, Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea Sa. Caci, pentru ce ne cinstim unii pe altii, numai pentru ca suntem ziditi dupa chipul lui Dumnezeu ? Ca, precum graieste de Dumnezeu purtatorul si cel dintre Sfinti marele Vasilie : " Cinstirea chipului de pe icoana merge la chipul Sfantului din cer, dupa a carui asemanare s-a intocmit icoana ". Aceasta a fost si pricina ca oamenii, din timpul lui Moise se inchinau cortului celui sfant, care avea inchipuite pe el zugraveli ceresti si, mai ales, asemanari din toata faptura, inconjurandu-l Pentru ca a zis Dumnezeul lui Moise : " Vezi, sa faci toate dupa chipul cel aratat tie, in munte ". Iar heruvimii, cei ce umbreau altarul, oare, n-a fost zidit cu mestesug de maini omenesti? Deci, Sfanta Scriptura osandeste pe cei ce se inchina la chipuri cioplite si care jertfesc dracilor. Pentru ca si paganii si iudeii jertfeau; dar paganii aduceau jertfe dracilor, iudeii, lui Dumnezeu. Drept aceea, jertfele cele paganesti erau lepadate si blestemate, iar jertfa iudeilor era binecuvantata si primita de Dumnezeu. Astfel, a adus si Noe jertfa si a placut lui Dumnezeu, cu miros de buna mireasma, pentru ca era adusa Lui, din inima curata si de buna voie. Iar ciopliturile paganesti, de vreme ce erau idoli dracesti, sunt oprite si blestemate, ca fiind spurcate si lui Dumnezeu urate. Pe langa aceasta, cine poate sa zugraveasca fata lui Dumnezeu, Celui nevazut, fara de trup, necuprins, nici inchipuit ? Este, deci, cea mai de pe urma si fara de Dumnezeu nebunie, sa inchipuiasca cineva Dumnezeirea, precum se afla Ea insasi. Pentru aceasta in Testamentul Vechi, nu se invata cinstirea icoanelor. Iar, dupa aceea, cand milostivul Dumnezeu a oranduit, cu indurarile Sale, a noastra mantuire, s-a facut om cu adevarat si nu S-a aratat numai cu inchipuire omeneasca, precum S-a aratat lui Avraam, oarecand, si Proorocilor, ci, dupa fiinta si cu adevarat, om s-a facut, instrainandu-Se, pe pamant, a petrecut cu oamenii, a facut minuni, a patimit, pe cruce S-a rastignit si ingropat fiind, a treia zi a inviat si la ceruri S-a inaltat. Atunci, toate acestea s-au facut cu adevarat si au fost vazute de oameni. Dar, noi, nefiind intr-acele vremi si acestea nevazandu-le, ele au fost scrise, spre invatatura noastra si aducerea aminte, ca, pe cele ce nu le-am vazut, auzindu-le si crezand, sa castigam dumnezeiasca fericire. Dar, de vreme ce nu tuturor s-a dat stiinta Scripturilor, nici silinta la citirea cartilor, Sfintii Parinti, cu un glas, au judecat, ca pentru o mai grabnica aducerea minte, acestea sa fie inchipuite pe icoane, ca niste semne preaslavite si de biruinta purtatoare. Pentru ca, adeseori, dintr-a noastra nepurtare de grija, mintea uita patimirea Domnului, dar, privind spre inchipuirea rastignirii lui Hristos, indata ne aducem aminte de mantuitoarele Lui patimi, si, cazand, ne inchinam nu zugravelii, ci Aceluia, ca Carui inchipuire este. Ca nu materia din care este facuta cartea Evangheliei o cinstim, ci Cuvantul lui Dumnezeu, scris intr-insa. De asemenea, nici lemnul din care este facuta crucea, ci rastignirii lui Hristos, celei amintite prin cruce, ne inchinam, caci astfel, ce ar fi insemnat crucea, de n-ar fi inchipuit prin ea rastignirea lui Hristos? Acelasi lucru se cuvine a-l sti si despre icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca cinstea aceea, pe care o aducem Maicii lui Dumnezeu, merge spre Cel ce S-a intrupat dintr-insa. Asemenea, si vitejestile nevointe, cele inchipuite pe icoane, ale Sfintilor placuti lui Dumnezeu, ne desteapta pe noi la barbatie duhovniceasca, la ravna si la urmarea faptelor celor bune, spre slava lui Dumnezeu. Ca, precum am zis, cinstirea, in icoanele lor, a celor alesi, este marturia osardiei noastre inaintea Domnului tuturor. Si cinstirea aceasta merge, cu adevarat, la chipul cel dintai. Este drept, ca aceasta predanie a icoanelor nu este pusa in Sfanta Scriptura, precum nici inchinarea spre rasarit, cinstirea Crucii si multe altele asemenea. Se afla scris, insa, in istorie ca Avgar, domnul Edesei, a trimis pe zugravul sau, ca sa zugraveasca pentru sine chipul Domnului. Dar acela, din pricina luminarii minunate ce iesea din fata lui Hristos, n-a putut sa implineasca ceea ce i se poruncise. Atunci, Insusi Domnul a intiparit pe mahrama, chipul Lui cel dumnezeiesc si de viata facator, inchipuind in acest fel asemanarea Sa, si a trimis-o lui Avgar, implinindu-i dorinta.

Iar ca Sfintii Apostoli ne-au dat noua multe randuieli in afara de Scriptura, aceasta, Pavel, Apostolul neamurilor, o marturiseste astfel : " Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat, fie prin cuvant, fie prin epistola noastra " [1]. Si iarasi : " Fratilor, va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile, precum vi le-am dat[2].

sursa : proloagele din 16 august.

Tot în aceasta zi, patimirea Sfantului Mucenic Diomid, doctoral.

+ 304.

Sfantul Diomid era de neam din Tarsul Ciliciei, cu mestesugul, doctor, iar cu credinta, crestini tamaduia nu numai trupurile, ci si sufletele omenesti. Ca invata pe pagani sa creada in Hristos si-i aducea pe ei la Sfantul Botez. Iar in vremea imparatului Diocletian, lasand Tarsul, a mers in Niceea, cetate din Bitinia, si, acolo, dupa obiceiul sau, facand leacuri, tamaduia toate bolile, nu atat cu cele materiale, cat, mai ales, prin chemarea numelui lui Iisus Hristos, cel Atotputernic si datator de tamaduiri, si cu insemnarea cinstitei Cruci. Si, asa, ii castiga pe cei necredinciosi. Si multi se intorceau, prin leacurile si invatatura lui, de la inselaciunea idoleasca, spre Hristos. De acest lucru instiintandu-se Diocletian imparatul, care se afla atunci, in partile acelea ale Rasaritului, a trimis sa-l prinda pe el. Si, cand au ajuns la dansul, ostasii trimisi l-au aflat pe el tocmai adormit in Domnul. Deci, i-au taiat capul mortului, ca sa-l duca la imparat. Iar, dupa taierea capului, indata, ostasii aceia si-au pierdut lumina ochilor si au ramas orbi. Si, indrumati fiind de altii, au mers la imparat, ducand capul taiat al lui Diomid. Deci, imparatul, vazand capul si pe ostasi orbi, le-a poruncit lor ca, iarasi, sa duca inapoi capul, la locul sau. Si cand ostasii au facut aceasta, indata au vazut. Si au crezut in Hristos, adevaratul Dumnezeu. Caruia se cuvine slava, in veci ! Amin.

sursa : proloagele din 16 august.

Tot în aceasta zi, cuvant din proorocestile invataturi, catre episcopi si catre toata ceata sfintita, ca sa invete pe oameni dreapta credinta fara teama.

Asa zice Domnul : " Fiul omului sa mergi si sa spui fiilor lui Israel si sa greiesti cuvintele Mele catre dansii. Sa nu te temi de dansii, nici sa nu te inspaimantezi de fata lor, fiindca neam indaratnic sunt. Pentru ca straja te-am pus pe tine peste casa lui Israel. Ca, auzind tu cuvantul din gura Mea, sa-i ingrozesti pe ei, in numele Meu. Cand zic Eu celui fara de lege: Cu moarte vei muri, si nu-i vei spune lui, nici nu vei zice celui fara de lege sa paraseasca si sa se intoarca din calea lui cea rea, ca sa fie viu, iar cel fara de lege va muri in faradelegile lui, apoi, sangele lui, din mainile tale, il voi cere. Iar, de-i vei spune tu celui fara de lege si nu se va intoarce de la faradelegile sale, si din calea sa cea rea, si cel pacatos va muri intru faradelegile sale, atunci tu iti vei izbavi sufletul tau. Si, daca vreun drept se va abate din calea cea dreapta a sa si va face pacate, si osanda este pusa inaintea sa, si el va muri, fiind de tine lasat sa moara in faradelegile sale, ca si cum faptele lui bune nu s-ar pomeni, atunci, sungele lui, din mainile tale, il voi cere. Iar, de vei spune tu dreptului aceluia sa nu greseasca, si te va asculta, dreptul acela va trai in veac, iar tu iti vei izbavi sufletul tau ".

Sa mai zicem, iarasi, si din Faptele Sfintilor Apostoli, precum a zis Pavel : " Voi stiti cum m-am purtat cu voi, in toata vremea, din ziua cea dintai, cand am venit in Asia, slujind Domnului, cu toata smerenia si cu multe lacrimi si incercari, care mi s-au intamplat, prin uneltirile iudeilor. Si cum nu v-am ascuns nimic din cele folositoare, ca sa nu vi le vestesc si sa nu invat, fie inaintea poporului, fie prin case, marturisind si iudeilor si elinilor intoarcerea la Dumnezeu prin pocainta si credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Iar, acum, iata, ca fiind eu manat de Duhul, merg la Ierusalim, nestiind cele ce mi se vor intampla acolo. Pentru aceea, va marturisesc, in ziua de astazi, ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc toata voia lui Dumnezeu. Drept aceea, luati aminte de voi insiva si de toata turma ... Ca eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea, vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma "[3]. Acelasi Pavel, in Epistola sa catre Timotei, a zis : " De pofteste cineva episcopie, bun lucru doreste. Se cuvine, dar, ca episcopul sa fie fara de prihana, barbat al unei singure femei, veghetor, intelept, cuviincios, iubitor de straini, destoinic sa invete pe altii, nebetiv, nedeprins sa bata, neagonisitor de castig urat, ci bland, pasnic, neiubitor de arginti, bine chivernisind casa lui, avand copii ascultatori, cu toata bunacuviinta; ca daca nu stie cineva sa-si randuiasca propria lui casa, cum va putea purta grija de Biserica lui Dumnezeu "[4]. Si, iarasi, acelasi Apostol zice : " Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si invatatura. Caci, va veni o vreme, cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa si - dornici sa-si desfateze auzul - isi vor ingramadi invatatori dupa poftele lor si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme. "[5].

Drept aceea, fratilor, acestea auzindu-le, sa ne ingrijim de mantuirea noastra si a oamenilor, pe de o parte, cu rugaminte, iar, pe de alta , cu certarea, invatand poporul lui Dumnezeu sa pazeasca viata curata si sa-L faca lor, pe Dumnezeu, milostiv. Si, asa, ne vom mantui si pe noi, si pe dansii. Ca a Lui este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.

sursa : proloagele din 16 august.

[1] II Tes. 2, 15.

[2] I Cor. 11,2.

[3] Fapte 20, 18-22,26-29.

[4] I Tim. 3, 1-5.

[5] II Tim. 4, 2-4.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din Cefalonia, care cu pace s-a savârsit.

+15.08. 1579.

Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in Peloponez si a devenit de tânar calugar in insula Zacinto. Mai târziu a devenit shimnic la Sfintul Munte si a ucenicit pe lânga ascetii Muntelui Athos. Fiind binecuvintat de mai marii sai, calugarul s-a dus la Ierusalim pentru a venera Mormintul Purtator de Viata al Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai multe locuri sfinte in Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria si Egipt, s-a intors la Ierusalim unde a devenit aprinzator al candelelor de la Mormântul Domnului.

Calugarul a fost hirotonit diacon si apoi preot de catre Patriarhul Ierusalimului, Gherman (1534-1579). Sfintul Gherasim si-a mentinut disciplina de ascet. Pentru singuratate s-a retras in Iordania, unde a petrecut patruzeci de zile fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie, Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mâncând doar vegetale.

Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si intacte, inzestrate cu putere de vindecare.

Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august, Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Sursa : vezi aici.

Tot în aceasta zi, facem pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul + 1714.

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte”.

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Mormântul şi moaştele Sfinţilor Brâncoveni.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

Sursa : vezi aici.

Acatistul Sfintilor Imparati Brancoveni - Sfinti Martiri !

Constantin Voda cu cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, impreuna cu ei si sfetnicul Ianache.

16 august.

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacul 1 :

Veniti, binecinstitorilor crestini, sa aducem cuvioase laude si cantare duhovniceasca dreptcredinciosului voievod Constantin, caci pentru Imparatia cerurilor si pentru neam acesta moarte muceniceasca a primit, dimpreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu, Matei, si cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adancul inimilor, cu veselitoare glasuri sa le strigam: Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta mult v-ati nevoit!

Icosul 1 :

Intregind lantul de aur al noilor martiri, cu neasemanare mai curat decat cel de Ofir, in cetatea marelui Constantin cu indrazneala pe Hristos Dumnezeu l-ati marturisit si lepadarile pentru bunatatile vremelnice ale acestui veac trufas si nestatornic, desavarsit le-ati zdrobit. Drept aceea, minunandu-ne de marimea voastra de suflet, va aducem cu umilinta graiuri ca acestea:

Bucurati-va, ca avutia cea stricacioasa ati defaimat.
Bucurati-va, ca bogatia cea gandita ati aflat.
Bucurati-va, ca de frumusetea materialnica nu v-ati biruit.
Bucurati-va, ca pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-ati socotit.
Bucurati-va, preainteleptilor, voi partea cea buna ati ales.
Bucurati-va, ca roadele blagocestiei cu bucurie ati cules.
Bucurati-va, ca vitejeasca rabdare impreuna pana in sfirsit ati aratat.
Bucurati-va, ca biruinta deplina asupra lumii, a trupului, si a diavolului ati cistigat.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 2-lea.

Luminati fiind dintru inaltime, ati primit a patimi si a muri pentru Ziditorul tuturor, ca de El sa fiti si proslaviti; iar mai dorita decat toata lumea vazuta v-a fost cununa muceniceasca, pentru care ati mers la jertfa avand pe buze cantarea ingereasca: Aliluia!

Icosul al 2-lea.

Din frageda pruncie ai inteles, voievodule Constantin, ca "frica Domnului este inceputul intelepciunii" si te-ai adapat din izvorul cel nesecat al dumnezeiestilor Scripturi. Apoi la vreme cuviincioasa invrednicindu-te tainei Sfintei cununii, cu unsprezece odrasle domnesti Dumnezeu te-a blagoslovit, pe care deasemenea in frica si in certarea Lui crescandu-i, patru au ajuns mucenici mariti. De aceea de la noi acum auziti:

Bucurati-va, ca dumnezeiasca pronie din nefiinta in aceasta lume v-a adus.
Bucurati-va, ca inceputul cel bun, al fricii de Dumnezeu, cu totii l-ati pus.
Bucurati-va, caci dulceata cea negraita a Sfintelor Scripturi ati aflat.
Bucurati-va, caci cu osardie, ziua si noaptea, din izvoarele lor v-ati adapat.
Bucurati-va, caci cunostiintei fapta cea buna ati adus.
Bucurati-va, caci ravna voastra nu v-a dat clipa de repaos.
Bucurati-va, caci zilele cele rele ale acestei vieti bine le-ati chivernisit.
Bucurati-va, caci calatoria ati savirsit si la limanul ceresc ati sosit.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 3-lea.

Nu ai voit domnie si stapanire pamanteasca, fericite Constantine, stiindu-te domn in casa si pe mosia ta, ci mai vartos ai dorit sa domnesti, prin sfinte nevointe si sfinte virtuti, peste patimi. Iubit-ai puterea cereasca a harului Sfantului Duh mai vartos decat pe cea lumeasca, si acum Domnului strigi impreuna cu pruncii tai si cu sfetnicul Ianache: Aliluia!

Icosul al 3-lea.

Silit ai fost de sfatul cel mare al Tarii Romanesti sa primesti a fi domnitor, caci in vremuri mult tulburate prin inconjurari de osti si de vrajmasi, blandetea si intelepciunea ta au adus buna ocarmuire. Fericiti suntem noi ca ti-ai taiat voia ta si ai primit greul sceptru domnesc, caci spunand si tu intru sine-ti: "eu si neamul meu vom sluji lui Dumnezeu", ne indemnati pe toti cu dorire a va striga:

Bucura-te, noule Moise al Tarii Valahiei si a ei propasire.
Bucura-te, ca impreuna cu tainicul Ianache ii urzesti buna sporire.
Bucura-te, feciorule Constantin, al lui Hristos viteaz ostean.
Bucura-te, bine urmandu-l, tu, minunatule Stefan.
Bucura-te, Radule, cel vrednic de laude multe.
Bucura-te, micule Matei, dar desavarsitule la minte.
Bucurati-va, podoabe nepretuite ale Tarii Romanesti.
Bucurati-va, margaritare si binecuvantari ale orasului Bucuresti.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 4-lea.

Lacasuri ale Sfantului Duh ati ajuns prin mucenicie, caci si voi mult ati ajutat poporul lui Dumnezeu sa se zideasca in duh, ridicand manastiri, biserici, si tiparind carti cu aleasa hrana duhovniceasca. Cum dar nu vom canta Stapinului tuturor, Celui Ce a binevoit a lucra prin voi, cantarea: Aliluia!

Icosul al 4-lea.

Intunericul necredintei si al nestiintei ai izgonit, si lumina cunostiintei dumnezeiesti a stralucit peste tara, caci, ca si Solomon, ai iubit, marite Constantine, podoaba casei lui Dumnezeu. Din tiparnite au iesit sfinte carti, comori de vindecari, bucuria crestinilor evlaviosi, pentru care va bucuram pe voi zicand:

Bucurati-va, iubitorilor de sfinte lacasuri si altare.
Bucurati-va, ctitori de manastiri si daruitori de odoare.
Bucurati-va, caci tipariturile voastre din popor intunericul risipesc.
Bucurati-va, cartile Sfantului Ierarh Antim in tara lumina sporesc.
Bucurati-va, caci voi tiparirea primei Biblii in romana ati continuat.
Bucurati-va, caci apoi Psaltirea, carti de slujba si zidire sufleteasca ne-ati dat.
Bucurati-va, caci cartile voastre si pana astazi se doresc.
Bucurati-va, Treimea Sfanta in ctitoriile voastre toti o blagoslovesc.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 5-lea.

Faclii luminatoare pentru Tarile Romane si pentru toata Ortodoxia s-au aratat tiparnitele infiintate sau restaurate de voi la Snagov si Bucuresti, Ramnicu Valcea si Targoviste, Buzau, Tiflis, si Alep, facand pe crestinii romani si greci, iviri si arabi, sa cante cu totii intr-un glas: Aliluia!

Icosul al 5-lea.

Slava nepieritoare ti-ai dobandit, evlaviosule domn Constantin, si dupa dreptate ai fost socotit in vremea ta aparatorul intregii crestinatati ortodoxe, caci cine a nazuit catre tine si l-ai trecut cu vederea sau catre cine nu s-a revarsat milostivirea ta mai presus de nadejde? Iata pentru ce limbi, semintii, si popoare iti canta tie, Sfantului Ierarh Antim Ivireanul, si impreuna patimitorilor tai, unele ca acestea:

Bucurati-va, vajnici aparatori a toata Ortodoxia.
Bucurati-va, caci ne sunteti taria, slava, si bucuria.
Bucurati-va, stalpi de foc ceresc, voi cerul si pamantul uniti.
Bucurati-va, ca pentru tara voastra si intreaga lume mijlociti.
Bucurati-va, ca romani si greci cu graiuri alese va heretisesc.
Bucurati-va, ca iviri si arabi din inimi recunoscatoare va multumesc.
Bucurati-va, ca lucrarea voastra mana cereasca pentru multe tari a insemnat.
Bucurati-va, ca roade ceresti ati cules dupa ce cu lacrimi ati semanat.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 6-lea.

Dar cum oare vom putea lauda noi, nevrednicii, ravna voastra pentru Sfintele lui Dumnezeu lacasuri? Caci unde nu ati zidit sau reinnoit biserici, manastiri, paraclise, schituri, bolnite, trapeze? Pentru toate acestea, din toate partile miluite de voi, orase si sate Romanesti, manastiri din Sfantul Munte al Athonului, ca si din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania, din ostroavele marii grecesti si de peste tot Rasaritul Ortodox, pana la muntele Sinai si Ierusalim rasuna cantarea: Aliluia!

Icosul al 6-lea.

Precum Binecredinciosul voievod Stefan cel Sfant in Moldova, si voi multe si alese lacasuri de inchinaciune ati ridicat, preafericitilor, iar daniile voastre pretutindeni au ajuns. Bine ati inmultit talantii vostri, turnul faptelor voastre cele bune desavarsit l-ati inaltat, pentru care auziti:

Bucurati-va, ca Marelui Mucenic Gheorghe, lacas luminat in Bucuresti i-ati cladit.
Bucurati-va, ca si Mitropoliei muntene frumoasa clopotnita i-ati zidit.
Bucurati-va, striga voua manastirile de la Sambata de Sus, Ramnicu Sarat, si Viforita.
Bucurati-va si va veseliti, va spun cele de la Brancoveni, Bistrita-Valcea, si Arnota.
Bucurati-va, tainic soptesc cele de la Gura Motrului, Strehaia, si Sadova.
Bucurati-va, auziti dinspre Govora, Dintr-un lemn, Mamul, si Tismana.
Bucurati-va, va spun bisericile voastre din Fagaras, Scheilor din Brasov, si Ocna Sibiului.
Bucurati-va, vi se canta in cea a Sfantului Mucenic Dumitru din Targoviste, de la Mogosoaia, si Potlogi.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 7-lea.

Craiasa ctitoriilor tale, sfanta manastire Hurezi-Valcea, menita sa fie lacas de ingropare pentru tine si tot neamul tau, minunatule voievod Constantin, da masura darniciei si ravnei de care ai fost si tu mistuit pentru infrumusetarea casei lui Dumnezeu, Sfanta Biserica, pentru care niciodata n-ai socotit a fi ceva prea scump. Neasemuita ei frumusete si armonie ne indeamna a canta cu glas de praznuire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea.

Piatra cea mare a mormantului ce ti-ai gatit in biserica cea mare de aici si azi suspina dupa moastele voastre sfinte, caci manastirea din Halki si biserica Sfintului Gheorghe din Bucuresti au primit aceasta comoara de nepretuit. Dar duhul, rugaciunea, si urmele pasilor vostri sint pretutindeni la Hurezi si in schiturile ce ati ridicat inchipuindu-le in semnul crucii dimprejur, drept care cu smerenie va laudam, graind:

Bucurati-va, ai marilor imparati bizantini adevarati urmatori.
Bucurati-va, ctitoria voastra nu are pereche, e ca luceafarul intre luminatori.
Bucurati-va, ca sapte ani la dansa, cu osteneala si fara preget s-a trudit.
Bucurati-va, caci mesterul Manea, iscusit urzitor, bijuterie in piatra v-a izvodit.
Bucurati-va, v-a strigat dintru inaltime schitul ocrotit de Botezatorul Ioan.
Bucurati-va, va sopteste Arhidiaconul intai mucenic, din schitul inchinat lui de coconul Stefan.
Bucurati-va, auziti si de la schitul patronat de Apostolii Sfinti.
Bucurati-va, fericiti sunteti voi, feciori domnesti si ai vostri parinti.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 8-lea.

Nu a rabdat mai mult vrajmasul neamului omenesc, tatal minciunii si ucigasul de oameni, multa voastra lucrare savarsita spre slava lui Dumnezeu Cel inchinat in Treime si spre folosul intregii crestinatati dreptslavitoare, ci impotriviri a pus in calea voastra cea luminoasa. Dar voi, prin rugaciuni staruitoare, postiri, milostenii, si vegheri, va gateati pentru ziua incununarii, si sa primiti intai paharul patimirii, Domnului cantand: Aliluia!

Icosul al 8-lea.

Multi vrajmasi vazuti si nevazuti a starnit satana asupra voastra, ploaie de pare, minciuni, si viclenii involburand mintile hainului sultan Ahmet si salbaticului sau vizir Gin Ali pasa. Voi insa, imbracandu-va in platosa dreptatii si intr-armandu-va cu armele luminii, prin smerita pocainta va intareati, pentru care auziti de la noi asa:

Bucurati-va, ca iadul cu slugile lui asupra voastra se porneste.
Bucurati-va, ca oastea cereasca spre ajutorul vostru grabeste.
Bucurati-va, iconomi buni ai Domnului, ce fapte bune pururea ravneati.
Bucurati-va, caci pentru aceasta veti fi si marturisitori neinfricati.
Bucurati-va, ca inaintea crudului sultan fiind adusi, l-ati infruntat.
Bucurati-va, ca pe bautorul de sange vizir in nedumerire l-ati aruncat.
Bucurati-va, ca puterea cea nebiruita a Sfintei Cruci este cu voi.
Bucurati-va, viteji netematori de ai semilunii puhoi.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 9-lea.

Ritorii cei mult graitori nu pot sa spuna cum voi, de neam domnesc fiind si crescuti in desfatari, ati putut merge cu neclintita hotarare si pe calea cea stramta cu inimi pline de barbatie. Acestea sunt minunile credintei noastre savarsite in fiii luminii, ascultarii, si jertfei! Lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai pentru aceasta impreuna sa-I cantam: Aliluia!

Icosul al 9-lea.

In Sfinta si Marea Vineri a Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, a ingaduit Iubitorul de oameni, cu judecatile Sale infricosate si neajunse mintilor noastre intunecate, sa se abata mania urgiei paganesti asupra casei voastre celei blagoslovite. Plangeau cu amar si jale neostoita toti locuitorii Bucurestiului, ba chiar si pietrele din drumul vostru, vazandu-va urcati in care si dusi spre Tarigrad, sub paza aspra, spre infricosata cercetare. Pentru aceasta nici noi nu vom tacea, ci vom grai catre voi:

Bucurati-va, ca pe Domnul domnitorilor in patimire Il urmati.
Bucurati-va, ca de Imparatul imparatilor ati hotarit sa nu va lepadati.
Bucurati-va, cu totii, domn, feciori, si gineri, ca spre marturisirea lui Hristos ati pornit.
Bucurati-va, ca dintre voi, sase cununa si slava muceniceasca au dobindit.
Bucurati-va si pentru mult indurerata doamna Maria, care pe voi va insoteste.
Bucurati-va, ca marita doamna, pe Hecuba din vechime in slava cu neasemanare o covarseste.
Bucurati-va, caci calatoria voastra, cu a Sfantului Sfintitului Mucenic Ignatie s-a asemanat.
Bucurati-va, ca vesnica rasplatire cereasca, precum acela, de la Domnul slavei ati luat.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 10-lea.

Ajunsi in cetatea Sfantului Imparat Constantin, ati fost aruncati in infricosata temnita Sapte Turnuri. In bezna si frigul ce indurati inlantuiti, Duhul Cel Preasfant se ruga intru voi cu suspine negraite, harul Lui va lumina, va incalzea si va intarea, invatandu-va sa multumiti fierbinte lui Dumnezeu pentru toate si sa-I cantati: Aliluia!

Icosul al 10-lea.

Cine va putea spune multimea caznelor si a chinurilor la care ati fost supusi vreme de aproape patru luni, prin care ati covarsit chiar si pe multi dintre mucenicii cei din vechime. Ingerilor si oamenilor v-ati facut priveliste infricosata si de mirare, lamurindu-va ca aurul cel curatit de sapte ori in foc; iar noi, laudand pe Cel Ce v-a slavit in viata si dupa moarte, va fericim zicand:

Bucurati-va, ca in temnita intunecata si umeda ati fost inchisi.
Bucurati-va, ca in lanturi si catuse v-au dat ai vostri parasi.
Bucurati-va, ca ati sangerat cumplit, strujiti ca mucenicii de odinioara.
Bucurati-va, caci cu cleste rosit in foc v-au ars pe piept si la subtioara.
Bucurati-va, ca tari ca diamantul ati ramas voi in ortodoxie.
Bucurati-va, ca ati crezut cu neclintire in viata veacului ce va sa fie.
Bucurati-va, ca Mantuitorul Hristos si Preacurata Sa Maica din inaltime va priveau.
Bucurati-va, ca toti sfintii si toate puterile ceresti pentru voi se rugau.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 11-lea.

Ziua imparatescului praznic al Adormirii Maicii lui Dumnezeu, cand implineai 60 de ani de viata, slavite voievod, iar doamna Maria ar fi trebuit sa o cinsteasca pe Preasfinta ei ocrotitoare, a fost aleasa de pagani spre marirea nenumaratelor tale dureri. Caci portile cele grele ale temnitei deschizandu-le, ati fost adusi inaintea cruntului sultan, a curtii sale, si a calaului cu iataganul scos, pentru ultima si cea mai grea infruntare. Catre care indreptandu-va cu totii, cantati in inimile voastre: Aliluia!

Icosul al 11-lea.

Istoviti de chinuri si suferinte, in grele lanturi ferecati, cu capete descoperite, cu picioare goale si numai in camasi, au stat vitejii marturisitori in fata paganului tiran, care cu ingrozire vicleana le fagadui viata daca se vor lasa de legea lor si vor trece la legea turceasca. Raspunsu-i-a Voda Brancoveanu: "Noi de legea crestineasca nu ne lasam; in ea ne-am nascut si am trait, in ea voim sa murim". Apoi catre copiii sai zise: "Fiilor, fiti barbati! Am pierdut tot ce aveam pe lumea asta pamanteasca. Nu ne-au mai ramas decat sufletele; sa nu le pierdem si pe ele, ci sa le ducem curate inaintea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Sa spalam pacatele noastre cu sangele nostru". De aceea drept este ca acum sa auziti:

Bucurati-va, caci cuvintelor amagitoare ale vicleanului sultan nu v-ati plecat.
Bucurati-va, caci ingerii cu cununi ceresti de voi s-au apropiat.
Bucurati-va, ca la botezul cel dintai acum pe cel al sangelui il adaugati.
Bucurati-va, caci astfel toate pacatele voastre cu desavarsire le spalati.
Bucurati-va, osteni viteji si nebiruiti ai Imparatului Ceresc.
Bucurati-va, ca vicleanul sarpe nu v-a putut amagi cu nimic pamantesc.
Bucurati-va, ca la momiri si ingroziri neplecandu-va, legea paganului Mahomed ati defaimat.
Bucurati-va, ca pentru legea cea noua, a darului si a iubirii lui Hristos ati rabdat si de El v-ati incununat.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 12-lea.

De a si sovait Mateias pentru o clipa, ca un prunc, inaintea fiorosului gade, dar mai apoi, imbarbatandu-se, prin cuvintele domnescului sau parinte, singur mergand si-a asezat capul pe butuc, ravnind cu dorire prealuminatei cete a sfintilor mucenici, in care va canta in veci de veci Sfintei, Celei de o fiinta, si nedespartitei Treimi: Aliluia!

Icosul al 12-lea.

Cadeau ca spicele sub secera capetele copiilor domnesti si al credinciosului Ianache sub ochii voievodului, din care curgeau paraiase de lacrimi pentru nespusa durere vremelnica si apropiata fericire vesnica. Dar in inima lui viteaza rasunau cu putere cuvintele proorocesti: "Iata, eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Pentru aceasta, dupa vrednicie, aducem voua aceste cantari de lauda:

Bucurati-va, caci prin tare hotarare pacatul, moartea, si iadul ati biruit.
Bucurati-va, ca puitorul de nevointe Hristos intru cele ceresti v-a primit.
Bucurati-va, ca se ingrozesc tiranii si raucredinciosii privindu-va sau amintindu-si de voi.
Bucurati-va, rugatori bineprimiti pentru tara, neam, Ortodoxie, si sarmanii de noi.
Bucurati-va, ocrotitori ai Bucurestiului si mijlocitori pentru toata suflarea romaneasca.
Bucurati-va, solitori pentru ea, ca intelepciune de sus si mila bogata sa dobandeasca.
Bucurati-va, si nu ne lasati sa ne lepadam de sfanta credinta prin viata pagana.
Bucurati-va, invingatorilor, si cereti indurare pentru noi de la Preacurata Stapana.
Bucurati-va, mult-patimitorilor martiri Brancoveni, care pentru dreapta credinta bine v-ati nevoit!

Condacul al 13-lea.

O, Sfintilor martiri Brancoveni, care ati biruit si v-ati incununat, cautati dintru inaltimea fericitei si nesfarsitei vieti ceresti catre noi, cei impovarati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si primind putina noastra rugaciune ca pe o gangurire prunceasca, mijlociti de la Dumnezeul milei si al indurarilor sa ne izbaveasca de chinurile cele vesnice ca, mantuiti fiind, pururea sa-I cantam impreuna cu voi in negraita bucurie a Imparatiei Sale: Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1 :

si Condacul 1 :

Rugaciune catre Sfintii Imparati Brancoveni.

O, Sfintilor martiri Brancoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pana in sfarsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam mult-ravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce suntem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plangerii acestui veac inselator bine savarsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.

O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brancoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mandrie, covarsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negandite nevoi, mai mult decat toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pana aici? Voi, intru atata desfatare si avutie pamanteasca aflandu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si stramtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimand, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea ravnind, mai mult decat femeia cea garbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapanirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobanditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decat necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paganizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvantul Stapanului, sarea pamantului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfant si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotararea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gandul, cu cuvantul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicand cugetand, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decat cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfantului Macarie cel Mare i s-a descoperit.

Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, ravna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobandirea intru cunostiinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decat lumina ochilor si decat viata aceasta vremelnica, pana la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparand vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urate ganduri si de patimi de necinste.

Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pana ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul sangelui, mai stralucitoare decat razele soarelui in mainile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfantul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.

BALADA SFÂNŢILOR BRÂNCOVENI.

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Că, de mult ce eşti avut,
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

-De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

-Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!
Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!
Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
-Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!

O preafrumoasa balada inchinata Sfintilor Brincoveni !

Multumiri aducem sursei noastre – vezi aici.

Cel ce pentru dreaptă credinţă şi pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună cu fiii tăi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu Sfetnicul Ianache, dreptcredinciosule voievod Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfinţilor Brâncoveni.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorârii din nou a fântânii de agheasma, cea din biserica.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastra în vremile acelea si de care, fara de nadejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a marturisit la anul 1551.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie cel din Vot, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680 si de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.