Cugetari : „ Totul este facut spre binele nostru, pentru mântuirea noastra.''. Sfântul Ioan de Kronstadt.

În aceasta zi a douazeci si patra, facem pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.

+ sec.I.

Traditia Bisericii pastreaza pomenirea acestul Sfantu Eutihie, care avea ca patrie Sevastopolul Palestinei. Deci, auzind el de bunavestire a lui Hristos, si-a lasat parintii si rudele si s-a apropiat de ucenicul iubit al lui Hristos, adica de Sfantul Apostol Ioan, Cuvantatorul de Dumnezeu, si, urmand obiceiurilor lui, invata de la el cereasca intelepciune. Drept aceea, dezradacinand din temelie inselaciunea idoleasca si scotand darul lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor, se umplea de ravna apostoleasca. Asemenea, afland si pe Sfantul Apostol Pavel, l-a urmat si pe el, ca steaua pe soare, ostenindu-se impreuna cu el la propovaduirea Cuvantului si rabdand barbateste toate primejdiile. Pentru aceasta si este numit el ucenic al celor doi Apostoli, desi nu se afla in numarul celor saptezeci. S-a cinstit, deci, cu numirea de Apostol, ca unul ce s-a ostenit cu cei mai mari Apostoli la bunavestirea lui Hristos si ca unul ce a fost sfintit, de dansii, episcop, la slujirea Cuvantului si la Jertfe.

El a strabatut multe tari, propovaduind pe Hristos, nu numai cu dansii, ci si singur. Dar, chiar si singur, el avea impreuna calator cu sine pe ingerul lui Dumnezeu, care il intarea si-i spunea dinainte cele ce aveau sa i se intample. A suferit pretutindeni legaturi si batai, dar patimea cu barbatie, pentru Domnul sau. Odata, fiind chinuit de foame in temnita, o mana nevazuta i-a adus paine si l-a intarit intr-atat, incat socotea chinurile ca nimic. I-au strujit trupul cu unghii de fier, dar sangele lui a imbalmasat vazduhul, ca un nor de buna mireasma. A fost aruncat in foc si dat fiarelor, dar una din ele, graind omeneste maririle lui Hristos, i-a ingrozit pe toti, cei ce priveau. Asa, savarsindu-si nevointa alergarii sale, Sfantul a fost dus legat de la Efes, in patria sa Sevastopol, din Palestina.

Slujba sa din Minei pomeneste ca Sfantul s-a sfarsit prin taierea capului cu sabia, luand de la Hristos cununa biruintei.

Sursa : proloagele din 24 august.

Viata sfintitului mucenic si intocmai cu Apostolii Cosma Etolianul.

Sfantului Mucenic Cosma Etolul, Apostolul Saracilor.

– scrisa de Sfantul Nicodim Aghioritul.

Cosma, acest om cu adevărat al lui Dumnezeu, învăţător şi propovăduitor al dumnezeieştii Evanghelii a lui Hristos, era din Etolia, dintr-un mic sat cu numele Megalo Dendro[1], fiu al unor părinţi evlavioşi. Crescut şi educat de aceştia în educaţia şi povăţuirea Domnului, potrivit Apostolului[2], când a fost de 20 de ani, sau poate ceva peste, a început să înveţe gramatica sub povăţuirea ierodiaconului Anania numit şi Dervisanon.

Fiindcă în acei ani[3] începuse la Sfântul Munte Athos cu mare faimă Şcoala de la mănăstirea Vatopedi, s-a mutat acolo împreună cu alţi tovarăşi de învăţătură, nu puţini. Aici a terminai studiile de gramatică şi literatură sub povâţuirea dascălului Panaiotis Palama. După cate a primii şi învăţătura logicii de la dascălul Nicola Tzantzulios din Metsovo care a fost director al şcolii după prea-înţeleptul Evghenios[4]. Deşi era încă mirean, şi se numea Constas, măcar că era în haine mireneşti, se arăta îmbrăcat cu cuviinţa hainei monahale, se lupta în toate şi se exersa în vederea unei nevoinţe[5] desăvârşite.

După ce însă acea faimoasă şcoală s-a pustiit[6] din nefericire prin plecarea dascălilor şi a ajuns să fie ca la început, arunci bunul Constas plecând şi el de acolo a venit la sfânta mănăstire Filoteu. Iar acolo a fost mai întâi tuns ca monah şi s-a dedat cu multă râvnă ostenelilor vieţii singuratice. După care, mănăstirea având nevoie de preot, la îndemnul şi rugămintea stăruitoare a părinţilor a fost hirotonit ieromonah.

Dar încă de la început, de pe când era mirean, fericitul avea o mare dorinţă în inima sa; aceea de a-i folosi din cele pe care le învăţase şi pe fraţii săi creştini. Şi spunea de multe ori că fraţii noştri creştini au mare nevoie de cuvântul lui Dumnezeu şi că, de aceea, cei care au făcut studii au datoria de a nu alerga spre casele boiereşti şi curţile celor mari, ca să dobândească bogăţie şi demnităţi şi aşa să-şi facă deşarte studiile lor, ci mai degrabă să înveţe poporul simplu care vieţuieşte în multă lipsă de educaţie şi barbarie, pentru ca să dobândească plată cerească şi slavă neveştejită. Dar cu toată dorinţa atât de mare pe care o avea si marele zel aprins în sfânta lui inimă spre folosul celor mulţi, gândindu-se însă iarăşi şi la cât de mare şi anevoioasă e întreprinderea propovăduirii apostolice, ca unul ce avea smerita cugetare şi modestie nu îndrăznea să întreprindă aceasta de la sine însuşi, fără să primească sfatul lui Dumnezeu. De aceea, vrând să pună la încercare dacă acest lucru e voia lui Dumnezeu, a deschis dumnezeiasca Scriptură şi – o, minune ! – în faţa lui s-a aflat numaidecât cuvântul Apostolului care zice : „ Nimeni să nu caute cele ale sale, ci fiecare cele ale altuia ”[7]; adică: nimeni să nu-şi caute numai interesul propriu, ci şi interesul fratelui său.

Încredinţându-se deci din aceasta şi descoperindu-se intenţia sa şi celorlalţi părinţi duhovniceşti şi luând binecuvântare de la ei, s-a dus[8] la Constantinopol ca să-l întâlnească şi pe fratele său, dascălul Hristant, care i-a arătat în parte şi arta retoricii, pentru ca să vorbească cu metodă. Descoperind deci şi preaevlavioşilor arhierei şi dascăli de acolo gândul său, şi găsindu-i pe toţi îmboldindu-l într-un glas spre acest lucru dumnezeiesc, primeşte permisiune în scris de la Patriarhul Ecumenic de atunci, Serafim[9] din Delvinos.

Şi aşa fericitul a început să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei cerurilor[10], mai întâi în bisericile şi satele Constantinopolului. De acolo s-a dus la Naupaktos, la Vrachori, la Mesolonghion şi în alte locuri, după care iarăşi s-a suit la Constantinopol. Şi sfătuindu-se cu Patriarhul Ecumenic de atunci, Sofronie[11], şi luând de la el o nouă permisiune şi binecuvântare, a început să propovăduiască iarăşi cuvântul Evangheliei cu şi mai multă căldură şi râvnă. Şi străbătând aproape toate ostroavele Dodekanezului şi învăţându-i pe creştini să se pocăiască şi să facă fapte vrednice de pocăinţă, de acolo s-a întors în 1775 la Sfântul Munte şi, umblând pe la mănăstirile şi schiturile de acolo şi învăţându-i pe părinţii din ele, a rămas aici puţină vreme citind dumnezeieştile cărţi ale Părinţilor. Dar neputând să rabde mai mult din pricina iubirii care era aprinsă în inima lui pentru folosul creştinilor[12], a părăsit Sfântul Munte şi, începând de la satele din afara Muntelui, a plecat propovăduind în Tesalonic, în Veria şi aproape în toată Macedonia. A înaintat şi spre părţile Himarei, Akarnaniei şi Etoliei, până la Arta şi Preveza. De aici a luat corabia spre ostroavele Aghia Mavra şi Kephalinia. Şi oriunde mergea de trei ori fericitul, se făcea mare adunare a creştinilor, şi ei ascultau cu străpungerea inimii şi evlavie harul şi dulceaţa cuvintelor lui, şi ca urmare se făcea şi o mare îndreptare şi un mare folos sufletesc. Iar învăţătura lui era, precum am auzit-o noi înşine, foarte simplă, ca aceea a pescarilor[13]. Era senină şi liniştită, şi se arăta în general a fi plină de harul veselului şi liniştitului Duh Sfânt.

Mai cu seamă în ostrovul Kephaliniei, sfinţitul dascăl a adus mare roadă de folos sufletesc cu sămânţa învăţăturii sale dumnezeieşti. Dar şi Dumnezeu lucra de sus împreună eu el şi întărea cuvintele lui prin semnele şi minunile care urmau[14], aşa cum prin asemenea minuni a întărit şi propovăduirea Sfinţilor Săi Apostoli.

Fiindcă în ostrovul acesta era un croitor sărac care avea de mulţi ani mâna sa uscată şi nelucrătoare. Acesta deci, alergând la sfânt, a cerut să-l tămăduiască. Iar el l-a îndemnat să vină cu evlavie la învăţătura lui şi Dumnezeu se va milostivi de el. Săracul l-a ascultat şi când în ziua următoare a ascultat învăţătura lui, o, minune! s-a aflat vindecat. Alt olog, iarăşi, auzind această minune, a pus să fie adus cu patul la ceasul învăţăturii lui şi, după puţine zile a rămas şi el cu totul sănătos, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind sfântului. În cetăţuia Assos era un om de neam bun care suferea de o cumplită boală de urechi şi de mulţi ani auzul îl părăsise aproape cu totul. Acesta venind cu evlavie şi credinţă acolo unde învăţa sfântul, îndată a început să audă limpede şi de atunci a rămas tămăduit. E un sat în Kephalinia cu numele Kuruni. Din acest sat ieşind sfântul în timp de vară, a însetat pe drum şi a cerut să i se dea apă din izvorul secat de lângă drum. Oamenii au spus că nu era momentul, dar ca să facă ascultare s-au dus şi au scos din adâncul izvorului apă plină de nămol şi pământ şi i-au adus. Şi ridicând-o el la gura lui, a băut puţin, şi de atunci izvorul acela secat a început să ţâşnească apă curata şi e mereu plin şi iarna şi vara, şi tămăduieşte multe boli.

Din pricina mulţimii poporului, acolo unde biserica nu-i încăpea, îşi făcea de nevoie învăţătura afară pe câmp. Şi acolo unde voia să se oprească să înveţe, mai întâi spunea oamenilor să facă o cruce mare de lemn şi să o ridice acolo. După care, montând în faţa lemnului crucii scăunaşul pe care, cum se spunea, îl pregătise ca pe un tron Kurt Paşa, suindu-se pe el învăţa, iar după învăţătură demonta scăunaşul şi-l lua cu sine unde mergea, iar crucea rămânea acolo spre aducere-aminte de propovăduirea lui. Iar în locurile unde stăteau crucile Dumnezeu lucra multe minuni. Fiindcă în mijlocul pieţei din Argostoli, care era un sat din acelaşi ostrov al Kephaliniei, acolo unde sfântul a lăsat o asemenea cruce a ţâşnit o apă minunată, care se vede până astăzi fără să se împuţineze cândva.

Din Kephalinia a trecut în ostrovul Zakyntos însoţit de zece caice pline de kephaliniţi evlavioşi. Dar acolo binecuvântatul n-a fost bine primit; de aceea, învăţând acolo numai puţin, s-a întors iarăşi in Kephulinia. Şi de aici s-a dus în ostrovul Korfu, unde a fost primit măreţ de toţi, şi mai cu seamă de guvernatorul lui. Dar fiindcă s-a adunat o mare mulţime de pe sate să asculte învăţătura sfântului, întâi-stătătorii cetăţii, temându-se de invidia unora, l-au rugat să plece cât mai degrabă. Şi aşa, ca să nu se facă pricină de scandaluri şi tulburări pentru popor, plecând de acolo a trecut de cealaltă parte a uscatului, adică în părţile Albaniei, la locul numit Aghii Saranda [Sfinţii Patruzeci de Mucenici], şi acolo îi învăţa pe creştini umblând şi străbătând acele provincii barbare, în care credinţa şi viaţa creştină erau în primejdie să se piardă în chip desăvârşit din pricina marii lipse de învăţătură pe care o aveau creştinii de acolo şi din pricina multelor rele, crime şi hoţii şi a altor zeci de mii de fărădelegi în care erau legaţi, fiind cu puţin chiar mai răi în răutate decât necredincioşii. Semănând în inimile nedesţelenite şi sălbatice ale acestor creştini sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, sfinţitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului dumnezeiesc multe şi mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblânzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîndurători şi nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioşi i-a făcut evlavioşi, pe cei neînvăţaţi şi fără educaţie i-a învăţat cele dumnezeieşti şi i-a făcut să alerge la sfintele slujbe şi, simplu spus, pe toţi păcătoşii i-a adus la mare pocăinţă şi îndreptare, astfel încât toţi spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol.

Prin învăţătura sa a înfiinţat pretutindeni şcoli, atât secundare, cât şi primare, atât în târguri, cât şi în sate, ca pruncii să meargă la ele şi să înveţe pe gratis sfintele învăţături şi din acestea să-şi întărească credinţa şi evlavia şi să fie călăuziţi spre viaţa şi vieţuirea virtuoasă. I-a convins pe cei bogaţi să cumpere peste 4000 de cristelniţe mari din aramă, fiecare costând ca la 12 groşi, şi le-a dăruit bisericilor, ca să se afle acolo spre pomenirea lor, pentru ca pruncii creştinilor să fie botezaţi cum se cuvine. De asemenea pe cei ce aveau cu ce, i-a convins să cumpere cărţile Sfinţilor Părinţi şi de învăţătură creştinească, mătănii, cruciuliţe, basmale şi pieptene, dintre care cărţile le împărţea celor ce ştiau să citească sau celor ce făgăduiau să înveţe, basmalele[15] le împărţea femeilor ca să-şi acopere capetele[16], pieptenele le împărţea celor ce făgăduiau să-şi lase să le crească bărbile şi să vieţuiască virtuos şi creştineşte, iar mătăniile şi cruciuliţele[17] le-a împărţit poporului de rând, ca să-i ierte pe cei ce le cumpăraseră pentru ei. Avea 40 sau 50 de preoţi care îl urmau, şi când voia să meargă dintr-un loc în altul, vestea mai întâi pe creştini să se mărturisească, să postească, să facă priveghere şi să aprindă multe lumini; fiindcă avea pregătiţi suporţi de lemn speciali, fiecare putând ţine ca la 100 de lumânări, pe care după aceea îi demonta şi îi lua cu el. După care împărţind lumânări la toţi pe gratis, îi trimitea pe preoţi şi ei citeau Sfântul Maslu şi se ungeau toţi creştinii, iar la sfârşit de tot făcea învăţătura. Fiindcă îl urma popor mult, ca la 2000-3000 de oameni, poruncea de cu seară să se pregătească mulţi saci de pâine şi ciubere cu grâu fiert; acestea erau scoase afară în drumul pe unde avea să treacă poporul, şi aşa toţi gustau din ele şi-i iertau pe cei vii şi pe cei morţi.

Şi acolo, în Albania, ca şi în alte locuri, Dumnezeu a lucrat prin el minuni ca acestea. Îmboldit fie de evrei, fie de un demon, un ofiţer turc avea atâta ură împotriva sfântului, încât odată încălecându-şi calul a alergat cu el să-l ajungă şi să-i facă rău. Dar alergând, calul l-a aruncat jos şi el şi-a zdrobit piciorul drept, iar când s-a întors la casa lui şi-a găsit copilul mort. De aceea căindu-se, i-a trimis sfântului o scrisoare şi a cerut de la el iertare.

La Filiatis au venit să-l vadă pe sfânt şi să audă învăţătura şi primii agă ai locului; şi fiindcă era vară, au dormit afară în câmp. Iar spre ceasul al cincilea din noapte au văzut o lumină cerească ca un nor care acoperea locul unde şedea sfântul, lucru pe care l-au spus creştinilor. De aceea în zori au cerut din inimă, iar nu din buzele lor, ca sfântul să le dea binecuvântarea lui.

Un alt ofiţer turc din Kavaia avea o boală cumplită la băşica udului care nu putea să scurgă udul. Auzind despre sfânt, acesta şi-a trimis sluga rugându-l să se ducă acolo, ca să-l binecuvânteze şi prin el poate să-l tămăduiască Dumnezeu. Dar sfântul n-a vrut să se ducă numindu-se pe sine păcătos. Şi iarăşi turcul l-a trimis pe sluga sa cu un vas cu apă rugându-l pe sfânt să-l binecuvânteze. Atunci văzând marea evlavie a turcului, sfântul i-a transmis să facă două porunci: să nu mai bea rachiu şi să împartă a zecea parte din bogăţia lui săracilor, iar când acesta a făgăduit să le facă, a binecuvântat apa; şi luând-o bolnavul, în patru zile s-a tămăduit desăvârşit, şi de aceea a făcut mari milostenii.

Lângă Fanari, în locul numit Lakurisi, un dregător turc din partea locului, văzând crucea pe care a lăsat-o sfântul acolo unde a învăţat, precum avea obiceiul, aşa cum am spus mai înainte, văzând-o deci, a scos-o din locul ei şi a dus-o la casa lui ca să facă din ea doi stâlpi pentru patul pe care-l avea în gospodărie. Dar îndată – o, minune! – s-a făcut ca un cutremur înfricoşător şi, nemaiputând sta pe picioare, a căzut la pământ tăvălindu-se mult, spumegând şi scrâşnind din dinţi ca un demonizat. Ridicat de doi turci care treceau pe acolo si venindu-ţi în sine, a recunoscut că a pătimit aceasta de la mânia lui Dumnezeu pentru îndrăzneala care l-a cuprins de a scos afară cinstita cruce. De aceea a luat-o singur şi a fixat-o iarăşi în locul unde era mai înainte, şi în fiecare zi mergea şi o săruta cu mare evlavie. Iar când sfântul a trecut altă dată pe acolo, turcul acesta a alergat să se închine şi a povestit cu îndrăzneală tuturor minunea şi a cerut cu smerenie iertare.

Fiindcă sfântul mustra femeile care purtau podoabe, le-a convins prin învăţătura lui să le lepede pe toate până acolo încât unele umblau îmbrăcate în negru. O femeie bogată din Koritza avea un copil, al cărui cap îl împodobea cu multe salbe şi alte podoabe de prisos. Pe această femeie sfântul o sfătuise de multe ori să le împartă copiilor săraci dacă vrea să-i trăiască copilul. Dar nu l-a ascultat. În cele din urmă, i-a spus că dacă nu scoate podoabele de pe copil, va fi in curând lipsită de el. Şi întrucât nici atunci nu s-a lăsat înduplecată, in ziua următoare şi-a găsit copilul mort în pat, şi atunci a cunoscut că Dumnezeu a pedepsit-o pentru neascultarea ei.

Fiindcă, iarăşi, oriunde mergea, sfântul îi învăţa pe creştini ca duminica să nu facă târg, nici alte lucrări, ci să meargă la biserici şi să asculte sfintele slujbe şi cuvintele dumnezeieşti. Pe câţi nu-l ascultau, Dumnezeu îi pedepsea în felurite chipuri. Astfel, într-un loc numit Chalkiades, departe ca la un ceas de Arta, unui neguţător care nu l-a ascultat şi a îndrăznit să-şi facă negoţul duminica, îndată i s-a uscat mâna; şi alergând la sfânt, şi cerând iertare pentru păcatul său, după puţine zile s-a vindecat. La fel şi în Parga, proprietarului unui atelier i-a înţepenit mâna fiindcă îndrăznise să vândă ceva duminica. Dar mărturisindu-şi păcatul în faţa sfântului şi fiind povăţuit de el, a primit iertare şi vindecarea dorită a mâinii lui. În Xiromeros era o femeie care frământase pâine duminica iar când a scos pâinea din cuptor a găsit-o roşie ca şi cum ar fi frământat-o cu sânge. De aceea, căzând la picioarele sfântului, a primit cuvenita îndreptare. Iar în alte părţi, fiindcă nu se păzea cuvenita cinstire a duminicii, unuia t-a crăpat boul, altuia asinul, altul s-a demonizat, iar altul şi-a găsit copilul mort.

Într-un sat din Kastoria cu numele Selitza, o femeie care avea mare evlavie la sfânt a luat apa cu care sfântul şi-a spălat odată faţa şi o păstra într-un vas de sticlă, şi – o, minune! – în ea a crescut o iarbă numai cu două frunze care s-a făcut mare, cât era şi vasul, şi a umplut toată apa fără să aibă rădăcină şi apa nu şi-a pierdut deloc culoarea, ci a rămas proaspătă un an întreg, astfel încât cei ce o vedeau se minunau; şi apa aceasta a făcut multe vindecări multora, precum spunea această evlavioasă femeie. Acestea şi multe altele le-a lucrat prin el Dumnezeu, pe care însă le lăsăm deoparte din pricina scurtimii cuvântului.

Dar fiindcă sfântul spunea de multe ori deschis în învăţătura sa că a fost chemat la propovăduirea Bisericii de însuşi Iisus Hristos şi că din iubire pentru El avea să-şi verse şi sângele, prorocia lui s-a împlinit în cele din urmă. Şi s-a împlinit în acest chip.

Acest învăţător apostolic nu şi-a deschis niciodată gura să spună vreun cuvânt împotriva evreilor, nici în Tesalonic nici în Kastoria, nici în Iannina, nici în vreun alt loc unde erau evrei, ci-i învăţa numai pe creştini cum să vieţuiască ca nişte creştini şi să păzească adevărul şi credincioşia faţă de autorităţile care le-au fost date de Dumnezeu, aşa cum înşişi albanezii care mergeau acolo unde învăţa el pe câmpii au auzit din gura lui şi-l proclamau ca pe un om al lui Dumnezeu. Până într-acolo încât şi Kurt Paşa, auzind de buna lui faimă a poruncit iar el a venit înaintea lui. Şi i-a plăcut atât de mult convorbirea cu el, încât i-a pregătit şi tronul acela de care am vorbit mai înainte şi l-a îmbrăcat în catifea, ca el să se urce pe el şi să înveţe poporul de sus. Dar preaticălosul şi întinatul neam al urâtorilor de Hristos evrei, aşa cum în veacurile trecute a arătat întotdeauna o răutate extremă faţă de creştini, tot aşa şi acum, nesuportând să se propovăduiască credinţa şi Evanghelia lui Iisus Hristos, evreii care locuiau în Iannina s-au dus şi au spus Paşei locului că sfinţitul Cosma a fost trimis de moscoviţi ca să amăgească raiaua sultanului să meargă spre Moscova. Dar Pronia dumnezeiască l-a păzit atunci de această uneltire aducătoare de moarte. Dar ei aduceau multă pagubă de bani poporului creştinilor. De atunci, aşadar, sfinţitul Coama a început să înfiereze răutatea şi ura neîmpăcată pe care o aveau evreii împotriva creştinilor. Şi fiindcă se arătase în chip vădit că era o plăsmuire şi o defăimare limpede acea învinuire pe care o făcuseră la Paşa, el s-a dus iarăşi la Iannina şi mai întâi, i-a convins pe creştini să mute târgul de obşte din ziua de duminică în ziua de sâmbătă, lucru care le-a adus acestora[18] cea mai mare pagubă. În al doilea rând, i-a proclamat pe faţă vrăjmaşi şi că sunt gata în fiecare ceas să facă orice rău creştinilor. În al treilea rând, vrând să scoată de pe capetele creştinilor lungile moţuri şi alte lucruri asemănătoare pe care le cumpărau de la evrei, i-a învăţat că sunt necurate, că ucigaşii de Dumnezeu le întinează din pricina creştinilor, şi să nu le mai cumpere deloc. Nemaisuportând să-l vadă şi să-l audă pe sfânt mustrându-i, evreii s-au dus la Kurt Paşa şi i-au dat pungi multe ca să-l scoată din viaţă. Acesta, sfătuindu-se cu hogea lui, a hotărât să-l omoare prin intermediul aceluia, lucru care s-a şi făcut în acest chip.

Sfântul avea obiceiul ca, oriunde mergea să înveţe, să ceară mai întâi permisiunea de la arhiereul locului sau de la epitropii lui; şi de asemenea să trimită oameni creştini să ia aceeaşi permisiune şi de la autorităţile din afară[19], şi aşa propovăduia neîmpiedicat. Ducându-se deci într-un sat din Albania cu numele Kolikontasi, a primit permisiunea de la arhiereul locului. Cercetând însă şi autorităţile din afară otomane şi aflând că Kurt Paşa guverna acele locuri, şi că el şedea într-un oraş numit Berati, ca la 12 ceasuri departe de Kolikontasi, aflând însă că hogea Paşei şedea acolo în apropiere, a trimis un om şi a luat permisiunea şi învăţa. Dar nu era mulţumit, ci căuta să plece şi el singur la hoge pentru mai multă siguranţă. Creştinii îl împiedicau spunând că niciodată n-a făcut un asemenea lucru, să plece el personal la autorităţi să ceară permisiunea. Dar n-au putut deloc să-l împiedice. Zicându-le deci să nu mai discute, a luat cu el patru călugări şi un părinte ca tălmaci şi a plecat la hoge. Hogea se prefăcea însă spunând că are scrisori de la Kurt Paşa care-i poruncea să-l trimită la el ca să vorbească cu el. De aceea a poruncit oamenilor lui să-l păzească pe sfânt până ce-l va trimite la Paşa, şi să nu-l lase să iasă din curtea sa.

Atunci binecuvântatul învăţător a înţeles că au să-l omoare. De aceea a slăvit şi a mulţumit Stăpânului Hristos Care l-a învrednicit să-şi sfârşească alergarea propovăduirii apostolice cu un martiriu. După care întorcându-se la călugării care-l însoţeau, le-a spus versetul din psalmi : „ Prin foc şi prin apă am trecut, dar Tu m-ai scot la odihnă ” şi toată noaptea aceea a slăvit cu psalmi pe Domnul, fără să arate nici un semn de întristare din pricina lipsirii de viată, ci mai degrabă arătându-se foarte vesel la faţă, ca şi cum ar fi mers la bucurii şi petreceri.

Când s-a făcut dimineaţă, l-au luat şapte călăi turci şi l-au urcat pe un animal prefăcându-se că trebuie să-l ducă la Kurt Paşa. Dar când s-au îndepărtat ca la două ceasuri de drum, l-au adus acolo unde curge un râu mare, l-au dat jos de pe cal şi i-au arătat porunca pe care o aveau de la Kurt Paşa ca să-l omoare. Sfântul a primit cu bucurie această sentinţă împotriva lui şi, plecându-şi genunchii, s-a rugat lui Dumnezeu mulţumindu-I şi slăvindu-L pentru că-şi jertfeşte viaţa din iubire pentru El, aşa cum dorea mereu sufletul său. După care ridicându-se a binecuvântat făcând semnul crucii în cele patru zări ale lumii şi i-a binecuvântat pe toţi creştinii care păzesc îndemnurile lui. Călăii l-au aşezat lângă un pom şl voiau să-i lege mâinile. Dar sfântul nu i-a lăsat zicându-le că nu li se va împotrivi, ci-şi va ţine mâinile încrucişate, ca şi cum i-ar fi legate. După care şi-a plecat sfântul său cap spre pom şi barbarii i-au legat de gâtul său o funie. Şi îndată ce au strâns-o, duhul său dumnezeiesc a urcat la ceruri. Şi aşa de trei ori fericitul Cosma, acel om de cel mai mare folos obştesc şi podoabă bine împodobită a lumii ”, s-a învrednicit[20] să ia de la Domnul îndoite cununi atât ca unul deopotrivă cu Apostolii[21], cât şi ca un sfinţit mucenic[22] fiind în vârstă de 65 de ani.

Dezbrăcând cinstitul său trup, călăii l-au târât şi l-au aruncat în râu cu piatră mare în jurul gâtului. Iar creştinii, aflând aceasta, au alergat numaidecât ca să-l scoată şi, cercetând cu năvoadele şi în alte feluri n-au putut să-l găsească. După trei zile, un preot evlavios, cu numele părintele Marcu, paroh al bisericii Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kolikontasi, aflată lângă râu, intrând într-o barcă şi făcându-şi cruce, s-a dus să-l caute şi – o, minune!- vede trupul sfânt plutind pe apă şi stând drept ca şi cum era viu. A alergat de îndată la el, l-a îmbrăţişat şi l-a scos din apă. Şi cum l-a ridicat, mult sânge a curs în râu din gura izvorâtoare de miere a sfântului. L-a îmbrăcat în rasa lui şi l-a adus la biserica de mai sus a Născătoarei de Dumnezeu şi l-a îngropat în cinste în pronaosul aceleiaşi biserici a Intrării în biserică din satul Kolikontasi fiind arhiereu al Velegradului[23] Ioasaf care a fost şi de faţă la îngroparea sfântului.

Iar după moartea sfântului au urmat acestea. Kurt Paşa s-a căit că s-a făcut de râs şi pentru câştig deşert a omorât un om atât de nevinovat şi paşnic. De aceea a trimis un mesaj hogii sale să-i lase pe călugării sfântului pe care îi avea sub strajă să se ducă la mănăstirea de mai sus a Născătoarei de Dumnezeu şi să şadă acolo. Mergând aceştia, au găsit îngropat sfântul trup, şi ca să afle mai multe despre mucenicia lui, l-au dezgropat împreună cu alţi preoţi şi creştini. Si deşi fusese trei zile în râu, ca şi Iona în pântecele chitului, totuşi nu avea nici o deosebire sau duhoare, ci revărsa întreg bună-mireasmă şi arăta de parcă dormea. Şi după ce l-au sărutat cu evlavie, iarăşi l-au îngropat în acelaşi loc, unde s-a ridicat şi dumnezeiasca lui biserică închinată numelui său. Iar aceasta s-a înălţat în felul următor :

Trecând sfântul pe când era încă în viaţă prin Albania în părţile Tepelenei, s-a întâlnit cu Vizirul Ali Pasa Tepeleneiotul, care pe atunci era numai bei şi, mai mult, era prigonit de Kurt Paşa. Deci întâlnindu-se cu el, sfântul i-a spus că stăpânirea [unceacul] lui va creşte mult şi el însuşi va ajunge mare conducător şi numele său va fi cunoscut în lumea întreagă, va stăpâni cetăţi multe şi întreaga Albanie, iar după o vreme va stăpâni şi fortăreaţa lui Kurt Paşa. După treizeci de ani profeţiile sfântului s-au împlinit şi prea puternicul vizir Ali Paşa crescând mult în putere a călcat în însăşi fortăreaţa lui Kurt Paşa, potrivit profeţiei sfântului. Când a intrat in Berati, Vizirul Ali Paşa şi-a adus aminte de cuvântul acela al sfântului şi chemând pe arhiereul Velegradului, nepotul celui ce fusese arhiereu al Velegradului pe vremea sfântului, i-a poruncit să facă ridicarea moaştelor sfântului şi să zidească o mănăstire închinată numelui sfântului, pentru că din pricina profeţiei şi a altor lucruri îl cunoscuse ca pe un adevărat om al lui Dumnezeu. După trecerea unui timp a avut loc şi ridicarea moaştelor sfântului, al cărui cinstit cap a fost de îndată argintat prin porunca preaînaltului conducător vizirul Ali Paşa. Numaidecât acesta a poruncit să se facă o contribuţie publică şi s-a pus temelia faimoasei biserici închinate numelui sfântului. Şi aşa s-a înălţat din temelii dumnezeiasca biserică prin contribuţia, îndemnul şi înalta poruncă a preaputernicului şi preaînaltului vizir Ali Paşa Telepeneiotul, pe când era arhiereu in Velegrad Ioasaf, nepotul fostului arhiereu Ioasaf al Velegradului.

În ceasul în care l-au îngropat s-a întâmplat să se găsească acolo o femeie demonizată care din locuri depărtate îl urmărea pe sfânt pe când era în viaţă dorind tămăduirea ei. Şi cum a văzut că s-a deschis mormântul sfântului, demonul a tulburat-o puternic, dar după puţin timp s-a vindecat desăvârşit, slăvind pe Dumnezeu şi pe sfânt. Unul din călăii care l-au omorât pe sfânt i-a luat camilafca şi întorcându-se la hoge, şi-a pus-o pe cap şi-şi bătea joc de sfânt. Şi intrând demonul în el, şi-a scos hainele şi alerga strigând că el l-a omorât pe sfânt. Când a aflat aceasta, Paşa a poruncit şi l-au aruncat în fiare şi acolo şi-a dat duhul în chip rău, el cel rău.

Când a făcut ultima învăţătură în satul Kolikontasi mai sus-zis, sfântul a lăsat acolo după obicei o cruce, stând în picioare pe pământ, iar după sfârşitul său creştinii au văzut o lumină cerească care strălucea peste cruce în fiecare noapte. De aceea in ziua Înălţării Cinstitei Cruci preoţii s-au dus cu popor şi au luat crucea aceea cu evlavie în procesiune si au pus-o lângă mormântul sfântului spre veşnică aducere-aminte a minunii. Iar când ucenicii lui au primit libertate desăvârşită de la Paşa, au făcut ridicarea trupului sfântului şi unii dintre ei au luat părticele din el şi le-au risipit în felurite locuri. Şi mulţi bolnavi şi-au primit prin acelea sănătatea lor. Mai cu seamă în ostrovul Naxos, unde mergând doi ucenici ai sfântului ca să vestească cele despre mucenicia lui, s-a întâmplat să ia cu ei câteva fire din barba sfântului. Pe acestea luându-le cu evlavie o femeie din Neochorio, care se găsea în cea mai adâncă şi de moarte aducătoare neputinţă, îndată a cunoscut în ea – o, minune! – o putere mai presus de fire prin care după puţin timp a primit înapoi sănătatea desăvârşită. Dar şi multor altor femei sterpe care au luat după 40 de zile pământ de pe mormântul sfântului cu evlavie şi credinţă li s-a împlinit cererea de a naşte copii cu harul lui Hristos şi prin mijlocirile sfântului sfinţitului mucenic Cosma. Cu ale cărui mijlociri facă-se să ne învrednicim şi noi de împărăţia cerurilor. Amin”.

Sursa : vezi aici.

[1] născut în 1714 ca.

[2] Ef 6, 4.

[3] în 1743.

[4] Vulgaris.

[5] Asceze.

[6] în 1759.

[7] 1 Co. 10, 34.

[8] în 1760.

[9] II, 1757-1761.

[10] Mt 4, 23.

[11] II. 1774-1780.

[12] precum spunea el însuşi de multe ori la mulţi părinţi.

[13] Apostolilor.

[14] Mc 16. 20.

[15] peste 40.000.

[16] cf. 1 Co 11, 5.

[17] peste 500.000.

[18] Evreilor.

[19] păgâne, otomane.

[20] pe 24 august 1779.

[21] Isapostalos.

[22] Hieromartys.

[23] Berati.

Paraclisul Sfantului sfintit Mucenic si intocmai cu Apostolii Cosma Etolianul.

24 august.

Facerea monahului Gherasim Mikrayannanitul.

După ce preotul binecuvântează :

De ești simplu creștin, spune așa :

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Slavă Ţie Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul ade vărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întină ciu nea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Diaconul: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru sfânt numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri, şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale preacuviosilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor Tai, mintuieste-ma pe mine pacatosul.

Psalmul 142 :

Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea, intru credinciosia Ta; auzi-ma, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mainilor Tale m-am gandit. Tins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se pogoara in mormant. Fa sa aud dimineata mila Ta, ca la Tine mi-i nadejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Invata-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptatii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe toti cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau.

După care :

Dumnezeu este Domnul și s-a aratat noua. Bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.

Ca de obicei şi următoarele :

Glas 2.

Ca un râvnitor al Sfinţilor Apostoli ai primit luminarea Duhului şi propovăduitor dumnezeiesc al dreptei-credinţe te-ai arătat; de aceea întăreşte-ne şi pe noi pe temelia dumnezeiască a credinţei ortodoxe şi a sfintelor dogme, Cosma sfinţite mucenicule slăvite, cerând pentru noi iertare greşelilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. A Născătoarei.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a grăi minunile tale noi, nevrednicii, căci de n-ai fi stat tu înainte solind pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, căci tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate cele cumplite.

Psalmul 50 :

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale, si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei. Amin.

Și Canonul, al cărui acrostih este :

“Împodobeşte-ne, Cosma, cu cuvânt dumnezeiesc. Al lui Gherasim”.

Cantarea intaia. Glas 8.

Împodobind cu învăţăturile tale dumnezeieşti inimile credincioşilor, minunate întocmai cu Apostolii, izbăveşte-ne cu rugăciunile tale la Dumnezeu din necuratiile patimilor.

Cu sfântul cuvânt de învăţătură ai călăuzit spre Hristos inimile credincioşilor, şi pe noi îndreaptă-ne spre darul desăvârşit al virtuţii, Cosma, de-Dumnezeu-cugetătorule.

Strălucind cu înţelepciunea duhovnicească a Evangheliei, te-ai arătat propovăduitor cu chip dumnezeiesc, întru care, Părinte Cosma, înţelepţeşte-ne pe noi toţi să vieţuim cu vrednicie.

A Născătoarei.

Dumnezeu se întrupează din preacuratul tău sânge nearzând salasul tău curat, la care fii solitoare, tu singură de Dumnezeu Născătoare, ca să se îndure de cei ce te fericesc pe tine.

Cantarea a III-a.

Cu râvna Apostolilor te-ai îmbogăţit, cuvioase; de aceea cureţi inimile cu dumnezeiască propovăduire; şi acum dezrădăcinează, cu rugăciunile tale, din Biserica lui Hristos toate neghinele.

Împodobindu-te în Athos cu strălucirile cele mai presus de minte, străluceşti în toată Elada lumina credinţei, prin care, sfinte, ai alungat întunecimea ereticilor cea pierzătoare care ne ameninţa pe noi.

Cel ce cu puterea cuvântului şi harurile învăţăturilor ai izbavit pe mulţi din adâncul deşertăciunii, izbaveste-ne şi pe noi, ca un mare Părinte întocmai cu Apostolii, din adancul cumplitelor năluciri.

A Născătoarei.

Tu, care ai născut purtător de trup pe Cel ce este Pricina a toate într-un singur ipostas, dar în două firi, pe Acesta roagă-L să omoare, Preacurată, patimile trupului nostru cu bogăţia bunătăţii Sale.

Sedealnă, glas 2.

Cuvântul tău s-a arătat prin Duhul Cel dumnezeiesc ca o rouă cerească sufletelor secătuite; dar, o, Cosma, de-Dumnezeu-înţelepţite, rourează şi inimile noastre aprinse de cărbunii patimilor cu ploaia învăţăturilor tale.

Cantarea a IV-a.

Ca un ucenic de-Dumnezeu-înţelepţit al Evangheliei harului, Părinte, dăruieşte har sufletelor noastre prin învăţătura buzelor tale.

Din primejdii, necazuri şi din tot felul de nevoi slobozeşte-ne, fericite întocmai cu Apostolii, prin ocrotirile tale.

Cere ispăşire şi iertarea greşelilor noastre, sfinte, pace şi înţelegere celor ce cu sinceritate te fericesc pe tine.

A Născătoarei.

Tu, care ai dat trup lui Dumnezeu şi după naştere ai rămas nestricată ca mai înainte de Naştere, Pururea Fecioară, din toată stricăciunea izbăveşte-ne.

Cantarea a V-a.

Ca un mare învăţător al credinţei izbăveşte-ne pe noi de toată flecăreala şi întoarcerea cumpliţilor păruţi înţelepţi.

De sus păzeşte pururea, prin mijlocirile tale Biserica lui Hristos din cumplite şi grele eresuri, tu cel întocmai cu Apostolii.

Gură a lui Dumnezeu făcându-te, Cosma fericite, dă-ne pricepere să cugetăm la cuvintele lui Dumnezeu şi înţelepciune ca să ne mântuim.

A Născătoarei.

Tron al lui Dumnezeu te-ai arătat, Fecioară Maică, ca una care l-ai purtat în mâini ca pe un Prunc; pe Care roagă-L să miluiască sufletele noastre.

Cantarea a VI-a.

În toată Elada a ieşit cuvântul tău mântuitor, de-trei-ori-fericite, căci te-ai arătat trâmbiţa Evangheliei; de aceea, Cosma, trâmbiţează în urechile sufletelor noastre frica de Dumnezeu, ca să trăim o viaţă plăcută lui Dumnezeu.

Tămăduiri ai săvârşit, de-Dumnezeu-grăitorule, şi în viaţă şi după fericitul tău sfârşit, de aceea şi inima noastră bolnavă şi durerile trupului tămăduieşte-le, Cosma, Apostole al lui Hristos, prin harul cel dat ţie de sus.

Ca unul ce ai îndrăzneală către Hristos Cosma de-Dumnezeu-purtătorule cel întocmai cu Apostolii, nu înceta să soleşti necontenit, cuvioase, ca si nu fie atraşi credincioşii spre învăţături nou-arătate, ci ele să se depărteze din rândul acestora.

A Născătoarei.

Sfeşnic de aur te-ai arătat, ca una ce ai născut strălucirea Tatălui întru asemănare omenească, Maica Preacurata, izbăvind firea omenească din blestemul lui Adam; de aceea te lăudăm pe tine, Stăpână.

Condac, glas 2.

Propovăduitorule sfnţite, Cosma, cel întocmai cu Apostolii, temelie nefrântă a Bisericii, întăreşte pe piatra credinţei inimile clătinate de necazuri, cerând pentru toţi milă dumnezeiască.

Prochimen : „ Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său ”.

Stih : „ Minunat este Dumnezeu între sfinţii Lui ”.

Evanghelia de la Matei 10,1. 5-8.

1. Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă5. Pe aceşti doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor şi zicând: În calea păgânilor să nu mergeţi, şi în vreo cetate de samarineni să nu intraţi; 6. Ci mai degrabă mergeţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel. 7. Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat împărăţia cerurilor. 8. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru rugăciunile cuviosului Tău, Milostive, şterge mulţimea greşelilor noastre !

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şterge mulţimea greşelilor noastre !

Stih. „ Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta ”.

Stihiră, glas 6.

Podoabă preadumnezeiască a Bisericii te-ai arătat, Cosma cel întocmai cu Apostolii, pe care ai împodobit-o cu cuvântul tău cel dumnezeiesc; cu care şi acum luminează inimile noastre cu sa vieţuim virtuos, ca să ne ferim de orice sminteală a celui rău, şi să stăruim neclintiţi în dumnezeieştile si cinstitele predanii ale de-Dumnezeu-grăitorilor Părinţi, ca să aflăm viaţa cea veşnică, sfinte, prin rugăciunile tale.

Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta pazește pe poporul Tău.

Cantarea a VII-a.

Din cer primind chemarea ta, ai propovăduit Evanghelia şi împlinind dumnezeieştile ei cuvinte şi învăţături dai putere sufletelor dreptcredincioşilor, Cosma de-Dumnezeu purtătorule.

Ai lucrat cu înţelepciune cu plugul cuvântului ogorul sufletelor; învredniceşte-ne şi pe noi prin plugăria dumnezeieştilor tale învăţături, sfinte, să odrăslim în inimile noastre frica cea dumnezeiască.

Ca pe un semn de biruinţă dumnezeiesc ai aşezat crucea Domnului, cuvioase; de aceea dă-ne putere prin rugăciunile tale către Dumnezeu, Cosma de-trei-ori-fericite să ne omorâm în Hristos trupul şi să ducem o viată sfântă.

A Născătoarei.

Cuget înţelept şi străpungere a inimii şi minte de-Dumnezeu-cugetătoare dă, Fecioara, celor ce caută cu credinţă la cinstitul tău acoperământ, Născătoare-de-Dumnezeu prealăudată şi cere pentru noi, Curată, iertarea greşelilor.

Cantarea a VIII-a.

Aflatu-te-a, Părinte, Biserica lui Hristos întărire dumnezeiască în anii robiei, izbăvind sufletele din înşelăciunea robiei.

Cu râurile soliilor tale, Cosma de-Dumnezeu-grăitorule, curăţă inimile noastre de murdăriile răutăţii şi întinăciunile păcatului.

Amăgirea eresurilor nou-apărute care ameninţă să potopească întreaga Biserică a lui Hristos ai şters-o, Părinte.

A Născătoarei.

Acoperământ şi scăpare mare a neamului creştinilor eşti, Pururea-fecioară; de aceea acoperă-ne şi pe noi de toată răutatea.

Cantarea a IX-a.

Dă-ne putere împotriva oricărei rătăciri şi păcat, Cosma cel întocmai cu Apostolii, şi izbăvire de tot felul de ispite.

Împodobit fiind cu cununa mucenicilor ca un sfinţit mucenic, Cosma cel întocmai cu Apostolii, încununează-ne cu chipurile virtuţilor tale.

Noule sfeşnic şi stâlp al Bisericii, întăreşte pe temelia Ortodoxiei inimile drept-credincioşilor, Cosma fericite.

A Născătoarei.

Preacurată Marie, ceea ce eşti singură de-Dumnezeu-Născătoare, alungă descurajarea din mine şi umple-mă de veselie dumnezeiască, Fecioară.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii, şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut: pe tine, cea întru adevăr Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Şi Mărimurile.

Bucurate, imitatorul Apostolilor şi învăţătorul de-Dumnezeu-grăitor al Evangheliei; bucură-te, învăţătorul cel dumnezeiesc al vieţii cinstite, Cosma de-Duh-purtătorule, gura harului.

Organ al Duhului te-ai făcut curăţindu-te pe tine prin nevoinţa sfântă în Muntele Athosului, şi ai ieşit cu porunca dumnezeiască şi ai propovăduit tuturor cuvântul harului.

Ca Pavel străbătând, Părinte, cetăţi şi sate, inimile drept-credincioşilor le-ai aprins de flacăra sfintei credinţe şi ai ars toata neghina rătăcirii.

Bucură-te, dumnezeiască odraslă a Etoliei, palmierul cu mult rod şi cinstit al Athosului; bucură-te, dumnezeiescule tâlcuitor al dreptei-credinţe cu fapta şi cu cuvântul, Cosma fericite.

Ai făcut alergări necontenite pentru mântuirea aproapelui, Părinte Cosma, şi suferind cu tărie sfârşit prin sugrumare, te-ai învrednicit strălucit de slava mucenicească.

De orice năvală de durere şi glăsuire deşartă în credinţă vătămătoare de suflet păzeşte nerănită Biserica lui Hristos, Cosma, prin soliile tale la Cel Iubitor de oameni.

Toate oştirile îngerilor, Înainte-mergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii împreună cu Născătoarea de Dumnezeu mijlocire ca să ne mântuim toţi.

Sfinte Dumnezeule şi troparele următoare, glas 6.

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns…

Doamne, miluieşte-ne ne noi, că întru Tine am nădăjduit …

Şi acum. A Născătoarei.

Uşa milostivirii, deschide-ne-o nouă …

Ectenie şi apolis, după care cântăm următoarele, glas 3.

Pe toţi cei ce aleargă cu credinţă spre mijlocirea ta la Hristos, Cosma fericite, izbăveşte-i din toată mânia şi necazul, şi roagă-te să li se dea iertare greşelilor, îndreptare vieţii şi milă dumnezeiască, ca vieţuind în fapte ale virtuţii să ne facem după sfârşit părtaşi ai vieţii fără de sfârşit.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi sub acoperământul tău.

Distih : Cu fapte de virtute împodobeşte, Cosma, pe Gherasim care aleargă la ajutorul tău ! ”.

Icoane :

Sfantului Mucenic Cosma Etolul, Apostolul Saracilor.

Tot în aceasta zi, cuvant din Pateric.

Ne-a spus noua fericitul Parintele nostru Luca : " Tanar fiind eu, zicea, a murit un om bogat din tara mea, si l-au ingropat in mormant. Si, mergand eu la scoala am vazut, intr-un mormant, stand un om parlit cu totul, ca un taciune, si, chemandu-ma, imi zicea : Eu am lasat in testament scris, ca sa se dea milostenie, pentru izbavirea sufletului meu si nu am dat nimic; deci, sa le spui, sa dea. Ca de nu vor da, apoi asa voi fi, precum ma vezi. Iar eu, copil fiind, de frica am fugit si, din prostimea tineretii mele n-am spus nimic, incat, acum, dupa atatia ani, sunt judecat de cugetul meu ".

Acestea imi spunea fericitul Parinte Luca, mitropolitul Anavaziei.

Asemenea cu aceasta, ne-a spus si un alt batran mare, un lucru infricosator, dar, mai ales, de folos. Ca, adica, dupa ce a adunat fratii si a facut manastirea, auzind de dansul un frate al lui, dupa trup, a venit la el si, calugarindu-se in manastire, si-a sfarsit viata in multa lipsa de griji si fara luare aminte. Iar staretul, cu multa osteneala, purta grija de dansul. Si mult se ruga lui Dumnezeu, ca sa-i descopere lui cele despre fratele sau adormit. Si i s-a dat lui de a vazut sufletul aceluia in mainile dracilor. Deci, dupa ce a vazut aceasta, a poruncit fratilor sa caute, cu de-amanuntul, in chilia fratelui sau si orice vor afla acolo, sa duca la staret. Si aceasta facandu-se, din purtarea de grija a lui Dumnezeu, au gasit in fata chiliei multi saraci si scapatati. Si staretul indata a poruncit sa imparta toate cele ramase saracilor, iar fratilor din manastire le-a poruncit ca nimeni sa nu ia ceva din acelea, de la mic, pana la mare. Iar, dupa ce au facut asa, staretul, iarasi, a stat la rugaciune si a vazut judecata lui Dumnezeu si pe ingerii lui Dumnezeu luand indrazneala, din pricina milosteniei, si stand impotriva dracilor celor necurati, pentru sufletul fratelui mort. Insa, un lucru foarte infricosator si plin de multa spaima trebuie sa spunem. Ca dracii cei necurati, cu mare glas, strigau catre Dumnezeu, zicand : " Drept esti, cu dreptate sa judeci Acest suflet al nostru este, ca faptele noastre le-a facut ". Iar ingerii lui Dumnezeu graiau impotriva lor zicand : " Dar, pentru el, milostenie multa s-a facut si scris este ca bogatia omului, folosita ca milostenie, este izbavirea lui ". Iarasi, se impotriveau necuratii draci, zicand : " Dar, el a dat milostenia aceea ? Nu el, ci staretul ". Dar marele staret a raspuns, zicand : " Ca adevarat, eu am facut milostenie, insa pentru sufletul lui am facut-o ". Deci, zicand acestea, indata au pierit dracii cei necurati si a ramas sufletul in mainile ingerilor.

Sursa : proloagele din 24 august.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Tation (sau Tatian).

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si Marturisitorul Gheorghe Limniotul (din Limnos sau Lemnos).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.